Imn de rugă pentru înduplecat norii
Gândul se întrupează-n femeia din câmpie
sub tălpi cu-ntinderi de rod galben
infrățită cu ploaia de glasul holdelor în cânt
într-un imn de rugă pentru înduplecat norii.
Departe cerul sărută pe frunte orizontul,
coboară s-asculte respirația pământului.
Văzduhul alunecă pe albia râului secat,
femeia de ploaie așteaptă sub sălcii.
Cântul ciocârliei se oprește dincolo de lanuri,
un fulger grăbit se apropie din răsărit.
Vântul se ceartă cu plopii și arinii,
clopotele încep să bată în ambele părți.
O să scriu cum se-ntunecă și se zbate,
de se clatină marginile serii
fără să se mai vadă freamătul ud
prin care pășim îmbrățișati spre noapte,
târziul ne mângâie somnul frânt.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Imn de rugă pentru înduplecat norii
Gândul se întrupează-n femeia din câmpie
sub tălpi cu-ntinderi de rod galben
solicitând ploaia cu glasul holdelor în cânt
într-un imn de rugă pentru înduplecat norii.
Departe cerul sărută pe frunte orizontul,
coboară s-asculte respirația pământului.
Văzduhul alunecă pe albia râului secat,
femeia de ploaie așteaptă sub sălcii.
Cântul ciocârliei se oprește dincolo de lanuri,
un fulger grăbit se apropie din răsărit.
Vântul se ceartă cu plopii și arinii,
clopotele încep să bată în ambele părți.
O să scriu cum se-ntunecă și se zbate,
de se clatină marginile serii
fără să se mai vadă freamătul ud
prin care pășim îmbrățișati spre noapte,
târziul ne mângâie somnul frânt.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fata morgana
prin sufletul tău zburdă căprioare de aer,
înflorește sângele voinicului
pe pajiști.
îndrăgostit fără aripi,
mă înalț cu gândul pe munți
pentru tine prințesă a pădurilor de zadă.
râuri cu văi curg printre dealuri,
n-am timp s-ajung în câmpie
unde înșelătorul miraj răsturnat în apă
apare din lanuri de aur dincolo de orizont.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin sângele ca un rug aprins
Prin sângele ca un rug aprins în trup,
se sting nepământene întrebări de gând:
Cu cine voi merge să curăț albia
unde în valuri dansează viața și moartea?
Cui îi voi lăsa drumul pe care-l fac
și întunericul pe care nu l-am putut desprinde?
Rămân o mulțime de cântece la păsări,
aceste aripi le întorc vântului
peste ceasurile de piatră obosite de tăcere.
Mă așteaptă femeia îmblânzită de dragoste,
cu sânii ei însingurați de nemângâiere,
frigul din trupul neîncălzit de palmele mele ude
și frica de patimile divine izvorâte din sânge.
O dorință îmi învinge voința și plec
spre femeia aceasta care poartă-n sine lăcașul
unui nimb de viață, de speranță-n continuitate.
Freamătul pașilor ademeniți de temeri
îl aud prin vise
și, cine știe, poate voi găsi calea adevărată
pe care vom merge către apus.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeia din hamac
Păsările se hârjonesc pe ramurile acestui poem
sub care își pune femeia hamacul la umbră.
În vara noastră aerul arde pe margini,
insectele sosesc în excursii de grup
și femeia se apără zâmbind la frunze.
Cu plăcerea cuprinsă în trupul ei cafeniu
și insolența multor cuvinte în care credea
fruntea ei cu nervuri florale se încrețește de patimă
sânii somnoroși cad nevinovați afară,
sărută marginea aspră de pânză verde
și se retrag.
Pe când păsările ciugulesc silabe din cuvinte
femeia pleacă din leagănul serii
în poemul nescris al nopții.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (21 februarie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Părăsit de femeia de ploaie
Am fost părăsit de femeia de ploaie,
am așteptat-o îndelung fără umbrelă,
n-a mai venit până am răcit.
Doresc să-i dăruiesc din temperatură
măcar câteva grade din speranță
și o îmbăiere în flori de fân copt
să mă țină minte.
Noaptea m-a sfătuit să renunț,
dar nu prea-mi convine
vreau să adorm în damf de țuică fiartă
și să-mi transpir părăsirea
ca un copil uitat în leagănul primăverii
cu ochii după păsări cântătoare.
Îmbrățișat de gânduri de dragoste
m-am trezit fericit în beția de lumină
și privesc umbra ploii în depărtare.
Neîntâlnită de nimeni femeia de ploaie
așteaptă și ea clipe de răsfăț
și căldură de vară.
Văd pe cineva cu umbrelă de ploaie
și femeia la braț,
pot să fiu chiar eu neașteptatul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeia din gânduri
Femeia din gânduri
se desface pe dinăuntru,
mă uit la ea, o despic cu privirea,
o învălui într-un cearșaf de umbre
nu este femeia mea și mă culc singur.
Vreau să-i văd acel ceva ascuns
ridică din umeri, nu spune nimic,
trupul ei devine o coloană de aer
prin care se scurge nisipul.
