Scut şi armă

Domnul Sfânt să ne iubească,
Şi-al său duh ocrotitor
Plin de pace să plutească
Peste Ţara Românească
Şi-al românilor popor!

Noi, prin vremi ce ne-ncercară
Altă armă n-am avut
Numai dragostea de ţară
Ce strămoşii ne-o lăsară
Şi pe Sfântul Domn de scut.

Dar ne-a fost destul atâta!
Fruntea sus, voi, fraţi ai mei!
Astfel cerul hotărât-a
Să se-nalţe amărâta
Ţară, prin puterea ei!

Mai făţiş, mai fără veste,
Ne-aţi lovit, duşmani de voi!
Dar ce-a fost, a fost poveste!
Dragostea de ţară este
Şi mai-tare acum în noi.

Şi de cine ne-o fi teamă?
Mult a fost, să vă răbdăm,
Nebăgaţi de voi în seamă –
Astăzi ştiţi voi cum ne cheamă,
Dacă nu, să vă-nvăţăm!

Numai Domnul ne iubească
Şi-al său duh ocrotitor
Plin de pace să plutească
Peste Ţara Românească
Şi-al românilor popor!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scut şi armă

Domnul sfânt să ne iubească,
Şi-al său Duh ocrotitor
Plin de pace să plutească
Peste ţara Româneasca
Şi-al românilor popor!

Noi prin vremi ce ne-ncercară
Altă armă n-am avut
Numai dragostea de ţară
Ce strămoşii ne-o lăsară,
Şi pe Sfântul Domn de scut.

Dar ne-a fost destul atâta!
Fruntea sus, voi fraţi ai mei!
Astfel Cerul hotărât-a
Să se nalţe amărâta
Ţară, prin puterea ei!

Mai făţiş, mai fără veste
Ne-aţi lovit, duşmani de voi!
Dar ce-a fost, a fost poveste!
Dragostea de ţară este
Şi mai tare-acum în noi.

Şi de cine ne-o fi teamă?
Mult a fost, să vă răbdăm,
Nebăgaţi de voi în seamă
Astăzi ştiţi voi cum ne cheamă,
Dacă nu, să vă-nvăţăm!

Numai Domnul ne iubească
Şi-al său Duh ocrotitor
Plin de pace să plutească
Peste ţara Românească
Şi-al românilor popor!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn lui Zamolxe

Aprindem rugul sacru, vorbim cu Dumnezeu.
La focul lui Zamolxe, s-or aduna mereu,
în nemurirea lor, străbunii daci eroi,
îşi vor găsi sălaşuri de suflete în noi.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Stăpâne Doamne, stăpâne, noi ne gândim la tine,
punând la cruce soare, scăpat-am de suspine.
Şi falnic stirpea noastră, aşa o să rodească,
din rug sacru ne-ntoarcem la legea strămoşească.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Când soarele răsare pe creste în Carpaţi,
nemuritorii daci în noi sunt întrupaţi.
Avem inimi de foc căci stirpea strămoşească,
a înviat acuma în stirpea românească.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Duşmanii să se teamă de focul din cuvinte.
Cine suntem? Le spunem să ia acum aminte
că lunga asuprire de-acuma s-a-ncheiat,
străbunii daco-geţi în noi au înviat.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Vom înălţa altare şi temple, sanctuare,
în cele patru colţuri, din munte pân-la mare.
Aşa Îl vom cunoaşte din nou pe Dumnezeu,
din ceruri ne-o privi bătrânul Deceneu.

(Refren 2) Zamolxe-i Domnul nostru, aşa a înviat
suflarea românească, din daci s-a întrupat.

Poporul nostru-i mândru, suntem un neam de soi,
cu toţii luaţi aminte, e stirpe de eroi.
Zamolxe ţine treaz al zeilor popor,
nemuritor ne este scutul Carpaţilor.

(Refren 2) Zamolxe-i Domnul nostru, aşa a înviat
suflarea românească, din daci s-a întrupat.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

(Refren 3) Zamolxe-i Domnul nostru, de-a pururi să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

(Refren 3) Zamolxe-i Domnul nostru, de-a pururi să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

cântec, versuri de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus inima

Avem o mândră ţară -
Prin timpi de jale-amară
Strămoşii se luptară
S-o scape de stăpâni.
Azi singur noi, românii
Suntem în ea stăpânii,
Sus inima, români!

O lege-avem străbună -
Prin veacuri de furtună
Ea n-a putut s-apună
Strivită de păgâni.
Ne-a fost Cel-Sfânt tărie
Şi-n veci o să ne fie:
Sus inima, români!

