Spaţiu echinocţial

SPAŢIU ECHINOCŢIAL
Din iarna risipită, în cuget au rămas
doar amintiri din întâmplări banale,
ajunse peste vreme în acele de ceas,
întinse pe cadrane echinocţiale.

Ducând în suflet punctele vernale,
prin arealul anilor ce trec în zbor,
cu forţe noi şi doruri ancestrale,
prin lume sunt doar simplu trecător.

Şi totuşi am lăsat câte ceva să fie
de bun folos acelora ce-n urma mea
vor încerca peste decenii să mai scrie,
o pagină de glorie istoriei să-i dea.

Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
tăcerile-mi, mai lungi ca niciodată,
din tot ce-a fost, din câte am avut
în cuget calea dreaptă mi-o arată.

Şi-n spaţiul echinocţial ce încă vine
cu altă vârstă, pusă într-un alt decor,
adaug anilor doar zile cât mai pline
simţind că pot prin viaţă să mai zbor.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiu echinocţial

A mai trecut un an, în urmă au rămas
doar amintiri din întâmplări banale,
ajunse peste vreme-n acele de ceas
desprinse din cadrane echinocţiale.

Pentru o clipă-n punctele vernale,
din arealul anilor ce trec în zbor,
cu gânduri noi şi doruri ancestrale,
prin lume sunt doar simplu trecător.

Şi totuşi am lăsat câte ceva să fie
de bun folos acelora ce-n urma mea
vor încerca peste decenii să mai scrie,
o pagină de glorie istoriei să-i dea.

Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
Tăcerile-mi, mai lungi ca niciodată,
din tot ce-a fost, din câte am avut
în cuget calea dreaptă mi-o arată.

Şi-n spaţiul echinocţial ce încă vine
cu altă vârstă pusă într-un alt decor,
adaug anilor doar zile cât mai pline
simţind că pot prin viaţă să mai zbor.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 17.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tot ce am...

A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,
simt clipele prin amintiri cum zboară
din câte-au fost, din câte-au mai rămas
duc mai departe-a timpului povară.
Şi nu mă plâng, şi nu regret nimic,
las timpului destinul să mi-l treacă –
din ieri, din azi, din mâine mă ridic
chiar dacă-ar fi să sap şi-n piatră seacă.

Ani grei s-au adunat în urma mea
tăcerile, mai lungi ca niciodată,
din gânduri îmi alungă piaza rea
şi calea dreaptă-n suflet mi-o arată.
Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
cărările îmi par tot mai schimbate,
din tot ce am, din câte am avut,
în inimă-mi rămân doar nestemate.

Ridic cu ele-n cuget un altar,
pentru tăceri loc sfânt de întrupare
din vorbele arzânde ca un jar,
de strajă stând pe dune mişcătoare.
Chiar dacă toamna vieţii a sosit,
nu mă opresc din drum, merg înainte,
pornind tăcut din locul hărăzit,
mă-ndrept tot mai smerit spre cele sfinte.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adun în mine...

Adun în mine ani cu hărnicie
din frunzele copacilor nemuritori,
să îi sădesc în viţele de vie
când toamna-n brume cade peste flori.
Nu mă opresc din mersul meu prin lume,
neobosit colind peste iubiri şi dor,
mă folosesc de haruri fără nume
când trec grăbit şi le culeg din zbor.

Popasuri lungi prin suflete rănite
mai fac şi le alint lăsându-le în dar
licori curgând din marile ispite
păstrate-n amfore vrăjite de stejar.
Nu mă opresc prin casele blamate,
plătind amoruri false, date la oca,
nici nu adun cuvintele furate
strigate noapte-n cântecul de cucuvea.

