Romanţa

Trecea în cârjă sprijinit
Pe uliţa pustie,
Şi-n caterincă, ostenit,
El învârtea necontenit
O veche melodie.

Era un cântec ce-l ştiam
De-acasă, dintr-o seară...
Cum l-ascultam pierdut la geam,
Mi se părea că mă vedeam
La noi, acasă, iară...

Şi-atâtea lucruri s-au ivit
În mintea mea cu dânsul!
Dar când bătrânul gârbovit
Sfârşi romanţa, m-a lovit
Pe negândite plânsul...

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din viaţa de la Roman, mi-aduc aminte puţine lucruri hotărâte. Am fost un copil precoce. Înainte de 5 ani, ştiam unele lucruri greu de înţeles şi pentru o vârstă mai înaintată. Ştiam, de pildă, oarecare lucruri din gramatică, pe care copii de 10 ani le pricep greu. Am fost şi amorezat înainte de 5 ani: de o fată de vreo 7-8 ani, care trecea pe la geamul nostru. Nu-i vorbă, era şi un caz de sugestie, căci cei din casă mă tachinau cu ea. Dar ştiu că mă înroşeam când trecea pe la geam. Tot de la acel geam, vedeam şi Ceahlăul, care era pentru mine ceva ca din altă lume, ca dintr-o legendă frumoasă. Nu ştiam pozitiv ce e acel Ceahlău, nici ce este un munte -- nimic!

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geamul de sub tei

Se-nalţă luna-n depărtări stelare
Luminile vărsându-şi pe zâmbetul ce-l am
Şi ramul verde-al teiului în floare
Loveşte permanent în linişte la geam.

Simt o rază albă cum coboară
Lângă geam de sub bătrânul tei,
Când ochii tăi frumoşi seară de seară
Privesc cuminţi în gingaşi ochii mei.

Şi când în geamul vechi surâde luna
Ca un copil din tainicul ei zbor,
Eu te tot strâng în braţe ca nebuna,
Când mă ridici la pieptu-ţi cu mult dor.

Ce-ar fi să fie-aşa precum e visul,
Ce-ar fi real ca să trăiesc realul?
Dar viaţa ne mângâie cu surâsul
Şi ne oferă-n vise idealul.

poezie de Diana Enachii (30 aprilie 2011)
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pianul

Blând, în amurg, o femeie un cântec îmi cântă
Şi mă poartă-n trecut spre acei ani ce mă-ncântă
Iar eu văd un copil aşezat sub un pian şi-n acorduri privind
La picioarele mamei ce pedalele-apasă şi cântă zâmbind.
Şi fără să vreau, acest cântec subtil şi atât de frumos
Mă duce departe, iar inima-ncepe să-mi plângă vârtos
Dup-acele duminici de-acasă când seară era şi iarnă afară
Iar pianul vibra şi odele noastre către cer se-nălţară.
Dar acum în zadar aş începe s-o aplaud pe cea care cântă
La pianul cel mare şi negru, căci simt că mintea se-avântă
Spre a mea copilărie, aşa că maturitatea acum s-a pierdut
În acest şuvoi de-amintiri, şi plâng ca un copil după trecut.

poezie de D.H. Lawrence, 5Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli
De vânt pe la fereşti,
Tu, suflet plin de griji şi de-ndoieli,
Te-nfiorezi de tristele-i poveşti...
El povesteşte despre moarte foi
Pe care le goneşte ca pe-un roi,
Ca pe-un convoi
De fluturi morţi, şi ţi le aruncă-n geam.
El stinge crini, şi roze, şi zambile,
El frânge ramuri,
Şi plânge, şi se tânguieşte zile
întregi şi nopti întregi, necontenit.
Acuma stins şi parcă ostenit
Abia suspină,
Ca plânsul violinei în surdină,
Apoi îşi schimbă fără veste tonul
Şi uimit 1-auzi cum suie
Din nou diapazonul
Şi suieră, şi fluieră, şi vuie,
Şi vâjâie, şi hohotă, şi geme
Într-un amestec înfiorător
De bocet, şi de vaiet, şi blesteme!
Ah, ce frumos, ce potolită vreme,
Ce veac senin fusese până ieri!
Ai fi crezut că firea amăgită
De visul cald al somnoroasei veri,
Aşa bogată-n fermecate vise,
Dormea, dar s-a trezit...
Vazând fugită
Vicleană vara care-o amăgise,
Acum, când înţelege adevărul,
Se zbate ca o mamă părăsită
Şi-n deznădejdea ei îşi smulge părul!...