În ţara românească
De-a pururi să trăiască
Credinţa strămoşească
Şi graiul din bătrâni.
Spre Domnul ţării gândul
De-a pururi noi avându-l,
Sus inima, români!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atins de duhul sfânt

A fost luceafăr pe pământ,
Copil de ţară, la-nceput,
A fost atins de duhul sfânt,
În ţara mea când s-a născut.

A fost frumos, în versuri blând,
Le-a scris cu suflet, ca pe-un cânt,
Iubind, sau pe mişei călcând,
A fost luceafăr pe pământ.

Trăind în lumea de poveşti
A codrilor de netrecut,
A fost, acolo-n Ipoteşti,
Copil de ţară, la-nceput.

Şi, poate, în copilăria sa,
Voios şi liber alergând
Cu alţi copii de seama sa,
A fost atins de duhul sfânt.

Iar versul lui mai e cântat,
Chiar dacă vremea a trecut,
Căci a fost binecuvântat
În ţara mea când s-a născut.

În ţara mea când s-a născut,
A fost atins de duhul sfânt,
Copil de ţară, la-nceput,
A fost luceafăr pe pământ.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atins de duhul sfânt

- glossă madrigal -

A fost luceafăr pe pământ,
Copil de ţară, la-nceput,
A fost atins de duhul sfânt,
În ţara mea când s-a născut.

A fost frumos, în versuri blând,
Le-a scris cu suflet, ca pe-un cânt,
Iubind, sau pe mişei călcând,
A fost luceafăr pe pământ.

Trăind în lumea de poveşti
A codrilor de netrecut,
A fost, acolo-n Ipoteşti,
Copil de ţară, la-nceput.

Şi, poate, în copilăria sa,
Voios şi liber alergând
Cu alţi copii de seama sa,
A fost atins de duhul sfânt.

Iar versul lui mai e cântat,
Chiar dacă vremea a trecut,
Căci a fost binecuvântat
În ţara mea când s-a născut.

În ţara mea când s-a născut,
A fost atins de duhul sfânt,
Copil de ţară, la-nceput,
A fost luceafăr pe pământ.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu ştiu de-a fost un om...

fel de fel de poezii s-au tot scris sau recitit,
fel de fel de poezii au pierit şi-au înflorit,
dar nici una nu-i în vers mai ritmată, mai lumină,
cum ne-a scris în timpul său Eminescu, stea divină
şi acum ca şi atunci, în iubirea-i neclintită,
ţara a cântat în rând, dragostea şi-a lui iubită

răsfoiesc acum pe rând poeziile-i alese,
câtă patimă a pus pe acest pământ de zestre,
câtă dragoste din el se revărsă şi ne cheamă,
când suntem mai abătuţi, când iubim, când timpu-i dramă
şi cum el a aranjat spaţiul, cerul şi natura,
de-l citesc mă simt înalt, mi se încleştează gura

nici nu ştiu de-a fost un om, cred c-a fost un Sfânt din mare,
cred c-a fost rană şi pom sau Luceafăr sau chiar Soare,
cred că ne-a fost dăruit să trezească din morminte,
pe cei mulţi şi prigoniţi, astăzi rupţi de cele sfinte
şi atunci ca şi acum versul său ascunde doruri
şi de ţară şi de crâng şi de flori şi păsări stoluri

trece timpul peste noi şi înghite nemurirea,
rând pe rând ne trecem goi în morminte cu iubirea,
numai el rămâne Sfânt şi veghează şi îndrumă,
mii lăstari ce au crescut, peste văi, prin munţi, sub lună
şi de sus, din infinit, raza lui încet coboară,
luminează peste timp, ea rămâne să ne doară

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Ţară mea cu duh de pace, Ţara mea cu duh de dor
Aş striga să mă audă Ştefan Sfânt şi-al meu popor!
Putna, clopote-răsună şi Vrancioia vine iar,
Să-şi jerfeasca toţi feciorii, pentru-al ţării ei hotar!

Ţara mea plină de floare şi de verde frematand
Te aud în nopţi cu stele, cum jeleşte-al tău pământ
Cum pe câmpuri se jertfeşte grâul să mai dea un rod
Dar mişeii prinşi în roată, vor să-ţi cânte un prohod!

Ţara mea cu munţi de sare şi cu cerul luminos
La hotar ai scris cu sânge, peste chipul glorios
Şi-a pus sabia în teacă, să infloreaca iarăşi maci
Dar de-o vreme îngândurată te jerfesti, jeleşti şi taci...

