Şapte

[tramvai]

s-au desfăcut norii în mai multe planşe,
în culori rogvaiv şi griuri avalanşe.

găsesc virtualităţi şi portaluri, parcă aş fi un mag,
o zburlesc dintr-un loc în altul care mi-e mai drag
şi vad cum toate au un cost. un dragon cu şapte capete
ascunde cu un rost sub pielea-i plină de solzi, lingouri roz sau cadavre mov, care încă urlă.

cred că ceea ce se vede de sub lună, soarele de mult îl ştie, şi nu de azi de ieri, ci poate dintr-o mie.

poezie de Virgiliu-Andrei State
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ROGVAIV

Când zeii se iubeau,
universul lor căpăta
forme şi culori
pe care noi,
muritorii,
le credeam aurore
sau curcubeie.
Mult mai târziu,
zeii au coborât
printre pământeni
zâmbind
şi,
dintr-un anumit motiv,
au inventat
rogvaiv.

Era atât de simplu,
încât oamenii,
plictisiţi,
au creat
toate celelalte
nuanţe.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul tău e genial dragoste

Picioarele dumneavoastră
doamnă
sunt spectaculoase
cum mă poartă
dintr-un vis în altul
dintr-o noapte în alta
până la capătul lumii
şi
înapoi
Sânii
sânii dumneavoastră
doamnă
sunt geniali
îmi ştiu toate poeziile pe de rost
cele scrise şi cele pe care le voi scrie
Iar buzele
buzele dumneavoastră
fug dintr-un sărut în altul
cu
viteza dragostei
Eu
eu ce să mai zic
din al şaptelea cer
O
dar cine ştie
să numere mai bine
decât
dragostea
prietena noastră de taină

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (21 octombrie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele dragon: Tânărul vrăjitor. Cu siguranţă eşti aici din cauza băiatului druid.
Merlin: Cum de ai ştiut?
Marele dragon: La fel ca şi tine, îl aud vorbind.
Merlin: De ce îmi spune Emrys?
Marele dragon: Pentru că ăsta e numele tău.
Merlin: Sunt destul de sigur că numele meu e Merlin. A fost dintotdeauna.
Marele dragon: Ai multe nume.
Merlin: Da? De unde ştie băiatul cine sunt? Nici măcar nu am văzut vreun druid.
Marele dragon: Sunt multe lucruri scrise despre tine pe care mai ai până să le citeşti. Nu ar trebui să îl protejezi pe acest băiat.
Merlin: De ce? Posedă magie. E la fel ca mine.
Marele dragon: Sunteţi la fel de diferiţi ca ziua si noaptea.

replici din filmul serial Merlin
Adăugat de Marin Irina, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balaurul care n-a mai ajuns în poveste

Cică un balaur cu şapte capete
S-a pornit la-mpărat - ce vrea să capete?
Nu ştie nici el, căpcăunul -
Din şapte capete n-are minte nici unul.
Ceea ce ştie pocitania este
Că un împărat plus un balaur fac o poveste...
E adevărat, îşi dă seama monstrul şaptecăpos,
Că povestea nu e poveste fără Făt-Frumos.
Dar, cu Făt-Frumos, balaurul ştie prea bine:
Capetele, oricât de multe, rămân tare puţine.
(Asta, în caz că ai un pic de noroc,
Căci se poate întâmpla să nu-ţi mai rămână căpşoare deloc.)
Mâhnit, balaurul şi-a zis: "Nu mă mai duc la-mpăratul,
Mă-ntorc să fac carte, să-mi iau bacalaureatul...
Cu şapte capete proaste mi-e peste
Puteri să ajung în poveste, pot să ajung de poveste..."
Vreţi să ştiţi ce-a fost mai departe?
Balaurul s-a dus să-nveţe carte.
De-nvăţat a-nvăţat, e drept,
Dar n-a mai ajuns deştept...
Cum vă spuneam, era o fire năucă -
Şi-a pus pe fiecare cap câte o perucă,
Apoi s-a proclamat
Împărat.
(Era convins că-mpăratul e-mpărat
Doar pentru că are perucă pe cap.)
Într-o zi, ce-i veni unuia din capetele sale înalte -
A zis că e mai deştept decât celelalte...
De-atunci au prins a se mânca între ele, câte un pic, câte un pic
Până când n-a mai rămas din balaur nimic -
Doar poate-o pildă, spre luare-aminte:
Toate-ntâmplările se prefac în cuvinte...
Toate-ntâmplările se prefac în cuvinte...

poezie satirică de Vasile Romanciuc
Adăugat de Valentina
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o moarte

Cândva acolo a fost un şoc
care a lăsat în urma lui o lungă, sclipitoare coadă de cometă.
Ea ne ţine înăuntrul ei. Depune fulgi de nea pe ecranul televizorului.
Se aşează în stropii reci de pe cablurile liniilor de telefon.

