Strigoi

Mi-e frig de mine şi m-alung
Dintr-un mormânt creat din lut
Cu margini galben colorat,
Şi cu pământul drept capac.

Sunt blestemat să mă accept...
Strigoi cu ochi şi oase moi,
Mă plimb slăbit printre morminte
În timp ce plâng nişte cuvinte.

Mă ţine cimitirul-n braţe
Cum ţine câmpul o paiaţă,
S-alung din sfintele morminte
De pe la cruci babe smintite.

Mă ceartă popa de necaz
Că umblu noaptea prin oraş
Doar cu cămaşa mea de in
Şi-o lumânare ca un fir.

Sunt vinovat de noaptea-mi tristă
Ce-apasă peste nefiinţă...
Sunt un strigoi creat din ploi
Ce mi-au spălat mormântu-n zori.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt polenul din cuvinte...

1. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare,
o lacrimă de-a ei mă doare
căci toate lacrimile-s sfinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

2. Eu sunt polenul din cuvinte,
peste câmpii vântul mă poartă
şi bat la fiecare-n poartă
şi plâng în ochiul tău fierbinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

3. Eu sunt polenul din cuvinte,
Hristos din slovă mă coboară
şi mă împraştie prin ţară,
balsam pe rană să alinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

4. Eu sunt polenul din cuvinte,
eu vin acum cu vestea bună
să-ţi fie pavăză-n furtună
şi pentru zilele cumplite.

Eu sunt polenul din cuvinte.

5. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare
ce rodu-n pântecul ei moare,
alerg acum printre morminte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dincolo de moarte

Am creat din moarte poezie,
Iar din delir şi nebunie
Am născocit azi pe hârtie
Un flux mortal de nemurire.

Am suferit în adormire
Şi m-am născut în veşnicie,
Printre miresmele funebre
M-am rătăcit de mine.

Am rezistat prin a muri
Şi m-am născut pentru a fi,
Am născocit din frică
Mormintele de sticlă.

Am plâns cu moartea-n noapte
Şi m-am trezit departe,
Am căutat să mor
În iad să mă cobor.

Am căutat morminte
Punându-le în minte,
Am zăbovit la cruci
Citind cuvinte lungi.

Şi m-am pierdut de tine,
Plecai la cer, copile,
Pierzându-vă pe voi,
M-am rătăcit în nori.

Am întâlnit pe-ai mei
Şi pe străbunii tăi
Şi-o să vă scriu de ei
De-o să găsesc condei.

poezie de Vasile Şerban din Drumul spre cer (2023)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre Morminte!

Oameni care au fost şi nu mai sunt,
Cei care au rămas le-au făcut câte un mormânt.
Ei sunt morţi, şi nu-şi mai aduc aminte,
De cei vii, care merg printre morminte!

Au adormit într-un somn adânc şi nu au vise,
Noi am rămas să visăm în continuare la uşi deschise!
Cei ce au dispărut ne-au lăsat câte un gând,
Noi am rămas ca să le ducem flori la mormânt.

Suflete vii ce acuma nu mai sunt,
Iar unii dintre noi îi vom urma curând.
La câţiva dintre ei istoria le păstrează amintirea vie,
În timp ce unii dintre noi se pregătesc să nu mai fie!

Noi, toţi ne-am născut rând pe rând,
Ei au plecat dintre noi vrând-nevrând.
Cei care au rămas vor să umple şi să conducă pământul,
Iar pe cei care sau dus i-a înghiţit mormântul!

poezie de Ovidiu Kerekes (24 noiembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt cel ce iubeşte pământul

Cât mi-e de ruşine că plâng,
cât mi-e de ruşine,
cât mi-e de ruşine de ploaia
ce mă îneacă în mine.

Cernit de gratii de plâns
ce pot face
cu jalea ce mă clatină
încolo, încoace.

Nu pot trece printre lacrimi
ca un înotător.
Sunt cel ce se dă la fund
necerând ajutor.

