Cântec

Ploaie, transparenţă pedepsitoare.
arbore, statuie fără cap.
mi-aţi mai rămas, acum când luna doare
şi-n pielea lepădată a şarpelui încap?
Mai sunteţi încă preajma cărui dor,
mai licăriţi în care oseminte
când crinii, sângele pedepsitor
lin şi-l despoaie peste vechi morminte?

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În preajma ta

Când va fi dimineaţă iar
Şi rouă grea s-a aşeza,
Iar inima-ţi va bate rar,
O să m-ascund în preajma ta.

Când ziua va porni la drum
Şi multe-n calea ta vor sta,
Cu inima făcută scrum
Voi fi ascuns în preajma ta.

Când seara tainic s-ar ivi
Şi luna blând a lumina,
Eu nicidecum n-oi zăbovi
Să mă ascund în preajma ta.

În noaptea lungă fără vis
Când gândul rău te-ar căuta,
Deşi mi-e -poate- interzis,
Mă ascund iar în preajma ta.

De-ai vrea o vorbă de alint
Spusă cu drag de cineva,
Doar eu voi fi -şi nu te mint-
Acolo, chiar în preajma ta.

De vei dori să te iubesc,
Aş vrea să crezi c-a fi aşa
Că ţie-ntreg mă dăruiesc
Să stau numai în preajma ta.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (18 februarie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Şi frunze calme, leagănă pe ape
tremurător calvar de funigei.
Peste surâsul tău şi peste pleoape
nu cade toamna, Gheorghe Tomozei.
Aprinzi pe buza florii care moare
sângele-amar, al soarelui învins.
şi cântul nu se trece-n întomnare
şi ochii tăi sunt beţi de necuprins...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o statuie

Când privesc a lui statuie
El e-ntocmai, deşi nu e.
Cum a fost a şi rămas,
Fără suflet, fără glas!

epigramă de Al. Başturescu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul şarpelui

Şarpele în grădină
Dacă n-a fost Dumnezeu
Atunci a fost zborul
Şi energia din sângele lui Adam.

Sângele din trupul lui Adam
Care s-a strecurat în Eva
Era elementul nemuritor
Despre care Adam a jurat c-a fost iubire.

Sângele din trupul Evei
Care i s-a scurs din pântec –
Înnodat pe cruce
Nu avea nume.

Nimic altceva nu s-a întâmplat.
Din iubirea care nu poate muri
Se revarsă milioane de chipuri
Şi epiderma agoniei

Pentru a atârna... o coajă goală.
Suferinţa încă
Nu întunecă grădina,
Nici cântecul şarpelui.

poezie de Ted Hughes din Cioara. Din viaţa şi cântecele ciorii, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dureri

Mă doare pieptul când inspir
Din floarea mea mucigăită
În mine-s ghimpi de trandafir
Şi ghimpi îmi cresc ca o ispită

Mă doare capul de nebun
Înnebunit mult prea devreme
Mă dor nebunii din prejur
Mă dor şi ale lor blesteme

Mă dor picioarele de mers
Spre locul plecat mai departe
Mă doare luna şi-al ei stres
Când noaptea ei o strâng în braţe

Mă doare totul şi nimic
Mă dor cuvinte-ncrucişate
Mă doare când primesc un plic
De îl deschid, ce mă mai paşte

Mă doare piatra când o calc
Mă doare urcând povârnişul
Mă dor tăcerile cu tâlc
Mă doare însuşi infinitul

Mă doare şi acum când scriu
Pe-o foaie ce-i mototolită
Prin ridurile ei mă ştiu
O poezie scrijelită

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oră fără tine

Oră năruită-n văzduhuri. Oră
lăsând o urmă arsă pe cadrane,
peste nisipul umbrei mele stinsă,
ca luna peste caravane...

Oră sfâşiată de stele-n cădere,
oră goală de culori, ciutură spartă,
turn ameţit de ploi, rostogolite de lespezi,
pădure moartă!

