Magii de la răsărit

M-am întors...
Zilele treceau greu departe de casă.
Mi-a fost dor de grădina cu meri,
De Ampoiul îngheţat
Şi chiar de trenul ce urca spre Zlatna.

Uliţa satului este pustie...
Ici colo o lumină licăreşte la geam
Calc pe amintiri,
Mă aplec, le iau in braţe
Şi-mi încălzesc cu ele inima.

Păpuşa doarme într-un colţ.
Săniuţa mă strigă din pod.
Zăpada albă încoronează munţii
Şi acoperă liniştea din vale
Timpul s-a oprit în loc întrebător.

- Te cunosc de undeva?
- Da, mă cunoşti, m-am schimbat, adevărat,
Dar tu eşti gravat pe retina ochilor mei
Cu zâmbet de copil, cu omul de zăpadă
Şi cu "Magii de la răsărit"

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria

într-un sat micuţ de munte, înspre Zlatna la Ampoi,
mi-am lăsat copilăria şi n-o pot lua înapoi
ce frumos era odată în grădina cea cu meri
şi in lunca înverzită cu miros de sânzieni

sălciile aplecate umbreau apa de cristal
cor de greieri lângă casă cântau seara madrigal
şi in noaptea cea lăsată treceau moţii cu ciubere
cântând doina cea de jale prin păduri de conifere

mă întorc mereu în locul ce mi-a dat viaţă odată
mă aşteaptă-n prag Maria cu o poartă descuiată
un sat mic, o sută fumuri, azi mai sunt vreo douăzeci
în Poiana la Ampoi iarba creşte pe poteci....

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valea Ampoiului

Cu solzii stralucind sub soare
Curge Ampoiul jos in vale
Respira lunca inverzita
Si ramurile de rachita

Bisericuţa-i sus în deal
Trenul opreşte la semnal
Şi trage greu două vagoane
Îşi face loc printre mioare

O casă-i părăsita-n drum
Cu ţiglă veche fără fum
Pe o potecă ce-i îngustă
Sare din iarbă o lăcustă

Arini bătrâni stau aplecaţi
Duc dorul celor ce-s plecaţi
Dar în ajun de sărbători
Se-ntorc copiii la Ampoi

De bucurie plânge mama
Îşi şterge lacrimi cu năframa
În Apuseni coboară-n vale
Ampoiul, apă curgătoare

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc intens

E primăvara-n noi, e primăvara-n mine
Şi o păstrez demult... mi-e veşnic amintire,
Grădina cea cu meri şi caişi cu floarea albă,
În urmă de îngheţ, ieşiţi de sub zăpadă....
Nu am trăit degeaba, nu tristă mi-a fost seara,
Eu am ales in doi să urc în vreme scara.
Nu las să se strecoare nici urmă de-ndoială,
Şi joc mereu pe scenă in rol de primăvară!

Sclipire pun în valul luminii ce inundă,
Pe ram mugur de frunză si toporaşi în umbră.
E primăra-n noi, e primăvara-n mine,
Şi are loc de cinste aşa cum se cuvine.
Viaţa e un vector, trăiesc intens şi azi,
Aceeaşi primăvară ca verdele din brazl
Ce îşi păstrează haina curată ca şi nouă
Chiar de e frig afară, chiar dacă stă să plouă.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dantelă de zăpadă

Iarăşi se întunecă, dar azi a nins
Prima ninsoare din iarna aceasta
Nu e departe ziua când voi urca
Pe săniuţele argintii ale iernii
Răscolind zăpada

Dar e decembrie şi ninge
Peste brazii de afară, parcă
Şi ciorile au obosit să se adune
Pe-nserat

Mă aşez la geam, spun o rugăciune
Pentru cei întârziaţi, pentru cei
Duşi departe unde zăpada nu le e
De tot albă

E decembrie şi ninge
Zăpada se aşterne ca o dantelă
Pe case şi morminte

poezie de Victor Ţarină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin fum de ţigară

