Nu-mi văd noul cap (căci am dobândit unul nou), dar când îmi duc mâna la frunte o simt rece şi tare şi mai am senzaţia că e verde, translucidă şi vibrând înăuntru. Proprietăţile organelor mele s-au modificat: ochii, care nu mi-au fost niciodată prea buni, străpung acum materia şi văd tot ce vor ei să vadă - dar experienţa, la început, a fost teribil de şocantă din pricina neaşteptatului spor de informaţie pe care au început să-l primească; şi la fel s-a întâmplat şi cu urechile, care s-au obişnuit de-acum să audă tot ce vor să afle, însă la început au fost debordate de un haos sonor pe care nu erau pregătite să-l perceapă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restul de 20.000, pe care la început se angajase familia să-l achite, iar acum nu mai vrea, o să-l achit eu. Nu te supăra, trebuie, aşa vrea el. Dar cu încetul, nu? Că şi eu sunt acum tare, tare strâmtorată. Nu te supăra că-ţi vorbesc iar de asta. Ştiu şi ce greu i-a fost lui să primească, şi ce delicată ai fost mata, ştiu tot.

Otilia Cazimir în Confesiunile Otiliei Cazimir, la nouă zile de la moartea lui G. Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Al-Kindi a voit să-i dea o existenţă în istorie, a constatat că-i era imposibil să scoată speciile pe care le crease din starea de somnolenţă fonică în care le lăsase, că nu izbutea să le dea o substanţă ca să le transporte pe lumea aceasta. Aşa se face că Mahdi a fost la început, precum egreta şi scorpionul verde, doar un vis sonor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul a început ca un joc. I s-a spus jocul de smarald. Obişnuia să privească o bucată de piatră verde translucidă şi să pătrundă în interiorul ei. La început, totul era pură fantezie. Nu i se întâmpla să întâlnească fiinţe, doar nişte forme asemănătoare reziduurilor de alte minerale care sunt cel mai adesea prezente în acea varietate de beriliu, numai că mai mari şi mai complicate. Mai târziu, a început să întrezărească înăuntru lungi, misterioase coridoare şi s-a aventurat prin câteva dintre ele, până când teama şi liniştea lumii de smarald au făcut-o să dea înapoi. Alergând cu sufletul la gură, voia să iasă de acolo şi inima-i bătea năvalnic o vreme.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Stă scris: La început a fost Cuvântul.
Mă şi opresc. Cine m-ajută să fac pasul?
Cuvântul? - Nu pot să-l preţuiesc aşa de mult!
Altfel va trebui să-l tălmăcesc
Dacă de spirit eu ascult.
Stă scris: La început a fost Ideea.
Dar cântăreşte bine-ntâiul rând,
Ca pana să nu fugă, slove goale aşternând.
Ideea e, ce-nfăptuieşte şi creează totul?
Ar trebui să scriu: La început a fost Puterea.
Dar iată că scriind sunt îndemnat
Să nu fac nici aici popasul.
Din ce adâncuri vine şoapta?
M-ajută duhul şi-mi dă sfat.
La început voi pune Fapta.