...Când te întorci, ora se cuibăreşte
în ceasornicul de lemn, ca-ntr-o casă de ţară,
lumina se retrage-n petale,
iar stelele se înapoiază, într-o cădere spre cer,
lângă steaua polară...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veche dramă

Cu crengile-l vom
trage în moarte pe Avesalom
spânzurat de părul negros,
om şi cal, os cu os!
(Îşi purta, blană de miel
moartea, cu el,
prin fire de păr
a curs în sus, cu încălţări,
cu scări de lemn, cu şaua
prin firul ca neaua,
cu pieptarul, cu zala
şi cu zăbala.
Om şi cal încap
în iarba crescută din cap
sub creanga-casap.)
Capul mi se-ngroapă şi mie, copilă,
în milă
şi-n frunză dalilă
cu dinţi
fierbinţi
şi-n locul frunţii de rouă
îţi cad în pat cu claviculele-amândouă
şi la gât c-o retezătură
care mi-e mie gură...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oedip în faţa Sfinxului

Ascult. Adâncul tău ce-amar şi ce pustiu,
cât de fierbinte, dulce trebuie să fie.
În preajma ta, în larg, se stinge tot ce-i viu,
doar pajiştea cu oseminte învie.

Aştept aici cu-nspăimântată bucurie,
tăcerea lungă să se rupă între noi,
cumplit, amarnic sfâşiată ca o iie
într-un iatac, pe întuneric între doi.
Şi văd mirat cum ghiarele din când în când
îţi ies şi se retrag în pungi de catifea,
ca la pisici, în gând şi-n prag la pândă stând.

Vorbeşti? - Te doare şi pe tine întrebarea?
C-un freamăt te mai stinghereşte-o clipă marea,
dar aripa ţi-o potriveşti spre-a mă curma.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi...

Spune-mi, câte stele vor mai pieri,
câte vise s-or nărui,
printre stropi de ploaie deasă
ce-mi bat astăzi la fereastră?
Ce cuvinte mai pot spune,
acum când soarele apune
peste cărări, peste poteci,
peste iubiri ce pier pe veci?
Spune-mi, câte dureri sunt pe lume,
câte tăceri pline de nume,
ce nu mai vor să fie spuse
când inimile-s de dor răpuse?
Ce stele mai străluce acum,
când ceru-i plin de praf şi fum,
când ploaia cade neîncetat
la poarta sufletului însetat?
Spune-mi, de unde atâta melancolie,
în sufletele noastre de hârtie,
când norii acoperă gândul
măturând de dor şi foc pământul?

Spune-mi, de lupt sau sper,
la un alt cer
fără nori, fără furtuni,
fără zilele de luni,
vei mai opri din stropi de ploaie
să-mi stingă ultima bătaie?

poezie de Adriana Monica Burtea (30 martie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai aproape

Mai aproape de casă
într-o inimă
incandescenţi suntem
şi ne creştem sângele peste ochi
peste zboruri fără aripi
şi ne doare ţărâna cu doruri
de unde se nasc
inimi
de unde ne chiamă
străbunii...
Mai aproape de inima unui om
când ne doare chemarea
sângelui...

poezie de Sofia Dobre din Albumul cenaclului buzoian prin corenspodenţă "Prietenia" (1977)
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar putea

De-ar putea luna să cânte
Printre stele, către zi
Şi luceferi s-o asculte,
Poate, poate-aş mai iubi.

De-ar putea gândul să curgă
Înspre tine-ndrăgostit,
Când stau zorile să plângă,
Poate, poate-aş fi venit.

De-ar putea visul să fie
Floare albă sau parfum,
Sărutări pe buze-o mie,
Poate, poate-ţi pun acum.

De-ar putea iubirea-n ploaie
Să ne spele de trecut,
Când e sufletu-n văpaie,
Poate, poate, am sa uit

De-ar putea sărutu-n noapte
Şi-n destin, a ne uni,
Mângâindu-te cu şoapte,
Poate, poate, voi veni.

De-ar putea să fie soare
Şi lumină... peste noi,
Aruncând tot ce ne doare,
Poate, poate, vom fi doi.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima ţigară a şarpelui de casă

Primise ultima ţigară şi nu ştia
dacă trebuie să o savureze sau doar încerca
să respire, ca un vulcan pricăjit.

