Vaporul lunecă între malurile joase, acoperite de sălcii. Văpaia lunei se farmă de muchiile valurilor; ici şi colo pe luciul apei tremură strop de lumină. De la Calafat Dunărea-şi abate cursul spre apus, tăind o curbă adâncă în ţărmul Bulgariei, până-n faţa satului Desa, de unde se-ndreaptă iarăşi spre răsărit.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Desa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E miezul nopţii. Slabe, tremurătoare licăriri clipesc, ca nişte ochi somnoroşi, pe amândouă malurile. Un muget lung, răsunător, dă ecou dumbrăvilor de pe ostroave. Vaporul se opreşte la Calafat. Oraşul doarme sub straja lunei. Casele-nşirate pe costişa prăvălită spre Dunăre îşi aştern umbrele negre pe uliţile largi, tăcute (...)

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Ostrovul Mare. Ruini
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăvoaie de sălcii prind iarăşi să îmbrace malurile, pân' aci dezvălite. În stânga, pe-o terasă verde, se văd liniile drumului de fier. Mai departe, o biserică îşi ridică peste copaci turlele-i nalte şi strălucitoare. Iată-ne-n dreptul orăşelului Corabia, sentinelă dunăreană aşezată-ntre măguri, port însemnat, legat de inima ţării printr-o linie ferată. Ceva mai la vale e satul Siliştioara, în faţa căruia s-a aşternut peste Dunăre podul de vase, pe care-a trecut armata română în câmpiile Bulgariei în ziua de 20 august 1877.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Şiliştioara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De jos, din marginea satului, ruinele unei cetăţi romane le spuneau din ce viţă îşi trag neamul; iar în faţa lor, peste zăvoaiele de plopi şi sălcii de pe malul Dunării, se întindea câmpia, pe care, cu trei sute de ani înainte, Mihai Viteazul, spărgând duiumul oştilor turceşti şi, ca o vijelie năprasnică, spulberând steagurile verzi de pe pământul ţării lui, gonea dâra de sânge şi de turbane risipite până-n văgăunele Balcanilor.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Desa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E noapte, o noapte caldă, adâncă, liniştită. Nu se mai aude decât respirarea puternică a maşinei şi fâşâitul somnoros al apei. Luminile întârziate ale satelor clipesc, ca nişte licurici, printre crengile copacilor. Trecem pe lângă Ostrovul Mare. În bătaia lunei, turla bisericii, satul, viile, pădurea, toate au înfăţişarea fantastică a lucrurilor văzute-n vis.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Ostrovul Mare. Ruini
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi-vă din lumină

Călătoream dinspre apus spre răsărit
şi am văzut, că moarte nu există,
că toate insurecţiile asupra acestui regim
sunt ornamente în jurul vieţii săpate,
şi mai sunt dihotomii ale Limbii,
ce, dacă e mută,
în "panta rei" o trezesc îngerii încuviinţaţi
de un om, de un om.
Dinspre apus călătoresc în fiecare zi
şi-mi decelez singura proverbialitate occidentală,
despre donatorii de sânge îndrăgostiţi de timp,
de unde pleacă înspre origini, spre lumină.
Atât de flegmatic am călătorit şi am descoperit
ce inutili în inserţiuni sunt vesticii,
care proslăvesc misterul beznelor.
Pe coloana vertebrală a estului e atâta lumină,
încât presimt revigorarea
sosirii mele din călătorie,
în locul de unde am pornit dinspre Apus.
Panta rei, ca o milostivă alegorie
a umanităţii...
Încep să călătoresc
pe unde mă duce lumina mută
din interiorul creierului, identic cu mine:
-Daţi-vă din lumină,
daimonii s-au întors
cu faţa spre soare.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul lacului

Pe luciul apei nemişcate
Lumina stelelor se cerne,
Înaltul cerului s-aşterne
În adâncuri neumblate.

Ceru-i plin de nestemate
Născute-n vremile eterne,
Pe luciul apei nemişcate
Lumina stelelor se cerne.