Cineva poate încă schia liniştit sub soarele de iarnă
printre tufişurile pe care mai atârnă câteva frunze,
Ele-s aidoma paginilor rupte-ale vechilor anuare cu adrese de telefon.
Nume înghiţite de frig.

Este încă minunat s-auzi bătăile inimii,
dar adesea umbrele par mai reale decât trupul.
Samuraiul pare insignifiant
scos din armura lui cu solzi de dragon.

poezie de Thomas Tranströmer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strungăreaţă

mi se alungesc braţele privirii,
pot să te îmbrăţişez
sub unghii?

în niciun ungher de sub ce nu vrei
să se vadă, nu găsesc decât
poleiul din refugii.

iar dermatita-ţi cere primăvara
s-o năpârlească, viscere în cuvinte-
unghiuri diferite pentru aceeaşi spasmă.

şi eu dorm sastisit.

poezie de Virgiliu-Andrei State
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori mici suspendate

Rufele stau atârnate pe cârlige,
fiecare suspendată în culoarea sa,
arată ca un grup de prieteni
ce nu s-a mai văzut de mult.

Linii mototolite şi suprafeţe
reci în bătaia soarelui,
filtrate de geamurile de la balcon murdare:
credeţi-mă, arată minunat împreună!

dar ce tablou, într-o zi
de iarnă atât de însorită,
când eu stau ca o omidă,
aşteptând să eclozez

poezie de Virgiliu-Andrei State
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stări

Câteodată mă simt ca o zi cu soare,
apoi dintr-o dată cu norii mă plouă,
furtuna din mine cu vânturi crescătoare
îmi ridică valuri dintr-o volburată mare
şi mi se vede în ochi şi mi se vede pe faţă
cum soarele mi-apune, aşa, dintr-odată

Câteodată mă simt neştiind cei cu mine,
neştiind de nimic, neştiind chiar de tine,
atunci mă înalţ şi plutesc în neştire
şi urc coborând şi cobor urcând, cât mă ţine

Câteodată mi-e altfel, o altfel de stare,
poate atunci sunt real cu pământ sub picioare

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paznicul turmelor (fragment)

Există destulă metafizică în a nu te gândi la nimic.

Ce gândesc eu despre lume?
Parcă poţi să ştii ce gândesc eu despre lume!
Am să mă gândesc la asta dacă am să mă îmbolnăvesc.

Ce idee am eu despre lucruri?
Ce opinie despre cauze si efecte?
Ce am meditat eu despre Dumnezeu, despre suflet
Şi despre facerea lumii?
Nu ştiu. Mie mi se pare că a te gândi la toate acestea înseamnă
A închide ochii nu a gândi. Sau înseamnă a trage perdelele
La fereastra mea (doar că nu am la ea perdele).

Misterul lucrurilor? Parcă poţi să ştii ce-i misterul!
Singurul mister e că mai există unii care se gândesc la mister.
Cel care se aşează la soare şi-nchide ochii,
Începe să nu mai ştie ce este soarele,
Şi se gândeşte la multe lucruri pline de căldură.
Însă deschide ochii şi vede soarele.
Şi din acel moment nu se mai poate gândi la nimic,
Fiindcă lumina soarelui e mai valoroasă decât gândurile
Tuturor filosofilor şi ale tuturor poeţilor.
Lumina soarelui nu ştie ce face
Iată de ce ea nu este eronată, e doar ceva comun şi bun.

Metafizica? Ce fel de metafizică au arborii de acolo?
Decât metafizica de a fi verzi şi stufoşi şi cu ramuri
Ce dau fructe la vremea lor, ceea ce nu ne face să ne gândim,
Pe noi, cei care nu ştim să fim atenţi la ele.
Aşadar ce altă metafizică mai bună decât a lor,
Aceea de a nu şti de ce trăiesc
Şi de a nu şti nici ce înseamnă să nu ştii?