Ţara mea cu râuri line şi cu nuferi prinşi de ape
Îţi doresc să ai lumină şi de toţi copii parte
Să-i aduci la vatra sfânta, unde focul este viu
România mea frumoasă, eu tot tânăra te ştiu!

Ţara mea cu doruri multe şi cu oameni mai săraci
O magie de se poate, te-aş ruga acum să faci,
Să te scrii pe harta lumii cu lumina cea mai sfântă
Îngerii să te vegheze, bucuria mea cuvântă!

Camelia Cristea

poezie de Camelia Cristea din Confluente literare, ianuarie 2020
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scumpă ţară românească

Scumpă ţară românească,
Cuib în care ne-am născut,
Câmp pe care s-a văzut
Vitejia strămoşească,
Scumpă ţară românească,
Te salut!

Şi-a mea frunte ţi se-nchină
Ca naintea unui sfânt,
Căci, deşi copil eu sunt,
Inima de dor mi-e plină.
Să te văd mereu regină
Pe pământ.

Să ai viaţă de vecie,
Să sporească-al tău popor;
Sub stindardul tricolor
Să nu vezi decât frăţie,
Şi-atunci, dac-o fi să fie,
Pot să mor!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul studenţilor

Cântăm libertatea şi numele sfânt
Al ţării străvechi şi-al acestui pământ!
Iubirii de neam, ce de-a pururi ne-a fost
O pavăză-n lupte şi-n pace-adăpost
Cântămu-i supremul ei cântec.

Cu vesele glasuri de tinere firi,
Cuprinşi de-amintirea străbunei măriri,
Spre soare ni-e gândul şi mergem spre el,
Lumina ni-e ţintă şi binele ţel
Trăiască-ne ţara şi neamul!

Cu dreapta-nălţată spre Tatăl de sus
Jurat-am tot ce strămoşii ne-au spus:
Unire-ntre fraţi, şi pe Domn să-l iubim
Şi-altarul de jertf-al naţiunii să fim
Şi sufletul neamului nostru.

Iar dacă protivnicii numelui tău
Cu oşti ar veni ca să-ţi facă vrun rău,
Ridică-te mândră şi nu te-ngrija,
Căci inima noastră e inima ta;
Tu-ncrede-te-n fiii tăi, mamă.

lar dac-ar pieri de pe-ntregul pământ
Iubirea de neam şi-al credinţei avânt:
Azilul lor vecinic găsindu-l în noi
Le-am creşte, ca iar să le dăm înapoi
Mai tari şi mai trainice lumii.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Mitologie" românească (anapestic)

Deschizând a PANDOREI CUTIE,
Guvernanţii stârnit-au furie;
Speriaţi, ei rapid au închis
Şi-al speranţei românilor vis.

epigramă de Mihai Haivas din 444 EPI(AFORI)GRAME (2022)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săraca ţară bogată

Săraca ţară bogată,
În veci vrea să dăinuiască.
Să nu piară niciodată
Glia noastră românească.

Săracii români bogaţi,
În veci vor ca să trăiască
Bine, în munţii Carpaţi.
După legea strămoşească.

Domnilor, conduceţi ţara,
Ori vă bateţi joc de ea?
Nu cumva aţi luat-o rara?
Sau aveţi o boală rea.

Voi ne distrugeţi acum.
Ne rămân copii pe drum.
Părinţii ni-i daţi afară.
Asta faceţi voi din ţară.

Dinozaurii din lume
Devorează astăzi ţara.
Vor să şteargă-a noastre urme.
Vor să ne ia primăvara.

Vino iarăşi, Ţepeş-Doamne!
Să pui ţepe pentru ei.
La români să le dai arme,
Să-i alunge pe mişei.

Ridică-te, popor român!
Şi reaprinde făclia,
Dacă vrei să fii stăpân
Peste toată România.

poezie de Dumitru Delcă (17 octombrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-a ajuns vremea

Lumea-n jur e ca o oază de-ncercare:
Răutate, dispreţ şi dezbinare.
Ne-a ajuns vremea prorocită de Ioan,
Ce-a prins contur, iar conturul e în van...

Rugăciunea noastră încet a dispărut
Ca un Iuda, noi pe cruce L-am vândut.
Ne-a ajuns vremea când păcatu-i lăudat,
Şi-al Lui popor nu mai ştie de Sabat.

