Ultimul vals
veneam în fiecare seară în vechiul parc
știi, acolo...
la margine de gând
în acel tragic veac
pe o bancă zgâriată, ruptă
un bătrânel și o vioară
cânta duios o melodie
aceeași veche melodie
un vals purtat de timpuri printre anotimpuri
vibrau în mine tăcerile aldine
vibrau și frunzele pe ramuri
divine tonuri se revărsau
pe aleile din vechiul parc
au trecut ani, mulți, puțini, e greu acum de spus
azi e pustiu
doar vântul țipă pe alei
bătrânul a fost dus pe ultimul lui drum
o altă melodie răsuna în urma lui
nu, nu era a lui
o lacrimă s-a scurs
pe aleile din vechiul parc
la margine de drum, la capăt de veac
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Colocviu sentimental
În vechiul parc înghețat și tăcut
Acuma chiar două forme au trecut.
Cu ochii morți și cu buzele moi.
Abia s-aud cum vorbesc amândoi.
În vechiul parc înghețat și tăcut
Doi spectri și-au amintit de trecut?
"De-al nostru-extaz de demult ți-amintești?"
"Să-mi amintesc acum de ce voiești?"
"Palpiți și-acum la numele meu, tu?
În visul tău mai vezi sufletu-mi?" "Nu!"
"Ah! zile-n veci mai dulci nespus ca toate,
Când ne uneam noi gurile..." "Se poate!"
"Ce-albastru cer era, speranță mare!"
"Învinsă fu, spre negrul ce «dispare»"!
Printre fâneți bogate-astfel mergeau,
Și noaptea, doar, auzi ce-și spuneau.
poezie clasică de Paul Verlaine, traducere de Mircea Demetriade
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
În lacrima iubirii
februarie a trecut sau a zburat demult
o amintire roasă de un gând pe calendar
lacrima a curs și s-a scurs între noi
cuvântul a sângerat la margine de veac
înlăcrimat cerșeam privirea, eu, ultimul damnat
fulgii cădeau în clipe apuse și târzii
iar mugurii înghețau în palmă
bătea o inimă pe ram și ciripitul era taină
curgeau lumini peste timpuri
mă rătăceam prin anotimpuri
mirosea a zăpezi prin pădurile de ieri
căutam o femeie, prin tăceri, aici, pe nicăieri
nu veneai, eu plecam
eram veșnicul prezent pe un drum absent
lacrimi curgeau pe cearceafuri frământate de noi
cu patima iubirii dintăi
tornada iubirii răvășise o mare în noi
eu scriam, tu tăceai
timpuri curgeau între noi, eu căutam un loc de doi
azi sunt doar un trecut
un om ce a iubit în noapte, odată, o fată
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Peisaj
Octombrie. Aer cețos, dens.
Timpul parcă e lipsit de sens.
Diminețile gripate
Și decese multe în cetate.
Ciorile se ploconesc la cer
Mirosind a iarnă, a pătul, a fier.
Domnilor, cu bunăstare,
Pregătiți-le, vă rog, din vreme demâncare.
Tristețea umblă pe stradă
În haine de mare paradă.
Ne umple ochii, ne mângâie mâna
Tristețea e moale, ușoară ca lâna.
În vechiul parc, în vechiul parc
E numai Aureliu Marc.
Un Marc statuie de granit
Și palidul poet țâcnit.
poezie clasică de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor
m-am rătăcit în căutarea ta
uitasem că ai fost odată lângă mine
într-un târziu am înțeles
esența dură a cuvântului odată
atât de aproape
atât de trecut și petrecut
cine suntem noi...
azi, doi străini
suflet pierdut, rătăcesc pe aleile de tei
din orașul acela prăfuit, la margine de drum
acum trăiesc din amintiri
când ne iubeam
știi... și azi eu te iubesc, și...