Sunt cel ce iubeşte pământul
acoperit de ape,
sunt cel ce se leagănă la fund
cu tine în braţe, aproape.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu din Elegie pentru floarea secerată (1967)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt cel ce iubeşte pământul

Cât mi-e de ruşine că plâng,
cât mi-e de ruşine,
cât mi-e de ruşine de ploaia
ce mă îneacă în mine.

Cernit de gratii de plâns
ce pot face
cu jalea ce mă clatină
încolo, încoace.

Nu pot trece printre lacrimi
ca un înotător.
Sunt cel ce se dă la fund
necerând ajutor.

Sunt cel ce iubeşte pământul
acoperit de ape,
sunt cel ce se leagănă la fund
cu tine în braţe, aproape.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu din volumul: Elegie pentru floarea secerată (1967)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valuri şi morminte

Am lăsat urme de
fiară - în istorie-
amuşinând valuri şi morminte,
certată cu pământul
şi cu apele mării:
cu bunul pământ, primitor de seminţe şi corpuri,
cu bolţile fluide ale mării,
cu tunelurile ei care duc în adâncuri...
Şi-atunci, am blestemat pământul,
plin de strămoşi,
dar, mai ales, am blestemat
bunul val al mării, edificiul ei fluid,
înfrăţit
cu trupul purificat
al înecatului!

Am fost certată cu pământul, cu apa...
cu stihiile aerului – nu;
mi-au rămas - drept mângâiere –
pentru mult, mut timp...

Şi mă miram...
Şi m-am mirat - îndelung –
de necurmatul alint al
leagănului zbuciumat al cerului,
botezat cu apă, botezat cu
pământ şi
botezat cu focul (care nu,
nu mi-a luat niciodată
mai nimic)...

O vreme am ţinut minte
ura mea precară...
Pe urmă am uitat...
Şi, la urmă de tot, mi-a adus aminte...

Rănile vechi şi suspinele vechi
mureau singure,
fantomatic migrând,
se pare,
pe urmele fiarelor ca mine,
ca o mireasmă de fiară,
traversând, la apus,
mormintele, spre păduri...

Uitarea mea
s-a împărţit
între
morminte
de pământ şi
morminte de
apă...
uitare
neîmpăcată,
uitată...

Şi-o parte din mine - o parte
ca un
parfum -
a rămas (mult) în urma
gândurilor,
a rămas în urma
durerii,
să scrie singură,
cu paşi sălbatic – ritmaţi,
istoria bunului val al înecatului...

Şi duhul suspinelor
se plimba pe deasupra apelor,
singur, în nopţi sau
în zile deşarte,
fără de mine...

Pe urmă mi-am amintit totul
ca să pot să cânt...

poezie de Dana F. Zaharia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret

Eu sunt sălbatec ca un vis
Ce noaptea liniştea sugrumă,
Ca un profet păgân închis
În carapacea mea de humă.

Eu sunt înalt ca un stindard
Ce-i ros de umbră şi de glorii,
Ca un păcat spălat de nard
În patruzeci de purgatorii.

Eu sunt pribeag ca un strigoi
Ce scuipă lumea cu blesteme,
Ca un nebun cu pumnii goi
Şi tidva plină de poeme.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Prepoem", an II, seria II (19 iunie 1941)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând mort

Mi-e aşa şi-aşa se pare
Mi-e aşa indiferent
Mi-e cum e la orişicare
Când le e timpul absent

Mi-e mai bine de o oră
Mă simt altfel de atunci
Aş putea să joc şi-o horă
Dar cu cine printre cruci

Mi-este osul stâng mai bine
Şi pe dreptul nu îl simt
Simt doar recele în mine
Şi căldura din pământ

Mi-e aşa şi-aşa se pare
Aşa-mi place să mă mint
Arde sus o lumânare
Pâlpâie peste mormânt

Mi-e o linişte de toate
Nu aud nimic nicicând
Nici chiar clopotele sparte
Sigur bat din când în când

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl meu

De ce nu sunt creat la fel,
"Integrul ", dex-dicţionar...
De ce nu-s bunul planetar,
De ce nu sunt, un eternel?

