Ploaie de vară
Păreri de rău dansau lângă copaci,
eu le-ngropam sub umbrele opace
când am văzut, năuc, că te dezbraci,
iar sânii începeau în vânt să-ți joace.
Dar vântul dintr-odată s-a oprit,
pe frunzele întoarse către soare,
îmbrățișați pluteam spre infinit,
gustând nectar din clipa trecătoare.
Și ne-am trezit abia când s-a-noptat,
privind mirați spre bolta-ntunecată,
ne sărutam și poate-am fi mai stat
dar a-nceput să plouă..., dintr-odată.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ploaie de vară
Păreri de rău mureau lângă copaci,
noi le-ngropam sub umbrele opace,
când am văzut, năuc, că te dezbraci,
iar sânii începeau în vânt să-ți joace.
Dar vântul dintr-odată s-a oprit
pe frunzele întoarse către soare,
îmbrățișați pluteam spre infinit
gustând nectar din clipa trecătoare.
Și ne-am trezit abia când s-a-noptat,
privind mirați spre bolta-ntunecată,
ne sărutam și poate-am fi mai stat
dar a-nceput să plouă dintr-odată.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte de iunie
Cânta deasupra pasărea măiastră,
pădurea tremura cuprinsă de fiori,
iar vântul, răscolind frunzișu-n creastă,
se rătăcea prin teii încărcați de flori.
Creștea în zare luna tremurândă,
iar noi priveam uimiți, sub cerul de oțel,
cum umbrele, pornite să se-ascundă,
pluteau în spatele cetății, sub crenel.
Măceșii peste zid dădeau în floare,
se agățau în gard cu spinii de uluci,
privind mirați, văzând cum mă seduci,
la pieptul tău strângându-mă mai tare.
Abia atunci, uitându-mă mai bine,
păgâne năluciri vedeam în ochii tăi,
mă-ndepărtam, să mă desprind de tine,
dar mă trăgeai să vin în brațe, înapoi.
Și m-a cuprins o vrajă, dintr-odată,
pluteam în lumi de vis, departe-n infinit,
nici nu mai știu ce-a fost, dar m-am trezit,
căci se rupea deasupra bolta înstelată.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plecare amânată
Își cerne seara umbrele opace
pe-aleile cu dale-n keramit,
la marginea uitării, retrezit,
un gând rebel începe să se joace.
Cu neștiute semne de-ntrebare
aduce doruri printre amintiri
și dintr-odată vechile iubiri
din inima rănită vor să zboare.
Tresar atins de teamă, deodată,
aduc, în grabă, gândul înapoi
dar simt regretele venind convoi
pe-o aripă de vânt întârziată.
Se-aude-n depărtare o fanfară,
un tren rămas la ultimul peron
deplânge-n glasul unui saxofon
plecarea amânată peste seară.
O pace nesfârșită mă cuprinde,
surâsul tău s-așează peste gând,
aud în somn regretele plecând
spre liniștea uitărilor profunde.
poezie de Corneliu Neagu din Timp și destin (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poemul vândut
Adoarme dorul pe un colț de stâncă,
regretele din umbră contenesc,
doar amintirile trădate mai aruncă
cu jar adus dintr-un vulcan ceresc.
Dar mă trezește visul dintr-odată,
alerg spre geam cu gândul speriat,
privesc năuc spre bolta înstelată,
văd Carul Mic aproape răsturnat.
Din el se scurg iubirile trădate
într-un poem pe care l-am vândut
pe un ulcior de vin și un sărut
când buzele mi se zbăteau uscate.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte de mai
Cânta deasupra pasărea măiastră,
pădurea fremăta cuprinsă de fiori,
iar vântul, răscolind frunzișu-n creastă,
se rătăcea sub plaiul încărcat cu flori.
Salcâmii peste gard dădeau în floare,
cu crengile trecând peste uluci,
și se mirau văzând că mă seduci,
la pieptul tău stângându-mă mai tare.
Și-abia atunci, uitându-mă mai bine,
păgâne năluciri vedeam în ochii tăi
mă-ndepărtam să mă desprind de tine
dar mă trăgeai să vin în brațe, înapoi.
Și m-a cuprins o vrajă dintr-odată,
pluteam în lumi de vis, departe-n infinit,
nici nu mai știu ce-a fost, dar m-am trezit,
căci se rupea deasupra bolta înstelată.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mirajul clipei trecătoare
Dispare dintr-odată clipa în trecut,
dar amintirea sa în urmă mai rămâne
pe un tipar mental, total necunoscut,
croit, cândva, la margine de ficțiune.
Ce-aduce clipa dispărută peste timp,
la tragicul tipar rămasă racordată...?
Știu poate zeii de pe miticul Olimp,
de vor mai fi nemuritori, ca altădată.
La clipa trecătoare te mai poți gândi
când notele flotante-n game mișcătoare
cu-aceeași întrebare - "a fi sau a nu fi?"
îți calcă, fără milă, Eul în picioare?
Căci într-o margine de clipă lunecând,
vei resimți, subit, cum Eul tău apune
pe brâuri de uitare ce-ți rămân în gând
cu amintiri prea vagi și fără fuziune.
