Omul de zăpadă

Cineva ar trebui să aibă o minte ca aceea a iernii
Pentru a înţelege îngheţul şi crengile
Pinilor acoperiţi de zăpadă;

Ar trebui să-i fi fost frig multă vreme
Pentru a percepe tristeţea ienuperilor degeraţi,
A frunzişurilor pline promoracă, sclipind departe

Sub soarele lui ianuarie; doar asemenea minte
Nu sesizeaza mizeriile din şuieratul vântului,
Durerile din sunetele celor câteva frunze rămase pe ramuri,

Care de fapt nu sunt altceva decât sunetul pământului
Împînzit de acelaşi vânt,
Care bate peste aceleaşi locuri sterpe

Pentru a fi auzite de ascultătorul care ascultă-n zăpadă,
Şi care, fiind nimic el însuşi, priveşte
Nimicul care nu se află acolo – şi nimicul care se află.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminică dimineaţă - II

De ce ar trebui să fie reverenţioasă în faţa morţii?
Ce fel de divinitate este aceea care se dezvăluie
Doar în umbre mute sau în vis?
N-ar trebui să se bucure de mângâierea soarelui,
De aroma fructelor, de aripile strălucitoare ale păsărilor
Sau de balsamuri şi de frumuseţea pământului,
Lucruri care au cel puţin acelaşi fermec ca visele despre paradis?
Divinitatea trebuie să trăiască în interiorul ei însăşi:
Vehemenţele ploii, atitudinile ninsorii;
Suferinţa singurătăţii sau entuziasmul de neînvins
Când pădurile dau în floare; sentimentele
Răvăşite pe drumuri ude în nopţile de toamnă;
Toate bucuriile şi toate durerile, amintirea
Unei ramuri verzi – vara şi a unei crengi în iarnă.
Acestea sunt măsurile destinate sufletului ei.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşadar, gândul tinde să devină experienţă. De fapt, sinele fals al gândului visează să devină experienţă, tocmai pentru a-şi mări ponderea de prezenţă în realitatea manifestată şi pentru a putea cunoaşte lumea fizică. Şi cum evoluează o entitate de energie? Prin energie. Gândul, fiind o entitate de energie, se află în căutarea unei surse de energie, tocmai pentru a-şi asigura aportul necesar de hrană pentru a se dezvolta. Fiind o formă - o formă de sunet - această entitate este mereu influenţată de sunetele înconjurătoare şi, tocmai de aceea, vibraţia unui gând este într-o continuă oscilaţie, la fel cum, spre exemplu, este şi vibraţia omului. În fiecare moment de Acum, gândul are o vibraţie diferită, frecvenţa sa fiind determinată de direcţia în care călătoreşte şi de viteza cu care călătoreşte. Prin vibraţia proprie, gândurile au accesul permis la procesul de rezonanţă şi la contopirea cu o sursă vibratorie aflată pe aceeaşi frecvenţă. Această sursă vibratorie se numeşte minte, care este o trambulină pentru metamorfozarea gândului în experienţă. Bineînţeles, şi omul are o anumită frecvenţă de vibraţie. Iar acum urmează punctul culminant: gândurile intră în rezonanţă cu o minte aflată la acelaşi nivel de vibraţie, care călătoreşte în acelaşi direcţie.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Relaţia cu gândurile
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul există în Linişte. Dincolo de aparenţele sunetelor, dincolo de totalitatea zgomotelor, Liniştea este fundamentul creaţiei, care, neîncetat, e prezentă fără a pretinde nimic. Liniştea nu cere, Liniştea nu condiţionează, Liniştea nu aşteaptă, pentru că Ea este lipsită de nevoi. Liniştea se oferă pe Sine, se dăruieşte în mod necondiţionat şi susţine, fără efort, existenţa sunetului. Căci în spatele sunetului se află Liniştea din care provine sunetul; în profunzimea sunetului, se află Liniştea din care s-a dezvoltat sunetul; în inima sunetului, se află Liniştea din care a pornit sunetul. Inima sunetului este locuită de Linişte, iar această Linişte se îngrijeşte de buna funcţionare a sunetului, chiar dacă sunetul nu este conştient de ceea ce se află în inima sa. Căci Liniştea nu face zgomot şi nu cere atenţia sunetului - tocmai de aceea este nesfârşită.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realitatea este relativă (poem postmodernist)

Văd cum paşii mei de zăpadă dispar în
zăpadă. Frigul îi înghite. Umezeala tresare
pe nea, mai umedă decât orice tresărire.