"Constituţia intimă a lucrurilor"...
"Sensul intim al universului"...
Toate sunt false, toate acestea nu înseamnă nimic.
Nici nu-ţi vine să crezi că cineva se poate gândi la aşa ceva.
E ca şi cum te-ai apuca să faci tot felul de planuri şi calcule
Când se anunţă dimineaţa cu primele raze, iar pe conturul arborilor
Un aur lustral începe treptat să îşi piardă întunecimea.

A te gândi la sensul intim al lucrurilor
Este ceva în plus, cum te-ai gândi la sănătate
Sau cum ai aduce un pahar de apă fântânilor.

Singurul sens intim al lucrurilor
E faptul că ele nu au nici un fel de sens intim.

Nu cred în Dumnezeu fiindcă niciodată nu l-am văzut.
Dacă ar vrea el să cred în el,
Fără îndoială că ar veni să-mi vorbească
Şi ar intra la mine în casă pe uşă
Spunându-mi, Iată-mă!

(Poate i se pare ridicul să audă aşa ceva
Celui care, neştiind ce înseamnă să priveşti lucrurile,
Nu-l înţelege pe cel care despre ele vorbeşte
Cu felul de a vorbi deprins prin observarea atentă a lucrurilor).

Dar dacă Dumnezeu înseamnă flori şi arbori
Şi munţi şi soare şi clar de lună,
Atunci şi eu cred în el,
Atunci cred şi eu în fiece clipă,
Şi viaţa mea toată nu-i decât omelie şi liturghie,
Şi comuniune prin văzul ochilor şi prin auz.

Dar dacă Dumnezeu e toate acestea: arborii şi florile
Şi munţii şi clarul de lună şi soarele
De ce să le numesc eu Dumnezeu?
Le spun flori şi arbori şi munţi şi soare şi clar de lună;
Întrucât dacă el se face, pentru ca eu să-l văd,
Soare şi clar de lună şi flori şi arbori şi munţi,
Dacă el îmi apare ca fiind arbori şi munţi
Şi clar de lună şi soare şi flori,
Înseamnă că el doreşte să-l cunosc în chip de
Arbori şi munţi şi flori şi clar de lună şi soare.

Iată explicaţia că ascult de el,
(Ce ştiu eu mai mult despre Dumnezeu decât Dumnezeu despre el însuşi?),
Ascult de voinţa lui trăind, spontan,
Precum cel care deschide ochii şi vede,
Şi îl numesc clar de lună şi soare şi flori şi arbori şi munţi,
Şi-l iubesc fără să mă gândesc la el,
Şi îl gândesc văzând şi auzind,
Şi cu el drumetesc însoţindu-l clipă de clipă.

poezie celebră de Fernando Pessoa, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelipsita politică

Politica în junglă-a fost,
Totalitară, ca la noi,
Iar animalele-eroi,
Le imităm azi pe de rost
Şi ele se băteau pe-un post,
Partidele erau în toi,
Niciunul nu a fost de soi,
Fi'nd care mai de care, prost
Din creangă-n creangă, joc perfid,
Dintr-un partid, în alt partid
Săreau de cât mai multe ori
Iar cel ce le dăduse tonul,
Schimbând culori după culori,
Era şi-atunci, cameleonul!

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au spulberat

S-au spulberat atâtea ceasuri rele,
Ce parcă nu au încetare,
S-au spulberat visele mele,
Sau poate şi asta mi se pare?

S-au spulberat razele clare,
Care mi-au năpădit cândva privirea,
S-au spulberat zilele care,
Am rătăcit simţind mâhnirea?

S-au spulberat zările-nalţe,
Spre care eu zburam mereu,
S-au spulberat şi multe alte,
Pe care nu le mai ştiu eu?

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luni dimineaţa

Să nu mă ridic, să stau cu capul gol,
Pe pernă precum o lopata lasată brambura în cimentieră, atunci când porumbeii şi în general, păsările, zboară vara pe deasupra noastră

Să nu mă spăl pe dinţi, contraindicat, dar sănătos pentru igiena mentală căreia îi sunt văzute toate plombele (de toţi) şi toate cariile (de toate), sub lumina reflectorului dentistului (de toată Lumea!).

