Aşa liniştită şi blândă s-arăta marea, când am plecat din Sulina! Şi cât ne-a prins în larg a şi început a se posomorî şi, din ce în ce mai cu mânie, a-şi ridica oştirile-i de valuri înaintea noastră. Soarele a asfinţit. Pământul nu se mai vede. Un întuneric greu, ameninţător, se lasă din cerul înnorat, fără stele. De pretutindeni, mugind, talazurile negre vin ca nişte matahale vii şi se izbesc de coastele vaporului, care, gâfâind greoi, se luptă cu nămeţii de apă şi-şi taie cale dreaptă pe marea învolburată.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Constanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În albul zorilor ies pe punte. Furtuna s-a potolit. Marea e liniştită ostenită parcă de atâta frământare în deşert. Un oraş frumos străluceşte înaintea noastră: Constanţa, farul României, aprins la porţile răsăritului, în pragul apelor nestăpânite. O, pământ binecuvântat!...

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Constanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele scapătă spre asfinţit. Crestele munţilor par aprinse. Încet se desfac şi s-aştern pe văi perdele de umbră.
Înaintea noastră, pe luciul plumburiu al apei, se iveşte-n curmeziş, mai întâi o dungă, o coamă gălbuie şi creaţă. Ne apropiem de pragul gherdapurilor. Dunărea începe să vâjâie mânioasă, e un zbucium ş-un clocot de valuri dintr-un mal în altul.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Porţile De Fier
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un mod de viaţă

singurătatea e o vieţuitoare
locuieşte între fâşiile cărnii
din când în când
se sprijină de umbra paşilor
adulmecându-i forma
uneori
deghizată în oameni
trece strada
fără
să ţină cont
de marea înghesuială
păşeşte greoi ca şi cum
ar sprijini cerul

ultima dată a rămas acolo
în căutarea unei alte umbre
şi respira printre coastele mele
abia atunci
mi-am dat seama că
viaţa nu-i decât
o repetiţie

pentru marea trecere

poezie de Teodor Dume din Exil în durerile altora
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea mea flambată-n spume

Marea mea flambată-n spume
Şi în valuri furtunoase,
O iubire fără nume,
Te cuprinde până-n oase!

Se îneacă în genune,
În culori orgolioase,
Marea mea flambată-n spume
Şi în valuri furtunoase!

Marea mea flambată-n soare,
Strigă valuri zgomotoase,
O dorinţă ce nu moare,
Printre unde de mătase!

Marea mea flambată-n spume
Şi în valuri furtunoase!

poezie de Elena Moisei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

De-odată, văd fotografia ta şi mă inspiră
Îmi doresc să fiu scafandrul ce te explorează.
Scufundat în marea ce se oglindeşte în ochii tăi
În căutarea perlelor negre...
Aş vrea să fiu nisipul ce-ţi încălzeşte trupul dezvelit,
Ieşit din marea vieţii învolburată.
Aşvrea săa fiu chiar palmierul plajei tale,
Să-ti desfăt corpul cu umbra mea,
Protejându-te de căldura razelor de soare!
Aş vrea să fiu chiar frumuseţea ta
Şi să mă simt privit şi iubit întocmai ţie, femeie.
Off! Natura, cu atâtea frumuseţi în jurul meu!
Aş vrea să fiu, aş vrea să fiu, aş vrea să fiu...
Dar tu? Tu, ce ai vrea să fii?
- Vreau sa fiu Marea!
De vrei sa fiu a ta,
Cuprinde-mă cu braţele-ţi vânjoase şi uită că eşti om...
Transformă-te în ţărmul meu!
Aşteapă-mă să fiu şi fluxul şi refluxul tău.
Mareea ta, mireasa ta de valuri,
Să-mpărtăşim dureri şi idealuri,
Îmbrţăişază-mă!
Să fim mereu aşa,
Călătorind un val, prin alte valuri...
Apoi îmbrăţişază-mi tăcerea ce m-a însoţit!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita şi marea

iubito, marea agitată împingea cerul în sus
şi lovea în noaptea plină de nori fără stea
pe mine refluxul în larg mă trăgea la apus
soarele o îmbrăţişa într-o mixtură de forme şi culori
un pescar mă aduse la ţărmul plin de scoici şi sare
cred că marea mă voia pentru-o eternitate la ea.

iubito, visasem că in zori murisem
şi moartea mă ţinea prizonier într-un câmp cu flori
să-mi fie iubită, îşi dorea, şi să-i fiu iubit
însă uşile inimii sigilate cu sărutul tău
mă ţineau departe de buzele ei de zenit
în depărtare umbrele noastre se sărutau pe ţărmul infinit

iubito, se făcea în vis că ne iubeam pe marea
ale cărei linii converg spre orizontul lung
sânii tăi greoi erau sărutaţi de scoici şi de sare
soarele frângea lumina în trupuri la amurg
observ albeaţa cărnii cum se deschide spre limite
sub sâni se adunase argintul lunii blând.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Flori albastre acopar marea
Si ii dau a ei culoare.
Soarele, ce straluceste,
Se-oglindeste printre valuri.