Lăcusta i se aşezase pe solzi, din greşeală.
Ulmii înfipţi în baltă urcau, cu fereală.
Era un joc de culori. Negreşit.

Nu demult, şerpuind, iarba foşnea.
Nu demult vânase o broască în balta ca o balama
între câmpie şi deal.

Nu demult venise băiatul cu julituri la genunchi,
ca un vânător nemişcat, ca un mănunchi
de muşchi încordaţi în asemenea hal

încât părea un lemn neted, un lemn nemişcat.
Apoi, ca un strănut din senin, ca un viscol uscat,
linia a fost întreruptă.

Atunci a plutit peste câmpia abruptă,
a muşcat din bucata de cârpă murdară şi ruptă
(aşa a rămas fără dinţi),

apoi a muşcat, ştirb, robinetul ruginit.
I s-a umflat burta de apă. Apoi, răstignit,
a scuipat broasca. L-a durut (de parcă ar fi avut zimţi).

Apoi a muşcat din ultima ţigară, cu ciudă,
a respirat ştirb ca printr-un tub, parcă vrând să audă.
Dar limba despicată n-a mai pipăit pe aici.

Acum se aude pielea şarpelui dată cu sare şi uscată.
Acum şuieră, când bate vântul. Acum e pătată.
Acum cade printre lemne. Acum e drum de furnici.

poezie de Călin Hera din Îmi pun singur miere în ceai (2010)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă sperie o vorbă din Luca: "Vai de voi cărturari şi farisei făţarnici. Pentru că voi sunteţi ca mormintele, care nu se văd şi peste care oamenii umblă fără să ştie". Căci mă gândesc că tocmai asta vor cărturarii şi fariseii: să existe ei. Şi când sunt în morminte, să fie mormintele lor. Ce durere mai mare decât să fie mormintele neştiute despre care vorbeşte Luca? Călcăm poate, la tot pasul, peste mormântul neştiut al fratelui risipitor.

Constantin Noica în Jurnal filozofic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Victor Ponta Plagiatorul are de azi patalama şi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că a plagiat la doctorat (pamflet)

Mama lui când l-a fătat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Filmul i s-a cam voalat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi-a ieşit cam ţigănos, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Cu obrazul foarte gros, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Ţigănos şi la culoare, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Ţigănos şi-n comportare, hei, ce ploaie şi ce vânt!
Pe măsură ce creştea, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Bădăran el devenea, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Când ruşinea s-a-mpărţit, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Victor Ponta a lipsit, hei, ce ploaie şi ce vânt;
N-a lipsit că n-a putut, hei, ce ploaie şi ce vânt,
A lipsit c-aşa a vrut, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Când a fost la doctorat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
El din plin a plagiat, hei, ce ploaie şi ce vânt!
Plagiatul evident, hei, ce ploaie şi ce vânt,
L-a negat impertinent, hei, ce ploaie şi ce vânt;

C-un tupeu fără egal, hei, ce ploaie şi ce vânt,
L-a negat şi-n tribunal, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Însă azi i s-a-nfundat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Cu-n verdit de plagiat, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Cu obrazul gros cât palma, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi în gură cu sudalma, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi-ndurgând tot baliverne, hei, ce ploaie şi ce vânt,
El a răsturnat guverne, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Vai, sărmană-a noastră ţară, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Te-a condus această fiară, hei, ce ploaie şi ce vânt;
Te-a condus ăst impostor, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Necioplit, plagiator, hei, ce ploaie şi ce vânt!

pamflet de George Budoi din Plagiere şi Plagiatori: aforisme, epigrame, pamflete şi satire (13 iulie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare...

