Primăvara aceasta

Sfioasă şi blândă,-mbrăcată în verde,
Mai trece aleea - un gând printre gene,
Sub voaluri de ploaie, prin ramuri şi plete,
Ţesând în miresme iubiri efemere...

Condurii-i lila - fulgerări de lumină...
Sărut lunecos peste plaja de mov.
Pârâul sticlos - o poveste divină,
Lumină şi farmec ţâşnind din ceaslov.

Iubire de semeni, Dumnezeu şi frumos...
Trec îngeri pe cer într-un dans unicrom,
O "Fată Morgană" într-un dans sinuos,
Un zâmbet de vis peste-al "Verdelui" tron.

În sângeri habotnici o ultimă rugă
Spre jadul cu umbre tremurând în aval.
Sunt roze şi crini braţ la braţ. Vor să umple
De lacrimă ochiul şi-al iubirii pahar.

Şerpuielnice umbre ne-nvelesc... Şi ne cheamă
În adânc de lumină, în poveşti, transcendent,
Mirt şi must, fericire, dar şi tainica seară
Răscolesc în clepsidra unui ochi inocent.

Ne ascunde tăcut închisoarea luminii,
Serpentine de clipe sângerânde ne dor,
Primăvara aceasta s-a născut pentru mine
Şi-a apus pentru mine pe un cer policrom.

Rug de rugă - cuvânt şi nespusă tăcere
Roi de albe lumini, un quasar rătăcit
Pe altarul de gri, pe apuse şi terne
Partituri rătăcind pe-un amvon prăfuit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leagăn de iubire

Alint de lumină
Şi pace divină
Chemare spre astre
Când păsări albastre,

Cu ochi de rubin,
Cu trilul sublim,
În leagăn de sângeri,
Ne poartă spre îngeri.

Poteci de lumină
Pe mantia plină
De roze şi taină,
Ne cheamă, ne cheamă...

Dansăm în iubire –
Cuvânt din pslatire.
Ne poartă visare,
Prin vraja de floare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă acestei primăveri

Prinsă-n leagănul de umbre, de tăceri şi aşteptare,
Printre braţe de lumină, caut pete de culoare.
Asimetric, printre stele, ramuri dănţuiesc de doruri
Căutând cu-nverşunare a iubirilor hublouri.
Nu rămân singurătate, clopot, lacăt şi ninsoare,
Cci alerg, alerg într-una şi mă pierd în depărtare.
Roi de fluturi zboară-n mine şi spre transcendent mă-nalţă
Printre ramuri, printre stele, primăvara prinde viaţă.

Prinsă-n leagănul de umbre, de tăceri şi aşteptare,
Vreau ca pajul de lumină să apară pe cărare...
Poartă-n pletele de grâne, azi, miros de pâine copată,
Mâna sa – marmură fină, e cu miere-mparfumată.
Peste buzele de sângeri poartă şoapte de lumină
Şi-n brăţare de liane, prinde doru-mi şi-l alină.
Câmp de maci are-n privire şi-n argint ţesut îi este
Albul, chipul de lumină, din uitata mea poveste.

Printre braţe de lumină caut pete de culoare,
Caut roze şi miresme şi săruturi pentru care
Ca un fluture de ceară, înălţat înspre lumină,
Aş plăti iubiri solare, oh, mireasa mea divină.
Muguri moi mustesc în mine, lacrimă-n afara mea,
Sunt quasar nuntind sub stele. Plouă pulberi moi de stea.
Marea-n unde mă cuprinde – cupă de smarald şi jad,
În iubire, renăscându-mi ploaia de iubire, ard.

Asimetric, printre stele, ramuri dănţuiesc de doruri,
Se ascunde prinsă-n umbre, luna, iarăşi printre nouri.
Univers, în ţesătura ta de flori, o altă lume,
Torci, spre-a transforma în aur taina vremilor nebune.
Vezi ceasornicul cum bate, paşii îi opreşti deodată,
Odihnindu-le tăcerea sub o lespede de piatră.
Şi de dincolo de zare, din clepsidra sfărâmată,
Faci copaci şi flori şi fluturi, faci şi umbre dindtr-o dată.

Căutând cu-nverşunare a iubirilor hublouri,
Rătăcesc în întuneric prinsă-n lanţuri reci de nouri.
Şi-n tăcere, în spirală, cad cu stelele deodată,
Într-o ploaie de impresii, prin a sufletului poartă.
Biată inimă de piatră, biată inimă de ceară,
Sângerezi, hrănindu-ţi plânsul cu atomi de primăvară.
Vânt mă-nalţ pe-alei de sticlă şi-n pădurile de jad,
Pasăre ruptă din soare, zbor spre infinit şi ard.

Nu rămân singurătate, clopot, lacăt şi ninsoare,
Sunt un răsărit de lună, sunt un răsărit de soare.
Cresc pe braţe muguri încă, hrănitori de libertate,
Sunt un fluture, lumină, cânt de dor şi cânt de şoapte.
Sunt sortită a rămânemust suav de primăvară,
Mierea ce, în plecăciune, te-nvelşeşte cu aramă.
Nu mă plec degrabă morţii. Sub a sa înfiorare
Nu-i decât etern şi rece, nu-i decât întunecare.

Căci alerg, alerg într-una şi mă pierd în depărtare,
O nălucă, primăvară, lotcă lunecând pe mare.
O mirifică-nserare peste valuri se coboară...
Eu sunt o îmbrăţişare răsărind în fapt de seară.
Răsărituri sângerânde, se coboară-n mare, iată!
Eu ţes mării, cu garoafe, o cămaşă înflorată.
Şuieră în depărtare, şuieră cu duioşie,
Vântul, printre flori şi păsări, cânturi moi de păpădie.

