O, Maică Sfântă

O, Maică Sfântă, prea curată.
Ce pe toate le împlineşti
Şi omului păcătos.
Lumina îi dăruieşti
Tu atunci când ai plecat
Ierusalimul a lăcrimat
Măslinii s-au aplecat
Pământul s-a cutremurat.

Roagă-l pe fiul tău
Sa scape lumea de rău,
Să se uite pe pământ,
Fiindcă lumea s-a-nrăit,
Pământul s-a umplut de răutate,
De ale noastre grele fapte.
Azi am uitat de sfinţi şi pocăinţă...
Cât de uşor ne lepădăm azi de credinţă.

Pământul s-a umplut azi de păgâni
Ce nu mai ştiu de rugăciuni
Este plin de criminali şi de escroci
Ce ne omoară azi prin Sinagogi
Cu ale lor arme automate,
Ce curmă vieţi nevinovate,
Iar oamenii nevinovaţi
Primesc moarte ca Isus pe cruce;
Pedepsă asta, Doamne,
Unde ne va duce?

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertăciune

Mă rog cu lacrima fierbinte, Doamne,
La tine, tată al cerului albastru,
Ce zi de zi îmi luminezi cărarea,
Iar viaţa noastră zbuciumată ca şi marea,
Păcatele lovesc ca valuri spumegate
Şi greu mai cântăresc a noastre fapte
Îngenunchind la cruci şi la icoane
Cerând clemenţă către tine, doamne!

Tu răbdător le ierţi pe toate,
Crezând că poate ne vom îndrepta
Şi poate acum vom înţelege
Cât îi de mare mila ta,
Câtă putere şi voinţă le dai la cei ce îţi port credinţă;
Încerci cu chipul tău cel milostiv
Să aperi omul cel naiv...
Uităm că viaţa noastră e scurtă,
Cum inimile noastre în piepturi bat
Şi timpul ca un hoţ hain, fără de veste,
Ne fură viaţa mişeleşte, văzând că-i numai o poveste...

Te întreb acum, cu inima zdrobită,
Când lumea e în delir, de flăcări pârjolită
Să fie oare un semn divin din crunta apocalipsă?
În faţa morţii nu poţi face scut,
Cu viaţa noastră vom plăti tribute,
Când sufletul ni s-a umplut de ură şi atâta nepăsare,
Pe-al vieţii blestemat altar murind ca ultimul hoinar,
Ca mama ce îşi plânge pruncul în pridvor,
Pământul va ajunge un simplu cerşetor...
Iar noi ne vindem precum Iuda,
Pe bani şi pe ruşine ne dăm truda.

Ne minte frumuseţea asta înşelătoare
Şi viaţa asta atât de amăgitoare,
Suntem sătui şi plin de avuţie,
Nu ne gândim la clipa ce o să vie,
Uităm de frate, mama, tată,
Dar nu vedem că ne îndreptăm spre judecată...
Nu ne mai vorbim o vorbă dulce,
Uităm că pe pământ avem o cruce,
La greutăţi cu greu mai facem faţă,
Iar sufletul ni-i ca un glob de gheaţă,
Ne cufundam precum o cizmă în noroi,
Întoarce, Doamne, faţa către noi!
Amin!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii sărmani

De ce în suflete avem atâta răutate
Şi mame ce au sufletele blestemate
Care dau viaţă la copii
Apoi îi lasă ai nimănui
Nu au nici suflet, nici conştiinţă
Acei ce condamnă doar la suferinţă

Nu se gandesc la legea omenească
Copilul l-au făcut că să trăiască
E tot mai plin pământul de orfani
Copii abandonaţi, sărmani
Femei lipsite de omenie şi iubire
Copii fara copilărie

Prin plâns îşi strigă al său dor
Sunt prea firavi sa ceară ajutor
Sunt tot mai mulţi copii îndureraţi
Prin gări şi prin spitale abandonaţi
Sunt tot mai mulţi copii lipsiti de mângâiere
Ce poartă în suflete poveri grele

Cuvântul mamă pentru ei înseamnă răutate
Copilul e un dar de la divinitate
Nu este un animal de soi
Să-l aruncam prin lada de gunoi
Nu-i un ziar, o pungă reciclată
Să obligăm statul să îl crească.

