După o moarte

Cândva acolo a fost un şoc
care a lăsat în urma lui o lungă, sclipitoare coadă de cometă.
Ea ne ţine înăuntrul ei. Depune fulgi de nea pe ecranul televizorului.
Se aşează în stropii reci de pe cablurile liniilor de telefon.

Cineva poate încă schia liniştit sub soarele de iarnă
printre tufişurile pe care mai atârnă câteva frunze,
Ele-s aidoma paginilor rupte-ale vechilor anuare cu adrese de telefon.
Nume înghiţite de frig.

Este încă minunat s-auzi bătăile inimii,
dar adesea umbrele par mai reale decât trupul.
Samuraiul pare insignifiant
scos din armura lui cu solzi de dragon.

poezie de Thomas Tranströmer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jerry: Îmi ador robotul telefonic. Aş vrea să fiu un robot. Dacă aş vedea pe stradă pe cineva cu care nu vreau să vorbesc, aş putea să zic "Îmi pare rău; nu sunt disponibil momentan. Dacă doriţi să lăsaţi un mesaj, e posibil să plec." Am şi un telefon fără fir, dar nu-mi place aşa de mult, pentru că nu-l poţi trânti. Te enervezi pe cineva la un telefon adevărat - "Nu vorbeşti aşa cu mine!" Bang! Ştiţi cum e. Te enervezi pe cineva la un telefon fără fir - "Nu vorbeşti aşa cu mine!"

replică din filmul serial Seinfeld
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume...

Motto: "Cred că lumea a fost prea mare pentru mine..." Octavian Paller

Mă pierd printre nouri şi plâng
Şi frunze foşnesc printre vânt
Sălbatică lume prinsă-n povesti,
E lumea albastră în care trăiesc!

Şi pomii îşi plâng soarta lor,
Şi fluturii plâng până-zori,
E trasă perdeaua de vise uşor
Şi lumea-o privesc printre flori!

Caut urma de iarnă prin noi
Cum curge cu fulgi şi noroi,
Sălbatică minte ce eşti,
Îmi ceri nemurire şi cerţi!

Te strig de pe culmi nenăscute,
Iubire, sopteşte-mi ceva,
Tărâna îmi cântă durerea
Şi lumea trăită-i tăcerea!

Mă pierd printre umbrele reci,
Cu iubire şi flori de regret,
I-au iubirea cu mine s-o am
Într-o lume ce plânge încet!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Doamne, unde eşti...
nu am sunat niciodată la 112
medic, am încercat să rezolv urgenţele medicale în cabinet
şi am reuşit...
ieri seară am coborât cu liftul, eu, fata mea, nepoţica de 3 ani plus încă două persoane, un bărbat şi o femeie, o paranteză ei îşi lăsareră in cameră copilul cu dizabilităţi
liftul a căzut în gol şi am rămas blocaţi între etaje(liftul era modern)
nu mergea să suni la telefon, nu era semnal decât pentru 112
domnul a sunat la 112, a explicat stăm de 30 de minute în lift
nu mai aveam aer, ne sufocam
iar o persoană de acolo i-a cerut sa nu mai strige, doar dacă moare cineva vin ei
unde trăim, unde ne aflăm
altă paranteză, avuseseră inainte un incendiu la moll si erau probabil extenuaţi sau plictisiţi
nu, nu au venit, noroc cu vecinii, speriaţi de bătăile disperate in usa liftului au reusit sa găsească un mecanic ce ne-a scos de acolo
mulţumesc, 112

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte

[tramvai]

s-au desfăcut norii în mai multe planşe,
în culori rogvaiv şi griuri avalanşe.

găsesc virtualităţi şi portaluri, parcă aş fi un mag,
o zburlesc dintr-un loc în altul care mi-e mai drag
şi vad cum toate au un cost. un dragon cu şapte capete
ascunde cu un rost sub pielea-i plină de solzi, lingouri roz sau cadavre mov, care încă urlă.

cred că ceea ce se vede de sub lună, soarele de mult îl ştie, şi nu de azi de ieri, ci poate dintr-o mie.

