Cântec pentru un echinox

Doamne, Stăpânul ţărânii, vezi, ninge, iar
cerul e încremenit, pământul eliberat de orice grijă:
pământul lui Seth şi-al lui Saul, al lui Shih Huang-ti şi-al lui Cheops.

Vocea oamenilor e în oameni, vocea bronzului în
bronz, iar undeva în lume
unde cerul era fără glas şi unde vremea nu era luată în seamă,

vine pe lume un copil a cărui rasă şi-al cărui rang nu-s
cunoscute, şi geniul bate infailibil la lobii
unei frunţi pure

poezie clasică de Saint-John Perse, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus e cerul, jos pământul

Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne priveşte Sfântul.
Dumnezeu ne ocroteşte,
iar pământul ne hrăneşte.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit fiinţa,
tot din cer avem credinţa.
Noi ştim de unde venim,
ştim şi unde vieţuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuşi,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
şi-n eternitatea sa.
Şi cerul, dar şi pământul
sunt părţi ale vieţii noastre.
Când ne vine la toţi rândul
călătorim printre astre.

poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kabir – un supus pe viaţă

Între conştient şi inconştient
mintea a pus un scrânciob;
toate creaturile de pe pământ – şi chiar supernovele –
se leagănă între aceşti doi arbori,
iar acest du-te-vino nu va conteni niciodată:

Îngeri, animale, oameni, milioane de insecte,
valsul soarelui şi-al lunii;
veacurile trec, continuitatea-i veşnică.
Toate-s în balans: cerul, pământul, apa, focul...
până şi cel necunoscut, al cărui trup creşte necontenit.

Kabir a văzut asta pentru cincisprezece secunde–
şi-a devenit, pe viaţă, un supus.

poezie de Kabir, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când amforele pleacă-n pribegie

un pântece rotund, pietros, ce-ascunde-n vale nuditatea
e locul în care vocea bălteşte, ochiul se pierde
şi toată natura unelteşte la-împlinire
vara se coc toate: seminţe, pofte, îndoieli
iar toamna se încinge-n frunze ostenite

din pântecele mamei gol am ieşit în lume
şi gol mi-e sufletul în clipe de restrişte
de câte ori mă-încinge spaima
smerit şi gol mă-întorc în spuza de lumină
şi-încerc să regăsesc intrarea şi-al spaimei adăpost

pe umeri mantia mi-e flamură în vânt
pământul se întinde-n jur tipsie
în mine toate drumurile se înfig, m-alungă, nu-s bine primit
doar eu şi cerul gol, de vânturi răvăşit
las lumii însetate, iubirea, ploaie de lumină

iubirea, pentru a rămâne iubire, nu se poate manifesta decât iubind

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scut şi armă

Domnul sfânt să ne iubească,
Şi-al său Duh ocrotitor
Plin de pace să plutească
Peste ţara Româneasca
Şi-al românilor popor!

Noi prin vremi ce ne-ncercară
Altă armă n-am avut
Numai dragostea de ţară
Ce strămoşii ne-o lăsară,
Şi pe Sfântul Domn de scut.

Dar ne-a fost destul atâta!
Fruntea sus, voi fraţi ai mei!
Astfel Cerul hotărât-a
Să se nalţe amărâta
Ţară, prin puterea ei!

Mai făţiş, mai fără veste
Ne-aţi lovit, duşmani de voi!
Dar ce-a fost, a fost poveste!
Dragostea de ţară este
Şi mai tare-acum în noi.

Şi de cine ne-o fi teamă?
Mult a fost, să vă răbdăm,
Nebăgaţi de voi în seamă
Astăzi ştiţi voi cum ne cheamă,
Dacă nu, să vă-nvăţăm!

Numai Domnul ne iubească
Şi-al său Duh ocrotitor
Plin de pace să plutească
Peste ţara Românească
Şi-al românilor popor!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scut şi armă

Domnul Sfânt să ne iubească,
Şi-al său duh ocrotitor
Plin de pace să plutească
Peste Ţara Românească
Şi-al românilor popor!

Noi, prin vremi ce ne-ncercară
Altă armă n-am avut
Numai dragostea de ţară
Ce strămoşii ne-o lăsară
Şi pe Sfântul Domn de scut.

Dar ne-a fost destul atâta!
Fruntea sus, voi, fraţi ai mei!
Astfel cerul hotărât-a
Să se-nalţe amărâta
Ţară, prin puterea ei!

Mai făţiş, mai fără veste,
Ne-aţi lovit, duşmani de voi!
Dar ce-a fost, a fost poveste!
Dragostea de ţară este
Şi mai-tare acum în noi.

Şi de cine ne-o fi teamă?
Mult a fost, să vă răbdăm,
Nebăgaţi de voi în seamă –
Astăzi ştiţi voi cum ne cheamă,
Dacă nu, să vă-nvăţăm!

Numai Domnul ne iubească
Şi-al său duh ocrotitor
Plin de pace să plutească
Peste Ţara Românească
Şi-al românilor popor!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beţivul şi Pământul

– Galilei ne dovedeşte
Că Pământul se-nvârteşte
Tot în jurul Soarelui.
– Da, dar şi-al beţivului...

epigramă de George Budoi din Epigrame (20 iunie 2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio din Insula Bunăstării

Trebuie să vină de aici,
chiar în acest moment,
strigătul meu în lume.