într-o zi m-am întâlnit cu depărtarea
se depărtase de mine
în fugă, în grabă, grămadă
în palme adunasem gânduri măcinate
de ani trecuţi, petrecuţi
prin cârciumi famate, cu femei de o noapte şi fum de ţigară
timpul sorbea cu nesaţ amintiri
la o masă, undeva, printr-o casă
o coală arsă de timp
spunea o poveste uitată în sertare
despre o viaţă ascunsă sub pleoape
treceau în zbor nori călători, în zbor ireal, visători
uneori cădeau şi stele
tăcute, micuţe şi ele
pe ţărm curgeau vise
despre o mare rătăcită printre valuri
am trecut de mine de multe ori
printre scoici sfărâmate şi cochilii de gânduri
paşii se scurgeau leneşi pe nisip
nu mă recunoşteam
chipul se oglindea alegoric în ape
apoi mi-a fost frică
marea îmi ardea tălpile sfâşiate de întrebări
obosit, m-am aşezat între clipe, să dorm o veşnicie
când m-am trezit
marea plecase undeva, departe...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflex

globul ocular
Te-a cadrat
Şi retina te-a întors
Cu inima spre inima mea
Şi tu ai venit
Adică
inima ta a venit
Aşa sucită şi
m-am întors cu totul
S-o văd mai bine

poezie de Mihaela Cătană
Adăugat de Mihaela Cătană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisc de târziu

Copil fiind, ziceam: iubirea-i munte
Ce-şi semeţeste piscurile-n cer,
Şi celui care vrea să îl înfrunte,
Puteri deosebite i se cer.

Când am crescut, m-am opintit spre munte,
Fiind adolescent îndrăgostit;
Pe drum arid, spre piscurile-i crunte,
Nu doar odat-am fost rostogolit!
Azi sunt matur şi mă tot uit spre piscul

Pe care-o viaţă-ntreagă l-am visat,
Cunosc ce greu e drumul, care-i riscul
Dacă spre vârful lui te-ai avântat.

Şi totuşi urc! Îmi sângeră piciorul,
Şi inima tot mai ades suspină,
Dar nu mă dau bătut; mă-npinge dorul
De a sta sus, cu fruntea în lumină.

S-aproape sus! Mai e o stâncă sură,
Dar muntele îşi cere jertfa lui:
Se prăvăleşte-n hău câte-o făptură!
Şi-o altă cale spre-a urca sus, nu-i!

Rămân aici? Renunţ? Merg mai departe?
Voi reuşi sau nu? E greu de spus!
Ştiu doar că încă-o stâncă mă desparte
De piscul cel ameţitor de sus!

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dor...

E târziu şi peronu-i pustiu
Călătorii au disparut în noapte
Un singur tren se mai aude departe
Iar urma paşilor tăi se mai zăreşte încă
În zăpada aşternută azinoapte...
Ai plecat cu ultimul tren spre nicăieri
Şi când ai venit ai apărut de niciunde
Ai lăsat pe peron amintirea
Unei nopţi perfecte de iubire
Un parfum discret ascuns
In umbra uni zâmbet
Şi pe mine...
Încă te mai aud
Încă îţi simt prezenţa
Iar trenul e acum departe
Undeva spre nicăieri
Pierzându-se în noapte...
Pentru tine am alergat
În gara acum pustie şi rece
Dar nu te-am mai gasit
Erai undeva departe spre nicăieri
Şi totuşi te aştept noapte de noapte
Să te întorci de niciunde...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Florentina Danu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada din vis

Am avut in vis zăpadă
Frunze galbene sub ea
Cade o lumină fadă
Dintr-un colţ după perdea

Si-n lumina risipită
Pe covorul alb-galbui
Mi se pare desenată
Viaţa mea si viaţa lui.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada albă

te-am aşteptat..
zăpadă albă
brăduţul
să-l împodobeşti!
ai apărut imaculată
ca si o zână
din poveşti!
când soarele
discret zâmbeşte
te zăpăceşti
şi te-ai pierdut...
topindu-te
după iubire
sub raza lui
într-un sărut!
-zăpadă albă...
dă-mi de ştire
să nu păţesc
ca tine azi
când soare cald
mă tot alintă
şi mă mângâie
pe obraz!!!!!

poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Acum prin livada albă căţeluşul meu
zburdă, sfâşiind nebuneşte
cu picioarele zăpada proaspăt căzută.
Aleargă de colo colo, entuziasmat,
imposibil de oprit, sare, se învârte
până când zăpada albă este scrisă
cu litere mari, exuberante –
fraze lungi, exprimând
desfătările trupului în această lume.
Oh, eu n-aş fi putut s-o fac mai bine.

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am dat inima...

Tăiată-n felii de lumină,
Mi-am dat inima ţie,
Să-ţi fiu hrană de şoapte
Şi sângele-ţi să mă adape...
Sub unghiul credinţei şi al sentimentelor,
Atunci când m-ai privit prin caleidoscop,
Mi-am schimbat, în dansul luminii
Şi farmec şi joc.
M-am aruncat în oglinda timpului
Şi m-am născut particulă albă de artă...
Tu m-ai văyut o fărâmă de piatră...
O piatră ce,
Când ploaia luminii a alunecat din ochiul meu către tine,
M-am transformat într-un munte.
Un suflet vulcan alergând spre divina sclipire,
Un suflet de jar...
Nu ai căutat lumina ce minte
Visele fiecărui bărbat.
Ţi-ai adus, printre clipe, aminte,
De ce-am însemnat.
Da, sunt piatra ce am devenit munte -
Un plăpând dans de flacără de lumânare
Ce pâlpâie fraged, dar
Lumină în a sufletului albă odaie...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dor

M-am risipit în versuri, m-am risipit în carte.
M-am risipit în vise şi în iubiri deşarte...
Deşertăciune-i tot... nu vreau să recunosc.
Viaţa-i un miracol şi toate au un rost.

