Toamna

Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli
De vânt pe la fereşti,
Tu, suflet plin de griji şi de-ndoieli,
Te-nfiorezi de tristele-i poveşti...
El povesteşte despre moarte foi
Pe care le goneşte ca pe-un roi,
Ca pe-un convoi
De fluturi morţi, şi ţi le aruncă-n geam.
El stinge crini, şi roze, şi zambile,
El frânge ramuri,
Şi plânge, şi se tânguieşte zile
întregi şi nopti întregi, necontenit.
Acuma stins şi parcă ostenit
Abia suspină,
Ca plânsul violinei în surdină,
Apoi îşi schimbă fără veste tonul
Şi uimit 1-auzi cum suie
Din nou diapazonul
Şi suieră, şi fluieră, şi vuie,
Şi vâjâie, şi hohotă, şi geme
Într-un amestec înfiorător
De bocet, şi de vaiet, şi blesteme!
Ah, ce frumos, ce potolită vreme,
Ce veac senin fusese până ieri!
Ai fi crezut că firea amăgită
De visul cald al somnoroasei veri,
Aşa bogată-n fermecate vise,
Dormea, dar s-a trezit...
Vazând fugită
Vicleană vara care-o amăgise,
Acum, când înţelege adevărul,
Se zbate ca o mamă părăsită
Şi-n deznădejdea ei îşi smulge părul!...

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altfel de mamă

Noi cu toţii avem 3 mame:
una-i mamă pe Pământ,
una este Mamă-n Ceruri,
iar a treia e Natura,
ce ne-nvaţă ce-i frumosul
prin miros de albi nuferi
şi-n dulce zbor de fluturi..

Dar, noi fii nerecunoscători
uităm că ochii noştri
se vor oglindi mereu
în văi, munţi şi ape limpezi,
căci, Natura este mama...
Mama noastră... a tuturor.

Azi distrugem tot ce este mai frumos...
Florile şi iarba verde
se vor stinge fără rost,
căci, noi oameni
fără suflet
otrăvim natura vie,
negândindu-ne vreodată
cât de greu o să ne fie...

Fără roua dimineţii,
fără roze cu parfum îmbietor...
Doar izvoarele secate
şi copacii fără frunze,
ne vor aminti mereu
că natura a fost prezentă
şi a fost Mamă peste tot...
Tot ce-a fost viu şi frumos!

Lacrimi reci, de sânge, parcă
se preling acum din ramuri
şi Natura ne şopteşte,
printr-un suspin dureros..
Să o lăsăm să trăiască,
căci, de n-am mai avea Mamă....
Vom fi simpli muritori
într-un haos monoton..
Fără dulce aer proaspăt,
fără iarbă de mătase..
Şi cât vei vedea cu ochii
câmpiile vor fi pustii,
doar cu pâclă peste vii...

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş scrie pe-un colţ de stea

Dacă luna m-ar lăsa
Ţi-aş scrie pe-un colţ de stea
Despre vise, despre frici,
Despre ce mai e, pe-aici.

Despre zboruri şi căderi,
Despre cum n-am fost nici ieri,
Despre rugi şi întâmplări,
Deziluzii şi frustrări,

Despre cum în lung nu-i lat,
Oricât de mult am umblat.
Iar atunci când mi-a fost greu,
M-a-ndrumat doar Dumnezeu,

Fiindcă-aşa m-ai învăţat,
Pân' din cer ţi-ai făcut pat,
Şi la EL te-ai înălţat
S-ascut dor, reverberat.

Ţi-aş scrie pe-un colţ de de stea
Despre toate, maica mea!
Tu să-mi scrii pe-un colţ de vis:
Cum ţi-e, mamă'n, paradis?

citat din Iolanda Şerban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frigiderul

stăpânea fiinţa lui începând
din colţul buzelor rânjite
până în adâncul fiinţei lui
dormea îmbrăţişându-l strâns
schimbau vorbe despre frumuseţile
care erau frumos aranjate
în rafturile care străluceau
era frigiderul visurilor sale

striga în visul lui la televizor
s-o lase mai uşor cu meciurile de fotbal
i-a aruncat în ecran pliante
cu frigere pline cu bucurii
a promis că-i ridică o statuie
într-un oraş cu azur luminos
o să-i pună la uşă maşină
cu girofar şi sirenă

s-a fălit şi-n faţa dulapului
cu haine roase de timp
ce dormea pe-un parchet laminat
plin de gâze uscate
avea şi chei ruginite şi strâmbe
nu era un frigider luminos
şi toată lumea putea remarca
cine-ţi înveseleşte sufletul