Nisipul alb, ce scanteiaza,
Se saruta lung cu marea.
Pescarusi inoata-n valuri,
Par ca-si cauta cararea.

Norii trec incet pe apa,
Si se scalda-n unda lina.
Vantul pare ca se joaca
Si pe plaja, el suspina.

poezie de Mihaela Baci (februarie 2015)
Adăugat de Mihaela Baci
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răvaşul

înzăpezit în drum spre casa
ce a fost odată a noastră
îţi scriu iubito
pe un strop de cer
pe lacul întunecat plutesc nuferi
albi nuferi
trup crud, parfum nud
ştii, nuferii se închid în apus
la umbra munţilor bătrâni
dincolo de ziduri este marea
curg leneşe valuri, se scurg pe nisip
murmur prelung, îngeresc
vin valuri, cad valuri pe stânci
ninge cu alba spumă
se înfige apa în pietre
renasc într-o vale
visând hipnotic o mare
sunt scoică pierdută în mare
în larg a rămas chemarea unui pescăruş
ce visa să plutească în zare
deasupra cerul larg, albastrul pur ireal
vino iubito
eu plec pe aripi de vânt
răscolind anotimpuri
să-ţi aduc iubito praf de stele, dintr-o mare
privirea alunecă pe ape
respir iubiri printre rânduri
semănând cuvinte crescând
cu marea mai aproape de tine

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Marea mea, cu valuri repezi,
Şi cu pescăruşi în zbor
Într-o clipă efemeră,
Mă înalţ, şi-apoi cobor...

Marea mea, un vis albastru,
Cu catargele spre cer
În paharul plin cu apă,
Văd furtunile cum pier...

Marea mea, în plină vară
Pe nisipul ars de dor,
Trec doar paşii amintirii
Şi mă răscolesc uşor...

Marea mea, verde -albastră,
Mă petrec prin valul tău,
Vreau să-ţi fiu talaz şi soare,
Când e zbuciumul mai greu..

Camelia Cristea

Camelia Cristea

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul mării

Marea-l va izbi mereu cu valurile,
dar coastele lui albe de piatră spălată
călărind pe pânzele spumei
sau pe hula de fund, sau pe talazurile
cu-albatroşi

sunt ale unui om încăpăţânat.
El cheamă furtuna, el
trăieşte din ea! Instinct
cu temeri care nu sunt temeri,
ci ghimpii extazului,
o licoare secretă, un foc
care-i inflamează sângele
până când acesta devine-atât de rece
încât stâncile par să sară în mare,
şi nu marea să le îmbrăţişeze. Ele se-avântă
spre larg pentru a prinde navele
sau chiar cerul care
se apleacă spre-a fi sfâşiat.
Acestora el le strigă,
acesta sunt eu! Eu sunt aceste stânci!
În lipsa mea nimic nu poate râde.

poezie de William Carlos Williams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastrul suprem

Nu marea
Nu cerul
Ci ochii tăi sunt reflectaţi
În cer
În mare
Albastrul ochilor tăi
E adevărul adevăratului albastru
Dacă tu nu ai fi
Marea ar fi cenuşie
Cerul ar fi cenuşiu
Iar soarele ar fi lipsit de lumină
Şi pământul s-ar scurge
Ca plumbul topit în univers
Dând naştere unei căi al uitării

poezie de Cezar C. Viziniuck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele e sus. Tot cerul e de-un albastru strălucitor. Ostroavele grădini plutitoare îşi răsfrâng în valuri răchitele argintii. Din lunci răsună tălăngi, fluiere s-aud doinind.

Alexandru Vlahuţă în Islazul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roşu geraniu

ca de la boem
cuminţit la boem cuminţit
îi spun – în poem – fratelui creator
de ascuns asfinţit, cum e vinul
frumos învechit, că marea e numai a noastră
iar soarele
când apune se duce la pescuit de sirene
cum şi noi
într-o vreme scurtam, ah, drumul până-n ocean
petrecând
clipele vieţii la sânul
unor femei numai valuri de vastitate! –
cerul e roşu geraniu
iar unghiile
fecioarelor mării sunt clar
de un alb de titanic

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorurile mele

Mi-e dor de tine, mare infinită,
Mi-e dor de cerul prins de seară-n valuri,
Mi-e dor de-mbrăţişarea ghemuită
În firul de nisip, pierdut în maluri.

Când soarele apune în cristaluri
Din verile toride ale vieţii,
Mi-e dor de stropii prinşi în piedestaluri
Şi de mireasma dulce a fâneţii.

Când clipele aleargă-n răsărituri
Şi pier în noapte duse de furtună,
Mi-e dor de mine şi pun zilei nituri,
Să-mi poarte ruga sfântă-n vremea bună.

Mi-e dor de tine, marea mea iubire,
Mi-e dor de firul ierbii după ploi,
Mi-e dor de glasul stins în fericire,
De vremurile-apuse dintre noi.