Pe malurile-nmiresmate
De aroma florilor perene,
Bătrâne sălcii înşirate,
Stau să plângă multă vreme

Pe luciul apei nemişcate.

rondel de Ioan Friciu (6 august 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele scapătă spre asfinţit. Crestele munţilor par aprinse. Încet se desfac şi s-aştern pe văi perdele de umbră.
Înaintea noastră, pe luciul plumburiu al apei, se iveşte-n curmeziş, mai întâi o dungă, o coamă gălbuie şi creaţă. Ne apropiem de pragul gherdapurilor. Dunărea începe să vâjâie mânioasă, e un zbucium ş-un clocot de valuri dintr-un mal în altul.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Porţile De Fier
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghicitorile lui Merlin

Cum mergeam de unul singur

Pe plaja-întinsă cu nisip fin,
" De unde vine-acest susur?"
M-a-întrebat Merlin.
"E doar," am răspuns,
"Profund, oftatul mării din adâncul său"...
" O, nu!" a zâmbit magicianul,
" E iarba care creşte pe mormântul tău."

Cum visam dus pe gânduri,

Culcat pe pajiştea din cimitir,
"Ascultă," a şoptit Merlin,
"Ce se-aude, e-o adiere de zefir?"
" E iarba care creşte,"
Mi-am dat cu părerea; dar tot el întrebării
Chicotind, a dat răspuns, "O, nu!
Este ecoul valurilor mării."

Cum mă îndreptam spre casă,

Părăsind ţărmul, mai spre seară,
"Ce-i purpura aceea?"
M-a întrebat Merlin a treia oară
"Doar Soarele care coboară
"S-aţipescă"-am presupus....
"Pentru Răsărit vine-un Apus " a spus Merlin,
Dar şi-un Răsărit pentru Apus."

** Merlin – personaj mitic din legendele galeze din Evul Mediu despre regele Arthur şi Cavalerii Mesei Rotunde

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între lumină şi păcat

Pe fâşia îngustă din eter mai şovăie la soare
un suflet rătăcit ce încă n-a plecat
spre groapa cerului adâncă:
el cumpăneşte între lumină şi păcat
şi rareori se întâmplă
să privească în jos
la florile de mucegai cum se caţără pe cruce,
la un mormânt aproape stins de ploaie şi de vânt...

Ecou de timp nescris în ceruri
îi deschise anevoiosul drumul în nesiguranţă încă,
se frământă... ca o bucată de piatră se frământă
în celelalte oasele ale cerului.
Din soare se desprinse o strălucire adâncă
şi-l îndemnă spre necunoscut.
Aici rămase crucea
îngenucheată
între lumină şi păcat,
la căpătâiul trofeului de lut...

poezie de Ştefan Radu Muşat din Cuib Literar (Algoritm Literar) septembrie 2010 (22 iulie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marinarul cu sare-n priviri

Mugurii albaştri au căpătat culoarea nopţii,
ciorchini de stele s-au lăsat ca o simfonie
între fericire şi nefericire, între azi şi mâine.
Vaporul abia se zăreşte,
frunze de octombrie oftează in larg,
cine va trage cortina speranţei?,
apa-i sărată, pesăcurşii se zbat aproape de mal.

***

Şi sarea s-adună pe rana iubirii,
mă doare trupul de-atâtea amintiri,
o scoică mi se aşează-n palmă,
sărată şi ea de-atâtea amăgiri.

***

Nu mai e loc lângă Mare,
apa fierbinte-a spălat ce-i lumesc,
a rămas doar o dâră albastră
ca un vis printre albii nămeţi.

***

Cerul de prea mult soare
lăcrimează cu stele şi dor,
Marea spre nord se retrage,
vaporul mai face-un ocol.
Marinarul intoarce privirea
spre ţărmul sărat şi pustiu,
ciorchini de vise aleargă
spre marinarul cu sare-n priviri.

poezie de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Renaştem iară noi în dimineaţă,
Cu o vorbă caldă ori cu o povaţă,

Se-ndreaptă paşii cătinel spre viaţă,
Speranţe noi ne luminează-n faţa.

Singurătate, cât eşti de haină,
Dar cât e de blajină, clipa care vine?!

