Terţine

Cu zugrăveli stângace
umple văzduhul ploaia,
şi cu culori sărace.
(C-un fulg de nea, odată,
am luminat odaia
copilăriei, toată...)
Ca-n şcolăreşti desene,
ne oglindim în timp,
cu uriaşe gene,
cât brazii de înalţi,
mereu la fel şi-n schimb
întotdeauna alţi...
Acum, tulpini naive
cresc din vopseaua plânsă,
cu flori definitive.
Lumini, sub pleoape strânge-le!
Toamna, pe-a lunii pânză
ne desenează sângele...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Şi frunze calme, leagănă pe ape
tremurător calvar de funigei.
Peste surâsul tău şi peste pleoape
nu cade toamna, Gheorghe Tomozei.
Aprinzi pe buza florii care moare
sângele-amar, al soarelui învins.
şi cântul nu se trece-n întomnare
şi ochii tăi sunt beţi de necuprins...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş rămâne

Lumini ascund în ochii mei acum
S-a înnoptat în inimă şi-n zi
Venind pe drum înmiresmat parfum
Cu îndoilă amintiri rescriu.
Şi toamna-mi desenează printre pleoape
Încerc s-adun culorile din ea
Să-ţi caut sentimentele curate
Pierdute sau furate de o stea...
De-aş mai avea o zi la întâmplare
Să te găsesc în vânturile ei
Şi noapte-aş transforma-o în ninsoare
Să-mi lepăd fierbinţeala din idei.
De aş rămâne doar cu toamna
Mi-oi colora doar visele cu ea
E rece, înnorată sau ploioasă
Şi dragostea nu s-ar lega de ea.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cresc amintirile

Într-un amurg, sunt ani de-atunci, mi-am zgâriat
stăruitor
în scoarta unui arbor- - numele --
-cu slove mici, stângace şi subţiri.
Azi am văzut din întâmplare
cum slovele-au crescut din cale-afară -- uriaşe.

Aşa îţi tai şi tu copilo numele
în inima-mi supusă
mărunt, mărunt, ca un ştrengar.
Şi după ani
şi ani de zile-l vei găsi
cu slove-adânci şi uriaşe.

poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare de lumini în culori vii îmbrăcată

picură
din roua nopţii
numai picuri de lumină
picură
din "naltul bolţii
flori de vise
fără vină

şi pe străzi
pe la balcoane
pe la treceri de pietoni
doar lumini
multicolore

dintr-o mare
de lumini
aurii
treci în alta
în culori vii îmbrăcată
roşu
verde
şi albastru
de te simţi
pe-un cal măiastru
venit jos
de pe un astru

cu ochi vii
şi înfloriţi
trotuarul te priveşte
iar
din sensuri giratoare
brazi înalţi împodobiţi
cu lumini
multicolore
te fac şi
tu ca să simţi
a vieţii aurore

cine ştie
poate vii
să fii şi tu o lumină
albă albă
fără vină

poezie de Ioan Daniel Bălan (23 decembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul ce m-a dat

Pământul ce m-a dat mereu îmi cere
Să viu să-l văd asemeni ca-n trecut,
Asupra mea e-ntinsă a lui putere,
Că el m-a dat şi-aci el m-a născut.

Casa bătrână, vatra cea cu pruni
Şi vuietul prelung ce-l cântă plopii,
Cu dorul cel rămas de la străbuni,
Le simt pe toate-n mine când mă-apropii.

Mă văd copil cu sufletul de floare
Pe uliţa copilăriei mele,
Cu ochii blânzi, străluminând în soare,
În vraja lunii şi-n lumini de stele.

Plecat din sat, dar niciodată rupt,
Ce cu duioase daruri mă cuprinde,
Mi-e gândul tot la el, neîntrerupt,
Iar de a lui fiinţă nu mă pot desprinde.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de Brumar

Păşeai felin pe sub lumini de lampadare,
Prin noaptea rece şi ceţoasă de Brumar,
De dragul tău înţepenea şi timpu-n secundare,
Extaziat, privindu-ţi mersul lin pe trotuar.

În calea ta se împrăştiau pâlpâitoare,
Lumini ce se scurgeau din felinare ‘nalte,
Covor de aur îţi aşternea toamna la picioare,
Iar vântul te-a cuprins, ca-n braţe să te salte.