Roi de fluturi zboară-n mine şi spre transcendent mă-nalţă,
Primăvară, primăvară, tu dai lumii altă viaţă.
Cucul, berzele, ştirica, rândunica, vin pe rând,
Curcubee şi iubire, iar în suflete pictând.
Un opaiţ luceşte... Cerul, de lumina lui de jar
Şi-a deschis porţi de lumină, din hotar până-n hotar.
Cârlionţi de păpădie, la urechi fetiţe-şi pun,
Iar bătrânii ies la sfadă pe băncuţele din drum.

Printre ramuri, printre stele, primăvara prinde viaţă
Şi cu flori, şi cu lumină, blândă, iarăşi ne răsfaţă.
Se înghesuie pe ramuri flori şi rod bogat se-arată,
Primăvară, primăvară, dulce şi împarfumată.
Râu de miere se prelinge şi brodează frunza-n codru,
Vezi de nicăieri, oriunde, cum se-adună tot norodul.
Simţi mustind o altă lume, mai bogată în culoare,
Vezi ţâşnind înspre lumină, gâzele, din floare-n floare.

Printre ramuri, printre stele, primăvara prinde viaţă,
Roi de fluturi zboară-n mine şi spre transcendent mă-nalţă,
Căci alerg, alerg întruna şi mă pierd în depărtare,
Nu rămân singurătate, clopot, lacăt şi ninsoare.
Căutând cu-nverşunare a iubirilor hublouri,
Asimetric, printre stele, ramuri dănţuiesc de doruri.
Printre braţe de lumină caut pete de culoare,
Prinsă-n leagănul de umbre, de tăceri şi aşteptare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnatică

Printre copacii dezgoliţi de miere
Curge aroma discului solar
În valuri ruginii... Şi diademe
De frunze cad... Decor autumnal!

Cad salbe de lumină pe aleea
Slab luminată... Paşi de catifea
Foşnesc pe un ocean de ciocolată...
Se-apleacă ramuri peste faţa mea...

Pe genele tuşate, plumb şi brumă...
Un fard tăcut de ne-nţelese umbre...
Şi toamna peste suflete se-adună,
Panerele cu ploi şi frunze umple.

Cer cenuşiu.. şi vânt... apus de sângeri...
Bătând în dulce roz neînţeles...
Oh, câte toamne! Apoi câte plângeri,
N-au curs în râuri pe obrazul şters!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnatică

Printre copacii dezgoliţi de miere
Curge aroma discului solar
În valuri ruginii... Şi diademe
De frunze cad... Decor autumnal!

Cad salbe de lumină pe aleea
Slab luminată... Paşi de catifea
Foşnesc pe un ocean de ciocolată...
Se-apleacă ramuri peste faţa mea...

Pe genele tuşate, plumb şi brumă...
Un fard tăcut de ne-nţelese umbre...
Şi toamna peste suflete se-adună,
Panerele cu ploi şi frunze umple.

Cer cenuşiu... şi vânt... apus de sângeri...
Bătând în dulce roz neînţeles...
Oh, câte toamne! Apoi câte plângeri,
N-au curs în râuri pe obrazul şters!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am dat inima...

Tăiată-n felii de lumină,
Mi-am dat inima ţie,
Să-ţi fiu hrană de şoapte
Şi sângele-ţi să mă adape...
Sub unghiul credinţei şi al sentimentelor,
Atunci când m-ai privit prin caleidoscop,
Mi-am schimbat, în dansul luminii
Şi farmec şi joc.
M-am aruncat în oglinda timpului
Şi m-am născut particulă albă de artă...
Tu m-ai văyut o fărâmă de piatră...
O piatră ce,
Când ploaia luminii a alunecat din ochiul meu către tine,
M-am transformat într-un munte.
Un suflet vulcan alergând spre divina sclipire,
Un suflet de jar...
Nu ai căutat lumina ce minte
Visele fiecărui bărbat.
Ţi-ai adus, printre clipe, aminte,
De ce-am însemnat.
Da, sunt piatra ce am devenit munte -
Un plăpând dans de flacără de lumânare
Ce pâlpâie fraged, dar
Lumină în a sufletului albă odaie...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger re-creat

cu dedicaţie pentru Nana Ileana Filip şi fiica ei plecată printre îngeri, Izabela Alina

Înger re-creat în suflet, înger re-creat în gând...
Altarul dragostei pe care mama
A îngenunchiat şi a plâns,
Abundă de îngeri şi stele,
De cântec, de vrajă, de râs...
Quasar ce ivit pe pământ
Te-ai stins odată cu zorii
Fericirii de mamă,
Porţi pe chip sideral
Sărutul, întâiul şi ultim sărut,
Porţi în frageda palmă
Forţa unui nou început.
Departe, cu însemnul altei iubiri,
Floare de colţ, floare de foc, floare de colţ, stea,
Ai rămas vis pulsând în inima mea.
Nu te-a alungat nici timpul, nici gerul...
Chipul tău - icoană de lumină,
Adoarme cu mine în fiecare seară.
Aşteaptă! Cândva, mama la tine-o să vină!
Ţi-ai purtat moartea prin foc,
Dar eşti purificată prin mine,
Pe drumul naşterii, din clipa aceea, divine.
Azi îţi las coroane de îngeri,
Săruturi caste şi stele albastre,
La altare de plângeri...
Izabela Alina, tu eşti pentru mine
Întâia iubire, lumina...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă nopţilor de mai

Lumânari pe cerul negru strălucesc şi se arată
Nopţi sub teiul dând în floare pe aleea-mparfumată.
Cântec lin, îndrăgostiţii, sărutându-se de zor,
Şi bătrâni pe prispa casei frământându-se de dor.
Peste lumea-nviorată, adieri alene cad
Şi un roi de fluturi - albii pe mătasea nopţii ard.
Ondulându-şi tâmpla ninsă printre valuri de rugină,
Se ascund sub stranii umbre, ca o arcă de lumină.