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existăm, atât

o cută se zbate, sălbatecă
sapă cu lumină
brazde de timp în jăratec de trup
se aprind şi-n flăcări mă dor
beţe de chibrit prinse-n irişi
ard clipe
te gândesc prin dor
există scântei şi-n frunzele mele
toamna arde-n pământ spre primăvară
uitarea mă păcăleşte-n suspine târzii
copacul există şi îşi plânge fericirea
uitată în amintirea unei priviri
de colţ
umbra ta parcă doarme
braţul rezemat arcuit în alb, dezgolit
suspină şi lacrimi se preling
într-o firindă de vis când tu citeşti plutind
atâtea litere nescrise
din pădurea vieţii, prin tine un necuprins
sunt trist
frigul în dimineţi de toamnă, vorbeşte
sunete răsucite-n poveşti
continui să dăruieşti scăntei, oare...
da...
ele aprig în mine se zbat
să nu uit, să-mi amintesc
drumuri care au rămas fără paşii mei
liniştea fără existenţă, mă întrebă
mă zguduie în zbatere de moarte
oare de ce nu ai avea sens în mine
acolo oare cu adevărat exişti?
nu-mi eşti oare închipuire
coşmare care mă rostogolesc-n vis?
un fir de păr rebegit încă-mi suspină
adieri de vânt rece şi parcă cu sens
totul vine în vârf de sânge
şi-n roşu de noapte
zdrenţe de viaţă stau scrise cu raze de asfinţit
o pagină de viaţă-n carte, plânge singură pe-o masă
regretând un fir de paiajen, s-a rupt
din timpul întors în toc de uşă, părăsit
încet
dureros
nu vreau să fie vis...
îmi spun că nu ai fost şi sunt
decât un timp ce poate fi întors
ard în nopţi degete pe strune de suflet
oţel albastru... mă ard cu durere
sub ferestră de suflet nedeschis
mă dor pe mine
nu, te rog, de ce te-nîntorci în vis
nu uita, despre eu şi tu
că existăm, atât

poezie de Viorel Muha (septembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa

Trecea în cârjă sprijinit
Pe uliţa pustie,
Şi-n caterincă, ostenit,
El învârtea necontenit
O veche melodie.

Era un cântec ce-l ştiam
De-acasă, dintr-o seară...
Cum l-ascultam pierdut la geam,
Mi se părea că mă vedeam
La noi, acasă, iară...

Şi-atâtea lucruri s-au ivit
În mintea mea cu dânsul!
Dar când bătrânul gârbovit
Sfârşi romanţa, m-a lovit
Pe negândite plânsul...

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătatea mea

Te răzvrăteşti cu rugi şi cu blesteme,
Atunci, când uit de tine, dinadins,
Şi sânu-ţi stâng îţi plânge neatins,
Iar sânu-ţi drept, inexplicabil, geme...

Coboară toamna-n duh de crizanteme,
Luminile oraşului s-au stins,
Vai!, plânge surd eternu-ţi dor nestins,
Că n-am venit acasă mai devreme.

Din patimi, tu surâsul ţi-l extragi,
Din voluptăţi prelungi şi delicate,
Iar sânii tăi, cu gustul lor de fragi,

Clipesc, solemn, întru conformitate,
Căci, ştiu, iubito: tu nu te sustragi,
De-a-mi întregi eterna jumătate...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solstiţiul de iarnă

Din amintiri sosind câteodată
pe gândurile care alergă-n gol
apari şi tu, difuză ca o pată,
trecînd inert prin uşa de la hol.
Rămâne-n urma ta întredeschisă,
iar vântul intră aducând poveşti
din nopţile cu miza redeschisă
de neiertări aproape nefireşti.