Mi-e dor de tine, marea mea albastră,
Mi-e dor de vara vieţii din privire,
Mi-e dor de tot ce-a fost în calea noastră,
Mi-e încă dor de-o clipă de iubire...

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patrula de la Marea Nordului

Acolo unde-i proaspăt vântul de est în fiecare dimineaţă,
Iar brizele nopţii, năvălind dinspre Pol, fulgeră pe-apele fiordului
Am auzit o navă Distrugător cântând: "Ce viaţă minunată
Au marinarii în Patrula de la Marea Nordului!"

"Să spargem lucrurile-n bucăţele-i treaba noastră (şi-a lui Friţ),
Asta înseamnă că-s pretutindeni mine-n jurul Distrugătorului.
Dar dacă n-ai niciun motiv să mori îndată,
Evită să te-apropii de Patrula de la Marea Nordului.

Noi l-avertizăm de pericole pe căpitanul navei de comerţ,
Deşi misiunea noastră de salvare nu-i pe placul lui,
Toţi se plâng când acostăm la nava lor sau stingem un incendiu
De semnalele şi de luminile Patrulei de la Marea Nordului."

(Douăsprezece versuri omise)*

"Măturaţi de valuri, dar încă-naintând, aproape-necaţi, dar încă vii,
Urmărim cum prova navei ignoră hula şi talazurile fiordului,
Auzim, infernal, urletul elicei: Întrebaţi-i pe cei de la mal
Cine mai înfruntă Iadul precum cei din Patrula de la Marea Nordului."

* Conform agentului literar al lui Kipling, A. P. Watt, includerea menţiunii "Douăsprezece versuri omise" între strofele a treia şi a patra a fost făcută de Kipling ca un fel de glumă, pentru a indica faptul că pericolele care pândesc o navă de patrulare în apele arctice pe timp de război sunt mult prea numeroase pentru a putea fi enumerate.

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

În liniştea nopţii,
În timp ce dincolo de draperii omul doarme,
Pădurea proclamă:
"Eu sunt puterea
Extrasă de soare
Din inima pământului."

Marea rămâne liniştită, spunându-şi:
"Eu sunt puterea."

Stânca spune:
"Veacurile m-au ridicat ca pe un monument
Durabil până-n Ziua Judecăţii de Apoi."

Marea rămâne tăcută spunându-şi:
"Eu sunt monumentul."

Vântul urlă:
"Eu sunt puternic,
Eu despart cerurile de pământ."

Marea rămâne liniştită, spunându-şi:
"Vântul e al meu."

Fluviul spune:
"Eu sunt apa cea curată
Care stinge setea pământului."

Marea rămâne tăcută spunându-şi:
"Râul e al meu."

Piscul spune:
"Stau sus cum stă o stea
În mijlocul cerului."

Marea rămâne liniştită, spunându-şi:
"Piscul e al meu."

Creierul spune:
"Eu sunt conducătorul,
Lumea e în interiorul celor care conduc."

Marea rămâne-adormită, spunând în somnul ei:
"Toate-s ale mele."

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De poţi fi!

Poţi fi cerul plin de stele şi n-ar fi o minune!
Poţi fi lacul veşnic dulce, plin de pasiune!
Şi minuni să faci pe lume, ce rost ar avea?
Când s-au şters a tale urme, adânci din viaţa mea!

Poţi fi marea toată, plină, plină de comori!
Poţi fi înger alb sau negru şi să mergi pe nori!
Să ai toate, să ai totul, când pe mine nu mă ai!
Dăruieşte-ţi viaţa toată, când mie nimic nu-mi dai!

Poţi fi cel mai bun din lume, să te laude lumea toată!
Poţi fi orice fiinţă vie, care încearcă şi o să poată!
Să atingă-n suflet marea, ce-şi revarsă lacrimi, valuri!
Dar când marea mi-a secat şi au rămas doar goale maluri!

Poţi fi ochiul ce priveşte şi priveşte neîncetat!
Poţi fi lacrima din mine, ce pe iarbă a picat!
Dar să ştii că orice ai fi, nu mai eşti cum tu ai fost!
Când de la mine ai plecat, şi deloc nu te-ai întors!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar

Mă trezesc în toiul nopţii, iar patul meu e marea.
Din adânc peştii mă strigă să-mi dezvăluie ceva.
Fantomaticele valuri marea palidă le-mprăştie,
roşii ochi pe ceru-aprins mă privesc înţepeniţi.
Şi ei strigă şi gravează cerul în venin părelnic
ce cade ca printr-o ploaie în marea fără păvază.
Mă feresc de el, dar mă înec în apa mării viciată
şi mă scufund,
şi mă evapor,
şi sunt una cu otrava.

poezie de Clara Baiguera
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Soarele scapătă -n zările albastre,
Luna răsare în clipe sihastre.
Mantia nopţii, cu gânduri rebele,
Valuri mângâie şi roiuri de stele.

Cântă viorile valsul iubirii...
Marea repetă ecou amăgirii.
Vântul dansează nebun, cu-a lui haină...
Totul e cântec de vrajă şi taină.

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!