Să stau liniştit în pat toată viaţa,
să prepare iubita cafeaua.
Visez astăzi, mai mult, acum.

poezie de Virgiliu-Andrei State
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spectrul color Rogvaiv nu este compus doar din şapte culori, ci din mii de nuanţe.

aforism de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Reflecţii Maxime Axiome IV
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grijă de noapte

eu încă mai cred în femeia stângace
cu sufletul ghem
cu inima ace
pe care cu grijă de noapte-l desface
şi ţese o pânză
o pânză de foc
pe care o-ncinge mereu la mijloc

eu încă mai cred în femeia de-o zi
cu sufletul strâmb
cu inima gri
pe care cu grijă de noapte-l îndreaptă
cu limbă de moarte
o moarte ce-aşteaptă
ca ea să-şi revendice dreptul în carte

eu încă mai cred în femeia-tăceri
cu sufletul orb
cu urme de ieri
pe care cu grijă de noapte le trece
pe umărul lui
şi pe buza lui rece
ca ea să rămână, ca el să nu plece

eu încă mai cred că există femei
iar toate se-ascund
şi mor prea curând
din toate rămâne
cumva
umbra ei

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa-i plină de enigmă şi de taine... Lumea-i plină de mistere... Când întâlneşti ceva inexplicabil, care sub veştmântul misterului poate ascunde atât de multe hidoşenii, trebuie poate să trecem mai departe şi să păstrăm convingerea că lumea e frumoasă, iar faptele oamenilor sunt nobile şi înţelepte... În felul acesta ne putem feri, poate, de multe murdării.

Tadeusz Dolega-Mostowicz în Profesorul Vilczur
Adăugat de doina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de mutat munţii din loc

Parcă
visul
s-ar
furişa

Din
măruntaiele nopţii

În
noaptea fragedă
a
trupului

Parcă stelele
vijelios
se-nalţă
din
veşnicia sufletului

Visez şi zbor

Dintr-un vis
în
altul

Parcă
visul
mi-ar
ascunde-n cuvinte
înaltul

Parcă
norii
trec

Parcă
munţii visează

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (28 mai 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi torni norii în vase de lut

ştiu, eşti umbra care nu se vede
când se recunoaşte adevărul
joci la două capete care nu se cunosc

eu sunt la mijloc şi nu ştiu ce să fac
nu sunt atât de versat
ori atât de nepăsător

îmi torni norii în vase de lut
şi umpli gândurile cu speranţe deşarte,
vrei să cred în ele

prin inimă-mi trece un sânge bolnav
pe care doresc să-l curăţ de tot ce-i rău
cu leacuri străine
nu mă laşi să mă purific şi să-mi golesc sufletul
de toate acumulările rebele

sunt închis de cenzură între pereţi
nicio fereastră nu mai am
tu mă priveşti în ochi
eu te urăsc
şi fiecare suntem rămaşi fără cuvinte
în alt fel.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi viaţa

Şi viaţa care merge înainte
şi fără tine, şi fără tine, şi fără tine
triumfătoare viaţă pe ruine,

pe oase şi pe părul tău de lună,
pe ceea ce a fost şi nu e,
pe ceea ce coboară, pe ce suie,

pe ceea ce nici nu ştim dacă e,
pe ceea ce nici nu ştim dacă a fost,
şi cu ce rost, şi cu ce rost, şi cu ce rost,

pe ceea ce ai vrea să întorci şi nu se poate,
pe ceea ce-i aproape şi-i departe,
pe ceea ce desparte.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din prima etapă a vieţii îşi trage seva fericirea, din copilărie. Acolo îşi are rădăcinile. Tocmai de aceea, nu ştiu cât de fericiţi ar putea fi cei care, dintr-un motiv sau altul, nu s-au putut bucura de copilărie. Probabil că fericirea acestora doar în divin mai poate fi reconstituită.

aforism de Andrei Ş.L. Evelin
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tabla înmulţirii cu şapte

Nimeni,
nimeni nu mai vrea să fie balaur.
Nimeni.
Mai ales balaur cu şapte capete.
Că nu-i glumă să-ţi cumperi
şapte pălării deodată.
Sau şapte perechi de ochelari.
Iar dacă mai eşti şi fumător, ce faci?
Iar dacă-ţi mai place şi păhărelul?
Bineînţeles, e grozav să-l bârfeşti pe cutare
cu şapte guri sincronizate,
dar face să fii balaur
numai pentru atât?
Dar când prind a se certa
cele şapte capete – care dintre ele-i mai deştept? –
vai, Doamne! cum se mai mănâncă,
cum se mai muşcă!
Hai să fim oameni, zice balaurul,
furat de gândurile acestea pedagogice,
apoi se dă de şapte ori peste cap
(peste... capete),
având certitudinea că se transformă
în
omul nou, omul nou, omul nou,
omul nou,
omul nou, omul nou, omul nou.

poezie de Vasile Romanciuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!