În preajma ta se răvăşeau castanii,
Plouând în jurul tău culori de toamnă,
Şi-n zambetu-ţi suav se ofileau titanii,
Topindu-se-n nobleţea ta de doamnă.

poezie de Paul Aelenei din Cristalele Iernii (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă ignora niciodată

mă-asculţi, inimă, şi nu mă crezi
îţi spun să taci şi tu nu mă aştepţi
şi-mi spui mereu să nu uit, să nu gândesc
dar eu mereu te cert şi-ţi spun că nu-i îngheţ
că chiar dacă mi-e vântul cerul norul şi trecutul
rană-n tot şi tu încă-mi vrei să-mi spui cu gândul
că eu şi ea nu suntem timp ce zboară-n vultur
iar cuibul nostru-nchis în sufletul iubirii, celei dintâi
că nu-i vis încă de nebunii, te-nşeli tu, inimă, cea dintâi
iar dacă lacrima-mi de-i singură într-o pungă goală
de-i trup ce clipa vrea s-o ţină în fulg şi-n palmă
iar steaua roşie să-mi fie oglindă-n mac de roşu
îţi spun că la asfinţit şi-n răsărit, şi-n nopţi cu rouă
iubirea-mi este acolo-n ochii tăi, ce văd că plouă
şi este încă-n pleoape şi-n lacrimi ce privesc albastru steaua
iar să ştii că până când praful uitării va fi întors din timpuri
cortina eu încet o trag din infinituri, să adorm încet şi-n pleoape
să simt un vis în care te vreau să vii la mine, încă odată, tu, iubito

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când marea... Nichita Stănescu

pentru cele două
picături de rouă
(să mi-o publice postum)

Când marea îşi varsă din sine
amarul şi peştele
cresc valuri şi-atâta, iubită...
de vrei izgoneşte-le.

Când piscul văiugii îşi plânge
în fulger fărâmele
Cad aşchii de stâncă, iubită...
de-ţi place sfărâmă-le.

... Azi noapte am visat între arbori
pierzarea clipitelor...
în vis se făcea că răsună
tălăngile vitelor...

Şi-n om din cuvinte, iubită...
hai vino şi strânge-le
... îmi umblă cuvântul prin vine
odată cu sângele...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este o pânză mare; ca s-o colorezi, aruncă toată vopseaua pe ea.

citat din Danny Kaye
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Ploaie, transparenţă pedepsitoare.
arbore, statuie fără cap.
mi-aţi mai rămas, acum când luna doare
şi-n pielea lepădată a şarpelui încap?
Mai sunteţi încă preajma cărui dor,
mai licăriţi în care oseminte
când crinii, sângele pedepsitor
lin şi-l despoaie peste vechi morminte?

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nou început

Din suflet cad rare cristale
prin cerul şi-n cerul din mine,
în vuiet adună... cascade,
în salturi... simţiri libertine.

Cresc pomii mustind iar a verde
cu-nfipte în cer rădăcini,
pe ramuri purtând oseminte
de stele-martir şi lumini.

Cad picuri de timp îngheţat
prin ploi colorate cu rouă,
la altarul cel alb, cu vise udat,
tăcută aşteaptă Viaţa cea Nouă.

Dansează acum toţi macii în floare
să bucure câmpul cu pace,
s-aplaude îngeri - luminii de strajă -
nisip mişcător pe o filă de carte.

Ape şi văi forfotind neîncetat,
şi zei, şi demiurgi, pe-a cerului cale,
fărâme de spaţiu, munţii de timp
ce curg în astrale spirale.

O nouă Lumină se naşte tăcută
din Astrul spre ziuă pierdut,
o nouă Speranţă, o nouă Credinţă
în Omul cel nou, un nou Început!

poezie de Gheorghe A. Stroia din revista "Armonii Culturale" din Adjud (septembrie 2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filozofia unui fulg de nea

Flori de nea pe un spaţiu prea strâmt
Ca sa mai intelegi ceva...

Flori de gheaţă acolo unde pulsează sângele
Mai tare - semn că nu-ţi mai pasă
Ori că nu te mai doare.

Flori de rouă
Ca să te bucuri, eventual,
Când plouă,
Chiar dacă n-ai timp să observi,
Iar asta e ceva ce demult de tot...

Nu te mai apasă.

O fi un semn,
Un semn că şi gheaţa
A strâns, conştiincioasă, totul într-o plasă
De ochiuri autosuficiente...

Care nu-ţi mai lasă, reci fiind,
Loc ori timp pentru mai nimic,
Dar mai ales pentru regrete...
Ori pentru iniţiative... desuete.

Flori de omăt pe un spaţiu prea anost
Ca să mai simţi ceva
Sau să mai aibă vreun rost...

Semănând a pervaz de fereastră ciobit,
Scrijelit şi ros de vreme,
Ce odată... bun a fost,
Dar acum se teme...

De capricii, toane şi troiene.