poezie celebră de Goethe din piesa de teatru Faust (1955), traducere de Lucian Blaga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un lucru pe care niciodată nu l-am spus nimănui e că Alice H. m-a vizitat de mai multe ori în vis. N-avea formă (ca să nu mai vorbim de articulaţii), era doar un foc blând iscat dintr-o vale colorată care, presupun, era frumoasă. Alt lucru pe care n-ar trebui să-l spun e că nu sunt sigur dacă visam ori nu. În starea mea, asta se întâmplă frecvent, iar mie nu-mi pasă. Nu ştiu dacă venea de dincolo de acel teribil vagon cu un hârdău înăuntru, care nu corespundea concepţiei mele despre frumuseţe şi care totuşi e acolo, la sorgintea a ceea ce credem că este frumos. Sigur este că eu sper să fi venit de dincolo.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât cât pot să-mi aduc aminte, am început deja să fiu teribil de tulburat de sunetul apei care se umflă de când aveam cincisprezece-şaisprezece ani. De atunci am încercat în zadar să mă obişnuiesc cu asta. Dimpotrivă, sunetul cu pricina mă face tot mai nervos. O altă dificultate produsă de capcane devine limpede în rarele clipe când şoarecii, obosiţi de a fi doar împreună, vor cu disperare să se simtă unul pe altul. În absurdul lor echipament medieval, sunt stângaci şi orice ar face nu pot ajunge unul la celălalt prin dublul perete de sticlă. În realitate, nu se simte îndemnul de a ieşi de acolo (oricum ar fi imposibil), afară de cazul când există un motiv puternic de-a o face sau vreo speranţă extraordinară. Dar trebuie de asemenea să admit că un şoarece adevărat ar putea să-şi piardă speranţa o vreme, altminteri însă ar născoci toate şiretlicurile posibile şi chiar imposibile ca să scape din cursă (există cazuri în care şoarecii au ieşit din cuşcă; au căzut de pe suport şi s-au înecat).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De tine mai mi-aduc aminte...

am început să nu te chem, am început să mă împac cu sine,
am început să te alung, am început să fug, pe orişiunde

am început să te privesc, ca pe o floare, orişicare,
am început să fug de gând, acolo înfloreai dureri amare

am început să te gonesc, din nopţile care mai stau de veghe,
care topite, vin, se duc, în zorii zilei reculese

am început să mai zăresc, iar cerul plin cu picături de ploaie,
aşteaptă să se scurgă lin, să spele limpede atâtea zoaie

am început să le aşez, cuvintele cu rime, fără rime,
în ordinea firească ieri, erau durerile din mine

am început cu soarele stingher, o nouă zi, o nouă dimineaţă,
încerc să râd şi nu aştept, sa-mi faci cafeaua, dulce, caldă

am început să-mi pun pe chip, momente singulare, fără tine,
de-acum voi merge să ascult, foşnitul pomilor prin lume

am început şi nu ştiu cum, voi fi de-acum spre înainte,
îmi las ţigarea fumegând, să-şi scuture cu scrum dorinţe

am început nou început, amar sau dulce, cine ştie,
cu mâinile în buzunar, pe drum, de tine mai mi-aduc aminte

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut o manie veritabilă pentru a termina orice am început, care deseori m-a băgat în dificultăţi. Odată am început să citesc operele lui Voltaire când am aflat, spre disperarea mea, că erau aproape 100 de volume cu scris mic pe care le-a scris acel monstru în timp ce bea 72 de ceşti de cafea pe zi. Trebuia să o fac, dar când am pus deoparte ultima carte, am fost foarte bucuros şi am spus: Nu mai fac asta niciodată!

citat clasic din Nikola Tesla
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima poezie

două vene deschise picură sânge pe parchetul lustruit
prin ceaţa privirii veioza din colţ pare o lumânare imensă
dar ştiu că este doar o veioză
pâlpâind galbenul orei târzii
Dumnezeu ţine în mâini mirat scutecele pătate de sângele îngerilor
încearcă să mă atingă cu la început a fost cuvântul
eu îl ţin crucificat la ieşirea din coastă
şi ştiu că fără noi e un biet şomer al Creaţiei!
de la Adam şi Eva totul a fost greşit
Dumnezeu e bipolar
Dumnezeu e masochist
Dumnezeu e sadic
Dumnezeu e lamentabil
Dumnezeu nu a avut niciodată o prietenă, iubită sau amantă
Dumnezeu nu e atotputernic, are sânge rece
nu e responsabil, pentru că nu previne
afişează pe toate străzile: Iadul sau Raiul
Dumnezeule ai îmbătrânit!
nici măcar Iisus nu ai fost Tu!
nu ştii cum să opreşti masacrul
pe care Tu l-ai început!
ai adus o grămadă de suferinţă
acum ce-o să faci? Ah, Biblia...
eu m-am săturat de teorie
care sună ca un un tort delicios pe care niciodată nu poţi să-l guşti
şi în loc de cireaşă o să scuip în vârful lui
adio!