Opresc a mea privire spre a cerului lumină,
În vraja lui aleasă – oglindă pentru mine!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ce depărtări scoboară şi cât a luptat Dunărea, ca să străbată-ncoace! A trebuit să spintece munţii, să-şi sape albia în piatră de-a curmezişul Carpaţilor. A bătut şi «Porţile de Fier» s-au deschis în faţa puterii eterne a valurilor ei.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Porţile De Fier
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb cu lumina

Cu faţa la răsărit şi spatele către apus
îmi vedeam memoriile în tragic învelite,
din coincidenţe puse pe un fulger am compus
iubirile cu semne de întrebare împletite.

Şi am ţinut în bancă anii mei de tinereţe,
în conturile legănate în eternitate,
ca să-i am dobândă la zilele de bătrâneţe
presărate peste trotuarele asfaltate.

Şi nu am înţeles cântecul ciocârliei triste,
deşi săruturile fredonau doar o romanţă.
Fereastră mi-a fost iubirea ce-o doream să existe
şi albit de gânduri n-am căutat nici o vacanţă.

Dar vine timpul gândului spre albul de mireasă,
chiar şi pentru strălucirea sclipirii de zăpadă.
Imaculatul alb de lună, a nopţii crăiasă,
îşi caută lumina pe a cerului estradă.

În viaţă emoţiile se scaldă-n amorţire,
spre lumină o albă rugăciune avem de spus
când am ajuns pe albele cărări de despărţire
cu spatele la răsărit şi faţa către apus.

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pedala verde

violatorii - cei trei - pedalează pe mountain
bikes pe bulevardul cetăţii e dimineaţă
se-ndreaptă
spre dumbrăviţa spre baraj spre pădurea
verde azi nu vor agresa tinere înecate-n familie
se-ndreaptă
spre luminişuri şi pajişti (?!) ei ar culege
soc păpădii şi leurdă
cu dreptate
au uneori zile de relaxare în seria c
rimelor ce îi caută cu mascaţii,-n urzici

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Radu F. Alexandru autorul volumului "Cu faţa spre ceilalţi"

"Cu faţa spre ceilalţi"
Pe toţi - ca şi pe mine,
Îi sâcâie-ntrebarea:
Cu spatele... spre cine?!

epigramă de Ioan I. Cristescu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magii de la răsărit

M-am întors...
Zilele treceau greu departe de casă.
Mi-a fost dor de grădina cu meri,
De Ampoiul îngheţat
Şi chiar de trenul ce urca spre Zlatna.

Uliţa satului este pustie...
Ici colo o lumină licăreşte la geam
Calc pe amintiri,
Mă aplec, le iau in braţe
Şi-mi încălzesc cu ele inima.

Păpuşa doarme într-un colţ.
Săniuţa mă strigă din pod.
Zăpada albă încoronează munţii
Şi acoperă liniştea din vale
Timpul s-a oprit în loc întrebător.

- Te cunosc de undeva?
- Da, mă cunoşti, m-am schimbat, adevărat,
Dar tu eşti gravat pe retina ochilor mei
Cu zâmbet de copil, cu omul de zăpadă
Şi cu "Magii de la răsărit"

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

sărutul pe mal -
şi peştii după aer
spre luciul apei

haiku de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul se învârteşte însă de la vest spre est, adică de la apus spre răsărit şi de-aceea vedem bolta cerească mişcându-se de la est spre vest, adică de la răsărit spre apus. Iluzia e tot aceea pe care o încercăm când ne aflăm într'un vagon al unui tren în mişcare: Dacă privim pe fereastră, ni se pare că fug arborii, fug casele, pe când în realitate ştim bine că trenul e cel care fuge. Şi încotro fug pomii şi casele? Tocmai în direcţie opusă trenului. Nu trebuie să ne mirăm că învârtirea boltei cereşti este o simplă părere; o vedem şi totuşi nu există.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bernardo: Chiar astă-noapte, la ceasul când steaua de colo care se-ndreaptă către apus strălucea pe cer tocmai în locul unde arde-acum, şi imediat apoi am auzit cum clopotul bătea de unu, Marcellus şi cu mine...

replică celebră din piesa de teatru Hamlet, Actul I, Scena 1, scenariu de William Shakespeare (1599), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct în răsăritul propriului apus

Între răsărit şi îngenuncheatul apus
Creştetul meu desenează un semicerc.

Între apus şi-ndepărtatul răsărit
Umbra mea desenează cercul întreg.

Ce punct e-n răsăritul propriului apus?
Nici duhul universului nu are răspuns!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!