Îl am în minte, drept, semeţ;
Avea o alură de stăpân,
Esenţa, la superlativ, de bun...
Era timid şi îndrăzneţ.

Mi-a dat aviz de calitate
Cu tot, ce-n timp a adunat
Intuitiv, din învăţat...
Fructu-i sunt la maturitate.

Îl mai iubesc şi-acum visând...
Îl am în piept, picior, în minte,
Îl am în scris, îl am cuvinte...
Îl am în zâmbet, mi-e în gând.

Sunt copia-i... nu vreau umil,
Sunt clona lui de-a fi precis.
Îi am bun-simţ la interzis...
Sunt doar rebutul său, copil...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

1907

S-a întâmplat în ‘907, pământul să ne cheme-n moarte.

Ne-alungă viaţa de la masă, ne biciuieşte neîncetat,
Ne plâng copiii în pridvor, de foame urlă un popor.
Sus, în palate, ghiftuită stă boierimea mulţumită,
Ciocoii strică-un viitor, prin sate moare un popor.

Ne cheamă moartea ne-ncetat din iadul ăsta blestemat,
Ne plâng strămoşii sus, din cer biete schelete pe ogor.
La capitală, boiernaşii se plimbă-nfofoliţi în blană,
Iar în bordeiele de lut ne cere iarna greu tribut.

Ne-am răsculat în primăvară când moartea ne chema afară,
Am luat conacele prin luptă şi am trecut boieri prin furcă.
Am pus pe foc o ţară-ntreagă, voind ca toţi să înţeleagă...
Cuţitul ne-a ajuns la os, nu mai răbdăm fără folos.

Armata a venit în sate, să ne întoarcă iar la sape,
Dar noi, sătui de pătimit, i-am înfruntat şi n-am fugit.
Acum ne ţine cimitiru-n braţe, ne-ascundem viii printre morţi,
Se trage-n noi ca-n nişte hoţi, copiii plâng pe lângă porţi.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi...

Mi-e frig şi corbii se adună, ca pacostea pe omul bun
La un taifas sub clar de lună şi eu coşmare-n ochi adun;
Licornii-şi leapădă legenda, ca şerpii năpârlind de piei,
Cu ochii-albaştri în oglinda albastrului din ochii mei.

E linişte ca în morminte, tăcerile au chip de iad
Prin care scormonesc cuvinte şi din cuvinte lacrimi cad.
Degeaba înfloresc salcâmii şi teii poleiesc alei,
Mi-e frig, iubite, şi se-adună atâtea ierni în ochii mei!

Bujori serafici sângerează pe braţe goale, ce tânjesc
Încă o clipă de zăbavă, când scuturându-se, rânjesc
Pândaci flămânzi de roşu proaspăt. Ce agonie, ce măcel,
Când tremură de-nsingurare, al primăverii menestrel!

Mugesc amurgurile-n flăcări, nunteşte noaptea sub castani,
Floarea miresii-i e ofrandă, amorurile sunt pe bani;
Plăteşte noaptea mii de stele pe-o mângâiere şi-un sărut,
Rămâne ceru-n întuneric, ca şi cum stele n-a avut.

De-ar fi doar mintea mea ce naşte coşmaru-acesta clandestin,
Mi-ar fi uşor să spun o rugă şi la icoane să mă-nchin.
Dar, ştiu că ruga nu ajută şi niciun leac nu-i de ajuns
Când germinează-n noi doar ură şi-n sânge ura ne-a pătruns...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstălmăciri

Eu încă-ţi mai răstălmăcesc cuvinte
Şi-ncerc să mă conving că negru-i gri
Când paşii-mi sunt amprente pe morminte
Iar gândurile-mi sunt mai cenuşii.

