Ploaie de vară
Păreri de rău dansau lângă copaci,
eu le-ngropam sub umbrele opace
când am văzut, năuc, că te dezbraci,
iar sânii începeau în vânt să-ți joace.
Dar vântul dintr-odată s-a oprit,
pe frunzele întoarse către soare,
îmbrățișați pluteam spre infinit,
gustând nectar din clipa trecătoare.
Și ne-am trezit abia când s-a-noptat,
privind mirați spre bolta-ntunecată,
ne sărutam și poate-am fi mai stat
dar a-nceput să plouă..., dintr-odată.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.