Am rămas doar singuri, împotriva tuturor...
Veghind tăcuţi lângă-al nostru Creator.
Ne-a ajuns vremea sfârşitului prezis,
Prin Cuvântul Sfânt, ce nouă ne-a fost scris.

poezie de Rareş Faragău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-ţi ţara

Române! oriunde te-ai afla,
Nu uita de ţara ta,
Iubeşte-o cât poţi de tare,
Fă-i mereu o prezentare.
Lucruri bune despre ea,
Spune-i lumii, n-o blama,
Aicea, tu te-ai născut,
Cu grija ai fost crescut.
În România noastră dragă,
Dulce ca şi o fragă,
Tu aici ai fost format,
Lucruri multe ai învăţat.
Niciodată şi niciunde,
Nu spune vorbe urâte,
La adresa ţării tale,
Fii român!, cu înverşunare.
Ţara-ţi este ca o mamă,
Fa ceva şi o proclamă,
Vorbeşte frumos de ea,
Cum vorbeşti de mama ta.
În ţara ta, te-ai educat,
Aici ai fost remarcat,
Ca un bun român creştin,
Nu încerca sa fii meschin.
Ţara noastră, aşa cum este,
Este o ţară de poveste,
Mulţi ne-au mai cotropit,
Din ea, părţi au dezlipit.
Hai! Români, sa fim uniţi,
România o sprijiniţi,
Veniţi cu toţii în ţară,
Să fim cu ea, seară, de seară.
Să-i facem un nume-n lume,
Să mergem numai pe culme,
Lăsa-ţi ura între fraţi,
Nu vă lăsa-ţi supăraţi.
Ţara noastră să-nflorească,
Peste tot sa se vorbească,
Despre a ei frumuseţe,
Lumea în ea să se răsfeţe.

poezie de Angelin Leru (10 octombrie 2018)
Adăugat de Angelin Leru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune-n tricolor

Vă scriu în seara reculegerii de fapte
Şi-a amintirilor ce or să vie,
Căci vă transmit aceste şoapte
În ceasul ultim de prostie.
Nu mai huliţi această ţară
Şi acest neam nemuritor
Căci ce-i aici, nu e "afară"
Şi nu va fi-n acest popor.
Gradina focului ce dă speranţa
Se tânguie, acum, sub glie,
Căci lumea îşi omoară-ncet speranţa
Şi astăzi, adevăru-i parodie.
Viziuni absurde-s aruncate-n joc
Peste a noastre neputinţe,
Iar mintea-n trup nu-şi are loc,
Căci este plin de suferinţe.
Constant se creşte energia
În corpul istovit şi gri,
Doar timpul ne reduce agonia
Şi ne aşază lespedea pe ii.
Legaţi de braţe peste timp
Am reuşit prin tricolor,
Să strălucească-al nostru nimb
Şi-al nost' popor nemuritor.
Rămâneţi fraţilor uniţi
Aici în lanţul Carpatin,
Nu-i mai slujiţi pe ipocriţi,
Istoria este chingă de satin.

Roşu... 15 ianuarie 2022

poezie de Liviu Reti (15 ianuarie 2022)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi româneşti...

Ţara mea cu piept de dor,
Scăldată în lacrimi de izvor,
Mama, tuturor românilor...
Te-ai zbătut ca timpu-în viaţă
Şi-acum eşti din nou în ceaţă.

Copiii buni îţi fug din ţară,
Nu mai vor viaţă amară,
Familia îşi pierde statutul,
Libertatea îşi strâmbă gândul...
Orfanii plâng, după părinţi,
Înotând printre gunoaie,
Mâncând ce aruncă alţii
Dormind sub covor de ploaie.

Dacă fii cei de-afară...
Nu ţi-ar fi fardat faţada
Ruină erai, Mamă Ţară!
Cu toţi hoţii la grămadă,
Ciorile cântând belşugul,
Ciocârlia pierzând drumul.

Rânduielile-s neclare...
Vorbă multă, fapte rare,
Legile constrâng săracii,
Nu ating nicicum bogaţii,
Cârmuirea-i derutată,
Bogăţia ţi-e luată,
Limba sfântă românească
E harem de limbi străine...
Dracu ştie s-o vorbească.

În scurt timp uităm de nume,
Ce am fost, ce suntem
şi ce viitor rămâne?
O ţară săracă, văduvită de renume
Şi mândrie românească,
Unde-i viţa strămosească?
Ce-ai fost, şi ce eşti române?

poezie de Valeria Mahok (7 noiembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceasta este Ortodoxia. Ea nu ar fi avut nici o şansă în istorie, dacă ar fi fost să iubească pe prieteni. Ea a avut numai duşmani în istorie. Aceştia erau toţi cei care au fost îngăduiţi de Dumnezeu să vină şi să pună la încercare câmpia nesfârşită a credinţei otrodoxe. De aceea a şi rămas ortodoxă, pentru că a fost muncită, a fost ispitită îngrozitor. Ea a fost tăiată în fiecare zi.