Trecutul nu-i decât o umbră apărând
de nicăieri.

Viaţa, uitată undeva,
şi-a căutat refugiu în adâncimi de lacrimi
şi de durere,
deasupra acestui vast imperiu al singurătăţii şi-al întunericului.
Unde-i vocea libertăţii,
a libertăţii de a râde
fără greaua povară a fantomelor disperării?
Unde-i forma frumuseţii
de nezdruncinat în voalul ei, simplă şi candidă?
Unde-i căldura paradisului
picurând vise de iubire-n sufletele
frânte?

Trebuie să fie de aici,
chiar în acest moment,
strigătul meu în lume.
Strigătul care deja nu mai este-al meu,
ci al ei şi-al lui pentru totdeauna,
tovarăşii tăcerii mele,
fantomele mormântului meu.

Trebuie să fie de aici,
uitat, dar de nezdruncinat,
printre tovarăşii întru tăcere
din adâncul Insulei Bunăstării,
cuvântul meu de adio adresat acestei lumi.

*Poem scris în spital în 1953, anul morţii ei.

poezie de Julia de Burgos, 1914 – 1953, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde...?

Unde se sting iubirile?
Când se şterg cuvintele?
Unde se termină timpul?
În care anotimp le vine rândul?

Unde te voi regăsi, în care zi?
Din calendar, din Galaxii?
Ş-atunci ce voi mai fi?
Ce-mi vei... mai fi?

În care toamnă am să ştiu?
Că-s mort sau că sunt viu?
Că pământul ce m-acoperă,
Nu-i cerul luminat de stele!

Unde să te mai caut?
Prin ce cuvinte?
Ce unghere?
În ce lume fără Soare?

Cum de te-am pierdut?
Încă de la-nceput?
Când îmi erai doar răsărit,
Şi-o viaţă de-mplinit!

Cum să... te uit?
Sau poate nici nu ai vrut!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karen: Dar oare lumea se mai întreabă de unde vin poveştile? Or fi alte realităţi care îşi cer dreptul la venirea pe lume şi au un loc al lor în lume? Există locuri pe pământ, unde oamenii îşi împart cerul, pământul, vieţile, cu personaje de poveste. Lumea încă e frumoasă, pentru că se mai nasc poveşti.

replică din romanul Un secret în Los Angeles de Doina Postolachi (30 octombrie 2018)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

Scrutând cerul şi pământul
Se întreabă marinarul:
Încotro se duce vântul
Şi de unde vine valul?

Filozoful, blând cu firea,
Cugetă privind natura:
Unde zboară fericirea
Şi de unde vine ura?

Trec cu griji şi trudă anii
Şi se-ntreabă şi săracii:
Oare unde se duc banii
Şi de unde vin gândacii?

poezie de Octavian Cocoş (27 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu scriu o carte, ci cresc un embrion in uterul trist al ţestei şi-al camerei şi-al lumii mele.

Mircea Cărtărescu în Orbitor. Corpul
Adăugat de Diana T
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocalipsă morală

Când pământul nu mai poate
Să care uzine în spate;
Când cerul se răzvrăteşte
Fumului ce îl orbeşte;
Când valurile se-nalţă
Peste ţărmuri fără nuanţă;
Preşedinte, de m-auzi
În ce buncăr te ascunzi?
Părinte, de mai ai glas
Cui îi ceri acum răgaz?
Om de ştiinţă preavestit
Ce calcule ai pregătit?
A fost vis? Dar de ce oare?
Căci în lume, undeva
Un copil ridic-o floare
Călcată de dumneata.

poezie de Silviu Obreja (aprilie 2016)
Adăugat de untimidsijumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo e altă lume

Acolo unde este ea
Vântul se parfumează
Acolo unde este ea
Soarele de nori se depilează
Acolo unde este ea
Păsările au aripi de petale
Acolo unde este ea
Fluturii sunt evantaie
Acolo unde este ea
Lună se rujează
Acolo unde este ea
Noaptea poartă dresuri de mătase neagră
Acolo unde este ea
Apa se îmbată în sărutare
Acolo unde este ea
Pământul pe urme îi răsare câte o floare
Acolo unde este ea
Cerul are căprui culoare
Acolo unde este ea
E plecată şi inima mea...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disonant

Sunt o voce în afara corului:
vocea liniştii,
a adâncurilor,
a furtunilor;
sunt vocea acelui pazzo
ce-aude versuri în Univers
şi simte plânsul cuvintelor
în dragoste,
în ură,
în indiferenţă...

Vocea mea cântă
în afara corului,
intr-o lume, unde
dezordinea şi injustiţia
au devenit muzica surzilor1

poezie de Aneta Timplaru Horghidan din Il Federiciano (2013)
Adăugat de Aneta Timplaru Horghidan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuiesc într-o lume în care soarele nu poate fi perceput din decembrie până în decembrie viitor:

Mi-ai face curtoazia de a-l muta pe cerul meu? Chiar şi puţin mi-ar prinde bine.