Tot caut alte şi-alte înţelesuri
Pe cruci înţepenite în pământ,
Descoperind în epitafuri sensuri
Ce-mi par doar vorbe aruncate-n vânt.

Dar caut, vreau să cred că cele scrise
Nu au culoarea gândului funebru
Şi-a vorbei şuierată prin culise
De şerpi ascunşi, înveşmântaţi în negru.

Mai caut, printre urmele din minte,
Răstălmăcind culorile-n cuvinte.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din adâncuri

Mă privesc doi ochi cu ură,
Din adâncurile reci
Si incearcă să m-atragă,
Captiv lor sa fiu pe veci.

Din adâncuri din morminte,
Duhuri sfioase apar
Umbre, cu forme de oameni,
Cu ochi roşii ca de jar.

Din adâncuri reci de ape,
Sau din peşteri din pustie
Din subsoluri părăsite,
Tu, mi te arăţi doar mie.

Iar prin locuri neumblate
Prin oraşe părăsite
Peste morminte uitate
Iţi faci prezenţa prin ispite.

Acesta poate fi un vis,
Sau rânduri dintr-un acatist
Scrise pe foi din aur pur,
Citite de-un satanist.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

În inimi s-a înfipt săgeata

Afară plouă cu găleata,
În casă, frigul a răzbit;
În inimi s-a înfipt săgeata
Ce-a dus un suflet mult iubit
Şi lumea-i zice - "bieata...
Ce tânără-a murit... "

E frig în jur ca şi afară
Dar al meu suflet e fierbinte
Şi nu-ncetează să mă doară
Căci s-au unit două morminte
În care inima-mi coboară
Nemângâiată de cuvinte...

Doi preoţi plictisiţi "slujesc"
Poporului nerăbdător,
Decorul liniştii-l mânjesc
Cu vorbe goale de-ale lor
Şi-o tot lungesc, şi-o tot lungesc,
Cu flerul grav, nepăsător...

Spre groapă paşii-apoi se-ndreaptă
Prin ploaie, frig şi vânt,
Durerea aprig se deşteaptă
Şi ne apasă în mormânt...
Groparii ne privesc şi-aşteaptă,
Un semn sau un cuvânt...

Urmează lutul ud să cadă
Peste capacul de sicriu
Şi cine poate sta să vadă
Durerea fiecărui fiu
Şi tot ce are să succeadă
Într-un supliciu cenuşiu...

E-un frig ce doare-adânc şi-mi arde
Adâncul sufletului meu...
Se-aşterne jarul peste "coarde"
Şi cântul pâlpâie cu greu...
Mai plâng ca mine miliarde...
Dar astăzi greu-l simt doar eu!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii (18 noiembrie 2017)
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot să accept povestea cu Dumnezeu care l-a creat pe om şi apoi l-a creat pe Christos. Toate aceste lucruri sunt în afara mea. Cu adevărat!

citat din Jorge Luis Borges
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt singur

nu sunt singur, am o umbră fugărindu-mi zilnic pasul,
am şi-un tunet rupt din ceruri când îmi oboseşte glasul,
am şi Soarele şi Luna, am şi bolta înstelată,
am şi-o poză cu o fată cu rochiţa dantelată.

nu sunt singur, am oglinda încruntată riduri-riduri,
am speranţe-n depărtare, am şi ziduri după ziduri,
am şi-o muză ce mă doare printre vise fără număr,
am şi stropii grei de ploaie picurându-mă rar pe umăr.

nu sunt singur, am credinţa şi mă rog la sfânta cruce,
am şi vise colorate, am şi lacrime caduce,
am şi-o inimă ce bate, bate-ntruna ca o toacă,
am şi-un înger şi un demon îndemnându-mă la joacă.

nu sunt singur, am un suflet rătăcit printre cuvinte,
nu sunt singur, nu sunt singur, strigă morţii din morminte,
nu sunt singur, nu sunt singur, strigă valul când se sparge,
nu sunt singur într-o mare scufundare de catarge.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propriul ucigaş

Se-ascunde libertatea-n mine,
Izvor barbar de nebunie,
Expus în viaţă ca să mor
Sunt prea lucid sau visător?