Sunt doar un simplu trecător prin lume,
Trudind din greu ca să îmi fac un rost,
pe cartea mea, la urmă, doar un nume
va sta să v-amintească cine-am fost.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decor între viaţă şi moarte

Ascult, meditez şi încerc să-nţeleg
tăcerea din gândul ce stă să pornească,
dar încă rămas priponit în talveg
pe-o albie sură din bolta cerească.
Mai caut răspunsuri în anii pierduţi
prin vagi amintiri ce nu vor să mă lase,
în care mai plâng copii nenăscuţi
din mame uitate sub gloanţele trase.
.
Şi voci neştiute aud din trecut,
ajung la ureche în zeci de jargoane,
în inimă creşte un zvon nevăzut
din aripa gândului rupt din pripoane.
Iar gândul aleargă prin timp înapoi,
mi-aduce în cuget o lume trădată,
cu umbre rămase din vastul război
în care soldaţii mai mor încă-odată.
.
Se scurge prin mine tărâmul străin,
cu chipuri trezite din moarte la viaţă,
purtând peste zâmbete stropi de venin
şi măşti de revoltă cusute pe faţă.
Azi încă mai mor în ne-patria lor
eroi din legende, trimişi prea departe,
ajunşi amintiri în străinul decor
rămas adormit între viaţă şi moarte.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decor între viaţă si moarte

Ascult, meditez şi încerc să-nţeleg
tăcerea din gândul ce stă să pornească,
dar încă rămas priponit în talveg
pe-o albie sură din bolta cerească.
Mai caut răspunsuri în anii pierduţi
prin vagi amintiri ce nu vor să mă lase,
în care mai plâng copii nenăscuţi
din mame uitate sub gloanţele trase.

Şi voci neştiute aud din trecut,
ajung la ureche în zeci de jargoane,
în inimă creşte un zvon nevăzut
din aripa gândului rupt din pripoane.
Iar gândul aleargă prin timp înapoi,
mi-aduce în cuget o lume trădată,
cu umbre rămase din vastul război
în care soldaţii mai mor încă-odată.

Se scurge prin mine tărâmul străin,
cu chipuri trezite din moarte la viaţă,
purtând peste zâmbete stropi de venin
şi măşti de revoltă cusute pe faţă.
Azi încă mai mor pentru patria lor
eroi din legende, trimişi prea departe,
ajunşi amintiri în străinul decor
rămas adormit între viaţă şi moarte.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 28.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adunând în suflet veşnicie

De mă duc cu gândul în trecut,
să privesc prin vreme încă-odată,
cât-aş vrea să-o luăm de la-nceput,
viaţă dragă-n amintiri păstrată...!

Chiar bătut de iernile prea reci
sau de toamnele-mbrăcate-n ceaţă,
alergând pe vechile poteci,
aş mai vrea să râd cu tine, viaţă.

Prin păduri de fag şi de stejar
noi cărări ascunse să mă cheme,
frunze dantelate de arţar
umbră să îmi fie peste vreme.

Sub înaltul cerului deschis,
peste văi ascunse între dealuri,
sufletul să-mi fie paraclis
gândului brodat cu idealuri.

Către viitor deschis zburând,
timpului să-i mai adaug zile,
prin fâneţe să privesc oricând
zâmbetul frumoaselor copile.

Şi privind spre chipurile lor
tinereţea vajnică să-mi fie,
să mă-mbăt cu apa din izvor
adunând în suflet veşnicie.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 21.04.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnie

Ascult, meditez şi aştept să-nţeleg
tăcerea din gândul ce-ar vrea să pornească
dar încă rămas priponit în talveg
pe-o albie sură din bolta cerească.
Mai caut răspunsuri în anii pierduţi
prin vagi amintiri încercând să mă lase,
în care mai plâng copii nenăscuţi
din mame uitate sub gloanţele trase.

Şi voci neştiute aud din trecut,
se scurg prin ureche în zeci de jargoane,
în inimă creşte un zvon nevăzut
din aripa gândului rupt din pripoane.
Iar gândul aleargă prin timp înapoi,
mi-aduce în cuget o lume trădată,
cu umbre rămase din tristul război
în care soldaţii mai mor încă-odată.

Se scurge prin mine tărâmul străin,
cu chipuri trezite din moarte la viaţă,
purtând peste zâmbete stropi de venin
şi măşti de revoltă cusute pe faţă.
Azi încă mai mor în nepatria lor
eroi fără voie, trimişi prea departe,
ajunşi amintiri în străinul decor
al căii parcurse din viaţă spre moarte.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe literare
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu aruncaţi trecutul...

Ani mulţi s-au adunat în urma mea,
nu fac acum bilanţuri efemere,
dar cred că am lăsat câte ceva
din frământări, din chinuri şi durere.

Cărările umblate s-au schimbat,
n-au mai rămas decât în amintire,
dar, Doamne, oare nu ar fi păcat
să ne-aruncăm trecutu-n cimitire?

