Ploaie de vară
Păreri de rău mureau lângă copaci,
noi le-ngropam sub umbrele opace,
când am văzut, năuc, că te dezbraci,
iar sânii începeau în vânt să-ți joace.
Dar vântul dintr-odată s-a oprit
pe frunzele întoarse către soare,
îmbrățișați pluteam spre infinit
gustând nectar din clipa trecătoare.
Și ne-am trezit abia când s-a-noptat,
privind mirați spre bolta-ntunecată,
ne sărutam și poate-am fi mai stat
dar a-nceput să plouă dintr-odată.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.