poezie de Virgiliu-Andrei State
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre-o dimineaţă de toamnă

e rece, vântul bate cu toamna dinspre iarnă
o uşă la un balcon se deschide, încetişor
un cearceaf alb iese şi se zbenguie
undeva o mână albă se întinde
mângâie un umăr
un zumzăit trezeşte aşezarea, de blocuri
o uşă trântită se aude dispre scară, metalic
doi câini sar pe iarba încă verde, aşteaptă
nu le pasă că-i frig afară
de sus cade o rază rece, după colţ de uşă
îmi este frig în mine, mă înfăşor prin geamuri
goale, fără perdele
singurul scaun din mine nu mă mai poate ţine
este prea bătrân
vorbesc cu umbrele, le spun trecutul
ele mă întrebă urlând, ce-ai făcut din tine?
urc dealul vieţii şi dau peste ceea ce-am fost
un trup golit de suflet
desupra mea este o gaură imensă, în cer
din ea coboară frânghii pe care se caţără oameni
încă prea tineri
alt căine urlă cu botul ridicat, strigă-a-moarte
a căzut o frunză din greanga cerului, nu-i verde nici uscată
este mată ca sticla mea de geam
prin ea nu pot să văd afară, trupul mi-a rămas fără suflet
o sonerie de ceas sună şi simt o mână caldă
cuprind trupul în braţe şi mă scufund în el
fericit mă gândesc
a fost un vis urât, spre-o dimineaţă de toamnă

poezie de Viorel Muha (octombrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fosta iubire

Nici amintirea nu te mai păstrează
De-aş vrea să-ţi cânt m-aş poticni afon
Ai fost o nebunie şi o rază
Rămâi un numar vechi de telefon.
Aş vrea să te mai văd, dar nu se poate
Am auzit că te-am văzut cândva
Dar ca prin geam cu marginile mate
Priveam prin fosta dragă fiinţa ta.
Mai vine cineva şi mai îmi spune
Câte ceva de bine sau de rău,
Dar noi n-avem nici amintiri comune
Te-ai dus luând tot ce era al tău.
Cândva te presimţeam pe-o fâlfâire
Ştiam apropierea să ţi-o gust.
Acum chiar să mă tai tot nu am ştire
Că-mi e aproape pasul tău îngust.
A fost iubire? Sau minciună lungă?
Te rog dă voie gândului curat
Din depărtarea mea să te ajungă
La orice nume azi te-ai fi mutat.
Un telefon uitat şi o adresă...
Aud că suferi şi trăieşti urât
Şi-ţi cureţi zilnic cuvenita lesă
Şi tu, cu mâna ta, ţi-o pui la gât.
E greu să-ţi spun, dar viaţa împreună
Oricât de scurtă, m-a trimis să-ţi spun
Un adevăr mai grav ca o minciună,
Mai trist, mai inflamabil, mai nebun.
Nu mai exişti, eşti trăsnetul de vară
Ce mi-a lăsat în creier cer topit
Dar când te-am aruncat pe uşă-afară.
Eu cel mai mult atuncea te-am iubit.
Să-ţi spun să te întorci? Astepţi zadarnic,
Rămâi şi-mbracă-ţi viaţa în vopsea,
Mărită-te mai bine c-un paharnic,
Să aibă dromaderii ce să bea.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adună încă Istru-n line unde...

Adună încă Istru-n line unde,
Nemuritoare râuri dintr-un timp,
Cioplit în stânca marilor secunde,
Rotite-n ceasul ăstui anotimp,

În care ne-am născut cu-o amintire,
Din soarele rămas pe veci în stei,
C-am fi avut cândva şi nemurire,
Când după viaţă ajungeam la zei...

Adună încă fluviul, cu alt nume,
Aceleaşi râuri, dar din ceasuri noi,
Ce ne aduc aminte că, în lume,
Am fost cândva ai Daciei eroi...

Adună astăzi Dunărea-ntre maluri,
Aceleaşi râuri cu ai vieţii zori,
În care lupul alb strigă din valuri,
C-am fost aici şi-om fi nemuritori!

poezie de Pavel Lică din Chemarea lupului alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre cuvinte

încă te mai iubesc,
printre cuvintele nespuse vreodată
cu umbrele lor de întuneric,
dincolo de zid şi fereastră
în nenăscuta înserare vulnerabilă
la mirosul de tei şi de algă.

încă te mai iubesc, dincolo de pernă,
de distanţa dintre lună şi soare,
printre neînţelesuri de genunchi şi de iarbă.

ies din mine pentru spaţiul de rest
în care eşti cu clipele tale-n inele,
uitarea lunecând peste frunze,
cu vise agăţate de stele,
încă te mai iubesc, când cad culori peste frunte.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutare

Adulmec încă urma
Picăturii de ploaie
Ce a căzut pe pământ,
Dar şi scrutez paşii tăi
Ferecaţi printre frunze.

Cred că încă o gheaţă
Şi-a lăsat cumva un gând
Abia brăzdând fruntea mea,
Şi de-atunci îmi plănge
O flacără în creier.