Chiar Dumnezeu ne plânge din icoane
de un copil ce suferă de frig şi foame
E tot mai plin pământul de cretini şi ipocriţi
De acele bestii ce pretind că sunt părinţi.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carte sfântă

Dintre miile de cărţi, tipărite pe pământ,
Numai tu eşti cea mai sfântă, ce ne domini pe pământ
Scrisă eşti tu cu migală şi cu multă chibzuinţă
Nu ai litere de aur, dar te îndeamnă la credinţă,
Să-i urmezi deznodământul, ea va deschide mormântul
Şi va dezlega misterul, când se va deschide cerul
Din a cerului grădină va veni, Sfânta Lumină

Coborând ca un erou, chiar fiul lui Dumnezeu
Puţin cei ce o deschid, să citească cu migală
Este a lumii învăţătură chiar la scară mondială
Înţelesul ei e greu, vorbind însuşi Dumnezeu
Ce grăieşte în versete, nu prin vorbe şi prin fapte
Are cel mai de preţ talent, noul nostru Testament
Nu avem ochi să privim, ureche să auzim
La Judecata de apoi, noi vom fi mentorii ei

Facem lucruri deochiate, vorbesc gurile scurtate
Dar sfârşitul e pe aproape
Luând în glumă, că-s prostii ce au prezis apostolii,
Dintre atâtea manuscrise, ce s-au scris neîncetat,
Fiindcă este o carte sfântă, de aceea a rezistat
De mult străbunii noştri, nu aveau copiatoare sau tipare elegante
Dumnezeu de sus din ceruri, el le trimitea pe toate
Lăsaţi vrajba, cearta, ura, haideţi să cinstim scriptura...
Lumea toate e în delir;
Rugă fraţilor, Amin!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnia Lui Hristos

Când în slava Lui cerească Domnul Isus va veni
El îşi va întinde mâna şi totul va înnoi
curăţa-va tot pământul de păcat nelegiuire
şi toţi oamenii cei răi vor fi daţi doar la pieire
Domnul va-nnoi pământul şi faţa-i va transforma
căci doar El crease totul şi a Lui este puterea
şi toţi oamenii-or să fie de Hristos dar îmbrăcaţi
prin a Lui lumină sfântă o să fie transformaţi
vor trăi aici viaţa cum copacii din pădure
căci nu va fi aici nimeni mintea lor ca să o fure
doar Satan va fi legat şi în temniţă închis
astfel că pământu-ntreg va fi atunci un Paradis

nici un rău nu se va face pe tot muntele cel sfânt
căci Isus îşi va impune omenirii al Lui Cuvânt
şi va fi o nouă eră omul cum n-a mai văzut
căci viaţa va fi-ntreagă sub al Domnului Sfânt scut
împreună atunci cu mielul lupul blând va locui
şi cu vitele-ngrăşate leul se va zbengui
cu ursoaica la păşune vaca se va desfăta
pe pământ chiar nici un rău loc aici nu va avea
o pace fără hotar va fi iarăşi peste tot
împlinindu-se Cuvântul Celui Sfânt şi Savaot

copilaşul cel micuţ cu năpârci se va juca
nici un rău nu se va face şi nimic nu va avea
tot pământul va fi plin de lumina Lui Hristos
şi rău nu va exista pe pământ aicea jos
iată Domnul dar ce zice al vieţii Creator
Eu fac ceruri noi pentru omul muritor
şi-atunci vă veţi bucura tresăltând de bucurie
căci trăi-veţi dar viaţa iată până-n veşnicie
şi întreg Ierusalimul piatră scumpă atunci va fi
căci peste întreg pământul Hristos doar va stăpâni