Lumânări pe cerul negru strălucesc şi se arată...
Trec ţinându-se de mână pe cărarea-mparfumată,
Tineri pentru care viaţa doar acum abia începe
Şi bătrâni nutrind speranţe, împletind uitarea-n plete.
Sus sunt sâmburi de lumină încolţind de strălucire,
Parcă îngeri trec în goană în divina lor nuntire.
Ninge-n suflet teiu-n floare, cântul eminescian,
În hamace de lumină ne alintă an de an.

Nopţi sub teiul dând în floare pe aleea-mparfumată
Pier precum o strălucire şi spre zori ni se arată
Cuib de timpuri, peste timpul trecător şi în zadar.
Ciute trec spre miezul nopţii, la al nopţilor hotar.
Prinsă-n umbre veştejite, luna tremură şi plânge,
Ca aducerile-aminte, printre sângeri, numai sânge.
Cătălin şi Cătălina, iată-i! Parcă s-au schimbat.
Nu mai sunt cei din poveste. Vezi?! Ceva li s-a-ntâmplat...

Cântec lin, îndrăgostiţii sărutându-se de zor,
Stau ţinându-se de mână în al nopţilor decor.
Evantai de verde frunză mângâindu-i diafan,
Trece ca o adiere şi-ngenunche la altar.
Doar tăcerea, ca un cântec, varsă lacrimi de mătasă
Şi se pierde în uitare pe întinderea albastră.
Luna-n ei şi-ascunde faţa – ochi a toate ştiutor.
În iubire, ca în viaţă, totul este trecător.

Şi bătrâni pe prispa casei frământându-se de dor,
Numărând dureri şi clipe, se tot tem de viitor.
Împărţită-i lumea, iată, în tristeţi şi-n bucurii.
Tu le vezi pe toate, lună! Lună, numai tu le ştii!
Prunci, trec alte anotimpuri... Mor bătrâni... Şi crucea lor,
Tu o mângâi în tăcere cu al lacrimii izvor.
De-i iubire ori e ură, tot ce-n suflet e ascuns,
Numai tu-n tăcerea nopţii, protector, le ai de dus.

Peste lumea-nviorată adieri adesea cad...
Paşii risipiţi în noapte pe sub frunzele de jad,
Parcă-nmuguresc pământul. Ce mirific colţ de rai!
Re-compun în necuvinte "Glossa nopţilor de mai"
Ca o pânză de păianjen, în a nopţilor sclipiri,
Luna-n razele-i de gheaţă prinde sute de iubiri.
Oh, ce lume! Ce mistere! Paşii-n parcuri de-ai să-i treci
Dă-mi un semn, arată-mi calea, ori aşteaptă-mă pe veci!

Şi un roi de fluturi - albii pe mătasea nopţii ard...
Stelele în mândră horă, peste nopţi de ceară cad
Şi mustesc în anotimpul mult-renaşterii visate
Feţi frumoşi pe cerul vieţii, adieri de vis şi şoapte.
Dulci îmbrăţişeri de tineri, dulci îmbrăţişări de umbre,
Un vulcan ce din genune, spre lumină va erupe.
Dulce susur de izvoare, dulce cântec de cristal,
Peste marea inocenţei, sânger printre stânci de val...

Ondulându-şi tâmpla ninsă printre valuri de rugină,
Se ascunde printre ramuri o frumoasă Cătălină.
Ce Luceafăr se-ntrupează pe sub pleoapa tremurândă,
Când sub vraja de lumină, cu alt tânăr se sărută?!
Roi de fluturi în privire, dulce zâmbet în eter,
Se vor pierde într-o clipă pentru ea şi pentru el.
La balconul Julietei, dragostea împărtăşind,
Îl vezi veşnic pe Romeo, în iubire adormind.

Se ascund în stranii umbre ca o arcă de lumină...
Julieta se arată strălucind... ca o regină...
Amândoi, dormind în noapte, au pornit spre cer – quasar,
În iubire să răsară-n plânsul nopţilor de jar.
Altor suflete să fie un blestem sau o lumină,
În iubirile ascunse doar de pronia divină...
Oh, decât lumina lunii în privire se ascunde
Într-o dulce penitenţă pe sub clipele rotunde...

Se ascund în stranii umbre ca o arcă de lumină,
Ondulându-şi tâmpla ninsă, printre valuri de rugină.
Şi un roi de fluturi - albii pe mătasea nopţii ard,
Peste lumea-nviorată, adieri alene cad.
Şi-s bătrâni pe prispa casei frământându-se de dor,
Cântec lin, îndrăgostiţii sărutându-se de zor...
Nopţi sub teiul dând în floare pe aleea-mparfumată,
Luminând pe cerul negru, strălucesc şi se arată.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru luna mai

În lucirea lunii-mi pare
Pom în floare, lumea toată.
Trece leneş pe cărare,
Printre băncile de piatră
Câte-o ramură ce-n vânturi
S-a încumetat să zboare.
Singur - fluture de noapte,
Val plăpând de-nsingurare.

În lucirea lunii-mi pare
Ochiul, sâmbure de sticlă,
Ce, gătit de sărbătoare,
Către stele se ridică.
Urc pe trepte de lumină,
Trec prin zări necunoscute
Şi cu dor privesc pământul.
Visul, flacara erupe.

Pom în floare, lumea toată
Sub sclipirea lunii-mi pare.
Colţ de Rai care-şi arată
Spicu-n mierea din ogoare.
Curg în râuri maci şi lacrimi,
Vin în ploi de tânguire,
Plânge-n noi şi plânge-n ceruri
Un crâmpei de fericire.

Trece leneş pe cărare
Frângând ramura-n cuvinte,
Ca un cârd de căprioare
Sânul lumii să-l alinte,
O copilă. Şi aleea
Îşi ascunde chipu-n umbre
Şi de lacul din privire
Lumea mea deodat' se umple.

Printre băncile de piatră
Alte umbre stau culcate
Sub umbrele de lumină
Şi sfios se-ascund în noapte.
Tremură sub braţe lucii
De tăcere, lumea toată
Şi în vis coboară pruncii,
Gând cu gând, treaptă cu treaptă.