Sunt uluit de atâta nepăsare,
de golul din sufletul ei zâmbitor
și vreau să o mîngâi pe genunchi
dar alunecă jos pe podele
întinsă ca un vânat jupuit,
la care mă sperie doar ochii umbriți
de patimi descărnate de întuneric.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (30 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copacul meu
Nu știu ce gândește un copac luat în brațe,
dar am semne că se bucură,
păsările se opresc din zbor și cântă.
Umbra lui nu are picioare, dar fuge,
înima mea simte frunzele cum se clatină
și se urcă pe ramuri alături de ele.
Fac ocolul pământului cu rădăcinile sub tălpi,
îmi simte urmele urcând prin cercurile trunchiului
și nu mă scapă din ochii lui verzi.
Întotdeauna când vine furtuna
trag clopotele bisericii din dealul cu vii,
le aude și simt cum se gândește la mine.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Balada vântului
vântul aleargă prin văi și prin lunci
mângâie alene arbori, florile mirene
se joacă frenetic cu plete de prunci
dansează lambada cu Sânziene.
povestea vântului o scriu visătorii
o colorează macii din lanul de grâu
în hărnicia lui gestionează norii
în jurul pământului e diafan brâu.
vorbesc și eu cu vântul câteodată
norii gravi negri să-i alunge departe
să nu se prefacă în furtună turbată
spulberând splendori culturi și arte.
mirifice păduri să nu le mai bată
până cad frunzele să la ducă la moarte.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeia din vis
Un cântec ambiental în surdină îmi pune țiglele pe acasă,
nu știu altceva decât să-mi caut liniștea interioară
clipele se scurg cu aerul unor necesități
ce vin din afara mea.
Noaptea m-a prins cu visele libere de păcate
și mă trezesc uneori din somnul așteptat,
m-am îndrăgostit de femeia din vis
și simt urmele părerii de rău
cum se șterg.
Dimineața a sosit pe nepregătite luminoasă
cu iubiri de rouă pe față,
curcubeul bătrân respiră în apa râului
culori furate din cer.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trecerea anilor
Gândurile-mi trec printre cuvinte,
își caută întruparea în poemele inimii,
se grăbesc să bată la porți ca un an nou
primit cu speranța împlinirii de suflet
și jocuri de artifiicii brodate pe cer.
Sunt precum un copil cu ochii spre cer,
înțeleg miracolul bucuriei depline,
dar nu înțeleg propria mea trecere
cu fiecare an spre finalul vieții
decât ca o bucurie sprimată de timp.
Dragostea mea se stinge odată cu mine
și nicio umbră nu ține de cald,
mă prinde răcoarea florilor de gheață
de pe geamul prin care privesc departe
și acest departe nu este ca orizontul,
ci se apropie cu fiecare zi
și singurătatea își are sălaș în el
ca o lacrimă în fundul ochiului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Greierii se pornesc în cânt
Cât gândurile lasă să se întrevadă, viitorul este în echilibru,
talerele balanței așteaptă plinul bogăției risipite,
mai departe zilele se leagă de nopți prin cordoane ombilicale
cum stelele de oiștea carului mare.
Ploile aproape călduțe alunecă pe umeri,
intră-n culori fără niciu ecou
doar plânsul norilor fără tunet
se risipește umed.
Apoi limpezimea cerului la fel cu a minții
caută liniștea în fagurii timpului,
creșterea ierburilor capătă verdele glas
pe care numai greierii îl ascultă
și se pornesc în cânt.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orizontul cu porți de piatră
Gândul meu dând contur zilei de mâine,
iubirii îi pune nume
și rodește în ploi
zămislind ființa din lutul sterp.
Atunci se naște lumina,
aura de botez a capului meu
primește duhul
și se înalță cu el în picioare.
Sorbind cu ochii întinderea
până se deschide orizontul
cu porți de piatră,
Drumuri prin gânduri trecând...
De înalț mânile
să prind de frânghii norii
ploaia în care mă scald
pe brațele tale,
Semne de pământ se desfac.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La pragul singurătății
în preajmă ruine
timpul se clatină în părți
într-un balans lipsit de remușcări
pentru noi totul e o părere de rău
la pragul singurătății
rupe dintre noi vieți
care ating sau nu ating cu sufletu cerul
și se instalează deșertăciunea
mai penibilă decât destinul
plâng apoi
de nu mai am lacrimi
și vorbele sunt de prisos
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeia a trecut singură
Dacă voi mai vâsli pe fluviu
se răzbună apele
cu bancuri de pești argintii,
voi înnebuni de bucurie
și nu voi prinde niciunul.
În brațele pline cu bulgări de lună,
pe țărm, mă așteaptă femeia.
Noaptea mă urmărește cu umbre,
supărată, îmi așază fluturi pe creștet
și pleacă mai departe-n întuneric.
Ninge cu flori în pădurile de castan,
nu se vede nicio cărare
pe care să vină femeia zâmbind.