oamenii vor înflori ca şi cedrii din Liban
îndreptându-şi dar viaţa înspre-al fericirii lan
a lor muncă pe pământ în zadar nu va mai fi
vor avea atunci de toate sute de ani vor trăi
iată Domnul ce vorbeşte şi El Însuşi azi ne spune
atunci va fi o nouă viaţă şi va fi o nouă lume
oamenii nu vor avea copii ca să îi înmormânteze
ci ca plini de bucurie pe braţe să îi aşeze
Hristos le va fi lumina şi de toate le va da
să trăiască-n bună stare fericită având viaţa
iată dar ce se va face oamenii cum vor trăi
când peste întreg pământul Hristos Însuşi va domni
îmbrăcată-n fericire planeta va fi lumină
omenirea atunci întreagă va trăi fără de vină

prea puţini înspre păcat ochii îşi vor îndrepta
şi vor fi toţi pedepsiţi doar stăpân va fi Mesia
astfel că-n neprihănire omu viaţa-şi va trăi
ce-a râvnit atâta vreme iată el va dobândi
Raiul Raiul cel pierdut îi va fi iar locuinţa
numai pentru că Hristos îi oferă biruinţa
glorie dar Lui Hristos slavă Celui Prea Înalt
Raiul cel plin de miresme iarăşi omului l-a dat
Tată scump şi Sfânt din cer noi o iată-ţi mulţumim
pentru Noul Paradis în care ne-ai dat să fim
slavă cinste şi onoare acum iată ţi-am adus
te slăvim o scumpe Tată şi-l cinstim azi pe Isus

poezie de Ioan Daniel Bălan (30 noiembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre toate fericirile care pot fi trăite pe pământ, cea mai mare este bucuria învierii Domnului. Învierea Domnului este putere cerească în toate dimensiunile sale. Prin El, dreptatea vine să mântuiască sufletul omului.
Iisus, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului – credinţă sublimă în Tatăl Ceresc rămâne cea mai extraordinară fiinţă care a străbătut vreodată pământul. Învierea domnului este un adevărat imn al vieţii, evidenţiată prin frumuseţe, încântare şi speranţă. Omul fără credinţă este izvor de nefericire, îmi frânge inima...

Camelia Opriţa în Înaripată de speranţă (aprilie 2020)
Adăugat de Ioan Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul, sarea şi lumina...

Las din mine pe pământ,
sarea dată prin Cuvânt.
Gândul gustului din vie,
sufletul îmi reânvie.
Îmi las trupul în pământ,
să-l sărez pân' la mormânt.
Nu vreau să se piardă gustul,
să îmi pierd ca om statulul.
De-mi voi pierde din putere,
voi fi aruncat, călcat, ce piere.

Las în mine pe pământ,
o lumină din Cuvânt.
E Lumină-n veşnicie,
ce crează "nemurire".
Las lumina să izbească,
ochii omului să crească.
Să dezvolte-n a mea fire,
o Lumină pentru-o mie.
Nu voi pierde-a Lui Lumină,
să reflect ca "far marină".

Pun lumina cea din mine,
într-un sfeşnic ca făclie.
Oamenii să-mi vadă fapta,
cât şi viaţa-n lumea -ceasta.
Şi prin asta ei să vadă,
Cerului s-aducă Slavă.
Vreau să împlinesc scriptura,
doar în ea e-nvăţătura.
Voi culege undelemn,
candela s-o-ncarc solemn.