Sunt cu mult mai mult implicată într-o întindere
ascuţită dată de absenţa zăpezii decât am fost
vreodată. Am uitat că exist. Încerc să-mi amintesc.

Un nor îşi clatină albul a ploaie. Nimic nu plouă
exteriorul, universul, sensul ploii este întotdeauna
spre interior. Trebuie să se claine mai întâi,

ca să devină ploaie. Copacii simt, cu exactitate,
acest lucru, pentru că ei, cu siguranţă, sunt existenţi.
Mai mult decât atât, copacii înţeleg de ce sunt existenţi.

Ei aşteaptă ploaia, chiar dacă grindina le poate rupe
crengile. Când îi bate frigul după ploaie, ramurile lor
lucioase îngheaţă. Vreau paşii mei înapoi, aşa precum

vreau să aud, din nou, cântecul care se cânta odinioară
în aceeaşi cafenea, chiar dacă mai am şi acum o pată
de cafea pe pantof. Iau acel taxi, care nu mă poate duce

niciunde, dar şoferul ştie să conducă în prima ploaie,
care cade peste stratul de zăpadă. De fapt, această
zăpadă este existentă, până când este dizolvată de

ploaie. Eu pot fi existentă atâta timp cât nu mi-e frig
şi această ploaie nu este nicidecum una tropicală,
iar eu n-am fost niciodată mai indiferentă ca acum.

Cineva sau ceva merge nestingherit drept înainte.
E corpul meu. E ceva, care nu are nici început şi nici
sfârşit. Este mişcarea, care pierde caracteristica timpului.

Ploaia şi zăpada au nevoie de timp pentru a dovedi că
au personalitaţi similare şi aparenţe diferite. Timpul este
existent. Eu nu pot fi existentă într-un timp diferit. Eu nu pot
deveni existentă a doua oară.

poezie de Marieta Măglaş din Antologie de poezii
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este asemenea unei flori care îşi dăruieşte parfumul: o putem mirosi sau putem trece nepăsători pe lângă ea. Floarea se află acolo pentru toţi, dar mai ales pentru cei care îşi dau osteneala să-i soarbă parfumul şi să o privească cu încântare. Puţin importă pentru floare faptul că suntem în grădină alături de ea, sau că ne aflăm departe; ea continuă să împrăştie în jur suavul său parfum pentru toată lumea.

Krishnamurti în Eliberarea de Cunoscut
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul îşi imaginează că într-o zi şi el va fi "sinele". După cum, în tot acest timp, tu nu ai fost, nu eşti şi nu poţi fi nimic altceva decât Sinele. Pentru gând, Sinele fie e veşnic acolo, fie e o absurditate, abstractă, care "DE FAPT", nu există. După cum pentru cel realizat; gândul, mintea e un mit. Iar Sinele e singurul fapt de o concreteţe Absolută. Tu cum de nu vezi asta? Cum de nu vezi că gândul care îţi promite că îţi va da Sinele; dacă urmezi condiţiile lui veşnic interminabile? De fapt, tot ceea ce îţi oferă gândul, e si mai multă "devenire", el nu ţi-l poate da, pentru că Sinele, libertatea fiind infinită este şi incognoscibilă! Dacă nu ar fi acum gândul care să te eticheteze, să te definească întru veşnica lui separare şi limitare, tu cine mai Eşti?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inside

&

iarnă dependentă de vânt şi zăpadă
când încerci să scrii asta inseamna ca te-ai gândit deja
prea mult la un sentiment
compulsiv

care îţi creşte în creier — un gheizer din
care ţâşneşte apa fierbinte în plină iarnă

cand scrii asta pe pământ oamenii curg / aceeaşi apă
nestavilită î n s p r e mormintele lor

nu astăzi, nu mâine zăpada se va topi
şi vei vedea cum prin fumul de ţigară
reclamele luminoase ne vor striga de pe străzi

ca în nişte filme vechi în alb - negru

"ar trebui să vă fie frică de noaptea care vine",
dar atât. liniştea obsesivă ne va amorţi
durerea si truda ne va împinge la marginea somnului
ca într-o prăpastie
în care nu ne veghează nimic. sfârşitul e întotdeauna acelaşi,

laşi corpul moale
să poată zbura / pentru că ştii

asta se întâmplă de fiecare dată când vrei să visezi.
şi când încerci să scrii asta înseamnă că te-ai gândit prea mult la un sentiment obsesiv
de exemplu / moartea ar trebui să nu existe / moartea ar trebui să fie
o mângâiere pe care o vezi în filmele vechi
o iubire care se consumă ca o flacără de chibrit.

o secundă care nu doare / o iarnă nesfârşită îngropată
în zăpadă şi vânt.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O adevărată carte poştală de Crăciun

Măcăleandru, te urmăresc. Eşti un măcăleandru perfect –
totuşi, n-ar trebui să-ţi faci sălaşul pe mânerul unei săbii?