Câte-o ramură ce-n vânturi
Furişată se ascunde
Spre-a cutreiera în gânduri
Frământările crescânde,
Ne cuprinde-n legănare
Glossa lunii mai - un cântec,
Clopot mut şi-un colţ de soare
Din copilărescul zâmbet.

S-a încumetat să zboare
O secundă peste noi -
O atingere duioasă
Peste umeri încă goi.
Şi în jur e-atâta pace,
Numai braţele de lună
Se aud mişcând prin ramuri
Ca un semn de "noapte bună".

Singur - fluture de noapte,
Scormonesc necunoscutul
Şi atâta de departe
Azi îmi pare începutul!
Trec prin vise şi regrete,
Singur - fluture de noapte...
De iubire-mi este sete,
De lumină şi de şoapte.

Val plăpând de-nsingurare,
Mort îndoliat de moarte,
Mă ascund în resemnare
Şi mă pierd.... mă pierd în noapte.
În abaua argintată
Mă arunc. Alungă-mi Doamne
Plânsul, dorul şi tăcerea!
Numai Tu ştii cât mă doare...

Val plăpând de-nsingurare,
Singur - fluture de noapte
S-a incumetat să zboare
Ca o ramura ce-n vânturi,
Printre băncile de piatră,
Trece leneş pe cărare.
Pom în floare, lumea toată,
Sub lucirea lunii-mi pare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ROGVAIV-ul stărilor

Roşu-n bujori, în roze, în iubire,
În sărutări, în sângeri... fericire...
Oranj – onestitate, arca vieţii
Purtând pe braţe visul tinereţii...
Galben în soare,-n spic, în libertate,
În miere, în gutui, în frunze moarte...
Verde-n speranţă,-n brazi, în zbor spre stele,
Safir şi jad, acvamarin, mistere...
Albastru de ninsori, dans de lumină,
Tot ce-i mai pur... un cer de muselină,
Iubire sfântă, flori de liliac,
Un dans de fluturi, ochii celui drag...
Arcade violete, sentimente
Altar de vis, fecioare inocente...
Vers de de luceferi, violete, vis,
Atâte câte sunt de neatins...
Cu toate-s fluturi, azi, de curcubeu,
Sădind lumină, iar, în gândul meu.
În dansul lor, călătorim ades,
Transcendental, pe treptele de vers...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harpa vieţii

Se tânguie harpa... În dans de egretă,
Cuvintele trec pe-un gri portativ.
Femeia – un înger, la fel de cochetă,
Mai caută-n lacrimi decât un motiv

De-a trece pe dealuri cu tălpile goale,
În scârciumul vieţii să-şi pună dorinţi,
Atât de fragile şi-atât de banale.
Şi stropii de ploaie să cadă cuminţi...

O ploaie de îngeri danseze sub pleoape,
Sub ploaie de frunze şi flori, repetat,
Să-i fie şi lumea şi cerul aproape,
Să fie iubire! Aşa a visat...

Se roagă-n tăcere, se roagă la sfinţi,
Uitate biserici lumină să-i deie,
Să aibă lumină, bunici şi părinţi,
Să fie de-a pururi, să fie femeie.

Îşi pleacă genunchiul.. E-atât de frumoasă!
Un voal de lumină la tâmple-am zărit.
Femeia aceasta se-ntoarce mireasă
La liniştea nopţii ascunsă în schit.

Îşi caută umbra ascunsă-n uitare...
E-atâta tăcere în sufletul ei,
Că harpa îngână un imn de-ntristare
Şi vraja durerii se-ascunde. Şi-n zare,
Îşi clatină timpul secunde-cercei.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frământare divină

Anteu frământat de mâna divină,
Un suflet de gheaţă tapetat cu rugină,
O lacrim sfântă pentru care
Durerea înseamnă iubire,
Cântec de leagăn,
Parfumul de roză, vis, mântuire...
Sărutul luminii a desenat umbre de curcubeu,
Apele s-au revărsat în ramuri de zâmbete,
Dansând în cârlionţi îndrăzneţi
Pe harta destinului.
M-au strivit munţii cunoaşterii
Şi am văzut abisul sub picioarele mele,
Apoi am înălţat privirea spre stele...
Ca un braţ de tăcere, tăciunii secretelor s-au aşezat
Pe umerii mei.
Sunt un Anteu călător
Printre vise de miere...
Un zbor de cocor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă duşilor bătrâni

În râu de crini imperiali,
Sub margarete de lumini,
Mereu mai trişti, proverbiali -
Sunt ale noastre rădăcini.
Tăcuţi, la tâmple de ninsori,
Îşi duc pedeapsa de a fi
Şi trec etern strălucitori...
Şi trece fiecare zi...

În râu de crini imperiali,
Uitând de rostul lor de-aici,
Adorm, visându-se copii,
Nemuritorii mei bunici.
Şi flori de nea îmi cad în păr,
Lumină pentru mai târziu,
Sunt înger şi am prins să zbor
Pe cerul nopţii vioriu.

Sub margarete de lumini,
Privire învelită-n jar
Sunt ochii mei de lacrimi plini
Căci n-am să pot să vă mai am.
V-adăpostiţi în infinit...
Troienele de trandafiri –
O lume fără de sfârşit
Şi sfârtecate răni... şi spini.

Mereu mai trişti, proverbiali –
O arcă de visări pe cer,
Sub voalul timpilor amari,
Trec – o corolă de mister.
Bătrâni ce-n umbre au pierit
S-au revărsat - ocean de plâns.
Atât de tare v-am iubit!
Atât de repede v-aţi dus!

Sunt ale noastre rădăcini
Bătrâni cu tâmplele fierbinţi,
Păşesc de-acum pe-altar de crini
Şi dorm etern... şi dorm cuminţi...
Ni-i ochiul lacrimă de ploi
Şi plânsul lacrimă de jar.
Îmi sunt copacii trişti şi goi
Şi satul singur şi amar...