Câtă vreme Ceru-i sus,
pe pământ eu sunt supus.
Mare luptă-i pe pământ,
ies popoare-n legămînt.
Stă pământul pe-un butoi
când să-nceapă un război.
Tot ce-i scris în legea sfântă
se-mplinesc, pe om spăimântă.
Eu mai mult ca orişicând,
Voi slăvi pe Domnul Sfânt.

poezie de Viorel Daniel Pop
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea se întreba

dacă trebuia coborât în pământul
din cimitirul cel nou sau să fie
dus lângă străbuni. nimeni
nu se îndura să scape vreo lacrimă
pentru el. nici nu a trebuit să fie
îmbălsămat cu prea multe chimicale,
de-a lungul vieţii avusese grijă
să se stafidească în alcool.

problema lumii era să-l acopere
cu pământ nesfinţit, aproape
de cripta crâşmarului şi
a crâşmăriţei. amândoi au plecat
repede după ce i-au turnat alcool
zeci de ani, zi de zi, seară
de seară îl omorau cu zâmbetul
pus bine pe feţele lor puhave
de lăcomie. lumea se întreba
dacă pământul era bine sa fie sfinţit.

lumea se întreba dacă trebuie tras
clopotul bisericii din parohie.
nimeni nu şi-a dat seama de ce
era vesel când era vesel şi
de ce era trist când era trist. lumea
de astăzi îşi pune prea multe întrebări.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus e cerul, jos pământul

Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne priveşte Sfântul.
Dumnezeu ne ocroteşte,
iar pământul ne hrăneşte.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit fiinţa,
tot din cer avem credinţa.
Noi ştim de unde venim,
ştim şi unde vieţuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuşi,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
şi-n eternitatea sa.
Şi cerul, dar şi pământul
sunt părţi ale vieţii noastre.
Când ne vine la toţi rândul
călătorim printre astre.

poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima ninsoare

A căzut şi cea dintâi zăpadă
Peste sufletele noastre reci
Ce alb se vede lumea într-o spadă
Privirea peste care-ai vrea să-ţi treci!

Genele ni s-au umplut de brumă
Promoroaca ne-a pătruns în păr
Şi dinţii noştri parcă sunt din spumă
Ce s-o topi la primul adevăr.

Pământul parcă nici nu mai respiră
Sub stratul alb de puritate dens
Îşi duce lumea un păcat imens
Şi la iertarea cerului aspiră;
S-a oprit ninsoarea ca la un impas
Aşteptând s-o-ntine primul nostru pas.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercetare

Doamne cât mă vei mai ţine
Pe pământ să vieţuiesc,
Fără temere de tine
Păcătos ca să trăiesc?

Doamne tu eşti bun şi mare
Şi aştepţi ca să mă schimb,
Să îmi dai vrei cu-ndurare
Azi, al nemuririi nimb.

Doamne ştiu c-a ta dreptate
Mă îndeamnă să dau rost,
Că-n deplina-i bunătate,
Isus a plătit un cost.

Doamne jertfa-ţi de pe cruce
N-am ştiut s-o preţuiesc,
Ea iertare îmi aduce,
Doar să vreau eu s-o primesc.

Doamne tu mă cercetează
Iar, cu Duhul tău cel Sfant,
Şi viaţa-mi luminează,
Da-mi credinţă, dă-mi avânt.

poezie de Ionel Adrian Gugea (20 octombrie 2012)
Adăugat de cocor2
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de leagăn

Copile, ziua ta s-a născut dintre nori
Ca un poem albastru ce vine dintre ploi
Dimineaţa, când zorii se zbat
Peste lumea în care ai intrat.

De-atunci lumina nu mai e aceeaşi
Pe care o ştiu de demult
Şi nici pământul nu mai e acelaşi
Chiar dacă e totuşi pământ.

Copile, tu nu ştii mai nimic despre viaţa
În care ţi-a fost dat să intri mai curat
Ca lumina ce-şi curmă aripa
Peste umbra eternului păcat.

Drumul tău abia acum începe
Când e ziua ta întâi pe pământ
Şi tu, copile, nici nu ştii că drumul
E lung din pământ în pământ.

