Urme prin zăpadă

Păşesc zăpada necălcată,
Prin locuri care-mi dau fiori,
Urma să-mi rămână nestricată,
De paşii altor trecători.

Tot singur calc exact la fel,
Al meu pas pe-al tău îl îngână,
Şi calc cu putere lângă el,
Să pară că am păşit tot împreună.

Sunt multe urme prin zăpadă,
Dar doar una-i talpa ta,
Care s-a oprit să vadă,
Unde este urma mea.

Este cea mai accentuată,
Ai călcat cam cu putere,
Pare de la doruri apăsată,
Şi parcă-i îngheţată de durere.

Urmăresc să văd unde mă duce,
Dar treptat pasul îţi dispare,
Căci o altă urmă la răscruce,
Lângă a ta timid apare.

Am să rămân tăcut în spate,
Rămas sporadic în decor,
Căutând urma care poate
O să mă înveţe cum să zbor.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (februarie 2021)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

în urma mea

rămân cărările neumblate prin locuri
străine cu umbre crescute din surâs
calc cu gândul deformat după criza
de râs vinovat care ne mai miră
mersul e anevoios prin grijile zilnice
culeg versuri scuturate din copacii
ascunşi prin sumbre poveşti

în urma mea o umbră rămâne desprinsă
dintr-un film horror cu inima cât un purice
mă avânt într-un alt amurg de ciocolată
cu alune şi iubire veşnică şi stângace
citesc slovele scrise mărunt pentru ochii
obişnuiţi cu lacrimile vărsate pe hotar

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul care a luat locul unui munte

Era acolo, cuvânt cu cuvânt,
Poemul care a luat locul unui munte.

El i-a respirat oxigenul,
Chiar şi-atunci când cartea zăcea întoarsă-n praful de pe masă.

Îi reamintea cum a avut nevoie
De un loc unde trebuia să ajungă urmându-şi propria direcţie,

Cum a reconstituit pinii,
Cum a mutat stâncile şi şi-a croit drum printre nori,

Căutând perspectiva care urma să fie cea corectă,
Unde el urma să fie perfect într-o inexplicabilă perfecţiune:

Exact acea stâncă unde inexactitatea lui
Urma să descopere, în sfârşit, panorama spre care ei năzuiseră,

Locul unde putea sta întins şi, privind în jos spre mare,
Recunoaşte unica şi singuratica lui locuinţă.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu calc pe cioburi

Pe-ale luminii cioburi, nu calc!
Lumina-n mine se-nfăşoară,
Urcând adesea în spirală,
Spre al iubirii catafalc.

Din mine Soarele ţâşneşte,
Şi ca un râu de stele curge,
Nu curge lacrimă, nici sânge
Şi deseori se înmulţeşte.

Pe urma stelelor, trec paşii
Acestui trecător prin lume
Şi nu-nţeleg de ce anume
Plâng în surdină cârcotaşii...

Ei calcă-n cioburile urii
Şi sângerează de dureri,
Căci azi, ca mâine şi ca ieri,
Nu înţeleg rostul culturii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiu echinocţial

A mai trecut un an, în urmă au rămas
doar amintiri din întâmplări banale,
ajunse peste vreme-n acele de ceas
desprinse din cadrane echinocţiale.

Pentru o clipă-n punctele vernale,
din arealul anilor ce trec în zbor,
cu gânduri noi şi doruri ancestrale,
prin lume sunt doar simplu trecător.

Şi totuşi am lăsat câte ceva să fie
de bun folos acelora ce-n urma mea
vor încerca peste decenii să mai scrie,
o pagină de glorie istoriei să-i dea.

Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
Tăcerile-mi, mai lungi ca niciodată,
din tot ce-a fost, din câte am avut
în cuget calea dreaptă mi-o arată.