Iar eu mai caut încă
Dovada răsărită
A încă unei temeri
Obsedat de un nufăr
Pierdut de rădăcină.

Şi lacom de tristeţe.
Presar singur cenuşă
Şi pun cărbune aprins
Lângă cărbune aprins –
Ultimul meu gând de praf.

poezie de Răzvan Ventura
Adăugat de Răzvan Ventura
Comentează! | Votează! | Copiază!

The blue girl

/ ai visat îngeri
moartea era acolo sus
tu erai
acolo sus cu ei în braţe /

frunze negre printre fulgi albi
doruri care se amortizează încet

as vrea să plec într-un vagon
unde să cânte o singură vioară
albastră / un cântec despre iarnă

despre cum geamurile îmi menţin cu forţa
respiraţia înăuntru

afară e o iarnă cumplită
iar dorul creşte / cerşeşte eliberare
ca un deţinut despe care nu ştiu nimic

dar care stă singur in celula lui
şi ceva mă doare sigur

mă doare până la singurele oase pe care le mai am
până la tot sângele care se împrăştie pe podeaua vagonului

rămâi aici / rămâi în tăcere/ în frig/ în boala noastră
autistă / care ne-a prefăcut în doi fumători de vise

iar fumul se desparte de noi
odată cu aburii locomotivei

ce continuă să şerpuiască printre creste / fii tu inima mea/ albul muntelui care nu se sfârşeşte

/ fii tu boala care îmi acoperă inima cu frunze negre
rămase după o explozie nucleară / fii tu cenuşa care să acopere toată
zăpada/ eu sunt deţinutul închis în celulă
nu cunosc moartea / nu cunosc viaţa/

cunosc gratiile prin care văd trenurile mărşăluind
şi care nu se mai opresc/ nu se opresc niciodată pentru că

am visat îngeri
moartea era acolo sus
eu eram
acolo sus cu ei în braţe.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se pare că uităm adesea că sănătatea fizică nu e încă garanţia fericirii şi că nu poate exista fericire acolo unde nu este iubire.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leningrad

Revenii în oraşul meu, pân-la lacrimi cunoscut, în toate,
Până la nervuri, până la ale copilului "maimuţe" umflate.

Te-ai întors aici, aşadar înghite cât mai mult şi repede
Untura de peşte din fluviale felinare leningrădene.

Află urgent ziulica de decembrie, în care din nou
Greţos strop de dohot e mestecat în gălbenuş de ou.

Petersburg! Eu încă nu vreau, nu vreau să mor;
Tu ai toate numerele mele de telefon neliniştitor.

Petersburg! Eu mai am încă multe, multe adrese
La care voi găsi ale morţilor glasuri stinse, funeste.

Eu trăiesc pe o scară neagră, şi în tâmplă, de ori o mie,
Mă loveşte, rupt cu tot cu carne, zbârnâitul de soneie,

Şi noaptea-ntregă aştept oaspeţi scumpi să vină pe cărăruşă,
Noapte-ntreagă mişcând din cătuşele lănţişorului de la uşă.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1930), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătăile inimii pe zăpadă...

Ce zi frumoasă de colind,
Aruncă-ţi braţele în vânt,
Pe tâmple visele-mi aprind,
Toate să fie într-un gând.
Fură scânteia de la piatră
Şi-n suflet aprinde-o tornadă,
Soarele într-o cascadă
Lumină din lacul de ghiaţă.
Scară, curcubeu în soare,
Mă simt şi eu ca o ninsoare
Fură tăcerea la o iscoadă,
Apoi vezi bătăile inimii pe zăpadă...
Şi uite ninge-a nepăsare
Ninge cu fulgi de răbdare,
Cu fulgi de îngeri făuriţi
Ce astăzi şi-au ieşit din minţi...

poezie de Eugenia Calancea (28 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de zăpadă

Cineva ar trebui să aibă o minte ca aceea a iernii
Pentru a înţelege îngheţul şi crengile
Pinilor acoperiţi de zăpadă;

Ar trebui să-i fi fost frig multă vreme
Pentru a percepe tristeţea ienuperilor degeraţi,
A frunzişurilor pline promoracă, sclipind departe

Sub soarele lui ianuarie; doar asemenea minte
Nu sesizeaza mizeriile din şuieratul vântului,
Durerile din sunetele celor câteva frunze rămase pe ramuri,

Care de fapt nu sunt altceva decât sunetul pământului
Împînzit de acelaşi vânt,
Care bate peste aceleaşi locuri sterpe