Măcăleandru, mă urmăreşti. Nu sunt eu un om perfect?
Totuşi, n-ar trebui să port un laţ în buzunar, o armă în mână?

Eu, sunt, de-asemenea, acoperit cu penajul de iarnă, nu mult diferit de-al tău –
totuşi, culoarea roşie se află în pieptul meu, nu pe el.

Îţi cânţi cântecul tău de măcăleandru, iar eu pe-al meu de om.
Sunt diferite, dar au acelaşi înţeles: iarnă, teritoriu, sete.

Vom supravieţui oare, ochi îndrăzneţi, să culegem
seminţele ascunse în pământ, seminţele ascunse în minte?

Omul de zăpadă crede că da. Priveşte-i zâmbetul prostuţ,
în vreme ce şalul pe care i l-am dăruit alunecă jos de la gâtul lui.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fran Kubelik: Mă întreb cât îţi ia să-ţi scoţi din minte pe cineva care a rămas blocat acolo. Ar trebui să se inventeze o pompă pentru asta.

replică din filmul artistic Apartamentul (15 iunie 1960)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna ascultă-ţi instinctele şi află că toate răspunsurile de care ai nevoie se găsesc în tine. Stai singur un timp. Fii suficient de relaxat pentru a găsi răspunsurile şi a le asculta. Găseşte ceva care îţi place să faci şi apoi trăieşte o viaţă care să dovedească acest lucru. Ţelurile tale ar trebui să ţâşnească din valorile tale, şi atunci munca ta va radia dorinţele inimii. Acest fapt te va opri de la toate acele distracţii prosteşti care nu fac altceva decât să-ţi risipească timpul – viaţa înseamnă timp – şi vei afla cât de mult poţi creşte în anii în care îţi sunt destinaţi.

Jack Canfield în Supă de pui pentru suflet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar omul este prizonierul cunoaşterii, Dumnezeu este infinitul, imuabil şi incognoscibil. El Este simpla Prezenţă, Existenţă NEASOCIATĂ NICI UNUI GÂND! Orice formă de cunoaştere este doar limitare, simplă ignoranţă despre care tot gândul îşi închipuie că e nelimitată! Dumnezeu este sfârşitul oricărei cunoaşteri şi reînceputul, eternei tale iubiri! Iubirea de "A-Fi" este chiar Dumnezeu cel viu! Doar mintea în rătăcirea ei îşi imaginează că şi Dumnezeu are o minte, eventual una "universală" prin care "înţelege" suferinţa minţii umane rătăcite şi o ştie la fiecare milisecundă. Dar doar partea suferă de cea mai cumplită şi închipuită boală numită "separarea" sau "mintea mea". Dar Întregul, Absolutul Fiind neschimbător, veşnic acelaşi, nu este desprins de nimic şi atunci la ce i-ar trebui o minte, ce să facă cu ea? Să supravieţuiască? Să nu îşi piardă "forma"? Dar are el vreo formă? E vreo formă nemuritoare? Doar frica de separare şi implicit de disoluţie a făcut omul să inventeze o minte pentru "supravieţuire" pentru "siguranţa formei". Dar ştii ceva? Cerul, oceanul, animalele, păsările, florile, o mulţime de specii nu au minte şi în mod paradoxal vor exista şi după ce specia umană datorită minţii, care e lăcomia însăşi, va dispărea.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la plecarea lui Radu Gorj – cei din sat şi îndeosebi păcurarul Frig îşi dăduseră seama de asta – fagul îşi pierdea an de an câte una dintre crengile principale. Atunci când boierul Radu fu văzut pentru ultima oară pe platforma donjonului mai puteau fi numărate optsprezece ramuri, iar acum copacul nu mai avea decât trei. Şi fiecare creangă desprinsă reteza câte un an din viaţa cetăţuii. Căderea celei de pe urmă ar fi dus la nimicirea deplină. Şi zadarnic ai mai fi căutat atunci pe podişul Orgal rămăşiţele castelului din Carpaţi! De fapt, nu era decât una dintre legendele pe care închipuirea românească le zămisleşte bucuros. Şi mai întâi, oare bătrânul fag era ciuntit de câte o creangă pe an? Nimic mai puţin dovedit, deşi Frig nu şovăia s-o afirme el însuşi, care nu-l pierdea din vedere în vreme ce turma-i păştea pe islazul Jiului. Cu toate acestea, măcar că pe Frig nu se putea pune temei, pentru cel din urmă ţăran, ca şi pentru cel dintâi dregător din Vereşti era neîndoielnic faptul că cetăţuia nu mai avea de trăit decât trei ani, de vreme ce pe "fagul ocrotitor" nu se mai puteau număra decât trei crengi.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice abandon, părăsire şi trădare este un cadou pe care îl primeşti şi care are la bază acelaşi mesaj: Eu, cel care te părăsesc/abandonez/trădez nu îţi mai pot fi de folos în drumul tău de evoluţie şi acum te opresc mai degrabă decât să te propulsez, te sabotez în loc să îţi amplific puterea. De aceea voi pleca, însă nu ştiu să o spun sau să o fac mai frumos decât înţeleg în acest moment al existenţei mele. Ştiu doar că într-un fel sau altul misiunea mea cu tine în acest moment al vieţii e gata şi există forţe mai mari decât mine, nevăzute şi implacabile, care mă împing să plec. Poate vei percepe experienţa ca fiind dură, urâtă, plină de suferinţă sau poate vei trece uşor peste ea. Mesajul e acelaşi: mă dau la o parte din calea ta pentru că nu mai îţi pot fi de folos. Mergi înainte pentru că ţi-e deschisă calea pentru a trece pe următoarea treaptă a evoluţiei tale.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă legea lui Arhimede este valabilă pentru orice corp