Le invocai cu vorbele-auzite
în serile cu absurde-nchipuiri
când demonii, pe căile-ncâlcite,
ieşeau în calea ta să îi admiri.
Cuprinsă de-ndoieli ameţitoare
mă dojeneai atunci fără răgaz,
te-aş fi oprit dar am văzut că moare
orice cuvânt în propriul tău necaz.
Se răsuceau în mine, nevăzute,
păreri de rău că nu mă înţelegi
şi mă dureau cuvintele pierdute
pe nerostiri care mureau întregi.

În ochii tăi se adâncea furtuna,
sub vorbe reci şi fără de-nţeles,
le mai resimt şi azi încărcătura
reverberând pe gânduri tot mai des.
Afară vântul bate mai departe
şi povesteşte parcă despre noi,
rămân cu ochii pironiţi în carte
visând că suntem încă amândoi.

poezie din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediţia: 18 octombrie 2019 (18 octombrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile de toamnă

Ieri vedeam pe luncă flori...

Mândri fluturi zburători,

Şi vedeam zburând albine.

Ieri era şi cald şi bine.

Azi e frig şi nori şi vânt,

Frunzele cad la pământ,

Florile stau supărate,

Veştejesc de brumă toate.

Ieri era frumos pe-afară

Ca-ntr-o caldă zi de vară.

Azi e toamnă pe pământ

Vreme rea şi bate vant.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Toamna târziu
În noaptea cu lună,
Cum vâjâie codrul
Şi geme şi sună!
Din nordul cu neguri
Un vuiet răsare
Şi vine şi creşte
Mai iute, mai tare;
Iar codrul aude,
Puternicul rege
Aude prin noapte
Şi bine-nţelege
Al oştilor vuiet
Din norduri pornite -
El vrea să răscoale
Puteri obosite
Şi-njură şi urlă,
Că-şi simte pierirea.
Şi galben se face,
Nu poate s-adoarmă,
Nu-şi află nici pace,
Şi tremură codrul
Cu inima ruptă
De spaimă, se zbate,
Cu vântul se luptă,
Pocneşte şi sună
Şi-şi urlă durerea,
Căci vântul îl prinde
Şi-l strânge de mijloc
Topindu-i puterea!
Şi codrul se-ndoaie;
Şi-l biruie vântul
Râzând îl sugrumă
Şi-i rupe veştmântul
Şi părul i-l smulge
Şi-n văi îl aruncă.
Un ţipăt răsare
Pe deal şi pe luncă;
Grăbitele păsări
Cu vuiet aleargă
Şi norii vin stoluri
Pe-ntinderea largă
De spaimă s-aascunde
Pârâul sub ghiaţă -
Şi regele codru,
Din ultima viaţă
Suspină văzându-şi
Pustiul, şi geme
Şi cade pe spate
Şi moare cu fruntea
Pe pieptul naturii
Şi moare natura
De jalea pădurii
În toamna târzie!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferecata-mi aşteptare

mi-e pasul dor de umblet obosit
în care furii' sau trezit devreme,
şi mi-au luat din suflet într-o zi
toată dorinţa care-n mine geme!

mi-e gândul dus departe pe sub cer
după parfumul de castan în floare,
şi-n nebunia mea încă mai cer
nopţi de dor în toamna ce mă doare.

mi-e zâmbetul petale-n crizanteme
în simfonia florilor perene,
când nopţile de ploi în mine geme
iubire mea rămasă-n gând şi vreme.

mi-s toate ferecate-n aşteptare
tumultul toamnelor, singure, ploioase,
când prin fereastră mi-se zbate zarea
şi-mi fură iar apusul de pe case.

poezie de Silvia Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă

iubito, vino mai aproape
să ne-aşezăm la dulci poveşti,
să ascultăm cântecul toamnei
cum bate vântul în fereşti.

un psalm cântat duios de îngeri
îngână sferele albastre
şi se -mpletesc cu dulci romanţe
din tinereţea vieţii noastre.

când luna –nnebunea pe cer
şi noi într-o iubire sfântă
stăteam la poartă nopţi întregi
ascultând frunzele cum cântă.
astăzi când timpul a trecut
şi zilele ne par mai grele,
nu ne-au rămas decât poveşti
şi-n degete două inele.

când toamna trece peste noi,
ca piaza reaua din poveşti,
aş vrea să dăm ceasu-napoi
şi, Doamne, să ne-ntinereşti!