Refrene reci, venite-n valuri din trecut,
ne amăgesc mereu, cu-aceeași nepăsare,
într-un prezent opac și fără de-nceput
adus, necontenit, de clipa trecătoare...
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înger sau nălucă ?
Pe umbra visului stingher
stă singur gândul, în derută,
iar îngerul, căzut din cer,
dansează singur pe o plută.
Credea că este nevăzut,
dar l-a trădat mirarea lungă
când dintr-odată a-nceput
să treacă râul într-o dungă.
Grăbit am alergat spre mal
să îl ajut, venind din față,
dar nu credea a fi normal
un muritor să-i dea povață.
S-a-ntors din cale supărat
și a plecat, fără să-mi zică,
la umbra unui deal surpat
căzut pe gândul fără frică.
Abia atunci am priceput
că nu era decât nălucă,
ajunsă noaptea din trecut
pe visul dorului de ducă.
poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existențiale (2022)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spre alt țărm
Luminile cetății stau să piară
sub umbrele care ajung alene,
la orizont un cântec mă-nfioară,
e cântecul vrăjitelor sirene...!
Cu dorul meu ajunge, deodată,
pe cugetul cuprins de îndoială,
când chipul tău în zare se arată,
învăluit în aura-i astrală.
Străin ajung pe străzile pavate,
cu amintiri rămase peste vreme,
și mă întreb, în vis: oare se poate
vreuna dintre ele să te cheme?
Și calea mi se-arată dintr-odată,
iar gândul o străbate fără voie,
mă rătăcesc pe marea zbuciumată
spre alt tărâm, precum bătrânul Noe.
Privesc în zare chipul tău de ceară,
iar dorul meu îl cântă în poeme
în prag, te rog, așteaplă-l să apară,
din margine de lume să te cheme,
să fim, de-acum, perechea ideală,
nimic nemaiputând să ne despartă,
îmbrățișați pe-a timpului spirală,
să împățim, pe veci, aceeași soartă.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elegie fără anotimp
Se plimbă cărțile pe etajeră,
eu le privesc tăcut dintr-un ungher,
parcă ascult povești din altă eră,
învăluite-n falduri de mister.
Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,
pe-o margine de visuri te zăresc,
surâsul tău încearcă să mă cheme
dar zâmbetu-ți îmi pare nefiresc.
Aud și vântul care bate-afară
cu frunzele desprinse din copaci,
aduse la fereastră către seară
când te aștept să vii, să mă împaci.
Mâhnirea mă cuprinde dintr-odată,
refrenele din umbră contenesc,
mă-ncearcă o senzație ciudată,
pe etajeră cărțile vorbesc.
Îmi amintesc despre iubirea noastră,
rămasă-ntr-un trecut nedefinit,
privesc uimit afară prin fereastră,
parcă te văd la margini de zenit.
poezie de Corneliu Neagu (17 ianuarie 2024)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elegie autumnală
Se plimbă cărțile pe etajeră,
eu le privesc tăcut dintr-un ungher,
parcă ascult povești din altă eră,
învăluite-n falduri de mister.
Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,
pe-o margine de visuri te zăresc,
surâsul tău încearcă să mă cheme
dar zâmbetu-ți îmi pare nefiresc.
Aud și vântul care bate-afară
cu frunzele desprinse din copaci,
aduse la fereastră către seară
când te aștept să vii, să mă împaci.
Mâhnirea mă cuprinde dintr-odată,
refrenele din umbră contenesc,
mă-ncearcă o senzație ciudată,
pe etajeră cărțile vorbesc.
Mi-aduc aminte de iubirea noastră,
dintr-un trecut rămas nedefinit,
privesc uimit afară prin fereastră,
parcă te văd venind dinspre zenit.
poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existențiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul fanfarei din orfelinat
Pe muzica fanfarei din orfelinat
un vânt dinspe apus cutriera pe-afară,
pe rafturi strâmbe cărțile dansau ciudat,
un tren rănit sosea neașteptat în gară.
Pe unde reci veneau să se așeze-n pat
bemoli din saxofon, căzând ca o povară,
pe muzica fanfarei din orfelinat
un vânt dinspre apus cutreiera pe-afară.
Te așteptam tăcut, privind îngândurat
spre ușa maronie ce dădea spre scară,
speram s-ajungi la mine, neîntârziat,
în sânge să îmi torni teribila povară
pe muzica fanfarei din ofelinat
poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 15 decembrie 2019 (15 decembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neuitarea
Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară
pictează sub fereastră scene de spital.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spațiul sideral de căutat.
Și mă cuprinde parcă dintr-odată
un dor nebun, fără să știu ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinerețea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.
Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
noian de încântări uitate-n paradis.
O trag tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-n taină îi vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
pe tine neuitato-n vis să te găsesc!
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copacul
Copac bătut de ploaie și de vânt,
cu frunzele întoarse către stele,
puterea ta venită din pământ
o simt și-acum în gândurile mele.
