Când marea... Nichita Stănescu

pentru cele două
picături de rouă
(să mi-o publice postum)

Când marea îşi varsă din sine
amarul şi peştele
cresc valuri şi-atâta, iubită...
de vrei izgoneşte-le.

Când piscul văiugii îşi plânge
în fulger fărâmele
Cad aşchii de stâncă, iubită...
de-ţi place sfărâmă-le.

... Azi noapte am visat între arbori
pierzarea clipitelor...
în vis se făcea că răsună
tălăngile vitelor...

Şi-n om din cuvinte, iubită...
hai vino şi strânge-le
... îmi umblă cuvântul prin vine
odată cu sângele...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O floare, un câine

Mă culcasem odată lângă o stea;
o floare, un câine era lumea mea.
Iar dacă mai încape vreun cuvânt,
câinele şi floarea erau umbre -n vânt.

Floarea se varsă de la sine,
rupându-se în două
cu fruntea sa lovită de fulgerul de rouă.
Pământ se face şi aşchie de sânge;
atât a fost iubită,
dar n-are cine-o plânge.

Câinele zace cu ochii pironiţi în poartă,
să-şi vadă stăpânul...
de-ar mai veni o dată.

Se clatină dar frunza, se clatină un fir,
azi-noapte se visase stejar în cimitir.
Nu poate să vorbească,
scânceşte într-un plâns subţire,
ar vrea să se pornească
la drum, spre cimitire.

Îi umblă tot amarul prin inimă şi vine,
stăpânul este dus: se uită... poate vine.
Îi umblă ochii trişti la floare şi la poartă,
acolo îl vedea venind de fiecare dată.

Dar ştie că pâinii îi este dat să fie pâine,
câinelui îi e sortit să moară câine.
Că aerul mai blând e aici, acasă. Şi n-a uitat,
că poarta e deschisă, stăpânu' e plecat.

poezie de Camelia Opriţa din Poeţii noştri (11 mai 2019)
Adăugat de IoanAIoan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O floare, un câine

Mă culcasem odată lângă o stea;
o floare, un câine era lumea mea.
Iar dacă mai încape vreun cuvânt,
câinele şi floarea erau umbre -n vânt.

Floarea se varsă de la sine,
rupându-se în două
cu fruntea sa lovită de fulgerul de rouă.
Pământ se face şi aşchie de sânge;
atât a fost iubită,
dar n-are cine-o plânge.

Câinele zace cu ochii pironiţi în poartă,
să-şi vadă stăpânul...
de-ar mai veni o dată.

Se clatină dar frunza, se clatină un fir,
azi-noapte se visase stejar în cimitir.
Nu poate să vorbească,
scânceşte într-un plâns subţire,
ar vrea să se pornească
la drum, spre cimitire.

Îi umblă tot amarul prin inimă şi vine,
stăpânul este dus: se uită... poate vine.
Îi umblă ochii trişti la floare şi la poartă,
acolo îl vedea venind de fiecare dată.

Dar ştie că pâinii îi este dat să fie pâine,
câinelui îi e sortit să moară câine.
Că aerul mai blând e aici, acasă. Şi n-a uitat,
că poarta e deschisă, stăpânu' e plecat.

poezie de Camelia Oprita din Poeţii noştri (11 mai 2019)
Adăugat de IoanA.Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi mulţumesc, iubită mamă

Frumoasă ca un răsărit,
În viaţa mea ai apărut,
Când viaţă tu mi-ai dăruit,
Iubită mamă, te sărut!

Îţi mulţumesc, iubită mamă,
Că m-ai născut şi m-ai crescut,
Întreagă fi'nţa mea te cheamă,
Iubită mamă, te sărut!

O, câte nopţi tu n-ai dormit,
Copil fiind, tu mi-ai fost scut,
Te rog, mă iartă c-am greşit,
Iubită mamă, te sărut!

O, fie-ţi numele slăvit,
Primeşte astăzi drept tribut,
Prinosul fiului iubit,
Iubită mamă, te sărut!

poezie de George Budoi din Părinţii şi copiii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (8 aprilie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încins

Aş sta încins la şoldul tău
sabie scurtă, netocită
sau mult mai bine ar fi să-mi fie rău
cu fruntea între sânii tăi, iubită.

Acoperit de răni adânci
te-aş fi-nvăţat pământul cum e.
Matriţă, trupul meu fu pentru stânci
şi limba mea vorbire pentru lume.

Mai bine sabie la şoldul tău
ca iute la mânie doamnă,
tu între bine şi-ntre rău
la mijloc să mă-nfigi sudalmă.

Rană să fiu, durere, sânge,
şi-al echilibrului când plânge,
lacrimă lungă, rea, de fier.
la cei ce nasc, la cei ce pier.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul lui Ştefan

Şi plânge Ştefan la Cetate
Pentru Moldova lui iubită
Ce-a fost abuziv despărţită,
Iar mii de familii separate.

