Pianul
Blând, în amurg, o femeie un cântec îmi cântă
Și mă poartă-n trecut spre acei ani ce mă-ncântă
Iar eu văd un copil așezat sub un pian și-n acorduri privind
La picioarele mamei ce pedalele-apasă și cântă zâmbind.
Și fără să vreau, acest cântec subtil și atât de frumos
Mă duce departe, iar inima-ncepe să-mi plângă vârtos
Dup-acele duminici de-acasă când seară era și iarnă afară
Iar pianul vibra și odele noastre către cer se-nălțară.
Dar acum în zadar aș începe s-o aplaud pe cea care cântă
La pianul cel mare și negru, căci simt că mintea se-avântă
Spre a mea copilărie, așa că maturitatea acum s-a pierdut
În acest șuvoi de-amintiri, și plâng ca un copil după trecut.
poezie de D.H. Lawrence, 5Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.