M-am refugiat undeva într-un vis abandonat pe pământul nimănui unde păsările sunt umbre şi au nevoie de soare.

Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut cerul sărutând pământul

Am văzut cerul sărutând pământul
şi pământul visând...

Roua de azi noapte – prima rouă
i-a spălat obrajii verde buratec...
rădăcinile, arămii sunt grele
de focul ce le străbate venele...

Am văzut primăvara râzând!
desculţă, floarea de păpădie întrecându-se
cu lumina de aur a grâuşorului
ispiteşte ochiul, scăldându-se
în baia aceasta virgină
răcorindu-se...

Am văzut cerul sărutând pământul!
cristalele albe căzute discret
s-au aşezat pe noile veşminte ţesute
în taină cu florile de safir...
diamantele de rouă – ofranda unei iubiri tainice
de noapte...
am văzut cerul sărutând pământul!

poezie de Elena Olariu din din vol."Şoapte înscrise pe frunze" (2010)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 41

Aceste dulci păcate de dezmăţat duios
Comise când eu nu-s în inima ta bună
Sunt preţul tinereţii şi-al chipului frumos,
Căci unde te găseşti, ispitele se-adună.
Tu eşti gentil şi dulce şi demn de-a fi curtat,
Iar frumuseţea ta atacul îl stârneşte
Şi când femeia cere, cine-i acel bărbat
Să o refuze acru până n-o cucereşte?
Dar totuşi ai putea să laşi ce-mi aparţine
Să-ţi dojeneşti splendoarea şi tânărul avânt
Al căror tărăboi te poartă şi pe tine
Forţându-te să-ncalci un dublu legământ.

Al ei, că eşti frumos şi mult o ispiteşti
Şi-al tău, că eşti frumos şi-amar mă amăgeşti.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată lucrurile care dintru început primiră unitatea: graţie unităţii, Cerul avu neprihănirea; Pământul - stabilitatea; Spiritul - cunoaşterea; Golul avu plinătatea; Fiinţele avură naşterea; Împăraţii - deveniră pilde pentru lume. Iată creaţia unităţii. Dacă Cerul nu ar fi neprihănit, ar fi în primejdie să se întunece; dacă Pământul nu ar avea temeinicie, ar fi în primejdie să se fărâmiţeze; dacă Golul nu s-ar umple, ar fi zadarnic; dacă Fiinţele nu s-ar mai naşte, ar pieri definitiv; dacă Împăraţii, din orgoliu, ar înceta să mai fie pilde pentru lume, ar fi primejdie de răsturnare. Demnităţile se reazemă pe ceea ce este obişnuit - mărirea pe ceea ce este jos. Împăraţii se numesc ei înşişi "slugi nevrednice", oameni fără însemnătate. Nu arată ei astfel că mărirea nu izvorăşte din ei înşişi, şi că este întemeiată pe cei de jos? Adevărat, un car fără roţi nu mai e car. Împăratul nu trebuie să fie nici suprapreţuit ca diamantul, nici nebăgat în seamă ca piatra.

Lao Tse în Tao Te King, 39
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge spre oameni de zăpada

Ninge spre oameni de zăpadă
Ni se oglindește chipul
Să fim iarăși copii, un vis realizat
Se bucură cerul,
Se bucura pământul de atâta zăpadă
Te bucuri și tu copila cu ochi purpurii
Să punem cărbune și morcov și aur
Şi în gura omului de zăpadă un spic de grâu,
Încolțit din glastra casei, ținută la geamuri
un pic de visare un pic și mama ta e copilă Şi tu ești copilă!
Sania trage timpul spre norii de argint
Se trezește noaptea în icoane și ninge un pic
fulgi colorați înfășurați în basmale în iele în cosânzene de poveste
Şi fulgul coboară și urcă la cerul albastru
La cerul stingher, la cerul senin al ochilor tăi, iubito
Ninsoare în ochii omului de zăpadă.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi... e-o minune

E-o minune răsăritul unei dimineţi,
Bucurie li-i ochilor tăi vii lumina,
Dar inima ce-şi salută drag minunea
Va bate-n cânt nou nemuritoare-i vieţi.

E-o minune Universul, pot unii a spune,
Dar a opri o lacrimă să nu mai curgă,
Rugându-te să-ţi vezi speranţa cum alungă
Durerea inimii tale, aceasta-i o minune.

E-o minune s-aduci copii pe lume,
Dar a lua din suferinţa lor nu poţi;
Şi-ntr-ale vieţii greutăţi, ei vor simţi
Că doar imbrăţişarea ta e o minune.

E-o minune acea bucurie, de-a trăi
În Adevăr, dar cine şi unde-o mai vede?
Cu ochii sufletului în toate vezi IUBIRE,
E o minune vie, ce-n veci nu va muri.

E-o minune cerul în irişi să-nflorească
Albastrul, de dorul unei clipe de etern,
Dar a ierta c-un zâmbet trădarea unui prieten
Şi-al iubi, acea minune e... dumnezeiască!

poezie de Gabriela Docuţă (24 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!