În viaţa noastră ce ar mai conta? –
dacă-am uita de casa părintească,
sau şcoala sfântă care ne-nvăţa
să ne mândrim cu glia strămoşească.

Ce să mai zic despre părinţi şi fraţi? –
că am trecut prin viaţă împreună...
Cum să rămână peste timp uitaţi? –
în suflete sunt zestrea cea mai bună!

De n-ar fi ei, nu am avea trecut,
nici viitor deschis şi nici destine! –
pribegi prin viaţa fără de-nceput,
doar slugi am fi prin ţările străine!

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe crenel

Nori negri se adună peste cer,
se lasă grei pe ziduri la cetate,
din salba gândurilor mele pier
speranţele din amintiri trădate.
Dar caut încă visul dispărut
prin neiertări întinse ca o pată
pe dorurile-ntoarse din trecut
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.

Doar urme de visare au rămas,
pe clipele de neuitare vie,
bătute în pendulul de la ceas
la margine de tristă veşnicie,
când pasul se aude pe crenel
la ora fixă-a gărzilor schimbate
şi-a armelor depuse în rastel
pe rafturile-n şir, numerotate,
la orele când timpul monoton
mai cerne încă clipe cadenţate
peste oftatul bietului planton
rămas să te salute din cetate.

De pe crenel deasupra te zăresc,
când norii se destramă dintr-odată,
iar chipul tău, c-un zâmbet nefiresc,
sub curcubeul frânt mi se arată.
O, vis nebun! – este un simplu nor
uitat pe cer, la margini de furtună,
sau doar năluca ruptă dintr-un dor
pierdut cândva pe razele de lună.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipele din acele de ceas

Trec orele haine prin àcele de ceas,
rostogolind minutele prin vreme,
iar zilele prea scurte care-au mai rămas
par visuri vagi cernute din poeme.
Ascult poemele ajunse pe înserat
pe-o aripă de doruri decupată
din sfinte amintiri pe care le-am uitat
pe-o margine de toamnă-ntârziată.

Din versurile cu-nveliş de catifea,
rescrise la o margine de oază,
parcă aud cuvintele din vocea ta
cu incantaţii care mai păstrează
mirajul nopţilor de august dantelat
pe armonii de sacre jurăminte
rostite-n taina cadă-a dorului lăsat
sub ceru-ntins pe-aducerile-aminte.

Aud chiar clipele din acele de ceas
care-mi şoptesc, pe strune de romanţă,
că din trecutul nostru încă-a mai rămas
un gând jertfit pe-o ultimă speranţă.
La margine de timp încerc şă îl aşez
în haina neuitărilor rămase,
ca să-l alint în nopţile când te visez
trecând prin oaze-n straie de mătase.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp peste timp

Revine în cuget un gând călător
şi timp peste timp aleargă-napoi,
copilul din mine mă prinde din zbor,
pe aripi de vis plutim amândoi.
Din tolbă descarcă poveşti minunate,
cu straie purtate cândva în trecut,
în lada de zestre a minţii păstrate,
închisă ermetic c-un dor convolut.

Tărâmuri pierdute revin în tăcere
cu dulci amintiri desfăcute ad-hoc,
din traista ţesută în ierni austere
cu jarul rămas pe tăciunii din foc.
Mă văd alergând pe păşuni nesfârşite
prin iarba crescută cu firul mănos,
picioarele goale, cu rouă stropite,
întorc, peste vreme, poteca pe dos.

Ajung lângă râul cu unde rebele,
jucând graţios peste pietre-argintii,
pe bolta senină tu treci printre stele,
m-aşez lângă mal aşteptând să revii.
Dar gândul se rupe în umbrele sure
ajunse din sobă pe albul tavan,
ca-n jocul bizar de pe cer să te fure,
când treci printre astre în mitic rădvan.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda vieţii

Oglinda vieţii-ntoarsă spre trecut
cu amintiri se umple dintr-odată,
din tot ce-a fost, din câte am avut,
în visul meu se-adună şi fac roată.
Se-nvârte roata-n falnicul decor,
mai necuprins decât se-ntinde zarea,
un val de amintiri, năucitor,
inundă cu imagini neuitarea.