Destine-ntregi rapid curmate
Şi mândra sa ţară asuprită.
Şi plânge Ştefan la Cetate
Pentru Moldova lui iubită

A apărat-o pân' la moarte
N-a fost de rivali cotropită.
Noi nu i-am păstrat-o unită
Tot sperăm la o dreptate
Şi plânge Ştefan la Cetate.

rondel de Alina-Georgiana Drosu (21 septembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea ta

Plutesc pe Marea înspumată,
Pe-o plută ce abia se ţine,
Precum iubirea-mi disperată,
Ce te visează doar pe tine...
M-agăţ cu braţe vlăguite,
De ude bârne mişcătoare,
Visând la zilele-nsorite,
Când îţi voi plânge la picioare,
Iar dinspre-ndepărtate maluri,
De-oi auzi a ta chemare,
Pe dată voi sări în valuri,
Şi voi stăbate Marea Mare,
Iar dacă n-oi avea putere,
Să birui Marea nesfârşită,
Rămâne-va trudita-mi vrere,
Să-mi fi mirifică iubită...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picături de rouă

E părul meu un val plin de candoare
Parfumul lui m-adoarme ca pe o floare
Pe buze-mi ard trei picături de rouă
Sărutul tău le-a atinge doar pe două…

Când printre gene îmi mai joacă luna
Mai zburd desculţă şi te-ating întruna
Din val cu val vor răsări în noapte
Atingeri pline de prea multe şoapte

Renasc din alge pline de iubire
Săruturi dulci uitate-n amorţire
Pe buze-mi stau trei picături de rouă
Iar gura ta le-atinge doar pe două

Doi paşi de dans, curată nebunie
Răsună-n noapte… dulce feerie!
Prin părul meu eşti vânt doar pentr-o zi
Iar pentr-o viaţă suflet îmi vei fi

Pe buze-mi ard trei picături de rouă,
Sărutul tău le soarbe doar pe două…
Iar cea ramasă - noapte va zâmbi
Pe-aripi de timp mereu te va iubi
Pe buze-mi ard trei picaturi de rouă,
Săruţi doar una...şi apoi, doar două…

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serenadă

Când tu cânţi, alintată,
Pe braţele-mi, la sân,
Auzi cum câteodată
Gându-mi răspunde lin;
Cântul tău resuscită
O zi din traiul meu;
O, cânt-a mea iubită,
O, cântă dar mereu!

Când râzi, pe a ta gură
Amorul a descins,
Orice prepuitură
Deodată s-a şi stins;
Zâmbirea ta-i ferită
De orice cuget rău;
O, râzi, o, râzi iubită,
O, râzi, o, râzi mereu!

Când tu dormi lină, pură
Sub ochiul meu umbros,
Suflarea ta murmură
Cuvânt armonios,
Pe corp neacoperită
Lipsindu-ţi vălul tău...
O, dormi, o, dormi iubită,
O, dormi, o, dormi mereu!

poezie celebră de Victor Hugo din Marie Tudor (1833), traducere de Mihai Eminescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica este o adevărată comoară. Ea îl linişteşte pe omul îngrijorat, ţine companie aceluia a cărui iubită întârzie să vină, îl consolează pe cel care se află departe de iubită şi intensifică sentimentele când îndrăgostiţii se întâlnesc.

Sudraka în Căruţa de lemn
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merit să fiu iubită, cu adevărat iubită... cu mintea, cu trupul şi cu sufletul.

Loretta Chase în Seducţie
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie iubită mai puţin nu se deosebeşte de alta care nu mai este iubită.

Yves Gandon în Zulme
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna mea, iubită doamnă...

doamna mea, iubită doamnă,
m-amăgeşti cu ochii tăi,
porţi în ei culori de toamnă,
mă cufund în ei ca-n văi,
porţi în ei culoarea frunzei,
în ei verde maroniu,
dăruiesc un foc al muzei
cu sclipiri de argintiu

doamna mea, iubită doamnă,
mă dor toate când privesc,
trupul tău sculptat de-o daltă,
m-a făcut să-nebunesc,
m-a făcut să-mi piară somnul,
m-a făcut un aiurit,
rog în seară Tatăl Domnul,
doar puţin să-ţi fiu iubit

doamna mea, iubită doamnă,
cred că-mi dai atâta dor,
de nu pot să-l car de-odată,
pe-al meu trup rătăcitor,
dar mi-e bine sub povara,
ce mi-ai pus-o peste trup,
nu mă plâng dar doare seara,
când de tine eu mă rup

doamna mea, iubită doamnă,
prinde-te de dorul meu,
mângâie-l şi ia-l în seamă,
să nu-mi fie aşa greu,
să nu-mi fie noaptea albă,
să nu-mi ţină ochi deschişi,
mult aş vrea, în mare grabă,
de o viaţă să fim prinşi

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea supravieţuire. Respirări

VI

A locui în carne şi în sânge. A mişca când vrei să mişti o geografie pe care propriile tale sentimente o urăsc şi o varsă de scârbă, vai, a vedea aceasta cu tu, iar nu cu ochiul tău, ce laşitate.

poezie celebră de Nichita Stănescu (1982)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un răspuns fudul doamnei Nuţa Crăciun

Mă-ntrebi de frunzele din suflet,
Iubita mea, iubită doamnă
Şi zilele-s ca înnorarea,
Ca ploaia asta de aramă...