Ion Buga în Predici, volumul II
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doina românilor

Dragii mei,
să ne unim,
Să putem să biruim,
Să aducem peste ţară,
Steagul alb şi primăvară...

Dragii mei
să fim buni,
Şi cu gândul la străbuni,
Să ne iubim între noi,
Să fim uniţi în nevoi...

Dragii mei,
în gând curaţi,
Aşa să devenim fraţi,
Să aducem peste ţară
Armonie... Omenie...

Dragii mei,
să avem credinţă,
Fără ea nu-i biruinţă,
România-i ţara noastră,
Însă patria cerească
O găsim când vom pleca,
Tatăl... ne va aştepta...

poezie de Gratiela Lionte
Adăugat de Gratiela Lionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va fi o pricina de bucurie (Isaia 53)

Cine a crezut ce se vestise
Cine a ştiut ce Dumnezeu promise
El a crescut 'naintea Lui
Şi după placul Domnului
Odraslă slabă şi bărbat
Lăstar dintr-un pământ uscat
N-avea frumuseţe, strălucire
S-atragă înspre El privire
Dispreţuit şi părăsit
Cu suferinţa obişnuit
OM al durerii se mai cheamă
Şi noi nu L-am băgat în seamă
Totuşi suferinţa ne-a purtat
Durerea noastră a luat
Şi noi am crezut că-I pedepsit
Lovit de Dumnezeu, smerit
Dar El, Isus ce-a fost dat
Străpuns a fost pentru păcat
Zdrobit pentru a noastră fărdelege
Şi pus să reînnoiască orice lege
Pedeapsa care dă pace
Căzut-a peste EL. Nu zace
Prin rana Lui creştini voi fiţi
Prin rana Lui tămăduiţi
Noi rătăceam ca nişte oi
Dar Domnul ne-a adus înapoi
Asupra Lui căzu nelegiuire
Cu toate că de sus avea sfinţire
Şi când a fost El chinuit
Nu a deschis gura, n-a vorbit
Ca un miel e socotit
Ce-l duci la măcelărit.
A fost luat prin apăsare
Dar cine de atunci a dat crezare?
Cine-a crezut că e lovit de moarte
Şi pus păcatul să ni-l poarte?
Groapa sau mormântul spus
Între răi El a fost pus
La un loc cu cel bogat
Făr' să fie vinovat
Domnul a găsit aşa
Suferinţa să I-o dea
Dar, după ce jertfă-I dat
Pentru orişice păcat
Multe zile va trăi
Lucrul sfânt va propăşi
Va vedea ai Lui urmaşi
Urmându-I pe sfinţii paşi
Rodul muncii-Şi va vedea
Şi atunci S-o înviora
Suflete va transforma
Păcatul va îndepărta
De aceea partea Lui
Este partea Domnului.
Numărul Lui a fost pus
La un loc cu cei de sus
Pentru că El s-a rugat
Pentru cel ce-i vinovat
Pentru că viaţa Şi-a dat
Pentru orişice păcat.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-a fost... va mai fi iar o dată!

Oriunde rătăcesc prin minte,
Acolo eşti... şi te găsesc...
Iubirea ta să mă alinte,
Să mă iubeşti... să mă-mplinesc!

Oriunde inima mă cheamă,
Numai de tine mă lovesc...
Am mult curaj, dar am şi teamă
Iarăşi să nu dezamăgesc...

Oriunde gândul meu se-ascunde,
La tine vine tot mereu...
Şi dragostea încet pătrunde
În sufletu-mi atât de greu...

Oriunde viaţa ne-a purtat...
Momente grele şi frumoase,
O mare taină am aflat
Din timpurile vechi, geroase.

Şi este vorba de destin...!
Şi soarta care este dată...
Paharul gol, eu îl văd plin,
Ce-a fost... va mai fi iar o dată

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o frunză cât o ţară

Pe o frunză cât o ţară
Creşte mare o omidă,
Ronţăind dulce hotar
Vrea cu aripi s-o cuprindă.

Fluture duios devine,
Zboară ţanţoş pe sub nori,
Peste zări, în altă ţară
Uitând fraţi, uitând surori.

Şi cum frunza-i cât o ţară
Şi ţara e cât o frunză,
Dorul devine amar:
Un descânt de buburuză.

Timpul ronţăie la toate
Ca omida din poveste,
De tânjeşti în zbor să fii
Frunza cade, nu mai este!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!