Pentru a fi auzite de ascultătorul care ascultă-n zăpadă,
Şi care, fiind nimic el însuşi, priveşte
Nimicul care nu se află acolo – şi nimicul care se află.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile căpătaseră o dimensiune meditativă şi o aură misterioasă. Voia să renunţe la tot ce se câştigă, de regulă, prin perseverenţă şi încredere neclintită în forţele proprii: studii, visuri, la cariera elitistă pe care şi-o setase încă din anii adolescenţei, chiar şi la arta care îi bucura şi îi înnobila deseori sufletul în vâltoarea vieţii. Poate că nu avea talent, iar ideile sclipitoare nu îi luminaseră încă existenţa. Avea vreun rost să mai aştepte sau era necesară o accelerată schimbare de 180 de grade, o subită "metanoia"? Îşi simţea pe obrajii trandafirii câteva lacrimi calde; se rostogoleau agale ca nişte diamante în mâna fermecată a unui maestru bijutier dintr-o sală de muzeu cu antichităţi. Pe ecranul minţii sale se întrezăreau 2 cuvinte: Avioane şi Emirate...

Michelle Rosenberg în Povestea Divei cu ochi de ciocolată
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă îţi acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă şi nepătimaşă, vei găsi destule argumente să te bucuri. Lucrurile (încă) funcţionează. Şarpanta lumii (încă) ţine. Mai există încă oameni întregi, tradiţii vii, întâlniri miraculoase. Trăim într-un sos toxic, dar el conţine încă mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare încă să ia în serios agitaţia noastră propagandistică, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trăi. Se poate trăi bine. Se poate (încă) trăi frumos.

Andrei Pleşu în Despre frumuseţea uitată a vieţii (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre fulgi de zăpadă

m-am întors pe ţărm într-o iarnă
în iarna ultimului veac
ningea în jur şi era frig în lume
ningea a iarnă prin geamuri sparte
se întuneca în jur, eu mai scriam o pagină de carte
era târziu în noapte şi noaptea era grea
mă întorceam mereu pe drumul sorţii
eram dublura unui eu pierdut în noi
un pelerin, un scrib sau un nebun
veşnic rătăcit pe drum
plecam şi reveneam mereu
în geamurile vieţii timpul încă bate
azi nu mai ştiu, trăiesc sau e firesc
să scriu pe ziduri lumii în cetate
plecam, mă întorceam tăcut în altă noapte
din rupte buzunare se scurgeau idei
pasul greu punea amprenta în palma vieţii
se ridica un semn de întrebare
privea în jur, pleca apoi pe jos
pe scoarţa lumii mă scriam
povestea unui om damnat în a sa soartă
vroiam să plec şi nu am mai rămas
îngheţau frunze pe ramuri târzii
se stingea o ţigară, mai ardea câte un gând
era frig, era iarnă, priveam către cer
atunci am simţit acut acel fior
ningea în ochii mei cu fulgi târzii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul şarpelui

Şarpele în grădină
Dacă n-a fost Dumnezeu
Atunci a fost zborul
Şi energia din sângele lui Adam.

Sângele din trupul lui Adam
Care s-a strecurat în Eva
Era elementul nemuritor
Despre care Adam a jurat c-a fost iubire.

Sângele din trupul Evei
Care i s-a scurs din pântec –
Înnodat pe cruce
Nu avea nume.

Nimic altceva nu s-a întâmplat.
Din iubirea care nu poate muri
Se revarsă milioane de chipuri
Şi epiderma agoniei

Pentru a atârna... o coajă goală.
Suferinţa încă
Nu întunecă grădina,
Nici cântecul şarpelui.

poezie de Ted Hughes din Cioara. Din viaţa şi cântecele ciorii, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, iarnă

Adio, iarnă, ai plecat
Cu râul dezgheţat aseară
Un soare cald s-a arătat
În pas venind cu primăvară

Îmi pare rău, şuviţe negre
În noaptea lungă mângâiam
Fulgi albi se aşezau pe gene
Cu un sărut ades topeam

În urmă ai lăsat să stingă
Focul din sobă ce ardea
Singurătatea e stăpână
Şi vântul tremură-n perdea

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, iarnă

Adio, iarnă, ai plecat
Cu râul dezgheţat aseară
Un soare cald s-a arătat
In pas venind cu primăvară

Imi pare rău, şuviţe negre
In noaptea lungă mângâiam
Fulgi albi se aşezau pe gene
Cu un sărut ades topeam

In urmă ai lăsat să stingă
Focul din sobă ce ardea
Singurătatea e stăpână
Si vântul tremură-n perdea.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!