Iar timpul parcă s-a oprit pe loc,
în universul gândurilor mele,
să pot privi acest decor ad-hoc –
tot ce-am trăit - cu bune şi cu rele.
Dar, Doamne, toate s-au amestecat,
iar binele cu răul, împreună,
pe-aripi de vis venind, neîncetat,
îmbrăţişate-n grabă se adună.

Încerc să le separ în mintea mea,
să înţeleg cum am trecut prin viaţă,
dar timpul să aştepte nu mai vrea,
din visul meu rămâne doar o ceaţă.
Dar cugetul, gonind afară hăul,
aprinde-n suflet candelă aleasă
să pot vedea că binele şi răul
în inimă împart aceeaşi casă.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda vieţii

Oglinda vieţii-ntoarsă spre trecut
cu amintiri se umple dintr-odată,
din tot ce-a fost, din câte am avut,
în visul meu se-adună şi fac roată.
Se-nvârte roata-n miticul decor,
mai necuprins decât cuprinde zarea,
un val de amintiri, năucitor,
inundă cu imagini neuitarea.

Iar timpul parcă s-a oprit pe loc,
în universul gândurilor mele,
să pot privi acest decor ad-hoc –
tot ce-am trăit - cu bune şi cu rele.
Dar, Doamne, toate s-au amestecat,
iar binele cu răul, împreună,
pe-aripi de vis venind, neîncetat,
îmbrăţişate-n grabă se adună.

Încerc să le separ în mintea mea,
să înţeleg cum am trecut prin viaţă,
dar timpul să aştepte nu mai vrea,
în visul meu rămâne doar o ceaţă.
Dar cugetul, gonind afară hăul,
aprinde-n suflet candelă aleasă
să pot vedea că binele şi răul
în inimă împart aceeaşi casă.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndoiala

O, cum se duce şi această vară,
pe nori de vis, de dulce ficţiune,
şi, iată, toamna se aşterne iară
pe umbra ta ce-n asfinţit apune.

Din zări târzii trecute împreună
în suflet dor de ducă se strecoară,
iar marea frământată de furtună
desface-n larg icoana ta bizară.

Şi gândul meu, pe căile astrale,
hipnotic se întinde peste vreme,
trecând peste bariere ancestrale,
ca din trecut acasă să te cheme,

Să te întreb de-a fost adevărată
iubirea ta, cum astăzi mi se pare,
sau poate să îmi zici că niciodată –
doar simplă aventură trecătoare!

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaşteri

De câte ori ani voi renaşte,
Voi trece totul în replay;
Ca timp, ce vrea uitat să caşte,
Să nu-mi ia nici uşori, nici grei...

Să-mi refac pline amintiri;
Să le-am bagaj de zile negre,
Când vor diminua priviri...
Şi gândurile or fi tenebre.

De câte ori mă voi renaşte,
Voi preţui umanitate;
Cu ştiinţa, misticism de moaşte,
Mă voi ruga în pietate...

... Să mi se lase încă loc,
Un timp, pe crusta înflorită;
S-o simt sub talpă, să mă joc
De-a viaţa, încă neoprită!

De câte ori mă voi renaşte,
O să plâng tot ce-a dispărut;
Că nici Crăciun, An Nou, nici Paşte,
Nu mai m-au... Toate s-au trecut!

Să-mi fac, oricum ar fi, senin
Din zile, nopţi să am cu vise!
Plecat, să fiu un pelerin,
Să mă reîntorc prin uşi închise.

De câte ori mă voi renaşte
Voi sta cu mine, tot mai mult,
Atât de drag, de-a mă cunoaşte;
Doar eu cu gândul, ce-mi ascult...

Să-mi pun din inimă pe jar,
Să-i gust vechile sentimente
Şi din pupile să fac far;
Sa-mi dea lumini... incandescente.

... De atâtea ori, mă voi renaşte
Ca să văd suflete întâlnite;
Ce-n minte, ascunse, mă vor paşte
Pe veci... Şi-n oasele împietrite...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar azi

ninge
cum odată ningea
prin cuget

în suflet
răsar alte drumuri
legănate de ierburi

ce rost au
ninsorile nesăbuite
peste gândul rămas?