Mă doare să văd oameni plângând
Mă doare să văd pe cineva suferind,
Mă doare când nu eşti lângă mine
Mă doare să ştiu că nu-ţi este bine.
Mă doare atunci când nu mă iubeşti,
Mă doare atunci când mă umileşti
Mă doare când ştiu cât te iubesc
Mă doare să văd că nu te recunosc...
Mă doare tăcerea rece şi grea,
Mă doare durerea din inima mea
Mă doare ş-o lacrimă ce curge pe obraz
Mă doare când ştiu de-al tău necaz.
Mă doare de-o frunză ce se leagănă-n vânt
Mă doare de oricine şi orice cuvânt,
Mă doare că TU nu poţi să-nţelegi
Mă doare... dar tu ai vrut să alegi.

poezie de Mariana Simionescu (25 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vechilor auzuri

Ştii să-l auzi din, fără greieri, casa,
pe greierele-literă cum sare
din raftul cărţilor înşelătoare
(dar nupţial ce l-a primit mireasa?)
Din amintire sângele-l asculţi
cum bate-ntr-alţii povestindu-ţi fiul,
auzi în ceşti cum pâlpâie târziul
şi paşii dragostei i-auzi, desculţi?
Aud desfoliindu-se oglinde,
aud ceremonia ploii. Luxuri
ale urechii mele tresărinde.
la muzici mişcând apele-n havuzuri,
cu trupul meu în care-şi au morminte
cele mai vechi din stinsele auzuri.

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrarea şarpelui

înstăpânindu-se pe propria fiinţă
şi nu-i concesie sau slăbiciune
lipite aripi de fluturi insinuând
prea viclean să nu întreţină echivocul
pervertindu-l în reuşită cu coada
ca şi cum gură cu dinţi ar fi
pielea solzoasă de prisos desface

opac în el însuşi fără căinţă
himere nu cunoaşte e un automat
cu trupul gol fuge în labirintul nopţii
haine vechi să îngroape
în adâncul pădurii după ploi

bolnav şi niciodată natural cum
cel în contra Creaţiei să înţeleagă
eul neterminatul cu tot ce e în Sine neterminat
lucrarea şarpelui
regenerând regeneratul

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pana care doare

S-a sinucis şi ghilotina
Care ne condamna la moarte,
A luat cu ea, săraca, vina
Şi-n cimitire o împarte.

Face pomeni fără de slujbă,
Colive dulci sau lumânări,
Să nu se mai creeze vrajbă
Pe pacheţele cu gustări.

Stau hămesiţi atârnătorii,
Pe câte-o cruce, pe morminte,
Unii chiar au privirea ciorii,
Ce bântuie prin locuri sfinte.

Noi n-am murit de data asta,
Că nu mor lupii fără lună,
Rămânem să-nfruntăm năpasta,
Cu un creion tocit în mână.

Şi le transmit celora care,
Călăi au fost sau vor să fie,
Că fix în versul ăsta doare
Şi-n pana de la pălărie.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Terţine

Cu zugrăveli stângace
umple văzduhul ploaia,
şi cu culori sărace.
(C-un fulg de nea, odată,
am luminat odaia
copilăriei, toată...)
Ca-n şcolăreşti desene,
ne oglindim în timp,
cu uriaşe gene,
cât brazii de înalţi,
mereu la fel şi-n schimb
întotdeauna alţi...
Acum, tulpini naive
cresc din vopseaua plânsă,
cu flori definitive.
Lumini, sub pleoape strânge-le!
Toamna, pe-a lunii pânză
ne desenează sângele...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise

Aşa cum mă-nvăţară mai vechii şi mult vechii,
muiericele glasuri când îmi doboară grechii
mi-astup cu ceară scoicile, două-ale urechii,
pereche doar cu luna, altfel duşman perechii.
De un catarg, la prova, mă las legat în rafii
şi goalele sirene cu pâcle dulci, de sta fii
în carne-mi toarnă unghii, ca în arginţi, zarafii
dar sângele îmi urlă în trup: fii surd, aşa fii!
S-ar tăvăli-ntre cipreşi şi-n coşuri mari cu peşti
cu solzi încă-n vibrare sărmanu-mi trunchi şi-aceşti
bărbaţi albind sub pulpă năvoadelor cereşti.
Pot să-i întorc din pofte, cu caste prevestiri,
spre cele ce ne-aşteaptă mişcând lopeţi subţiri,
la ţărmul de departe al Singurei iubiri

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!