poezie de Radu Chiorean (27 noiembrie 2018)
Adăugat de B IULIA CORINA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sa'id ibn Misjah a descoperit proprietăţile sunetului în momentul când se afla în mare primejdie de a fi ucis de un tâlhar. Acesta îşi ridicase paloşul şi se pregătea să-i despice ţeasta. Lui Sa'id ibn Misjah i-a fost atât de frică, încât strigătul pe care l-a scos a rămas inuadibil, dar tâlharul s-a frânt şi a sucombat sub lovitură. Sa'id ibn Misjah a mulţumit lui Allah care e mare şi s-a pus să experimenteze proprietăţile sunetului.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început a fost Realitatea după aia au venit neînţelesurile. Mai întâi a fost Răspunsul după aia s-au îngrămădit întrebările. Primordial a fost Adevărul, după aia s-au aciuat minciunile.

aforism de Cornel Stelian Popa (14 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum că toate guvernele lucrează împreună spre a reduce natalitatea, se pare că peste câteva sute de ani, dacă Tozgrec va mai continua să se afle printre noi, clima globului va deveni respirabilă. Dar, chiar în cele mai influente cercuri, unii spun că autodistrugerea omenirii ar fi fost totuşi mai amuzantă decât acest imperiu mohorât în care, sub influenţa adevărului, deosebirile dintre oameni, idei şi sisteme se estompează din ce în ce mai tare. Până la urmă, spun chiar mai mulţi teologi epistofelici perfect ortodocşi, omul a fost de la început condamnat să distrugă pământul, pentru că liberul său arbitru (care, în realitate, nu-i aşadar liber defel) e "liber" doar să aleagă răul. Nu urmează oare de aici că omenirea de "stil Tozgrec" este pe viitor lipsită de această faimoasă libertate, dat fiind că e constrânsă să facă binele?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de Cuvânt

Cuvântul nu a fost la început
Doar la început;
Cuvântul va fi la început
Şi la sfârşit.
Primul cuvânt a fost despre ce a urmat,
Adică despre sine.
Primul cuvânt nu a fost ceva de felul:
O, ce minune; ah, ce viaţă; mamă ori au!
Acel Cuvânt suntem chiar noi;
Fiecare om e o literă.
Cuvântul a fost la început.
Ne vom găsi noi locul în el,
Până la urmă!...

poezie de Marius Robu din Aproape alb (2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bulgării

Au căzut bulgării
s-au auzit nişte bătăi în lemn –
o fi fost inima lutului vibrând
bucuroasă că se’ntregeşte
că-şi strânge din nou în braţe ţărâna care i-a fost luată.
Am suflat odată peste o mână de ţărână
Şi ca să se răzbune mi-a lovit ochii.
Ce-o fi fost atunci când peste mormanul acela de lut
A suflat o pală din vântul vieţii şi ca un ecou
A început o inimă să bată.
Şi-au căzut alţi bulgări
Bătând în coaja pomului tăiat
Pala de vânt sa’ntors de unde a plecat
Ţi-ai luat suflarea înapoi.
A rămas doar lutul rece, mirat.
Ţătrână ea, ţărână noi.
Peste ţărâna ta am împins bulgării
Ca să nu plângi –
Să ştii c’asemeni lor
Venim şi noi.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se crede îndeobşte că indienii au fost alungaţi de pe pământurile lor pentru că au fost fie prea proşti, fie prea neştiutori, fie încă uneltitori şi dezbinaţi. Dar cea din urmă lovitură ce li s-ar fi dat ar fi fost alcoolismul. Astfel, se atribuie alcoolismului, mult mai mult decât războiului însuşi, exterminarea majorităţii indienilor. E drept că nu mare era viclenia indienilor, de vreme ce ei îşi respectau promisiunile. Îşi închipuiau că toată lumea era ca ei. Războinicii lor însă valorau câteodată cât o sută de adversari şi nu erau mai puţin cruzi decât aceia. Ce s-a întâmplat nu s-a întâmplat nici din prostie, nici din încăpăţânare, nici din lipsă de răutate.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegerea dintâi