oamenii de zăpadă nu ar trebui scufundaţi într-un bazin cu apă fiartă
o observaţie logică ar fi că ar putea să se topească dar
măcar nu se vor opări la tălpi
nu pentru că s-a gândit cineva să le pună ghete
ci pur şi simplu că nu au aşa ceva
nici sistem nervos nici minte
(între noi fie vorba-nici nu au nevoie de prea multă )
poate de aceea zâmbesc aşa larg graşii aceştia simpatici
cu nasul lor roşu ca şi al moşului acela posesor de sanie cu reni
care cică împarte "ceva" moca (jucăriile nu mai sunt la modă)
copiilor frumoşi şi cuminţi ai celor cu dare de mână
(celor mulţi le cumpără părinţii câte ceva acolo
să nu se înveţe cu minunile de acum)

eu am un om din zăpadă artificială drept minune
pentru el nu e valabilă nici măcar legea acţiunii şi reacţiunii
suferă de inerţie acută şi se lasă apăsat de gravitaţie
doar îngerii şi uneori cosmonauţii plutesc în modul acela special
descoperit mai întâi de eva
cu mult înainte de a hotărî newton că merele trebuie să cadă

buzele tale aveau ceva din aroma merelor primordiale
pentru că trupul meu devenea imponderabil când mă sărutai
aşa că nu-l mai judec pe adam că s-a lăsat pradă ispitei
poate că şi dumnezeu s-a lăsat pradă poeziei
când a inventat femeia
ştiu sigur că dacă aş fi avut puterea lui
luna ar fi fost mult prea puţin să-ţi ofer în schimbul iubirii
poate că aş fi fost dispus să-mi negociez tot universul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

VI – din "Duminică dimineaţă"

Nu există substitut pentru moarte în paradis?
Acolo fructele coapte nu cad niciodată? Acolo întotdeauna
Ramurile atârnă grele de rod sub un cer perfect, neschimbate?
Dar nu toate sunt aidoma celor de pe pământul nostru pieritor,
Râuri ca ale noastre, căutănd mări pe care nu le vor găsi niciodată,
Aceleaşi ţărmuri aşteptând apele mareei înalte
Pe care în elanul lor şovăitor nu le pot ajunge?
De ce să plantăm peri şi meri pe bancurile nisipoase ale râurilor
Sau să parfumăm falezele cu arome de prune?
Nu-i păcat să ne transferăm acolo culorile,
Ţesătura de mătase a după amiezilor
Şi sunetele lăutelor noastre modeste!?
În magia ei, moartea este izvorul frumuseţei:
În flăcări, la pieptul ei ne concepem
Mamele pământeşti, mamele noastre-n aşteptare neadormită.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate elementele care pot fi percepute sunt însuşiri corporale, iar simţurile nu pot percepe altceva, fiindcă ele sunt doar puteri răspândite în corpuri, care se împart odată cu împărţirea lor. Prin urmare ele nu percep decât corpuri care, ca şi ele, pot fi împărţite. Aşadar, fără nici o îndoială că, atunci când percepe un lucru, orice putere fie ea senzitivă sau imaginativă-răspândită într-un lucru ce poate fi împărţit împarte acest lucru după părţile acelei puteri înseşi. Orice putere răspândită într-un corp nu percepe decât corpuri sau ceea ce se află înlăuntrul corpurilor.