Tăcuţi, la tâmple de ninsori,
Bătrâni aleargă spre prezent.
Sunt îngeri risipiţi în zori,
Sunt stele pe un şevalet
Ce din clepsidra anilor
Au prins în fluturi de lumini,
Să zboare iarăşi din decor,
Printre bătrânii pelerini.

Îşi duc pedeapsa de a fi
Rană de dor, rană de vis,
Iubirea zorilor de zi,
Şi poarta către paradis.
Bătrâni, pe albul portativ,
Copaci sub timpi devreme morţi,
Un vis cu clipele la schimb,
Bătând zadarnic pe la porţi.

Şi trec, etrn strălucitori
Şi plâng bătrânii noştri iar,
Se sting sub jarul de ninsori
Sub ploi de plâns. Destin amar,
Ei s-au pierdut născând în noi
Vlăstari crescând spre transcendent,
Bătrâni plângând, la tâmple goi,
Cu suflet blând şi inocent.

Şi trece fiecare zi...
Şi infinitul ne-a furat
Bătrânii toţi, bătrânii fii.
Mamele triste ne-au plecat.
Mormântul alb, mormântul gol,
Regretul de a fi plecat,
Le vom purta în noi mereu
De-acum, ca orice vinovat.

Şi trece fiecare zi...
Şi trec etern strălucitori...
Îşi duc pedeapsa de a fi,
Tăcuţi, la tâmple de ninsori.
Sunt ale noastre rădăcini.
Mereu mai trişti, proverbiali,
Sub margarete de lumini,
În râu de crini imperiali.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru poeţi

Ambasadori ai sufletelor triste ce caută-n iubire alinare,
Eterni-cugetători la universul în care niciodată nu se moare,
Prin legi-cuvânt, în alte universuri trăim o altă viaţă repetat,
Într-un compact şi ireal ansamblu, din care ca un vis am evadat.
Răscruci la maluri, în oceane stranii, adesea înecându-şi fiinţa sacră,
Când valuri de lumini şi întuneric lovesc tăcut a sufletului arcă.
Acorduri fine, voci universale, cu mângâieri de roze şi de crini,
Ne învelesc privirea-nlărimată cu braţe-ramuri moi, de pelerini.

Ambasadori ai sufletelor triste ce-şi caută-n iubire alinare
Îşi plimbă gândul printre flori şi îngeri, în dansuri de lumină şi culoare.
La tâmple de ninsori, sub gene lucii, printre copaci de stele şi de vis,
Se-ascund poeme încă nerostite, sub mângâierea florii de cais.
Şi lacu-n ceruri îşi ascunde vraja şi în cuvinte-val, în lacrimi-ploi,
Ne-atinge braţul de tăceri şi umbre, ne spală clipa paşilor în doi.
Când ochi pe ochi, de-o vreme se ignoră şi plânge-n noapte litere de stea,
Sub pleoapa nopţii, timpul se măsoară în cânt de clopot şi-n luciri de nea.

Eterni-cugetători la universul în care niciodată nu se moare,
Noi căutăm o clipă de speranţă şi ne-agăţăm de ea cu disperare.
Şlefuitori ai criptelor în care dorm îngeri cenzuraţi printre furtuni,
Ne strecurăm precum un fulger printre cerneala nopţii-ascunsă în genuni.
Sunt paşii noştrii fire din nisipul ce şerpuieşte în clepsidra spartă,
Purtaţi de vânturi în cântări de clopot, precum un simbol încrustat de soartă.
Poeţi cu frunţi de litere de aur, veniţi cu toţi de mână să ne luăm,
De-acum, împotrivindu-ne furtunii, durerea vieţii să o-ncorsetăm!

Prin legi-cuvânt, în alte universuri trăim o altă viaţă repetat,
Să cânte-n noi lumina şi iubirea de a fii om aşa cum am visat.
Şi în păduri de îngeri, peste banca de-o vreme ninsă şi de-o vreme pură,
Să risipim doar flori de roze-n noapte şi şoapte-sângeri, roua de pe gură
S-o împărţim acelora ce-n luptă au nins sub flori de măr şi păpădii
Ninsori de farmec şi de fericire, pentru o clipă – când erau copii.
Când poposec uitaţi, albaştrii fluturi î curcubeu de horă de cuvinte,
Să nu uitaţi poeţi, copilăria şi casa părintească nu se vinde!

Într-un compact şi ireal ansamblu din care ca un vis am evadat,
Am plâns cu ploi de vis şi de lumină şi vis de farmec plin m-am întrupat.
Acum adorm la margine de lume, poet de generaţii renegat
Lăsând atomi în zbor spre transcendenţă să îmi pudreze chipu-ndoliat
Şi să mă strângă-n vreascuri pentru sobă, purificării fiinţei să mă las
Şi trup străin, în alte universuri, să plâng, să râd, să sufăr, să mă nasc.
Veniţi poeţi, în rănile din suflet sunt litere din viţa geto-dacă,
Cioplite din pilonu-nţelepciunii... acum sunteţi o naţie săracă?!

Răscruci la maluri, în oceane stranii, adesea înecându-şi fiinţa sacră,
Vin mateloţi la margine de lume, poetice linţolii îşi încearcă.
Trec ancoraţi de versuri şi de rime, cu noaptea înmuiată-n călimară,
Trec ca un vis uitat de generaţii, precum un vânt şuierător de seară.
Prin valuri reci, ca-n rochii de mireasă, nerăbdător, neiertătorul june,
Aleargă să-şi salveze exitenţa, biet penitent în astă crudă lume.
Tălpi de nisip adesea se scufundă şi biciuieşte valul zori de zi,
Veniţi poeţi, veniţi cât mai e vreme! Nu-i timp în aste vremi a poposi...