cu cine pot să mai vorbesc
să mai cerșesc o vorbă, un cuvânt
am adunat din lacrimi un buchet
pe altarul iubirii l-am așezat încet
mă dor bătăile de ritm
ce inimă nebună, te cere întruna
îmi lipsesc sărutările noastre printre mângâieri sfioase
și brațe ce se frângeau, se încolăceau în tainic joc
pe trupul tău, pe sânii tăi, în ochii tăi
azi clipa a trecut
a mai rămas, o mână întinsă și un sărut
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zvon
acoperit de gânduri
de ani, de timpuri
ce trec, se scurg
zac pe o stâncă
la margine de mare
pierdut într-o zare
acolo jos, în depărtare
sunt mai bătrân ca anii pierduți și risipiți
aiurea, haihui
pleoapele mi-au acoperit sufletul
să nu mai plâng
nu clipesc, nu privesc
am ochii acoperiți cu promoroacă
orb într-o lume oarbă
stropi cad pe frunte
unul, doi...
sunt lacrimile timpului trecut
încet-încet
întind mâna către cer
pipăi muguri de stele
tac, ascult...
e zarvă, e vuiet, e cânt
și mă întreb la margine de veac
e oare primăvară
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E iarna și....
E iarnă și soare cu dinți,
Ce mușcă parcă din amurg,
Și pașii tăi de ieri, cuminți,
Acum în mine se tot scurg...
Azi între poduri pe alei,
Era mai pustiu ca oricând,
Doar vântul sufla printre tei
Și parcă la mine în gând..
Plecași și tot încremenise
Și vechiul ceas, neobosit
Întâia oară se oprise,
În urma ta, a amuțit...
Rămase numai iarna iar,
E frig și începu a ninge,
Și mai o noapte-n calendar
Iubito, fără tine plânge...
poezie de Sergiu Boian (decembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine sunt eu?
azi sau poate ieri
cine azi mai știe cine
vorba trece, vorba vine
am trecut pe lângă mine
nu m-am recunoscut
pe banca aceea stricată
din acel vechi parc
un bătrân obosit, stătea în ploaie, în vânt
de lume și viață alungat
din ochi țâșnea o văpaie
nu am văzut și am trecut
mai departe de el
el, cel, acel ce nu sunt eu
și dacă sunt...
mi-e sufletul întunecat și greu
eu nu sunt eu
repet în gând
repet mereu
atunci, cine sunt eu...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Balada din parc
În parc toți porumbeii pe role au sărit în lac.
Oamenii urcă în inimi cu heliu. Un zâmbet
își caută rătăcit mama în colțul gurii.
Și tocmai din statui
a înflorit o mână de bronz
o bancă pe care stă o piatră. Tu croșetezi aleile!
Ce Soare... îți zic!
Ce Soare cu dinții tăi... îți zic!
Apoi mă ridic cu iarbă cu tot
și plec în scorbura cu hamace.
Tu îți înghiți umbra pe vată de zahăr!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privesc spre cer
o lume rece
aud ecoul umbrelor ce trec
un suflet, un fior
un pas pe lângă noi
sunt suflet ce tulbură țărâna de pe drum
în mine plâng dureri
de azi, de ieri
ascult o lacrimă ce curge acum, pe lângă drum
mi-e gândul amar, sufletul ruină
timpul merge aiurea
noi, pășim pieziș, prin noroi
privesc în jur, pustiu...
păsări nu mai sunt, au plecat la vânare
doar durerea mai țipă pe ramuri
ne stingem în tăcere, în eterna durere
privesc spre cer și plâng
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniștea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îngerul iubirii
trec nopți, trec zile, trec ani
străini printre noi
tu ai venit, eu am plecat
o poartă s-a închis, timpul ucis
atunci, unde suntem noi
de ce mai caut inutil un doi
curg nopți și totuși te întreb
de ce ai mai venit
tu pleci,
sunt clipe reci
eu nu stau
și pașii trec
se împletesc iubirile în gând
perechi, perechi
pe unde uneori mai trec
mereu te pierd
te regăsesc în taina primului sărut
furat, mușcat, demult
când rătăceam îmbrățișati
în acel parc, la margine de veac
aștept să vii prin stropii cruzi de ploaie
eu știu că te iubesc
de restul nu îmi pasă
dau de pereți cu sticle și pahare
în noaptea asta am să-ți bat în poartă
să caut îngerul din cer
să-ți cer, să-ți cer să-mi fii aleasă
femeie, chip cioplit de Dumnezeu
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
El și ea pe o bancă în parc
Micșorându-se distanța,
Doar o palmă-i mai desparte
El se vrea tot mai aproape
Ea, că merge... prea departe.