Tu, copile, dormi acum în pace
Căci mama veghează la somnul tău blând
Lumina pentru tine e lumină,
Pământul va fi iar pământ.

poezie celebră de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai Tu eşti fericirea

cum Isuse să-ţi cinstesc
Numele şi-a Ta Fiinţă
Ţie doar să-ţi dăruiesc
a mea viaţă prin credinţă

cum să-ţi cânt a Ta iubire
să te laud Domnul meu
că-n a Ta neprihănire
îmi eşti Domn şi Dumnezeu

cum Doamne să-ţi dăruiesc
şi iubirea şi credinţa
tot mai mult să mă sfinţesc
să îmi dărui biruinţa

numai Tu eşti fericirea
omului de pe pământ
Tu ne dărui azi iubirea
doar prin Sfântul Tău Cuvânt

şi-n lumina Ta cea sfântă
sufletul ni-l înconjori
căci ne vrei Isus la nuntă
arşi de sfinţii Tăi fiori

numai Tu şi azi ne dai
Evanghelia Ta Sfântă
să intrăm o dată-n Rai
unde îngerii Tăi cântă

Tu Isus ne împleteşti
cu lumina şi cântarea
şi pe veci ne dăruieşti
harul Tău şi îndurarea

Doamne Ţie mă închin
şi îţi dau a mea fiinţă
să o umpli pe deplin
de-al Tău har şi biruinţă

dintre valurile vieţii
cât Tu ai îngăduit
eu în zorii dimineţii
strig Isus o fii slăvit

iată Numele-ţi slăvesc
şi-ţi aduc Isus onoare
căci o Doamne te iubesc
doar îmi eşti a mea salvare

mult mai mult eu aş dori
să te laud Domnul meu
de-aş putea şi de aş şti
să îţi cânt şi chipul Tău

vreau în mijlocul iubirii
eu Isuse să mă scald
în jarul neprihănirii
plin de dorul Tău să ard

fă-mă dar să fiu cântare
laudă Numelui Tău
Tu Isus să-mi fii salvare
şi pe veci Mirele meu

în lumina Ta curată
eu să umblu eu să cânt
în iubirea fără pată
să trăiesc al Tău Cuvânt

dezlegat de jugul firii
dar legat Isus de-al Tău
aripa neprihănirii
drum să-mi fie dinspre rău

să mă-mbrac în curăţie
şi-n lumina mântuirii
Adevăru-n veci să-mi fie
chiar în floarea mulţumirii

fii slăvit — o fii slăvit
lăudat între popoare
căci pe noi ne-ai mântuit
pentru veci ne-ai dat iertare

Mire drag te onorăm
cinste salvă şi mărire
Numele ţi-l înălţăm
veşnic dar Ţie cinstire

tot pământul să îţi cânte
să ţi-aducă închinare
şi în laudele sfinte
să-ţi dea cinste şi onoare

glorie Isuse Ţie
slavă Tatălui Cel Sfânt
să cânte în veşnicie
ceru-ntreg şi acest pământ

poezie de Ioan Daniel Bălan (21 septembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne plâng străbunii

Ne plâng străbunii în mormânt
Văzând ce se întâmplă pe pământ.
De ură, de dureri şi duşmănie,
De viaţa noastră dată chezăşie.

E tot mai plin pământul de sărmani,
De terorişti, de criminali şi şarlatani.
De oameni care pentru-un pumn de bani
Aruncă-n jur doar vorbe de ocară.
Oprşte, Doamne,-această cruntă boală!

Boala-i transfigurată-n pocăinţă,
Dar nu plecăm genunchiul cu căinţă.
E doar o mască falsă-n care arde
Dorinţa lumii pentru libertate.
Dorinţa de-a lăsa pentru Iisus
Povara ce ni s-a ursit de sus.

Se simte clocotind ipocrizia,
Căci am uitat ce-nseamnă omenia.
Sunt tot mai mulţi români plecaţi în lume...
Întoarce-te în ţara ta, române!
Ai fost prea mult străinilor o slugă...
Povara ce o duci, te rog, aruncă!
În ţara ta întoarce-te şi plângi,
Chiar dacă brazdele durerii sunt adânci.