Când valuri de lumini şi întuneric lovesc tăcut a sufletului arcă,
Veniţi să ajutăm cu albe versuri lumina celor care încă -ncearcă
Eliberarea focului – cuvântul rămas stingher la marginea fântânii,
Căci răstignit vulcanul din răspântii, s-a arătat arzând, la toţi românii.
Nu zăboviţi! Nu-i timp pentru zăbavă! Salvaţi lumina strânsă-n călimară!
Durerea ca o molimă se-ntinde, se-ntinde iarăşi peste-ntreaga ţară.
Alegeţi iarăşi grâul de neghină, pâinea-cuvânt să fie dulce, coaptă,
Căci limba românească nu se vinde! Să nu uitaţi aceasta niciodată!

Acorduri fine, voci universale, cu mângâieri de roze şi de crini,
Ne vor purta – un voal către lumină, printre poeţi şi îngeri pelerini...
Mireasă-aleasă, cerul te aşteaptă... Argint de stele, taină şi lumini,
Îţi vor sluji, a lumii poetesă şi-n calea-ţi presăra-va trandafiri.
Veniţi poeţi! Simbol pe trena albă lăsaţi spre-a nu uita că v-aţi născut,
Români etern slujind literaturii, cu dragoste de vers şi de cuvânt.
Izvor de gând de pace şi eternul judecător al literei să fii,
Prunc fericit, lăsând printre ruine renaşterea măicuţei Românii.

Ne învelesc privirea-nlăcrimată cu braţe – ramuri moi de pelerini,
Pe ochiul trist, tăcut, se-nalţă visul şi plâng de dor prieteni şi străini.
Cortegiul trece, din clepsidra spartă lucesc câteva cioburi... s-a-nserat...
Atât de tristă este noaptea asta! Şi doliul peste clipă s-a lăsat...
Eu am decât poetica lumină, feştilă pentru neamul românesc,
Cu voi, români poeţi, o veşnicie, în literă şi vers am să trăiesc.
Nu-mi plângeţi dar, plecarea înspre mâine, cu voi alături veşnic voi trăi
Trudind la temelia naţiunii eu litere de aur voi sădi.

Ne învelesc privirea-nlăcrimată cu braţe – ramuri moi de pelerini,
Acorduri fine, voci universale, cu mângâieri de roze şi de crini.
Când valuri de lumini şi întuneric lovesc tăcut a sufletului arcă,
Răscruci la maluri, în oceane stranii, adesea înecându-şi fiinţa sacră.
Într-un compact şi ireal ansamblu din care ca un vis am evadat,
Prin legi-cuvânt, în alte universuri, trăim o altă viaţă repetat.
Eterni căutători în universul în care niciodată nu se moare,
Ambasadori ai sufletelor triste ce caută-n iubire alinare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de vară

În noaptea asta s-a născut un înger,
Iubita mea cu buzele de sânger.
Pe pletele de grâne revărsate
Ţi-am aşezat un colier de şoapte.
Te-am sărutat pe coapse de lumină
Şi mirt ţi-am pus, numindu-te divină.
Cu praf de stele, peste lumea ta,
Eu am pictat în vis iubirea mea.

În noaptea asta s-a născut un înger...
O vară-căprioară... Mersu-i ager,
Precum un zbor s-a scurs sub pleoapa grea...
Ca alte veri în mine-aluneca.
Alei brodate cu miresme dulci,
Zvonul de pace-n frunzele de nuci
Râu clipocind sub şoaptele pădurii,
Lacrimi-dureri în vaierul furtunii.

Iubita mea cu buzele de sânger
Tu eşti printre poeme-ntâiul înger
Ce-a scormonit din aşternut de umbre
Atâtea flori de vis şi pietre scumpe.
Pe cer trec râuri albe de lumină,
Pe câmpuri, numai flori de muselină,
Un cânt de păsări - lira fermecată
Ascunde vara asta minunată.

Pe pletele de grâne revărsate,
Sub paşi de frunze, mă ascund în noapte.
E vara asta cânt, alint, iubire,
Miros de tei, polen de fericire,
O strună de chitară, pace, taină...
Pe sâni de catifea, iubită doamnă,
Pe muşchii de copaci îţi scriu acum,
În noaptea asta transformată-n scrum.

Ţi-am aşezat un colier de şoapte
Şi ţi l-am prins să-l ai la gât în noapte,
Să te avânţi pe creste argintii
Şi să culegi din stele poezii.
E jar în cer, vulcani rodesc în munţi...
Aleargă peste câmp copii desculţi.
Fântânile-au secat... ploi de tăcere...
E secetă şi vremurile-s grele.

Te-am sărutat pe coapse cu lumină,
Flori de rubin ţi-am prins în păr, regină.
Imploră cerul, sufletul să-mi stea
Altar de crini, de-acum, în calea ta.
Să calci pe patul meu de ramuri, vară,
Şi sângerânde, rănile de-aramă
Să-ţi fie jertfa ce-ţi ofer de-acum...
O clipă doar întoarce-te din drum!

Şi mirt ţi-am pus, numindu-te divină...
Lacrimi de jad ţi-am pus la rădăcină.
Sub cerul plin de stele-am plâns în noapte
Şi te-am rugat să nu mai pleci departe.
Dar ca un vânt te-ai risipit, mireasă,
Iar eu, un vis, încă te-aştept acasă.
Se stinge iarăşi flacăra-ţi divină,
Iar eu rămân cu dorul de lumină.

Cu praf de stele peste lumea ta,
Renaştere şi vis vei repeta,
Să curgă râu de miere şi nectar,
Porumbi, bogate grâne în hambar!
Prinos de ploi, de flori de iasomie,
Copii născuţi cu inima zglobie!
Şi soarele, precum o pâine coaptă,
Să nu vă părăsească niciodată.

Eu am pictat în vis iubirea mea,
O vară pe un câmp de catifea,
Lumini şi flori, pace, parfum, nectar,
Un suflet candid devenind altar.
Un imn, un cânt, un clopot de izbândă...
Sunt şoapte de izvor şi zvon de nuntă,
Căci se cunună florile cu cerul
Şi martor îmi va fi decât penelul.

