Ultima...
Pe boltă luna stă pitită
după un nor bătrân și mare
Și printr-o ceață ca o sită
Văd pâlpâind o lumânare.
În jurul ei doar umbre reci
din marmură în... depărtare,
Aproape, aici, din lemne seci,
La mijloc din mărgăritare.
Și de deasupra, printre umbre,
luna începe să se scurgă.
E liniște... doar din adâncuri
Copii au început să plângă.
Un simplu scâncet de copil
în urlet jalnic se preschimbă
Și totu-îngheață și deodată,
De sânge aerul se-mbibă.
Acum iar liniștea domină
și după lunga așteptare
Prin ceața deasă ca o sită
Văd cum se stinge-o lumânare.
poezie de Mihai Togan
Adăugat de Mihai Togan
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.