Şi-n spaţiul echinocţial ce încă vine
cu altă vârstă pusă într-un alt decor,
adaug anilor doar zile cât mai pline
simţind că pot prin viaţă să mai zbor.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 17.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe de iarnă

E frig, e ceaţă,
păşesc timid
prin zăpada fierbinte,
o lume murdară şi tristă
mă aşteaptă,
privind înainte...
De ce să mai merg,
şi, unde?
Frigul cu colţi ascuţiţi,
prin trupul livid
îmi pătrunde...
Rămân,
paşii-mi sunt tot mai grei,
zăpada devine culcuş,
ca în vis,
sătul de lumea amară,
îmi clădesc, aici, paradis...

poezie de Ion Ţoanţă din Rapsodie în mov (2016)
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe de iarnă

E frig, e ceaţă,
păşesc timid
prin zăpada fierbinte,
o lume murdară şi tristă
mă aşteaptă,
privind înainte...
De ce să mai merg,
şi, unde?
frigul cu colţi ascuţiţi,
prin trupul livid
îmi pătrunde...
Rămân,
paşii-mi sunt tot mai grei,
zăpada devine culcuş,
ca în vis,
sătul de lumea amară,
îmi clădesc, aici, paradis...

poezie de Ion Ţoanţă din "Templul Devenirii Noastre",
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin booking, dumnezeu

ia urma femeii ce se strecoară,
felină, pe străzile pavate cu lumină
spre un univers de sex preafrumos
ia urma femeii-republică –
da
veneţia a fost o mare putere maritimă
o leoaică cu ghearele ascuţite cândva
pe dale de marmoră
şi
nimeni nu pricepe acum noua putere turistică
noile sentimente pliate
-n pliantele viu contemplate
(?!) – ah, ia
urma creaţiei sale, prin booking, un dumnezeu
ars de soare în tricou marinar
scufundând o gondolă ca nouă
cale de imersie-n picătura de rouă
din colţul ochiului trimbulind
ah, lovind
fundul bărcii uşor cu călcâiul
puţin necrozat

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor în uitare

O pasăre mare zboară spre cerul albastru,
Un dor în derivă pluteşte în zare -
E singura-i urmă ce-o lasă
Şi gândurile mele toate-i urmează.

S-o fi lăsat speriată de trecere vremii,
S-o fi aruncat în zbor,
Şi s-o fi aflat rătăcită, ca un pui de porumbel
Care încă nu cunoaşte reperele cuibului!

Ah, pasăre sfioasă,
Mister şi spaimă crescu în urma ta volatilă!
C-un şarpe încolăcit în jurul pieptului,
Durerea celui ce rămâne singur, m-apasă.

Ah, pasărea mea cu pene ascuţite,
Aripile tale au sfâşiat văzduhul...
Şi greu se mai respiră-n urma ta,
Sunt doar frânturi de aer şi multe goluri.

Iar eu, lăsat în urmă cu priviri pierdute
În ceaţa propriilor lacrimi, mă-ntreb perpetuu:
La ce răscruce de uitare ai rătăcit cărarea dreaptă
Şi te-ai pierdut în zare?

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi albi

Păşesc pe-a vieţii cale în iarna care-ncearcă
s-acopere povestea de paşi lăsaţi în urmă
cu albul din noianul de fulgi ce vin în turmă
să-mi şteargă urma clară, sau chiar să o întoarcă.

Parcurg urcuşul singur, călcând pe stratul moale
ce-acoperă atâtea poveşti din alte visuri
ce au parcurs cărarea şi au lăsat doar scrisuri
citite printre gânduri, în timp ce merg agale.

Întorc, uşor, privirea, sunt multe urme şterse,
sau poate-‘s prea departe, sau unghiul mă înşeală,
căci gânduri mustrătoare mă scot din amorţeală
şi văd imagini clare, mai multe şi diverse.

Sunt chipuri de femeie în gânduri, printre urme,
ce mă îndrumă-n viaţă, ce-mi însoţesc parcursul,
văd chipul mamei mele, şi chiar i-ascult discursul,
mai văd un zâmbet care din dor mai vrea să curme.

Văd chipul Ei, mai apoi, al celei mai iubite,
cea care multe urme alături mi le-aşterne,
privind urcuşul aspru cu-aceleaşi griji materne
şi-mi dă, ca de plecare, săruturi nesfârşite.

Mă-ntorc din nou spre munte, încerc să ţin cărarea,
şi nu mă mai simt singur, nu simt nici oboseala,
las urme apăsate şi uit şi răfuiala
cu iarna, căci în munte e ea acum: chemarea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urma mea

Ani tot mai mulţi se-adună-n urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
iar timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfinţit dispare.

Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviţi cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtaţi cu-n bocet de sibile.
În glasul vostru parcă desluşesc
reproşuri grele, care mă destramă,
şi tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.

Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai ştiu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v-aş ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiţi o ultimă privire,
şi câte-o şoaptă din cerescul glas,
să le păstrez, în gând, ca amintire.

Rămân cu sufletul cuprins de dor
şi simt că veţi pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecerea prin lumină

! cărarea înspre lumea ta
putea-o-voi a o urma?
ştiu: în ce parte-oi apuca,
de paşii Domnului voi da
şi, dacă voi afla că sângeri,
mi-oi pierde urma printre îngeri,
ca-n Rai, eu duhul să-mi înec,
când trupu-mi prin lumină-mi trec...
ştii bine la ce mă refer:
sunt râul care curge-n cer
şi cred că,-n drumu-mi spre sfiinţă,
timpu-i suiş spre pocăinţă!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe, vorbe, vorbe...

trebuie alese vorbele cu grijă,
vorbele lasă urme – îţi aminteşti
mai târziu de ele – aşa cum şi paşii rămân în zăpadă,
trebuie alese vorbele (însă e uneori atât de uşor
să ştii să aşezi vorbele unele lângă altele
sa însemne ceva – ceva ce nu se mai aşează
deloc exact peste ce ştii tu cu adevărat
ca e în tine – că simţi.
oricine poate să facă vorbe unele după altele –
oricine poate să vorbească – nu asta
e principalul – ar trebui poate alese
tocmai cuvintele care să nu spună prea mult.)
şi pe urmă, fiecare din vorbele acestea
ca nişte urme în zăpadă...

poezie clasică de Mircea Ivănescu din Versuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiu echinocţial

SPAŢIU ECHINOCŢIAL
Din iarna risipită, în cuget au rămas
doar amintiri din întâmplări banale,
ajunse peste vreme în acele de ceas,
întinse pe cadrane echinocţiale.

Ducând în suflet punctele vernale,
prin arealul anilor ce trec în zbor,
cu forţe noi şi doruri ancestrale,
prin lume sunt doar simplu trecător.

Şi totuşi am lăsat câte ceva să fie
de bun folos acelora ce-n urma mea
vor încerca peste decenii să mai scrie,
o pagină de glorie istoriei să-i dea.

Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
tăcerile-mi, mai lungi ca niciodată,
din tot ce-a fost, din câte am avut
în cuget calea dreaptă mi-o arată.

Şi-n spaţiul echinocţial ce încă vine
cu altă vârstă, pusă într-un alt decor,
adaug anilor doar zile cât mai pline
simţind că pot prin viaţă să mai zbor.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu urma calea bătătorită. Mergi în schimb acolo pe unde nu a mai păşit nimeni şi lasă o urmă.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întruchipat în aşteptare

Pe unde mergi, să-ţi calc pe urme
Şi unde gânduri îţi rosteşti,
Să ţi le prind din zbor, trupeşti
Să le adulmec, să mă îndrume?

În care timp, din calendar,
Îţi pui amprente de solstiţii,
Să-ţi caut ierni din dispariţii,
Să ştiu când vara o porţi dar?

Pe care pagini le citeşti,
Să-ţi pătrund literă în pupilă,
În priviri caste de-o idilă
Trupul de iris să-mi clăteşti?

În care anturaj te învârţi,
Să-şi sorb din dulcele de albină
Din zbor floral de balerină,
Să mă încânt, când taci şi asculţi?

Pe când să te aştept, senină
Ca Soarele spălat de nori,
Cu raza să-mi topeşti fiori,
Să mă aprind... cum Luna, plină?

În care stea sălăşuieşti
Şi când cobori, din nou, lumină,
Să-ţi ating luciu-n cer, ce-anină
Privirea mea, de mă zăreşti?!

Neştiut sunt, ca noua floare
Din fulg de iarnă... în aşteptare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

sunt singur ca un cuib de cuc
înainte de faceri de lume
sunt singur ca un nu am unde să mă duc
din mijlocul propriei hume

sunt singur numai eu şi zăpadă
la un ospăţ de lumină
cu iris de lună venit ca să vadă
şi cu un tu nu mai eşti să-ţi pun vină

sunt singur ca zăpada azi-noapte
un flutur
zărit ultima oară
cu umbra crăpată în spate

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleca un tren

Ploua tăcut în seara noastră,
iar trenul ce pleca din gară
avea doar chipu-ţi la fereastră
cu zâmbetul rămas afară.
Pleca încet, dar nu ştiu unde,
lăsând în urmă mica gară,
iar eu priveam rănit de-afară
prin stropii ploii tremurânde.
Rămas acolo-n prag de seară,
mergeam confuz, în urma ta,
văzând că trenul ce pleca
purta o mască mortuară.