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roua cade din belşug; până înainte cu vreo trei zile a fost vreme ploioasă, acum s-a înseninat,
peste zi sunt călduri mari, dar nopţile sunt răcoroase.
Merg cosaşi singuratici, ori câte doi, câte patru, sau în pâlcuri, şi uliţa răsună de vorbele lor pline
de sănătate, limpezi şi tari, care trec uşor prin aerul proaspăt. Uneori dintr- un pâlc izvorăsc râsete, şi
câte unul se izbeşte cu palma peste iţarii de pânză albă.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, La coasă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Îmbrăţişez acum, în amurg,
Clipele ce-n grabă au trecut,
Ce au lăsat în urma lor, o viaţă,
Doar o viaţă a unui simplu om
Şi –o tolbă plină cu poveşti,
Poveşti ce fac deliciul zilelor,
Într-un prezent năucitor.

Le răsfoiesc filă cu filă
Şi descopăr că-n interiorul meu
Plin de lumină şi mister
Găsesc răspunsuri la întrebări
Şi jocul faptelor de altă dată,
O altă valoare –n ele poartă
Şi sensul vieţii îl recompun.

Copilărie, primăvara dulcei tinereţi,
Uvertura adevăratei vieţi,
Tărâmul zânelor, Ilenelor Cosânzene
Lui Prâslea şi al Feţilor frumoşi
Bună dimineaţa, şi îţi spun,
Eşti roua care plânge-n grădina mea,
Zâmbetul colorat şi perlat al florilor,
Care îmi amintesc tot mereu că
Tu eşti cea care m-ai făcut să zbor
Peste dealuri, plaiuri, ca un planor,
Şi-n anii mei în pribegie
Să visez neîntrerupt şi să mă-nalţ
Până la cer, gazda –n noapte a stelelor.

Copilărie, bună seara eu îţi spun,
Când cruda ta magie peste timp,
S-a mai pierdut pe drumul vieţii,
Dar ancorată eu am rămas
În basmul tău de-odinioară
"Tinereţe fără bătrâneţe
Şi viaţă fără moarte"
Voi reuşi eu oare să –nteleg vreodată,
Al lui mesaj profund ce-l poartă?

Copilărie dragă, nu-ţi spun şi rămas bun,
Cu mine te tot port în suflet şi nu oricum
Cu amintiri şi multe doruri care,
Se reaprind ca focul din scântei,
Ca lumina soarelui la răsărit
Şi a lunii ce-n noapte-i ţine loc
Când el deja a asfinţit.

poezie de Georgeta Ganea (24 iulie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp şi destin

TIMP ŞI DESTIN

O, cum se duce timpul pe căile astrale
şi-n fiecare clipă ne poartă prin destin,
lăsând-ne în gene repere ancestrale
să jaloneze calea urmaşilor ce vin.

Astfel ne trece viaţa, cu bune şi cu rele,
fără să ştim, anume, ce fi-va după noi,
călătorind cu gândul spre neştiute stele
la mii de ani lumină-nainte sau-napoi.

N-ajunge nici lumina acolo unde gândul
ne poartă într-o clipă prin spaţiul infinit,
să ne aducă taina ce-a zămislit Cuvântul
la marginile lumii în timp nedefinit.

Cuvînt-dumnezeire, ce arde ca o torţă
în sufletele noastre, orfane pe pământ,
ca să primim în cuget nemuritoarea forţă
din veşnicia sacră a Duhului Cel Sfânt.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără partitură

Toamnele venite din trecut
se aşază-n cuget către seară,
îmi aduc, cu vântul nevăzut,
amintiri lăsate într-o gară.
Aş fi vrut cu mine să le iau,
laolaltă să le am pe toate,
dar în gară încă mai veneau
trenurile pline cu păcate.
Ah, păcate, puse într-un nai,
cu mătase-n notele cântate,
pentru muze, cu parfum în grai,
înţelease doar pe jumătate,
doruri nesfârşte, fără glas,
spintecând uitarea-nşelătoare,
dar ştiam că încă au rămas
zilele din toamna următoare.
Am venit să le aştept tăcut
în acelaşi colţ uitat de gară,
când sosea pe şine, nevăzut,
trenul cu fanfara militară.
Amintirile-au căzut subit
în extaz, cu sufletul la gură,
peste visul magic regăsit
în bemolii fără partitură.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe literare (6 noiembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!