Când stelele se scutură de noapte,
Şi luna plânge pe un colţ de munte,
Îmi car cu-o resemnare mută
Sicriul putrezit printre morminte.

Un suflet prins într-o eternă formă
Ce naşte ucigându-se aceeaşi formă,
Sunt solidar cu propria fantomă
Din ziua-n care am renunţat la om.

poezie de Vasile Şerban din UN GRAM DE OM PENTRU ETERNITATR (2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de rarul animal...

Visasem că sunt un animal singur.
Că toţi cei ai mei, cei
cu ochiul galben pe spinare, ah,
pieriseră, şi
singur, făr' de logodnică, pradă
îngenuncheam roţile în strălucirea
capetelor alăptate de săgeţi.

Ah, tu, cuvântule, pentru nimenea spus!
Doi-trei, patru-cinci
m-au încolţit
cât mai sunt, există, este.
Sigur este,
cade soarele la apus pe el.

Să mai fiu, dar de ce?
Liniştea unui ochi galben pe spinare
şi nasul umed din care răsare
verdele firului de lumină
l-aş mai ţine un timp, dar de ce?

Ultimul sunt dintre cei ca mine,
dintre cei care au dat luminii sân.

Văd ochi sugând, apoi
nu mai văd nimica.

Sunt un animal atât de singur
încât, semănând cu 1, nu mai sunt...
Apoi, mă trezisem.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce să refuz

Ce să refuz şi ce să mai accept?
Toate cuvintele miros a moarte
bat clopotele-amurgului în piept -
mirosul lor, copile, ne desparte!

Încep o floare şi-o termin în zori
mi-e îngerul bolnav şi mă refuză
dă-mi, Doamne, plânsul unei mari candori
şi dă-mi ninsoarea pruncilor pe buză!

Dar nu mai sunt cuvinte ca să spui;
o spadă se sfărâmă între oase -
mi-e îngerul bolnav şi boala lui
în cerul tot a moartea mea miroase...

poezie de Gheorghe Istrate
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un zâmbet 🐱

Am spălat atâtea vase,
Şi acum mă odihnesc,
Şi-am o durere de oase,
Că mi-e teamă c-o păţesc!

Fiindcă eu, cum sunt drăguţă,
Am luat din treaba ei,
Să stea si ea olecuţă,
Să nu iasă cu "scântei"!

Despre mama este vorba..
A avut ieri musafiri,
A făcut mai întâi ciorba,
Şi friptura, ce te miri?

Apoi, nişte prăjituri,
Ce, se poate fără dulce?
Chiar nişte firimituri,
A putut pisi s-apuce!

Şi-apoi, curăţenie,
Cu un monstru din Obor
Care, cu smerenie,
Mi-a zis: sunt aspirator!

Doamne, ce m-a alergat,
Prin întreg apartamentul,
Că şi-acum sunt speriat,
Că nu mai trecea momentul!

Au venit şi dumnealor,
Musafiri adevăraţi!
Eu mă uitam pe vizor,
Să nu intre încălţaţi!

Asta le mai trebuia,
Să intre iar încălţaţi,
Pregătisem şi-o nuia,
Să şi-o ia cei avizaţi!

Astăzi mama nu mai poate,
De vreo patru ore doarme.
M-a lăsat şef peste toate..
Chiar şi ploaia poa' să toarne!

Eu m-am apucat de vase,
Şi-aşa, una câte una,
Le-am spălat, dar mor de oase,
Şi mă tot masez întruna.

De-aia stau acu-n chiuvetă,
Să mă odihnesc puţin,
Dar de-aud de-altă şuetă
Cred că plec şi nu mai vin!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!