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (6 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ziua se stinge

,, Şi plouă şi ninge", e iarnă şi-i frig
Şi vâjâie vântul, e vreme câinoasă,
Când ziua se stinge în noapte te strig
Doar flăcări şi umbre se îngână prin casă

Tu nu eşti aici să-mi mai spui,, te iubesc''
Şi ţes cu fir negru reţele de gânduri
Din vise şi umbre nu pot să clădesc
Iubirea pierdută.... cu zbateri de fluturi

Şi plânge natura cu stele şi ploi
Cu macii pe buze aştept la fereastră
Dar iarna aşterne un zid între noi
Cu nori şi cu neguri pe bolta albastră...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum s-a stins…

Şi cum s-a stins fără de veste
Amorul cel nemărginit
De-ţi pare că e o poveste
Ce alţii ţi-ar fi povestit.

Şi cum mereu în cale lungă
Trec norii peste mări şi ţări,
Astfel simţirile s-alungă
Şi moare dragostea de ieri.

Şi vecinic altă e simţirea
În sân de oameni muritori,
Schimbată e întreagă firea
Din ceas în ceas până ce mori.

Iată de ce gândind la tine
Nu plâng c-amorul tău s-a stins,
Căci astăzi, ştiu atât de bine
Că dorul care te-a cuprins,

Se va sfârşi, fără de urmă,
S-a stinge ca şi cel dintâi,
Iar moartea patimile curmă
Şi-o biată pulbere rămâi.

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia e schimbătoare

Femeia e schimbătoare
Ca pana dusă de vânt,
Îşi schimbă tonul – dar şi gândurile.
Întotdeauna dulce
Şi frumuşică,
Când plânge ori când râde – e întotdeauna mincinoasă.
Femeia e schimbătoare
Ca pana dusă de vânt,
Îşi schimbă tonul – dar şi gândurile!

E vrednic de plâns
Acela ce o crede,
Cine se încrede – îşi primejduieşte inima!
Şi acela nu va fi
Fericit pe deplin
Care de pe acest piept – nu-şi soarbe dragostea!
Femeia e schimbătoare
Ca pana dusă de vânt,
Îşi schimbă tonul – dar şi gândurile!

cântec interpretat de Enrico Caruso, muzica de Giuseppe Verdi, versuri de Francesco Maria Piave din libretul Rigoletto (1851)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim puţin

Trăim puţin, se scurge lunga vreme
Pe lângă noi, prin noi şi peste noi,
În rădăcini ne ducem şi-n poeme
Şi parcă ieri am fost abia altoi.
Trăim puţin. Şi nu vedem salcâmii
Cum viscolesc cu floare din înalt
Şi parcă ieri compătimeam bătrânii
Că merg încet. Iar mâine înspre înalt
Tărâm vom trece. Clipele aceste
Se istovesc în timpul nesfârşit,
Devin cu fiecare zi poveste.
Devin, abia născute, infinit.
Trăim puţin. Şi doar de noi depinde
Nu că trăim, ci numai cum trăim.
Când vreme peste nou un giulgi întinde,
Când tot murim, depinde cum murim.
Trăim puţin şi nu avem ce face
Şi zbuciumul e fără de folos.
Dar până ce vom reintra în pace –
Deşi puţin, hai să trăim frumos!

poezie de Radu Zaharescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise

Vise
pierdute-n eter,
şi azi
eu încă mai sper
şi mai privesc
cu uimire spre cer,
eu caut
vise de ieri
Vise,
cu ghiocei
şi cu flori de tei
în părul meu
şi-n părul ei
Vise
cu copiii de ieri
ce azi
sunt tineri şi ei
visează
la zâne şi zei
iar seara
pe bolta cu scânteieri
caută
vise de ieri

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile reci

Ce iarnă se-ntindea pe-un mal de vară:
Cu colţi de ger ce se-nfigeau cumplit
În verdele ce n-ar fi vrut să moară
Când mai avea o toamnă de trăit!

Şi ce-ntuneric a venit din ceruri,
Ascuns în stratul alb-imaculat!
Erau seminţe negre din eteruri
Ce colţii-aceia au însămânţat.