epigramă de Petre Gigea-Gorun din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoarea
în timpul din urmă
cel din urmă rămas
plec fără urmă
tăcut și la pas
pasul e greu și trupul rebel
sângerează gândul în amurg
dansează prin păduri albe iele
goale, pure și ele
privesc dansul lor aprig
dans nebun, dansul de foc
în viața asta fără de noroc
prin craniu șuieră vântul
ielele fug, prin păduri de fagi se ascund
obosit, poposesc în tragic cătun
la margine de veac
sfâșiate, vise atârnă de poarta tăcerii
pescărușii țipă pe mare,
a dulce, suavă chemare
acolo, în larg, dincolo de zare
în zori voi pleca pe valul tăcut
ce trupul îmi poartă
ce viață, ce soartă
să bat din poartă în poartă
să pier în a mea vatră
revin în fiecare an pe țărm
purtat de un dor, pe câte un val
să dărui speranță, iubire în toate
aduc din mare, o chemare
o scrisoare,
pentru femeia ce așteaptă la mal
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singur în noapte
de n-am să vin în noaptea asta
să știi că am plecat
sau poate n-am putut veni aici în paradis
nu, nu am uitat
cum pot să uit acele clipe de iubire
când frământam în brațe
trupul, visul, dorul
când te frângeai în vraja ultimului sărut
furat, mușcat, mereu neînceput
trecut-au anii
mulți, puțini, aiurea, la întâmplare
rămas-am singur pe un drum
nu, nu-i drum, e doar durere și tăcere
o lacrimă port acum
departe ești de mine
te chem în noapte în zvonuri de șoapte
plâng singur pe drum, eu biet nebun
ce am iubit odată, o fată preacurată
pașii pleacă singuri la drum
lacrimi, tăcere și scrum, acum
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toni: Tocmai aici e nasulia! Că trebuie să fii numai cu băieții. Iar după antrenament să nu poți să plimbi și tu o fătucă, s-o duci în parc, apoi s-o conduci acasă...
Andi: Ce e rău să mergi cu o fată în parc?
Toni: Este, a zis antrenorul când m-a prins de vreo câteva ori în parc, adică știi... în restaurantul "Parc".
replici din piesa de teatru Da-ul de Crăciun, scenariu de Emil Dogaru (aprilie 2008)
Adăugat de Mirela Andi
Comentează! | Votează! | Copiază!
A...XYZ sau cronica realului desuet
Motto: "- Mai privești din când în când în urmă, la vitrinele ce le-am construit împreună?
- Da, în fiecare zi. Dar nu sunt vitrine, sunt diorame..."
A...
Un parc, două alei, o întrebare
O împletire sălbatecă de ierburi
Geneza unui bulevard îmbrăcat în anotimpuri
Unde se sparge curcubeul de curge pe pământ
Unde râd stropi de ploaie-n soare
Agățați de coastele unui prezent bizar
Precursor al iluziei blues-ului de seară
Și al vinului rose.
Regres...
O despletire dureroasă în două străzi nelocuite
Pietruite colțuros în tonuri de granit
Copaci scorburoși cu crengile negrite
Adorm pe rand sub umbra putredului mușchi
Corbi nebuni cu umbre albe si
Inele de logodnă-n ciroticele clonțuri
Compun un requiem.
...
Un parc pustiu
Două alei spre-mpărăția unde nici crucile de piatră nu-s eterne.
În urmă diorame, cristal și rame plumbuite.
Acolo ruginesc magnolii-n glastra timpului...
... XYZ
poezie de Gabriel Crăciunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Târziu în toamnă-
zbor în vrie cârd de ciori
peste vechiul parc.
*
Sus luceafărul-
pe cer nocturn de toamnă
e lună plină.