Eu am pictat în vis iubirea mea.
E praf de stele peste lumea ta
Şi mirt ţi-am pus, numindu-te divină...
Te-am sărutat pe coapse de lumină!
Ţi-am aşezat un colier de şoapte
Şi pletele de grâne revărsate,
Iubita mea cu buzele de sânger...
În noaptea asta s-a născut un înger!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-ascunde iubirea

Se-ascunde iubirea în moarte
Şi noi nu-nţelegem să fim...
Ne-nvăluie voaluri de şoapte
Şi iar din iubire greşim.

Bat clopote-suflet în ceruri...
O boabă de vis gândul meu,
Sunt verb scrijelindu-şi în ţeluri
Iubirea, mereu şi mereu.

O umbră devin pentru mine
Şi-n umbre adesea mă pierd,
Colindă pe trepte divine,
Şuvoi de lumini şi regret.

Eu sunt şi voi fii pentru tine,
Un fluture pur, inocent,
O noapte... În clipe virgine,
Voi arde de dorul ardent.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te dezbrac cu privirea

Te dezbrac cu privirea
De fiecare celulă.
Trec prin lavă de sânge...
Îţi prind sângeri de mână.
Trandafiri în privire,
Ca un vis încolţesc.
Eşti lumină şi înger!
Oh, ce mult te iubesc!
Te îmbrac în privirea-mi
Şi cu ea te sărut,
Catifea de lumină,
Din lumină-ai crescut.
Trec săruturi spre mâine...
Un sărut te-am aflat.
Sufletu-ţi, far în noapte,
Noaptea mi-a luminat.
Trec quasari prinprejuru-mi,
Nemilos mă lovesc.
Prin furtuni, trec lumină...
Tot mai mult te iubesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa ploilor de vară

Liane de verde s-au strâns...
Veghează al ploilor plâns!
Veghează tăcerea din noi,
Iubirea-mpărţită la doi.
Şi-n tainica noapte de vis,
Doar eu sunt poemul nescris
Sunt plaja cu valuri ce dor,
Ocean şi nisip mişcător...

Liane de verde s-au strâns...
Îmi pare că-i ultimul plâns.
În mine ard ploi de furtuni,
Ard frunze de jad în cununi...
Foşnesc pe sub băncile goale
Doar paşi de lumini - fulgerare.
Şi ploaia în râuri de sticlă,
Din nou, către cer, se ridică.

Veghează al ploilor plâns,
Tăceri, răsărit şi apus...
Clepsidra se sparge în trei,
Nisipul, sub pulberea ei,
Ucide secundele pline
De dor, de dureri şi de tine.
Mai lasă-mi în plânsul meu gând,
Mai lasă-mi un ultim sărut!

Veghează tăcerea din noi...
Sub sâni rubinii, ochii goi,
În goluri, pândind lumea toată,
Ne plâng şi ne cheamă, ne iartă.
Ne-acoperă glezna-ncrustată
Furtuni nenuntite de piatră
Şi lanţuri ne strâng tot mai tare
Şi ploaia ne doare, ne doare...

Iubirea-mpărţită la doi -
Un pumn de amar, de gunoi
Şi malul scurgându-se lent
Spre un sfârşit iminent.
Un tunet, un clopot de vis,
Pierdut şi uitat, încă scris...
Un an, univers, galaxii,
Etern, numai verbul "a fi".

Şi-n tainica noapte de vis,
Când stelele toate s-au stins
Şi plouă şi plouă şi-n noapte
Se-aude o ploaie de şoapte,
Se-aude un imn de furtună
Şi fulgeră, fulgeră, tună!
Te-ntreb unde pleci, de ce vii
La ore atât de târzii...

Doar eu sunt poemul nescris
Şi flamura-aceluiaşi vis.
Etern peste umbre de cruci,
Doar mie-nchinare mi-aduci...
Sunt râu tulburat de dorinţi!
Vulcanice gânduri, fierbinţi,
Coboară prin mine, în ploi
Şi plângem de vis amândoi.

Sunt plaja cu valuri ce dor.
Mereu ancorată... În zbor,
În ploi risipindu-mă sunt.
Sunt farmec şi-adesea cuvânt.
Vă temeţi de mine?! Plecaţi?!
De stâncă şi val depărtaţi,
Cu paşi risipindu-se-n vânt,
Fugiţi de-al furtunilor cânt.

Ocean şi nisip mişcător,
În inima ta mă strecor,
Se tulbură lumea şi plângi,
De ploaie aminte-ţi aduci,
De paparude, de Sfântul Ilie,
Dar nimeni nu pare să ştie,
Că-n seceta evului trist,
Doar eu, ploaia vieţii, m-am stins.

Ocean şi nisip mişcător,
Sunt plaja cu valuri ce dor,
Doar eu sunt poemul nescris
Şi-n tainica noapte de vis
Iubirea-mpărţită la doi.
Veghează tăcerea din noi,
Veghează al ploilor plâns....
Liane de verde s-au strâns...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa iubirii revendicate

Mi-am revendicat iubirea...
s-a deschis spre mâine cerul.
Iar se naşte fericirea.
Soarbe în adânc misterul...
Flori şi pace şi lumină,
Frunze, vise, păsări, stele...
Şi un dulce dor de tihnă
Mă aduce printre ele.

Mi-am revendicat iubirea,
Sângeri mi-au crescut în plete.
Iarăşi m-a pierdut cu firea.
Trec uitatele regrete
Şi mărşăluiesc spre tâmple,
Se lovesc de stânci de lacrimi,
În unghere stau ascunse
Printre sutele de patimi.

S-a deschis spre mâine cerul...
O fisură de lumină...
Dintr-o dată piere gerul,
Sub o mantie divină,
Iar cresc muguri de mătasă,
Fluturii de catifele,
Iarăşi zboară înspre casă
Pe un cer pavat cu stele.