Plângeau cu frunze de uitări copacii
Şi se-ngrozeau de golul de pe ram
Când fulgii reci au devenit tălmacii
Acelei veri cu iarna-n suflet hram.

Tot ce-a urmat a fost o amânare
A iernii care îşi croise drum
De îndoieli, de plâns şi aşteptare,
În zile reci de ieri şi de acum.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fată tânără pe patul morţii

Ca robul ce cântă amar în robie,
Cu lanţul de braţe, un aer duios,
Ca râul ce geme de rea vijelie,
Pe patu-mi de moarte eu cânt dureros.

Un crin se usucă şi-n laturi s-abate
Când ziua e rece şi cerul în nori,
Când soarele-l arde, când vântul îl bate,
Când grindina cade torente pe flori;

Aşa făr' de veste pe zilele mele
O soartă amară amar a bătut,
Şi astfel ca crinul de viscole rele,
Pe patu-mi de moarte deodat-am căzut.

Abia-n primăvară cu zilele mele
Plăpândă ca roua abia am ajuns,
Atuncea când cântă prin flori filomele,
O crudă durere adânc m-a pătruns.

Amară e moartea când omul e june,
Şi ziua-i frumoasă, şi traiul e lin,
Când paserea cântă, când florile spune
Că viaţa e dulce şi n-are suspin!

Să moară bătrânul ce fruntea înclină,
Ce plânge trecutul de ani obosit;
Să moară şi robul ce-n lanţuri suspină,
Să moară tot omul cu suflet zdrobit!

Iar eu ca o floare ce naşte când plouă
Creşteam, pe cunună să am dezmierdări,
Şi mie amorul cu buze de rouă
Cu inimă dulce îmi da sărutări.

Ca frunza ce cade pe toamnă când ninge,
Suflată de vânturi aici pe pământ,
Ah! Juna mea viaţă acuma se stinge
Şi anii mei tineri apun în mormânt!

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

El îi vorbea

despre un produs de îngrijit părul
şi ea spunea că e închisă
într-un oraş păcătos din wisconsin
avea toate şansele să mai sară
coarda sau pe un şotron desenat
pe asfalt cu cretă colorată

ea spunea că stă la un plin de benzină
distanţă de kentucky şi el fuma
ţigări mentolate şutite de la altcineva
nimeni nu se mai plânge de colegii
care sunt îmbrăcaţi la fel şi că sunt clone
au aceleaşi vise, de parcă toţi au ieşit
din aceeaşi fabrică de asamblare

el îi vorbea despre sex pistols
trupa aia de punk rock engleză
şi ea spunea că a fost adoptată
când era bebeluş din europa de est

ea spunea că vara umedă îi strică părul
şi se enervează când vede un meci
de baschet masculin cu tipii ăia înalţi
şi el se întreba cum pot mexicanii
să înfulece porumb fiert cu fasole neagră
la care adaugi ardei iuţi şi tequila?

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E vreme rea

E vreme rea şi parcă, vai,
Viaţa este tot mai grea
Şi nu e grea fiindcă n-ai
Atât de multe câte-ai vrea
Ci fiindcă-n colţul tău de rai
Prea des se stinge liniştea.

E vreme rea şi parcă, vai,
Controversată-i liniştea
Şi însăşi pacea care-o ai
Trezeşte-n duh neliniştea
Că-n colţişorul tău de rai
Se împietreşte miriştea...

E vreme grea şi parcă, vai,
Atât de multe-ar fi de spus,
Nu despre câte ai sau n-ai
Ci despre pacea lui Isus
Şi colţişorul tău de rai
În care-o altă pace-ai pus...

E-o vreme grea şi parcă, vai,
Trăieşti mai rău ca în trecut
Şi nu fiindcă ai sau n-ai...
Ci doar fiindcă-ai întrecut
Măsura colţului de rai
Şi pacea nu te-a petrecut.

E vreme grea şi totuşi, parcă,
Nu înţelegi de ce e greu!
Nu simţi cum duhul se descarcă
De dragostea lui Dumnezeu
Şi colţul tău de rai încarcă,
Cu sine, întregu-şi empireu?!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din vicisitudinile vieţii (7 decembrie 2020)
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!