De s-ar întoarce Ştefan sau Corvin,
De-ar şti că suntem slugă la străin,
Cu arma-ar face drum peste hotare
Şi ne-ar salva de greaua întristare.
Şi ar tăia cu fulgeru-n furtună
Pe cei ce la străini întind o mână.
Ei ne-au lăsat, murind, un jurământ:
Să apărăm murind acest pământ.

Noi azi ne vindem glia la străini
Şi-a prins străinu-n ţară rădăcini.
Acum pământul nostru roditor
E dat mai pe nimic străinilor.
Cu toţii l-au prădat, l-au umilit.
Şi în genunchi strămăşii ne-au trudit!
Plânge în suflet cumpăna fântânii
Că s-au pierdut printre străini românii.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit din înălţime

Doar Isus ne-a pregătit
Şi lumina şi speranţa
Şi El doar ne-a limpezit
Sufletul azi înnoit
Şi ne-a dat pe veci viaţa

El e Cel ce s-a născut
Ca un prunc în Betleem
Să ne fie-un veşnic scut
Dumnezeul nevăzut
Şi al vieţii sfinte semn

A venit din înălţime
Ceru-ntreg El l-a lăsat
Pentru a omului mulţime
Prin a Lui înţelepciune
Omul să fie curat

Şi-a venit ca un copil
Să ne aducă mântuirea
Coborî la noi subtil
Cu un chip aşa umil
Să ne ofere fericirea

Şi lumina Lui curată
A umplut tot Israelul
Oamenii ca fără pată
Să îşi dea inima toată
Celui Sfânt ce este Mielul

Domnul a venit la noi
Să ne fie o lumină
Să nu fim de Sine goi
Ci a slavei Sale ploi
Ca pe fii dar să ne ţină

S-a născut Isus Mesia
Şi a fost de trebuinţă
Să ne aducă veşnicia
Viaţa sfântă — bucuria
Să trăim toţi prin credinţă

El Isus lumina noastră
A venit să ne înveţe
Viaţa sfântă cea mai castă
Să-i dăm inima dar toată
Dup-a Domnului poveţe

Şi-n lumina mântuirii
Toţi acei ce au crezut
Să lăsăm povoara firii
Şi pe braţele iubirii
Hristos să ne fie scut
22-12-2019 Emanuel

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maică Sfântă

Plânge Maica, plânge,
Cu lacrimi de sânge,
Pe fiul mult iubit,
Ce noi l-am rastignit

Maică, Maică Sfântă
Cu durerea-ţi cruntă
Ce-n cruce stai dreaptă
Vie, înţeleaptă,

Să ne ierţi, Tu, Sfântă
Pururea mărită,
Maică Precista
Tu, Măicuţa mea!

Maică, Maică Sfântă,
Cu faţa ta blândă,
Blândă şi cuminte,
Să te rogi fierbinte,

Fiul să ne ierte,
Firea sa ne-o-nedrepte,
Fapta şi gândirea,
Să dea mântuirea

Sufletelor noastre,
Necăjite, aspre,
Sufletul să-nalţe,
Între sori şi astre

Sa dea mângâiere
Nu oţet şi fiere
Cum I-au dat Lui, hei
Nevrednicii iudei,

Măicuţelor Marii,
Ce le-au plecat fii,
Maicutelor Flori,
Ce le-au plecat feciori

Să moară pe glie
Ai milă, Marie,
Tu să le ocroteşti
Răni să oblojesti

Pe noi, Maică Sfântă
Cu inima frântă,
Să ne ierţi, fii bună,
Patria străbună,

Să ne o acoperi
Cu mâini de luceferi
Şi cu stele multe,
În forma de cruce

Paharul ăsta greu
Să-l rogi pe Dumnezeu
De la noi să-l ducă,
Ca pe o nălucă

Să-l facă să piară,
Sufletul de fiară,
Să îl îmblânzească,
Sau să îl trezească,

Inima haină
Rămâie străină
De străbună fire
De-a noastră simţire!