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzică

Ce cânţi, copile? Prin grădini, deodată,
paşi şi porunci şoptite s-au întins.
Ce cânţi, copile? Sufletul tău, iată,
în beţele sirinxului s-a prins.

De ce-l momeşti? Sunetu-i o-nchisoare
în care el tânjeşte ostenit.
Ţi-i tare viaţa, cântul şi mai tare,
de dorul tău cu jale sprijinit.

Dă-i un răgaz, ca sufletul, cuminte,
să se întoarcă-n marea-nvălmăşeală
unde trăia, vast, vesel, înainte
ca tu să-l prinzi în doina ta domoală.

Cum din aripe tot mai trudnic bate,
tu risipi-vei zborul lui mereu,
şi-aripile-i de cântec destrămate
n-au să-l mai poarte peste zidul meu
când am să-l chem spre bucurii ciudate.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul primăverii

Se-ntrec în cântec guguştiucii,
Ne-anunţă ei pe noi, uitucii,
Că am uitat de primăvară
Şi, iată, e prezentă iară.

Plouă cu picuri de chitară
Ce bat discret, la geam, spre seară,
Se-ntrec în cântec guguştiucii,
Ne-anunţă ei, pe noi, uitucii.

Senină, floare-albastră, rară,
Ici, colo, codrul îl presară,
Dansează mâţişorii luncii,
Ies ghiocei cu frunze lucii

Se-ntrec în cântec guguştiucii...

rondel de Gabriela Genţiana Groza din Rostiri (1997)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost cândva o casă

(un cântec vechi... şi totuşi actual, pentru vremurile pe care le trăim )
A fost cândva o casă
undeva în Bucureşti.
O casă mică, strâmtă,
fără soare la fereşti.
Da-n toată sărăcia ei
când mă uitam la ea,
în mintea mea de copilaş,
ce mare îmi părea!
Căsuţa aceea veche,
cu mărul rotat,
sub care sta tăticul
cu mămica la sfat.
Şi cu bucătăria
în care ani la rând,
aşteptam ca mămica
să m-adoarmă cântând.
la la la, la la la la la, la.
Dar într-o dimineaţă
cerul albastru a vuit
şi păsări mari şi negre
peste noi s-au năpustit.
Urlau zvârlind bucăţi de foc
făcând pământul scrum
şi fumul când s-a ridicat
n-am mai văzut în drum,
nici casa noastră veche,
nici mărul rotat,
zadarnic pe tăticul
şi pe mama am chemat.
Vedea cum fuge lumea
spre locul fumegând
şi-n mijlocul mulţimii
stam pe stradă plângând.
la la la, la la la la la la.
Sunt ani de când s-au dus
tăticul şi mămica mea.
Iar azi copilul meu
se joacă-n leagănul de nea.
Şi-n ochişorii lui de cer
atunci când obosesc,
îl iau în braţe şi-l dezmierd
şi încep să-i povestesc
da casa noastră veche,
de micul palat,
unde tata şi cu mama
pentru mine au visat.
Iar păsările negre
de-or vrea din nou război,
vor fi atâtea mame
să le strige, ÎNAPOI!
Autor necunoscut

poezie de Dumitru Delcă (14 aprilie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa e o istorioară veche, în versuri naive, cântec tânguios.

citat clasic din Constantin Şăineanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neînţeleptul