Copacii goi, în nemişcarea
Atâtor veacuri, mor tăcut...
Dar ca o nimfă vor renaşte...
Noi cum s-o luăm de la-nceput?!

Copacii dor?! În plâns de frunze
Îşi varsă lacrima şi dorul...
Noi trecerilor noastre plânse
Nu le vedem nici viitorul...

Şi dacă ochiu-i mănăstire
La care ne-nchinăm în noi
Când nu mai credem în iubire,
Cerând tăcut un alt altoi,

Şi dacă toamnă după toamnă
Trec lent... şi noi îmbătrânim,
E pentru că, iubită doamnă,
Pustiul vieţii îl sorbim...

Sub pleoapa neînchisă încă,
La uşa sfântului altar,
Sărbătorim în nemişcare
Aceeaşi toamnă, iar şi iar...

Îmbătrânim tăcut şi cerul
Durerilor nespuse încă
-n mărturisiri de sacrificii,
E pentru alţii doar o stâncă...

Ceruri de chihlimbar... şi-n suflet
Atâtea albe minarete
Ce se înalţă-n rugi creştine...
În rest, tăcere doar... poete!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există o vârstă în care o femeie trebuie să fie frumoasă pentru a fi iubită. Vine apoi vârsta în care o femeie trebuie să fie iubită ca să fie frumoasă.

antimetabolă clasică de Francoise Sagan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi iubită

Murişi, o, Beatrice, în floarea vârstei sfinte...
Cu dragostea-i poetul te-a însufleţit;
Prin versurile sale ne stă mereu în minte
Imaginea ta dulce, căci Dante te-a iubit.

Ţi-a fost, o, Eloise, fatală dimineaţa.
De Abelard iubită, fu sincer dragu-ţi crez,
Şi – crin în mănăstire – sfârşitu-ţi-ai viaţa...
Dar, ca pe Beatrice, eu te invidiez.

Tu-l plângi pe Cid, Ximena, fiindcă, aspră, soarta
Potrivnică îţi este şi nu-l mai poţi vedea.
El te-a iubit... Iubirea învinge chiar şi moartea;
De-aceea-ntotdeauna eu te voi învia!

Ah, să te ştii iubită! Ce sfântă fericire!
Să plângi atunci îţi vine, dar lacrime cereşti!
Să mori iubind!... Ah, moarte de har şi norocire.
Când mori în nimb de soare, ca-n el să retrăieşti!...

poezie celebră de Iulia Hasdeu din Opera poetică (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu pleci

Nici nu pleci, nici nu rămâi,
Mă cuprinzi între inele
Şi-mi pui sânii căpătâi,
Ridicându-mă la stele.

Nici nu vii, nici nu te duci,
Mă tot chemi înspre ispită,
Straiele... când le arunci
Şi te vrei, a fi... iubită.

Nici nu taci, nici nu vorbeşti,
Mă priveşti întrebătoare,
Trupul când ţi-l dezgoleşti
Cu mişcări provocatoare.

Nici nu fugi, nici nu te-nchini,
Mă dai păcatelor... sfinte,
Când mă iei dintre lumini
Şi mă laşi... între cuvinte.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt recunoscătoare că am fost iubită şi că sunt iubită acum, şi pentru că sunt în stare să iubesc, deoarece în acest fel mă eliberez. Dragostea ne eliberează.

citat din Maya Angelou
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai pâlpâie

Nu mai pâlpâie nici o pasăre, nici o stea
Cerul a obosit deasupra ta
Hai, Nichita, strânge-ţi pleoapa
de pleoapă, strânge-le
Amurgul curge pe lângă ochii tăi uimiţi
de parcă-ar vrea să vă priviţi
unul altuia, sângele

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necunoscuta din noapte

Aş fi vrut să-ţi fiu un braţ pe care să poţi plânge...
Un ochii care să nu critice, ci să te admire
Aş fi vrut să fiu un alb nisip al mării tale
Dar totul părea atât de frumos...
Şi nu era decât un amalgam de suflete lăsate în linişte
Şi eu credeam că sunt iubită...
Iubită cu iubire egoistă, individualistă
A fiecăruia către sinele său
Eu, care credeam că mie mi se scrie lumina din poezie...
Dar roşul, întunericul i-a luat loc
Eu care credeam în vis... Dar timpul s-a scurs fără a ezita...
Eu am rămas doar femeia... necunoscuta din noapte.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!