Plânge Maica mea,
Maria şi ea
Durerile tale,
Şi măicuţii sale

Pe întinsă mare,
Iisus în picioare
Duce Crucea grea,
Duce crucea mea,

Crucea lumii cară,
Maică scumpă iară,
Şi are sus pe ea
Şi durerea ta!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem o ţară

Avem o ţară unde au stăpânit odată
Vitejii daci, bărbaţi nemuritori.
Şi unde stau de veacuri laolaltă,
Izvoare, văi şi munţi cu fruntea-n zări.

Avem troiţe sfinte, altare şi icoane
Şi candeli ard cu mii de pâlpâiri;
Avem atâtea lacrimi şi prigoane
Că ne e plin pământul de martiri.

Avem la Putna, Sfânt şi viu cu duhul
Pe cel ce-a stat Ortodoxiei scut;
Şi azi de-l vom chema să-nfrâng-apusul,
Va răsturna cinci veacuri de pământ.

Avem pe Brâncoveanu pildă tare,
Căci pruncii lui sub sabie-au căzut;
Ca să păzească fără de schimbare
Credinţa dreaptă-n care s-au născut.

Avem Ardealul sfânt, pământul răstignirii,
Cu tunuri sfârtecat de cel viclean;
Avem ierarhii sfinţi, pe Iancu şi martirii,
Pe Horia tras pe roată pentru neam.

Azi iaraşi te-au suit vrăjmaşii tăi pe cruce,
Ardeal cu trei culori împodobit;
Scriind deasupra vina ta cu sânge,
Aceea că, ortodoxia ai iubit.

Avem un Rai de sfinţi în temniţi daţi la moarte
Şi aruncaţi în groapa neştiuţi;
Dar astăzi dând pământul la o parte
Ies moaşte sfinte-n zeghe grea de deţinuţi.

E jertfa lor de veacuri mărturia
Ce strigă din morminte pân' la noi:
Să apărăm cu râvnă Ortodoxia
Şi-acest pământ, de Sfinţi şi de eroi!

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revenirea

După ce ai călătorit departe, foarte departe,
prin atâtea locuri de basm,
te vei întoarce pe pământul anilor tăi,
acum, întâmplare sau nu, ai venit
în anul acestui gând, în anul acestei toamne,
aplecat sub cerul dorinţelor - de ce eu, nu ştiu?! -
asemeni mărului
cu ramurile încărcate de fructe,
aplecate până-n pământ,
pe pământul anilor tăi.

Nu ştiu încă cine eşti,
prin ochii tai îţi citesc povestea purtată
şi rătăcită prin vieţi,
cu sufletul simt ceea ce porţi cu tine,
de departe, de foarte departe,
din edenul pierdut, din viaţă şi suferinţă,
din zbuciumul şi pribegiile tale, din moarte.

Sub mărul cu ramurile încărcate de fructe,
aplecate până-n pământ,
pe pământul anilor tăi,
îţi ascult firesc, atât de firesc,
suferinţa,
iubirea şi gândurile,
misterul vieţii
pe acest drum de început...

Sub umbra binecuvântată a mărului,
tu şi eu pe pământul acesta
al anilor făgăduinţei!
Ceva ce nu există şi nu putea să existe,
o melodie nedesluşită auzi,
auzi şi cauţi
- o ştii sau nu o ştii? -
un început,
un început de poveste
scrisă prin cuvintele inimilor noastre!