Râdea cu lacrimi bietul ins,
De fapt plângea râzând de dânsul,
Căci sigur, te inundă plânsul
Când vezi cum te tot faci de râs
Şi-n neguri ţi se afundă plânsul
Când singur vezi că eşti de plâns.

epigramă de Ioan Hapca
Adăugat de Sandra Glorían
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul vals

veneam în fiecare seară în vechiul parc
ştii, acolo...
la margine de gând
în acel tragic veac
pe o bancă zgâriată, ruptă
un bătrânel şi o vioară
cânta duios o melodie
aceeaşi veche melodie
un vals purtat de timpuri printre anotimpuri
vibrau în mine tăcerile aldine
vibrau şi frunzele pe ramuri
divine tonuri se revărsau
pe aleile din vechiul parc
au trecut ani, mulţi, puţini, e greu acum de spus
azi e pustiu
doar vântul ţipă pe alei
bătrânul a fost dus pe ultimul lui drum
o altă melodie răsuna în urma lui
nu, nu era a lui
o lacrimă s-a scurs
pe aleile din vechiul parc
la margine de drum, la capăt de veac

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E plânsul meu...

Din leagăn, primul grai
A fost un plans.
Dar nu ştiam atunci
De rostul lui,
De dor,
De bucurie.
Era doar plâns
Nevinovat de prunci.
L-am luat cu noi
Şi în copilărie.
Şi-am plâns cu el
Dureri şi bucurii,
Am învelit
Cuvinte de ocară.
L-am pus peste durerea
De copii,
Ne-am ajutat de el
Să nu ne doară.
Dar am crescut
Şi plânsul l-am lăsat.
Din fală, din mândrie
Sau ruşine.
Şi-atâtea clipe trec...
Neîncetat,
Când trebuie să plângi,
Cînd simţi c-aşa îţi vine.
Eu mi-am ascuns durerea
În cuvânt.
În el ascund
Şi stropi de bucurie.
E plânsul meu,
Şi pot să-l plâng
Fără ca lacrima să ştie.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi inventatorii fac lucruri negândite, negândite de nimeni.

aforism de Victor Martin din Violatorii zilei de mâine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică (Lorelei în oglindă)

Tribute to Heinrich Heine

Pe câmpia verde, de lucernă plină,
Era o prinţesă, ca dama de pică
Mergând cu tact, precum o felină,
Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică!

Şi cătând pe râu, spre iubirea sa,
Se-aruncă-n vâltoare, ea nu ezită
Departe pe deal, chipul lui se-afla
Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică!

Din apele tulburi, ea tot priveşte,
Înoata-n continuu, fără pic de frică,
De mai aproape, el parcă o ţinteşte,
Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică!

Într-un final tragic, curentul răului,
O trase în jos, n-a mai putut să zică
Nimic, ci se scufundă cu figura lui
Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică!

poezie de Alex Dospian (26 iulie 2021)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Superstiţii

Din flori de tei culese dintr-o vară
Când mă strângeai la piept strigând:"Rămâi!"
Ţi-am pregătit, iubite-n astă seară
Un ceai purtând un zâmbet de lămâi.

Cu mierea buzelor i-am dat dulceaţă
Şi-n aburi tainic am ascuns poveşti
Nu mai vorbi, tot vrând să dai povaţă
Ai ostenit şi tot mai palid eşti.

Te sperie în noaptea asta anii
Mulţi adunaţi şi prea puţini trăiţi
Îi vezi pe tâmple cum ţi-au pus duşmanii,
În toamnă ghioceii nedoriţi.

Te răscoleşte toamna în mişcare
Oftezi pierdut şi tot pe gânduri stai
Şi-atunci, şoptind, te scap de-ngrijorare:
"Nu eşti pe moarte, ai doar guturai!"

poezie de Luiza-Adriana Grama
Adăugat de Luiza-Adriana Grama
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sacagiul

Tot trecea pe drum agale,
Dar satul părea pustiu,
Om sărman, trudit de cale,
Un biet bătrân sacagiu.

