Spre alt țărm
Luminile cetății stau să piară
sub umbrele care ajung alene,
la orizont un cântec mă-nfioară,
e cântecul vrăjitelor sirene...!
Cu dorul meu ajunge, deodată,
pe cugetul cuprins de îndoială,
când chipul tău în zare se arată,
învăluit în aura-i astrală.
Străin ajung pe străzile pavate,
cu amintiri rămase peste vreme,
și mă întreb, în vis: oare se poate
vreuna dintre ele să te cheme?
Și calea mi se-arată dintr-odată,
iar gândul o străbate fără voie,
mă rătăcesc pe marea zbuciumată
spre alt tărâm, precum bătrânul Noe.
Privesc în zare chipul tău de ceară,
iar dorul meu îl cântă în poeme
în prag, te rog, așteaplă-l să apară,
din margine de lume să te cheme,
să fim, de-acum, perechea ideală,
nimic nemaiputând să ne despartă,
îmbrățișați pe-a timpului spirală,
să împățim, pe veci, aceeași soartă.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.