Undeva, o rădăcină ne ţine,
ştii doar că iubirea o simţim sau nu o simţim...

poezie de Irina Lucia Mihalca din Dincolo de luntrea visului (24 octombrie 2011)
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcurs

Am strigat: "viaţă"!
şi gura mi s-a umplut
de laptele mamei
apoi,
cu umerii
încărcaţi de responsabilităţi,
cu genele grele
de nesomnul copiilor,
cu sufletul
plin de deznădejdi,
cu inima
îndurerată de răni
vin la Tine
iar tu mă înveţi
că moartea este
singura certitudine a vieţii
ori că...
durerile
nu stau în viaţă
când inima
este plină de iubire necondiţionată
chiar dacă acei umeri
s-au chircit sub poveri;
recunoscând
lacrimile singurătăţii
am strigat: "moarte"!
şi gura mi s-a umplut
cu pământ...

poezie de Cristian Neagu din Academia de poezie (9 noiembrie 2018)
Adăugat de Cristian Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată Sfânt îţi mulţumim

Cât de scump este Cuvântul
Tău Isus ce ni-l mai dai
Noi să stăpânim pământul
Şi să fim cu Tine-n rai

Cât de scumpă e Scriptura
Ce Isus ne-ai dăruit-o
Ca să ne schimbăm făptura
Fiecare ce-am primit-o

Şi cât este de actuală
Cartea Ta o scump Isus
Luminează lumea goală
Cu adevărul Tău Isus

Căci şi azi se împlineşte
O Isus al Tău Cuvânt
Şi viaţă dăruieşte
Omului cu suflet frânt

Nu mai este nicio carte
Mai reală pe pământ
Ea pe oameni îi desparte
Pentru Tatăl nostru Sfânt

Ea desparte-n două lumea
Şi întrega omenire
Oferindu-ne azi culmea
Credinţei în mântuire

Ce reală e Scriptura
Şi azi ce se împlineşte
Ea descrie viu făptura
Pe Hristos ce nu-l primeşte

Carte Sfântă necesară
Pentru întreaga omenire
Numai Tu ne vrei afară
De la moarte şi pieire

Nicio carte nu ne arată
Adevăru aşa corect
Nici viaţa cea curată
S-o descrie mai concret

Numai Biblia rămâne
Singura comoară Sfântă
Ce viaţa din fărâme
O reface cum cuvântă

Biblia e Adevărul
Celui Sfânt şi Prea Înalt
Ea rămâne veşnic ţelul
Spre viaţa ce s-a dat

Ce reală e Scriptura
Ce şi azi se împlineşte
Ea ne oferă-nvăţătura
Nouă ce ne trebuieşte

Să trăim în sfinţenie
Viaţa nouă şi curată
A Domnului să ne fie
Viaţa-n fiinţa noastră dată

Glorie dar Lui Hristos
Tatălui din cer onoare
Din pedeapsă căci ne-a scos
Să ne ofere-n veci salvare

Tată Sfânt îţi mulţumim
Pentru tot ce Tu ne-ai dat
Noi copiii Tăi să fim
Fii în veci dar onorat
31-01-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă, uite ce durere!

Mamă, uite ce durere!
Domnul, pentru noi, azi piere,
El le rabda, mamă, toate
Şi ne scapă de păcate.

Pe cerul însorit se-adună
Nori care prevestesc furtună,
Şi pământul, mamă, iată!
Se cutremură deodată...

Ce-a făcut El mamă, oare?!
Printr-o moarte-ngrozitoare,
Suferind, cu răni pe spate
Şi-a dus crucea pân la moarte.

Iată! Maica Sfântă plânge!
Oh! Iisus al ei se stinge!
Doamne, cât ai mai răbdat!
Alinare n-ai aflat...

Plin de răni şi însetat,
Către Tatăl te-ai rugat.
"Iartă-i, Tată! Nu ştiu ei
Că Tu binele le vrei!"

Oh, Iisuse, eşti cu noi!
Sprijin marilor nevoi,
Ne-ai şters lacrima amară!
Noi nu te-am băgat în semă...

Fapte bune-ai săvârşit,
Oamenii te-au chinuit...
Coroană de spini ţi-au pus,
Bunule, Prea Scump Iisus!

Vai, ce repede-au uitat
Cum pe toţi i-ai ajutat!
Morţii cum i-ai înviat
Şi poporu-ai ajutat.

O, Miel Blând şi Răbdător,
Mântuirea tuturor!
Mamă, ce povară-a dus
Scumpul nostru, blând Iisus.

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!