Dar când apusul zilei se-apropie de mine,
Simt cum se frânge-o rază şi sus din înălţime,
Cu ochii ei cei roşii imi spune-n glas şoptit:
-Sä nu te-nfrângă noaptea, aşteaptă-n răsărit.

Voi fi din nou cu tine şi bucurie-n glas...
Te-ajut în zorii zilei să-ncerci încă un pas
Spre altă risipire de gânduri din fuior,
Şi te adun spre seară într-un poem de dor!

poezie de Doina Bonescu din Versuri risipite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând celest dedicat iubirii

la gala de excelenţă într-un loc din calendar
pe marginea enigmei cu-n zâmbet
ceaşca de cafea nelăsată uitării
în decorul grizonat – parfum de femeie

doar tu eşti ziua mea
pe lista invitaţilor sigur eşti numai tu
acolo departe
aici aproape
oriunde
eşti tu

privesc spre ieri şi mă-ntreb ce sunt acum
mâine voi fi dorinţă din foc
simfonia culorilor aprinse de scânteia ochilor
o iubire renăscută-n taină
cu picuri din ploaia de vară şi acorduri albastre
cuvinte trăite spre seară

te aştept în clipe de linişte
m-am oprit la tine – trecere
nu bat mătănii
scriu
într-un iunie ceas dintre taine
cu trăiri astrale
sosesc.

poezie de Vali Niţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comprimare

am citit pe undeva
că se poate comprima
timp, materie şi cer
ascunzând un nou mister

dacă e adevărat
aş vrea să fiu ajutat
să comprim iubirea mea
care mi-e povară grea

aş ascunde-o într-un lac
sau pădurea cea de fag
aş avea braţe deschise
să cuprindă alte vise

vreau să am noroc în ele
şi miros de sânziene
lângă râul dus în vale
unduindu-se la soare

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu calc la fel ca noaptea pe tăceri...

Mai trece-un azi la fel ca şi un ieri, nimic nu iese din banal... vreun pas... eu calc la fel ca noaptea pe tăceri şi-n mine nu mai strigă niciun glas...
Pe treptele singurătăţii din amurg coboară anii grei fără reper, spre-o destinaţie unde concurg aceleaşi gânduri în veşmântul pauper...
Mi-au împietrit pe braţe rugi spre cer şi-n palme nu mai pot să ţin măcar un vis, rânjeşte într-un colţ un rinocer şi muşcă din poemul interzis...
Şi-mi sângerează muza-n verde crud, rămas prin vene când mai poezeam pe malul mării unde-acum aud doar scâncetele duşilor din neam...
Nu e tristeţe, lacrimi nu mai sunt... e-o dezertare chiar din eu-l meu şi-apostazia nu mai pot s-o-nfrunt, acum, când mă tot strigă Dumnezeu...
E drumul tot mai greu chiar şi spre rai, când nu mai ştii pe un' s-o iei pe la răscruci şi când la vamă n-ai un ort să dai şi te împiedici de torturi şi cruci...
Şi m-aş întoarce să mai scriu ceva pe pragul dintre lacrimă şi-alint, dar nu mai este nimeni să mă vrea şi vlagă nu mai am ca să mă mint...
Mai vine-o dimineaţă-n care plec şi mă întorc de unde am plecat, acelaşi splin mă-ndeamnă la înec, dar marea e de neînduplecat...
Amarul meu nu-i e pe plac şi-mi spune c-ar vrea din mine-o poezie-anume...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu calc la fel ca noaptea pe tăceri...