Pe uliţe cu hârtoape,
Mândrul fiu de arnăut
Striga cu glas stins aproape:
- Apă bună de băut!

Rar îl auzea vreo babă,
Vr'un copil ce se juca,
Il opreau, luau în grabă
Apă rece din saca.

Erau mulţumiţi sătenii,
O fântână era-n sat
Şi lăsau la rubedenii
Bani pentru acest bărbat.

Unii-i dau îmbrăcăminte,
Alţii făină, mălai,
Murături, încălţăminte:
- Primesc tot ce poţi să-mi dai!

Dar de-un timp se pierdu rostul,
Iar satul încremeni,
Când de Crăciun ţineau postul
Sacagiul nu veni.

Au aflat la ceas de seară,
Şi tare s-au mai mâhnit,
Au plâns pentru-ntâia oară
Că bătrânul a murit.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata cu zmeul

Avea în braţe vipere,
Şi-n trupul zvelt un şarpe,
Îl îndrăgeau frumoasele
Cântând molcom din harpe.

Dar domnul ţării porunci
Ca celui ce-l dă gata
Fata mezină îi va fi,
Cu tron cu tot, răsplata.

Cruciş cad spadele acum,
Şi-n ochi mijeşte plânsul.
Un trup se prăvăleşte-n scrum,
Altul stă-nfipt pe dânsul.

Dar fata-nmărmurită-n prag
Îşi rupe sânul, greul.
« Vai, nu voinicul mi-a fost drag,
Ci zmeul! »

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut în noapte...

Pierdut în noapte...
Lumini şi umbre
Pierdut în noapte...
În clipele sumbre

Pierdut în noapte...
În visul ce-l simt
Pierdut în noapte...
Adânc labirint

Pierdut în noapte...
Speranţe deşarte
Pierdut în noapte...
Eşti tot mai departe

Pierdut în noapte...
Un veşnic nebun
Pierdut în noapte...
Nu am ce să-ţi spun

Pierdut în noapte...
Pierdut de tot
Pierdut în noapte...
Aş vrea să mai pot

Pierdut în noapte...
Pierdut în gânduri
Pierdut în noapte...
Pierdut printre rânduri

Pierdut în noapte, pierdut, pierdut...
Să fie oare, un nou început?
Pierdut în noapte, pierdut, pierdut...

poezie de Liviu Dumitru Muscă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa regenerării

Îţi mai aduci aminte, Ţară,
Ce vârfuri ascuţite-ai dat?
Aş vrea să naşti doar două iară:
Pe ţepes şi pe Cincinat!

madrigal de Vasile Til Blidaru din Săgeţile lui Cincinat (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a-nnoptat...

S-a-nnoptat încet cu-ncetul,
Luna vraja şi-o îmbie,
Singur-singurel poetul
Bate uliţa pustie.

La perdelele închise
Mai aruncă o privire,
Unde dorm atîtea vise,
Fermecate, de iubire.

Aiurit, apoi rămîne
Şi cu ochii duşi în lună:
Cîntecul cel nou, de mîne,
Tot mai clar în minte-i sună...

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul emana

un miros de mucegai
şedea în fotoliu
şi ne spunea poveşti din ovidiu
ne ţineau cu sufletul la gură
erau poveşti cu oameni care se transformau
în animale în copaci în stânci
bâtrânul era slab şi gârbovit

noi ascultam poveştile
lui despre metamorfoze
femeile deveneau foarea soarelui
păsări şi lilieci şi păianjeni
bărbaţii se transformau în porci
în şerpi în pietre în aer

nu ştiam că erau poveşti
din ovidiu şi nu conta prea mult
poveştile bătrânului alunecau adeseori
în spaniolă sau latină
uneori ne oferea pilde sau dictoane

noi vedeam în bătrân
o comoară plină cu surprize
o comoară părăsită
uitată în casa bătrânească

erau zile când ne povestea
filmele văzute în viaţa lui
cu actorii lui preferaţi

nebunii cu cyborgi
roboţi buni roboţi răi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!