Dar unde pleci?–te-am întrebat,
cu glas pierdut, în ploaia rece,
când trenul aştepta să plece
cu chipul tău, în păr buclat...
Nu mi-ai răspuns, dar ai zâmbit,
privind peronul cenuşiu,
unde plângeam încă mâhnit
plecarea ta c-un tren pustiu.
Plângeam încet cu fulgi de nea
care-mi cădeau în suflet doar,
iar tu, din trenul selenar,
priveai adânc uimirea mea.

Dar ai plecat, într-un târziu,
iar chipul tău, rămas o pată,
mă răscolea fără să ştiu
de-o să mai vii-napoi vreodată.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediţia: 31 decembrie 2019 (31 decembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cadeca

Cadeca bruma peste frunză somnul meu,
Cadeca frunza pe pămant sub pasul meu
Zăpada se aşterne-apoi pe urma
ce-am lasat in urma mea.
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jur nu esti aici deci trebuie să.... ies
Afară. Te caut pe alei.

Cadeca frunza pe o bancă pasul meu. Cadeca frunza pe pămant ca-n visul meu? Ba nu, aici zăpadă nu-i. Doar frig.
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jur nu esti aici deci trebuie să.... intru
În cârciumă. Şi caut chipul tău pe chipul altor feţe.
Cadeca plumbul greu pe masă capul meu
Cad sticlele golite-n jurul meu.
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jur nu esti aici deci trebuie să.... ies

Cadeca noaptea peste toate trupul meu
Cade o frunză peste mine, cad şi eu....
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jur nu eşti aici deci trebuie... nu pot să mă ridic - văd o lumină!!

Cadeca ploaia peste tine gândul meu
Cadeca fumul către cer sufletul meu
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jos..... eşti lângă mine....

poezie de Cristian Sorin din nepublicata
Adăugat de Cristian Sorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici urme nu sunt

Alerg pe zăpada îngheţată ca pe hârtie
unde să mă opresc, nu apare niciun drum,
nici urme nu sunt,
imensitatea albă prinde depărtarea în dungi subţiri.

Copacii şi ei sunt sculptaţi în tablou,
în ochii mei joacă toate liniile
doar mâinile îngheţate şi ele
caută pri buzunare
monade de căldură.

Caută-mă,
apropie drumurile de mine
şi lasă-mă să vin în oraş la tine
unde îţi voi pipăi trupul cald şi alb
ca pe un bibelou de porţelan.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a rătăcit şi urma...

Pe cărarea de la Rediu mi-am pierdut paşii în timp,
Mi s-a rătăcit şi urma către casa părintească,
De vreo şapte ani încoace pe cărarea de pe câmp
Nu mai trec şi-au început spini şi bălării să crească

Am bătătorit cărarea-n ierni cu ger şi-n veri fierbinţi
Prin mireasma de răşină de la crengile de pin
Nu simţeam nici ger, nici ploi când mergeam către părinţi
Ca să fac din toamna mea, toamna lor cu cer senin

Parcă-i văd cum aşteptau cu privirea înduioşată
Şi împovăraţi de ani păreau umbre a tot ce-au fost
Aveau ochii plini de rouă aţintiţi mereu spre poartă
Doar ca să-şi vadă copiii... altfel viaţa n-avea rost...

Dar s-au dus în zbor cu îngeri lăsând umbrele sub cruce
Împăcaţi cu soarta lor şi credinţa-n Dumnezeu
Au lăsat a nimănui casa lor de la răscruce,
Eu am rătăcit cărarea, dar îi port în gând mereu...

Astăzi fac cărări spre stele cu privirea către cer
Şi prin casă ard tămâie cu miros ca de răşină
Dar nu pot oricât aş vrea să-i mai protejez de ger
Doar aprind o lumânare şi plec capul spre ţărână...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!