Iar se naşte fericirea...
În incubatorul lumii,
S-a născut din nou iubirea.
S-au ivit pajii furtunii...
Trec războinici, trec în cete,
Printre valuri de uitare,
Purtând vânturile-n plete,
Nourând întinsa zare.

Soarbe în adânc misterul
Flori şi fluturi, zâmbet, soare.
În clepsidră, efemerul,
Cată timpul să-şi măsoare.
Trec chihlimbării poeme
Pe sub fruntea azurie,
În secunde timpu-şi cerne,
Azi, cuvinte, pe-o hârtie.

Flori şi pace şi lumină,
Ning la tâmple veşnic reci.
Tu le-acoperă-n surdină!
Şi prin ploi de frunze treci.
Strângi în pumn eternitatea?!
Lacrimi curg la tâmpla ta.
De departea vezi cum noaptea
Plouă licăriri de stea.

Frunze, vise, păsări, stele,
Într-un zbor celest trec toate,
Vei rămâne fără ele
Într-o zi, poate-ntr-o noapte.
Lasă-ţi sufletul ofrandă,
Celor care-ţi sunt aproape,
Ca în lumea cealălaltă
Să uneşti munţii cu ape.

Şi un dulce dor de tihnă
Pieptul să ţi-l împresoare!
Trăind veşnic în lumină,
Să fii răsărit de soare!
Îngenunche şi te roagă,
Înger ce-n lumină-ai fost!
Dacă aripa-i beteagă,
Iartă! E al vieţii rost...

Mă aduce printre ele,
Printre stele, printre muze,
Printre crucile pictate,
Doar sărutul de pe buze.
Tu eşti diavol de lumină,
Prima carte de poveşti,
Tu răzbaţi din întuneric...
Numai tu mă mai iubeşti!

Mă aduce printre ele
Şi un dulce dor de tihnă...
Frunze, vise, păsări, stele,
Flori şi pace şi lumină.
Soarbe în adânc misterul,
Iar se naşte fericirea,
S-a dechis spre mâine cerul,
Mi-am revendicat iubirea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă întunericului etern

În întunericul perfid,
Scormonesc câte-o secundă
Şi-n ochi, spre dincolo de zid,
Universul meu asudă.
Sunt iederă, trudind spre-nalt,
Mă-nţeapă muguri de lumini,
Făclii de vis în mine ard,
Poeme-mi cresc prin rădăcini.

În întunericul perfid
O arcă pe-un ocean de jar
Mă zvârcolesc şi mă întind
În lumea fără de hotar.
Pe pleoapele de jad şi plumb
Sângeri îmi cresc în răsărit,
Chiar dacă redevin amurg
Şi o secundă am murit.

Scormonesc câte-o secundă...
Pe a timpului cărare,
Trece un alai de nuntă
Şi-un convoi de-nmormântare.
Relative deci sunt toate,
Iluzorii vise, temeri,
Toţi ne pierdem în uitare
Printre lucruri, printre semeni.

Şi-n ochi, spre dincolo de zid,
Îmi cresc secundele-n cuvânt,
Precum apare-un razelit
Dintre mormane de pământ.
Rănit, îmi cade-un albatros
În palma-ntinsă în neant
Şi timpul parcă s-a întors
Cu el alături, din înalt.

Universul meu asudă
Şi emisfere se divid,
Este aceeaşi luptă crudă
În întunericul perfid.
Şi se succed război şi pace,
În suflet m-am cutremurat,
Fiindcă-n mine astăzi zace
Poem cu frunze de granat.

Sunt iederă trudind spre-nalt,
Cuvânt topindu-se în soare,
Şi în poem m-am afundat
Să dau tăcerilor culoare.
Pe sâni mi-am pus un şevalet
Şi prins în cele patru zări,
Pruncul din mine, inocent,
Pierea în fluturi de ninsori.

Mă-nţeapă muguri de lumini,
Sângerează fiinţa-ntreagă,
Au prins în mine rădăcini,
Poemele şi-n jur mi-aleargă.
Azi mă slobod din necuvânt,
Sângerez cuvinte-n noapte
Şi în tăcere mă ascund...
Plâng la margine de şoapte.

Făclii de vis în mine ard,
i-e trupul rug, altar sunt eu
Şi sânge pietrelor de jad
Scurgându-se din ochiul meu.
La tâmple iar îmi înfloresc
Gheţari şi în clepsidra spartă,
Ca un poem înmuguresc
Şi cu nimic nu-s vinovată.

Poeme-mi cresc prin rădăcini,
Sunt un copac pierdut în zări
Şi trec în rânduri pelerini
La tâmple albe de ninsori.
Azi frunzele mi s-au topit
Şi-ntunecat, un alb mormânt,
Îmi spune iarăşi "bun venit!"
Eu n-am să-i spun nici un cuvânt.

Poeme-mi cresc prin rădăcini,
Făclii de vis în mine ard,
Mă-nţeapă muguri de lumini,
Sunt iederă trudind spre-nalt.
Universul meu asudă
Şi-n ochi, spre dincolo de zid,
Scormonesc câte-o secundă
În întunericul perfid.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre de lumină

Vânt şi ploaie rece, gânduri sprijinite
Pe a mâinii umbră, rece-acum şi ea,
Ochi din care scapă goale, umilite,
Umbre de lumină peste o podea.

Lacrimile ploii se lungesc pe geamuri
Şi se-ntind spre margini, parcă ireal,
Lasă loc privirii să se-aştearnă-n ramuri
Goale, reci şi ude-n timpul agonal.

A-ngheţat privirea şi coboară-n iarba
Care-şi culcă vârfuri galbene, sub vânt,
Spre piticii care îşi apleacă barba
C-o figură tristă, fără un cuvânt.

Printre norii negri, nu-i rost să pătrunză
Raze de lumină... soarele... un pic,
Pe o bancă veche s-a lipit o frunză,
Singură în moarte, aşteaptând... nimic.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!