*
O zi cu ploaie-
fulgii de nea legănați
printre picături.
haiku de Ioan Friciu (2022)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Statuile albastre
Statuile albastre, în parcul prins de ceață,
Prin lacrimile lunei fantastic strălucesc....
Și singur printre ele doar eu mai rătăcesc
Și-n farmecul de noapte privirea lor mă-ngheață.
Aleile deșarte, ca brațe iubitoare,
Molatec le alintă, le-adorm în dezmierdări...
Și ca un suflu tainic al stinsei depărtări
Le-nvăluie zefirul cu-arome-adormitoare.
Viorile din crânguri suspină-o melodie.
Orchestrele din lacuri le-ngână aiurit;
Sub cercul cu flori de-aur, pictat de-un răsărit,
Răsună ca din basme a nopței simfonie.
Statuile veghează și-ascultă-n parc cum cântă
Când luna arde-n aer nespusele splendori,
Povestea repetată din noapte până-n zori,
Ce spune de-o viață și de-o iubire sfântă.
... Mereu lumina ninge; aleile sihastre
Se pierd alene-n patul de iarbă-mbălsămat
Și-n noaptea gânditoare, prin parcul fermecat,
Doar luna lung sărută statuile albastre.
poezie clasică de I.M. Rașcu din Sub cupole de vis (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântă o vioară pe țărm
mă ascund obosit în tăceri
femeia nu vine
cad fulgi rătăciți pe asfaltul murdar
aștept în neștire un semn pe pământ
e frig afară și ninge în mine
tăcerea mă doare și lacrimile plâng
e frig iar în mine
și ninge pe drum
cad troiene de gânduri pe câmpuri uscate
zăpada se adună obosită în palme
mi-e frig și e iarnă
și ruga e înghețată de dor
mă despart iarăși de tine
mergând la întâmplare pe cărări ce mă dor
uneori veneam printre căderi de stele
în noaptea polară din noi
pășea un înger pe un colț de poveste
rătăceam într-un gând, ningea în cuvânt
se întuneca în lume, eu scriam la o masă
priveam efemer, rătăceam sub un cer
e frig aici în cetate
ninge și ninge
cu lacrimi și sânge
pe ziduri se scurg alte dureri
mă ard cuvintele sub pana arsă de gânduri
mă opresc la plecare, nu'i nimeni în cale
vântul bate și bate
picurând pe rană fulgii rămași
muream în țara ultimului veac
căutând femeia între frânte destine
este frig afară, gerul ăsta mă ucide
mai cade o frunză, mă înțeapă spinii rămași
urma frunzei a rămas tăcută în palmă
eu scriu la o masă ultimul meu gând
afară, o vioară mai cântă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe țărm
am obosit să scriu pe țărmul lumii
povestea unui om ce a iubit odată viața
mi-am rezemat tăcerea
de sunetul clopotului stins în clipocit de ape
orizontul dispăruse printre veacuri uitate
țipau crengi despuiate de frunze
plecau apoi spre noua cale
unind clepsidra spartă de vise abisale
pe cerul lumii despletit de voaluri ireale
treceau iar raze fără nume prin flori fără petale
mă apăsa însingurarea
uneori mângâiam apusul cu palma
frământând aripi din nisip
scriam pe zidurile cetății cu cioburi de suflet
pe jos zăcea pana arsă de gânduri
lumina tăcuta odisee
a unui poet ce s-a crezut odată zeu
creștea parfum de crini pe aleile din țintirim
eu adunam din colburi cenușa sufletului meu
cânta în taină marea
povestea ultimului suspin
din lut creeam noi lumi în licăriri de gânduri
și înfloreau pe aleile din parc iubiri
se scuturau și ramuri de tăceri abstracte
pe țărm a mai rămas un om și o idee
târziu a coborât și ea
clădind în doi o lume nouă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plec spre lumină
umbrele nopții gonesc peste câmpuri
în patru anotimpuri
la capăt de mare, o casă...
o casă desenată pe un mugure de lume...
la margine de cer,
printre stele obosite
o apă, un gând și o plută
în zare cântă cocorii
e timpul să plec spre lumină
pășind către El.
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Printre cei ce vin sau pleacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!