Mai trece-un azi la fel ca şi un ieri, nimic nu iese din banal... vreun pas...
eu calc la fel ca noaptea pe tăceri şi-n mine nu mai strigă niciun glas...
Pe treptele singurătăţii din amurg coboară anii grei fără reper,
spre-o destinaţie unde concurg aceleaşi gânduri în veşmântul pauper...
Mi-au împietrit pe braţe rugi spre cer şi-n palme nu mai pot să ţin măcar un vis,
rânjeşte într-un colţ un rinocer şi muşcă din poemul interzis...
Şi-mi sângerează muza-n verde crud, rămas prin vene când mai poezeam
pe malul mării unde-acum aud doar scâncetele duşilor din neam...
Nu e tristeţe, lacrimi nu mai sunt... e-o dezertare chiar din eu-l meu
şi-apostazia nu mai pot s-o-nfrunt, acum, când mă tot strigă Dumnezeu...
E drumul tot mai greu chiar şi spre rai, când nu mai ştii pe un' s-o iei pe la răscruci
şi când la vamă n-ai un ort să dai şi te împiedici de torturi şi cruci...
Şi m-aş întoarce să mai scriu ceva pe pragul dintre lacrimă şi-alint,
dar nu mai este nimeni să mă vrea şi vlagă nu mai am ca să mă mint...
Mai vine-o dimineaţă-n care plec şi mă întorc de unde am plecat,
acelaşi splin mă-ndeamnă la înec, dar marea e de neînduplecat...
Amarul meu nu-i e pe plac şi-mi spune c-ar vrea din mine-o poezie-anume...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti Iubirea

Cândva, într-un demult al demultelor mele
când zorii-mi seduceau primăveri
Ursa Mare s-atingă,
aici, în milimetrul universului meu,
m-am temut...
m-am temut de luceferi... de nori...
sau poate de brumele toamnei...!
M-am temut şi vroisem să fug...
să ies din propriul meu vis...
şi apoi... să m-ascund...!
Ci Tu (?) m-ai oprit...
m-ai tras înapoi şi mi-ai spus:
"Nu! Aceea e uşa din dos...
departe de Astru...
de înalt... de adânc...
departe de Calea Lactee...
aceea-i o poartă-n abis...!"
Şi-atunci, am rămas...!
Am rămas dar apoi, ne-mpăcată de însămi,
de rostiri nechemate...
de chemări nerostite...
vinovată de dor inutil risipit,
din nou am pălit...
am pălit precum floarea ce tulpina i-o rupi...
şi, cu suflet înfrânt,
am vrut să cobor de pe propriu-mi altar...
să alerg în neant...
ci Tu (?) m-ai certat:
"te-aşteptă un semen -mi-ai spus-
nu vrei să-i alini un durut?"
şi-am rămas...
Am rămas dar, în urmă, din nou m-am oprit...
m-am întors în confuz...
am fugit spre-ntuneric...
m-am dus către Stix...!
Rânduism steluţe-n cununi pentru talerul toamnei,
dar, nimic n-am mai vrut!
Ardeam de dorinţă să-mi smulg din fiinţă averea-mi
şi apoi să mă-mprăştii pe lespezi îngropate-n prihană,
jertfă să m-aduc inerţiei...
dar Tu (?) mi-ai surâs: "nu, mai rămâi, am nevoie de tine!"
Iar eu, am rămas!
Am rămas şi acum sunt aici, din nou către nimb de lumină,
din nou în zenit, din nou ocrotită de vis!
Sunt aici! Sunt Prezent şi, în zâmbet şoptit, te întreb:
cine eşti? nu eşti înger? nu eşti propriul meu cuget?
atunci ştiu, eşti mai mult de atât:
Eşti Iubirea!

poezie de Iulia Mirancea (6 martie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un colţ de Rai

Cobor uşor din microbuz
Cu un rucsac şi-o pelerină
Zâmbeşte-un fir de cucuruz
Îmi face semn dintr-o grădină

- De ce-ai venit, nu vezi că plouă?
Mă-ntreabă-n grabă o răchită
Răsura cu rochiţă nouă
În părul meu vrea să se prindă

Mai mândru socul flori înalţă
Chiar lângă pod peste Ampoi
Se pierde Plesa-n nori şi ceaţă
Şi gândul meu merge-napoi

Se cerne ploaia peste sat
Un colţ de rai pierdut în lume
Dar paşii mei nu l-au uitat
Aici mă strigă toţi pe nume

Mă simt din nou copil desculţ
Cu tot pământul la picioare
Cu soare prăbuşit în munţi
Cu meri acoperiţi de floare

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în ore de cumăpănă

în suflet au rămas urme pe zăpadă
trecători răzleţi le mai calcă
ninge şi fulgi proaspeţi le acoperă

căutându-te acasă
în ore de cumăpănă bolnave
m-am pierdut cu firea de lipsa ta

timpul a îngheţat şi el în clepsidră
iubirea se sufocă-n aşteptare
plânge cu suferinţa ei în trup

zilele se numără şi adaugă
tristeţea n-are loc în tăcere
lumea se-ntoarce-n trecut
şi se zideşte-n viitor

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!