Steaua ei fuge luminoasă spre apus,
magii își odihnesc caii,
ferestrele aprinse și ieslea sunt departe.
Totul se schimbă pe altceva;
pe hrană, pe smirnă, pe aur,
numai eu nu mă schimb pe nimic;
doar anii și drumul mă schimbă.
Femeia a trecut singură;
nu m-a recunoscut,
mă caută.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trag clopotele a furtună
Când moarte a trecut pe drum spre apus
și coasa era cu gura îndoită de pietre
trag clopotele a furtună,
cei care așteptă să vadă ce se întâmplă
au neastâmpărul în trup.
Toți cu o curiozitate bolnavă
mă privesc dacă îmi păstrez calmul,
un timp am crezut că nu sunt eu
cel cu brațele încrucișate
fără niciun scop,
am întrezărit repede apoi
timpul care se răzvrătește pentru cel iubit
înainte de împlinirea legilor.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
te ceartă pe tine, diavole
cum ploaia ceartă deșertul
în lună de vară
te ceartă pe tine, diavole,
cum lumina ceartă
umbrele nepromise ale pământului
te ceartă pe tine, diavole,
cum visul își ceartă trezirea din rugă
te ceartă pe tine, diavole,
cum rușinea ne ceartă noroiul din chip
te ceartă pe tine, diavole,
cum iubirea ceartă cuiele vrăjmașe din carne
te ceartă pe tine, diavole,
cum sângele ceartă tăișul sabiei
să te certe tot cerul pe tine, diavole,
căci nu mai ești perfect în căile tale
poezie de Emanuel Pătrășcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dincolo de emoție
M-am întrecut cu vorba fără să scriu,
cuvintele le-am scăpat din frâu
după ce m-am hrănit cu spusele altora
luate așa cum sunt.
Dincolo de emoție
am prins în brațe femeia.
Ca un făcut s-a născut ideea,
limba de clopot a sunetelor
care urcă și coboară pe portativ
alunecoasă
pe corzile viorii portocalii.
Arcușul se desprinde pe tonalități
triste și amare
căzute în vibrații de amintiri
țesute în ascunsul sufletului.
Adevărul crud
se ridică la suprafață ca uleiul,
dar îl vor arunca
ca pe un surplus învechit,
un pui de pasăre căzut din cuib
acolo
unde nimeni nu-l ocrotește.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Caut femeia de ploaie
Ne-am despărțit din același drum
Mersul ei, grăbit, cât cerul traversat de comete
Nu se mai vede.
Să așezăm cuvintele în fața oglinzilor
Să nu se frângă de pietre sparte, de durere
Ca o moarte rătăcită
În plânsul căzut peste cruci.
Aproape întotdeauna
Luptele se vor da pe întuneric
Victoria va fi stabilită de alții,
Ajunși la lumină.
Adaug neliniștea-n uitare
O las s-alunece-n silabe de durere
Și alerg pe ulițele strâmte
Trăgând târâș imaginile.
Se urcă-n mine un obstacol
Flacăra așteptării de plumb, arde
Nimicul ia forme de cenușă udă
Și mă îmbărbătez.
Mânia îmi surpă blesteme
Sămânța tăcerii se împrăștie pe drumuri
Mă voi urca pe acoperișul nopții surde
Însetat, caut femeia de ploaie.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De vorbă cu mine
negociez cu mine însumi dialogul
și nu mă las convins decât în târziul nopții
bat drumurile și niciunul nu se oprește la timp
sună clopotele inimii cu trepidații în sânge
simt un gust sărat și miros de cimbru uscat
de parcă totul se întâmplă cu adevărat
îmi alunecă cuvintele pe marginea mesei
și nu mai cred în sugestiile făcute de alții
rup hârtiile scrise și mototolite le arunc
mi se pare că zilele n-au nimic de comentat
iar nopțile se culcă pe imaginile fugitive
lumea e o adunătură de oameni fiecare cu Dumnezeul ei
pentru care unii înghit orice li se spune
și așteaptă să se ivească vreo minune
dar totul curge monoton ca o poveste de adormit copiii
plictisiți de atâtea întreruperi.
Aceleași vise lungi și uitate
aerul mi se pare închis și prăfos
sufletul e mai presus de orice închipuire
el nu se oprește pe pământ
dar orice se spune
dacă ultima suflare este suflet
nu mai sunt sigur de înălțarea lui
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arborele rege
Tu te-ai îmbăiat în umbre
cu aripi cu tot,
sub stejarul înalt și bătrân
prinzi dragostea nepregătită
din iubirea femeilor flămânde.
Ziua-n amiază răsufli ușurată
și aștepți cu inima fierbinte
noaptea după un crepusculul de vis,
s-asculți freamătul frunzelor crestate
care desenează coroana arborelui rege
și-i vindecă rana lăsată de furtuni
ca unei femei părăsite, copilul drag.
Timpul nepăsător fuge mai departe
ca un tren prin câmpie
pe sub care nu zboară nicio pasăre,
de departe stejarul ridică-n cer viața
și-i lasă-n custodie pământului moartea.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!