Flori de gheaţă
Şi mai târziu de rouă
Se preling pe fereastra
Dincolo de care, totuşi, se oftează...

poezie de Petruta Ionescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Vom ţese mereu pânză de mătase,
dar niciodată nu vom fi mai bine îmbrăcate,
întotdeauna vom fi sărace şi prost îmbrăcate,
şi ne va fi foame şi sete...
Cu greu putem avea o bucată de pâine,
câte puţin dimineaţa şi mai puţin seara...
Dar munca noastră îl îmbogăţeşte
pe acela pentru care muncim!
Muncim toată ziua şi o bună parte din noapte,
pentru a ne câştiga pâinea!

poezie de Chretien de Troyes din Yvain, Cavalerul cu leul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recompensa

Cu calul murg trage la scară
tristeţea în ediţie de seară
trasă-n volute verzi de foi volante
ca rufăria fostelor amante
şi-n foaia cu tipăritură densă
citeşti că se oferă-o recompensă
pe capul tău din care curge ploaia
şi năruie, de insomnii, odaia.
Hoţ de ninsori, profanator de brume,
eşti prea mărunt pentru asemeni sume
dar până ca plutonul să se-adune
şi popa să-ţi citească iertăciune,
tu cu mişcări sărite din gavote
peste monete treci, peste bancnote
şi te dai prins
şi te dai nins,
căzut
dar nu învins...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Suflete al meu, de copil,
te duci şi tu
ca pasărea ce trecu,
să mori în Nil?
Şi tu, sânge, cu frigul
ce te muşcă mereu
mergi să mori poate-n Tigru,
Eufratele meu?

poezie celebră de Gheorghe Tomozei din volumul: Un poet din Tibet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia, ca sângele unei meduze uriaşe.

citat din Mircea Florin Sandru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocenţă

Prin florile copilăriei
Adeseori mă rătăcesc...
Găsesc Lumina Bucuriei
Şi-ntoarcere, nu-mi mai doresc.

Îi văd pe mama şi pe tata,
Crescându-mă cu al lor Dor
Şi cu IUBIRE nepătată,
Clară, ca apa de izvor.

Merg să colind niţel prin crâng.
Mă prinde ploaia... şi îmi place.
M-adăpostesc după un gând,
Umblând desculţă prin băltoace.

Un fulger îmi aduce-aminte
Să nu mă tem de DUMNEZEU,
Că, după ploaie, vrea s-alinte
Ai săi copii, c-un curcubeu.

Dintr-un tufiş de stejărei,
O catifea de căprioară
Priveşte cu-ochişorii ei
Spre Lumea de odinioară.

O buburuză dolofană
Se caţără pe-un fir de-aglică
Şi se împiedică de-o pană,
Pierdută de o rândunică.

Doi puişori de iepuri, moi,
Udaţi de ploaia cristalină,
Se hârjonesc pentr-un trifoi,
Strivit de vulpea cea haină.

În liniştea plânsă de ploaie,
Se vindecă întreaga Fire
Şi apele cântă-n şuvoaie.
(Aşa era-n zile senine...)

Când ploaia stă, se-aude-n crâng
Un cuc, strivit de Dor de Lume...
A lui singurătate plâng,
Găsindu-ma în ea, pe mine.

În drum spre casă, flori culeg
În bucheţele colorate
Şi cu IUBIREA mea, le leg,
Când i le dau mamei pe toate.

Mă-ntorc în AZI, pe-aripi de vânt.
Dar, iau cu mine amintirea
Copilăriei, ce, din crâng,
Mi-a curs în Inimă IUBIREA...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

Cresc flori de foc pe-a vieţii vale
Când, drumeţind, mai zăboveşti
Prin dulcile ţinuturi ale
Anatomiei femeieşti.

epigramă de Gheorghe Şchiop din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nori de noiembrie

nori de noiembrie,
genunchi acoperiţi,
priviri din care s-a scuturat cerul.

luna gri coboară pe crengile goale,
odaia se dezumflă adunându-şi pereţii oftând.

o lume de hârtie tresare în mâini
şi-n degetele pline de ghimpi.
o memorie îndură ochiul alb al lunii.

mut iluziile din stânga în dreapta,
împart rimelul pe gene
şi rujul pe buze,
îndulcind cuvintele
rămase din resturi de tăceri
şi răsturnând copacii în ferestre.

galbenul, albastrul, albul şi verdele
se veselesc într-o vază cu flori.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar un pas!

Merit eu o toamnă plânsă,
Când sunt plină de culori?
Frunză-n galben aer prinsă,
Cântec straniu de cocori...

Merit să mă-ngheţe toamna?
Caut o urmă de răspuns...
Azi, măsor poteci cu palma,
Nu am drumeţit de-ajuns!

Cât de tare doare ploaia,
Peste gânduri când loveşte!
Poate domoli văpaia?
O întreb, dar nu vorbeşte...

Văd o Lună ruginită,
Printre nori muşcaţi de vânt,
De ce toamna mea-i grăbită?
Curge verdele oftând...

Port peceţi de anotimpuri,
Aşchii dor în pieptul meu,
Roi de stele peste câmpuri,
Înecată în cuvinte, merit eu!

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!