Compromis recognoscibil
Cuantificabil după caz
Au fost alegeri pe trasee
Dar nu la început de drum
Că au fost şi sunt alegeri
Dar alegerea dintâi
Nici aia nu ne aparţine
Acum există periodic alegeri
Li se spune alegeri libere
Istoria va judeca cândva
Felul în care s-au desfăşurat
Şi cât de libere au fost
Apoi ne va spune încotro
Am fost dirijaţi premeditat.

poezie de David Boia (2 iulie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anii în care m-am ocupat de imaginile interioare au constituit perioada cea mai importantă a vieţii mele, în decursul căreia s-au decis toate lucrurile esenţiale. Atunci a început totul, iar amănuntele care au urmat sunt doar nişte completări şi lămuriri. Întreaga mea activitate ulterioară a constat în a elabora ceea ce ţâşnise în acei ani din inconştient şi mai întâi mă inundase, mă copleşise. A fost materia primordială pentru opera unei vieţi.

citat din Carl Gustav Jung (1957)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă a fost cunoscut prin ceva în vremea sa, Isa ibn 'Ali al-Kashkari a fost mai ales cunoscut prin putinţa-i de a rezolva rapid şi cum se cade cele mai delicate treburi care necesitau o investigaţie poliţienească. Nu întotdeauna accepta să se ocupe de aşa ceva, iar criteriile alegerilor sale n-au fost niciodată înţelese; căci îi refuza deopotrivă pe bogaţi şi pe săraci, pe disperaţi ca şi pe profitori. "Oare Allah vă explică de ce plouă sau de ce e vreme frumoasă?, fusese el auzit spunând când cei pe care-i respinsese erau prea din cale afară de mâhniţi. Dacă i se făcea milă de ei, le dădea ceva bani; dar niciodată nu revenea asupra unei hotărâri.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul pescar

Salut micile golfuri unde, când se-abăteau vântoase mari,
mă ascundeam; să mai căut astăzi adăpost la sânul lor este exclus.
Privesc ca printr-o ceaţă,-am spatele îngârbovit;
zilele mele de dans, de pescuit, s-au dus!

Săgeata mea nu mai străpunge de-a dreptul inima pădurii,
ferigile de-acum sunt roşii, zgribulite-n amurgul indispus,
întristând ochiul care-i sfida cândva soarelui puterea;
zilele mele de dans, de pescuit, s-au dus!

Îmbătrânita barcă-ar trebui călăfătuită,
bordajul, în pietriş culcat, e un trist rictus.
Mâna care tremură nu mai poate ţine cârma;
zilele mele de dans, de pescuit, s-au dus!

Marea a fost cu mine bună, iar zilele şi nopţile,
de cu seară până-n zori, din zori până-n apus,
mi-au fost prietene. Zăpezii de foc i-e dor, iar frunza cade;
zilele mele de dans, de pescuit s-au dus!

poezie de George Campbell Hay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am întrebat de mii de ori ce s-ar fi întâmplat dac-aş fi rămas, ca atâţia alţii care s-au opus dictaturii din interior, până când au reuşit s-o învingă în 1989. Nimeni nu-mi poate da răspunsul, dar de un lucru sunt sigură: dacă n-aş fi trecut prin experienţa exilului, n-aş fi ajuns scriitoare. Din clipa în care am traversat cordiliera Anzilor, într-o dimineaţă ploioasă de iarnă, a început procesul subconştient de a-mi inventa o ţară.

Isabel Allende în Ţara mea inventată
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!