Avicenna în Cartea Definiţiilor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se face că pasiuni foarte diferite concordă prin aceea că sunt forme ale iubirii? Nu este necesar nici să deosebim tot atâtea feluri de iubiri câte obiecte diferite există pe care le putem iubi. Căci de exemplu, cu toate că, pasiunile pe care un ambiţios le are pentru glorie, un avar pentru bani, un beţiv pentru vin, un brutal pentru o femeie pe care vrea s-o violeze, un om de onoare pentru prietenul său sau pentru iubita sa şi un tată bun pentru copiii săi, se deosebesc mult între ele, totuşi, prin aceea că sunt forme de manifestare ale iubirii, ele sunt asemănătoare. Primii patru însă n-au iubire decât pentru posesiunea obiectelor la care se referă pasiunea lor, neavând deloc iubire pentru obiectele însele, faţă de care simt doar o dorinţă amestecată cu alte pasiuni aparte. În schimb iubirea pe care o nutreşte un tată bun pentru copiii săi este atât de curată, încât el nu doreşte să aibă nimic de la ei şi nu vrea deloc să-i stăpânească altfel decât îi stăpâneşte şi nici să şi-i alipească mai strâns decât acum;privindu-i ca pe alte întrupări ale lui sine -însuşi, el urmăreşte binele lor ca pe al său propriu, ba chiar cu mai multă grijă. Afecţiunea pe care oamenii de onoare o au pentru prietenii lor este de aceeaşi natură, cu toate că rareori ea este atât de perfectă;iar afecţiunea pe care o au pentru iubita lor ţine în bună măsură de o asemenea iubire, dar ţine oarecum şi de cealaltă.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ar trebui să ne bucurăm cu oamenii şi să-i felicităm decât pentru lucrurile de care au cu adevărat motiv să se bucure şi care sunt pentru ei onorabile şi utile.

Epictet în Manualul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor ce scriu

Celor ce scriu mă închin, îmi sunt fraţi,
Multe oraşe sunt neasaltate,
Din turn rotiţi privirea-n zare,
O muncă fără glas, dar sufletul?
Mă închin celor care au suflet.
Celor ce cunosc frumuseţea, spaima, totul.
Nicio simţire nu-i prea departe.
Celor care îşi dezbracă pielea,
Celor ce descoperă o constelaţie,
Celor ce vor fi tulpini de trandafir,
Dar nu celor ce-şi mută ochii în spate.
"Suntem ca norii iuţi, lunecători"?
O, nu. Prin viaţă nu vom trece nerăniţi.
Iar uneori mai învăţăm ce-i moartea lupului.
"Din zori ni se şopti că pe-o corabie
Ne-om îmbarca doar tu şi eu", ce vis, ce amăgire.
Ai să laşi în urmă o operă de cinci volume,
O pagină spumoasă, un rând, o vorbă de duh,
nimic? Dar Nimicul este mare,
cine se poate pune cu Nimicul?
Între Nimic şi Dumnezeu
Este doar o diferenţă de nuanţă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi în România nu poţi să te mişti cu coatele mai departe de piept ca să nu dărâmi un calculator, încât copiii caligrafiază din ce în ce mai urât, dar pot cu viteză să scrie la un calculator. Ei bine, într-o asemenea lume trebuie ţinut cont de un asemenea factor. În România sunt convins că s-ar găsi miliarde multe care să intre într-o afacere profitabilă, dar câtă vreme nu există posibilitatea de recuperare rapidă, nimeni nu nu-şi bagă banii ca să şi-i recupereze peste ani. De aceea povestea filmului de azi, pentru mine este o mare durere, pentru că eu cred că dintr-un pământ care poate să izvorască o asemenea forţă teatrală nu se poate ca într-o artă îngemănată, să nu aibă asemenea mari talente. Din păcate, cinematograful fiind industrie nu se poate realiza decât prin intermediul mijloacelor extrem de costisitoare. Într-o asemenea sărăcie ca la noi pentru cultură este foarte greu să poţi oferi şi valoare. Vedeţi ce pondere extraordinară au în clipa de faţă calculatorul şi creatorul de imagini sintetice care impresionează.

Mircea Albulescu în ziarul Cotidianul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!