Prieten drag, de cînd eram copil,
mi-ai legănat și gânduri și uitare,
ajuns cândva departe, în exil,
mi-ai fost balsam și dulce alinare.
De strajă-ai stat în amintirea mea
să port în sânge patria străbună,
nimic în calea dorului să-mi stea
de voi gândi în limba mea română.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poemul vândut
Adoarme visul pe un colț de stâncă,
regretele din umbră contenesc,
doar gândurile stranii mai aruncă
cu jar adus dintr-un vulcan ceresc.
Dar mă trezește vântul deodată,
alerg spre geam, în cuget speriat,
privesc năuc spre bolta înstelată,
văd Carul Mic aproape răsturnat.
Din el se scurg iubirile trădate
într-un poem pe care l-am vândut
pe un ulcior de vin și un sărut
când buzele mi se zbăteau uscate.
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poemul Vândut
Adoarme visul pe un colț de stâncă,
regretele din umbră contenesc,
doar gândurile stranii mai aruncă
cu jar adus dintr-un vulcan ceresc.
Dar mă trezește vântul deodată,
alerg spre geam, în cuget speriat,
privesc năuc spre bolta înstelată,
văd Carul Mic aproape răsturnat.
Din el se scurg iubirile trădate
într-un poem pe care l-am vândut
pe un ulcior de vin și un sărut
când buzele mi se zbăteau uscate.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tainele mirajului ceresc
Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele prin colțuri se strecoară
pe cântecul duios venit dintr-un caval.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spațiul sideral de căutat.
Și mă cuprinde, parcă, dintr-odată
un dor nebun, fără să știu ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinerețea-mi spune deodată
din haosul uitării-n brațe s-o cuprind.
Cu gândurile-ntoarse peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
noian de amintiri uitate-n paradis.
O trag tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-n șoaptă îi vorbesc,
și-n clipele venind tot mai senine
mă-mbăt cu tainele mirajului c
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nostalgii Autumnale
Aduce vântul frunze la fereastră,
nori negrii se adună peste văi,
se ofilesc garoafele în glastră,
copacii plâng sub brume tot mai goi.
Și-atâtea amintiri revin spre seară,
pe când aprindem focul în salon,
se zbate vântul printre pomi afară,
motanu-și toarce visul, monoton.
Te-ai așezat tăcută lângă sobă,
asculți poveștile trozninite-n foc,
iar umbra ta, ca o ciudată robă,
pe varul alb se leagănă ad-hoc.
Iar eu, ajuns îndată mai aproape,
la gura sobei vraja să-ți răpesc,
te-mbrățișez și te sărut pe pleoape,
să mă îmbăt cu farmecu-ți ceresc.
Vom sta îmbrățișați întreaga noapte,
pe pat din flori de tei să ne iubim,
și îmbătându-ne cu calde șoapte,
de toamna rece nici să nu mai știm.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neuitarea
Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară.
pictează sub fereastră măști de carnaval.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
prin spațiul sideral ce-aveau de căutat.
Și mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să știu ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinerețea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.
Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-ncep să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc din nou în raiul pământesc.
Și să le-alint, cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recităm poeme de iubire-n pat.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublishers, Bucureșri, 2019
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbrele iernii
Se scurge gândul printre amintiri,
desprinse de pe brâuri de tăcere,
rămase-n taina nemurită-a unui dor
pierdut în vraja sfintelor mistere.
Se rupe vraja dorului pierdut,
misterele deodată se destramă,
din umbra lor tăcerile vorbesc
de neuitări ce încă ne mai cheamă.
Și dintr-odată parcă te zăresc,
dar chipul tău, învăluit în ceață,
dispare-ncet în umbrele ce cresc
din lunga iarnă care mă îngheață.
poezie de Corneliu Neagu din Timp și destin, Ed. MATRIXROM, București, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mirajul revederii
O nouă primăvară
ajunge la fereastră
cu ode de-nviere
în glasul fermecat
al păsării măiestre
trezită sus pe creastă
când soarele răsare
pe dâmbul dantelat.
În suflet redeschide
o poartă zăvorâtă
în clipa despărțirii,
c-un zâmbet convolut,
la început de vară
când ai plecat grăbită
lăsându-ți amintirea
pe-o margine de lut.
Dorințe arzătoare
în cuget dau năvală
cu amintiri rebele
născute din tăceri,
iar timpul le întinde
pe-a sorții nicovală
cu amăgiri păgâne
venind de nicăieri.
Îmi readuc speranța
rămasă agățată
pe clipa așteptării,
venită din trecut,
la margine de visuri
apare dintr-odată
mirajul revederii
în timp necunoscut.
Și parcă deodată
văd chipul tău în zare
prin razele de soare,
venind dinspre apus,
las gândurile toate
în calea ta să zboare
din umbra neuitării
și-a dorului sedus.
O, vis de primăvară,
trezit din hibernare,
e doar o nălucire,
mai cruntă decât ieri,
când chipul adoratei,
în asfințit apare
pe umbrele-nserării
brodate cu tăceri.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublishers, Bucureșri, 2019 (2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!