Inocenţă

Prin florile copilăriei
Adeseori mă rătăcesc...
Găsesc Lumina Bucuriei
Şi-ntoarcere, nu-mi mai doresc.

Îi văd pe mama şi pe tata,
Crescându-mă cu al lor Dor
Şi cu IUBIRE nepătată,
Clară, ca apa de izvor.

Merg să colind niţel prin crâng.
Mă prinde ploaia... şi îmi place.
M-adăpostesc după un gând,
Umblând desculţă prin băltoace.

Un fulger îmi aduce-aminte
Să nu mă tem de DUMNEZEU,
Că, după ploaie, vrea s-alinte
Ai săi copii, c-un curcubeu.

Dintr-un tufiş de stejărei,
O catifea de căprioară
Priveşte cu-ochişorii ei
Spre Lumea de odinioară.

O buburuză dolofană
Se caţără pe-un fir de-aglică
Şi se împiedică de-o pană,
Pierdută de o rândunică.

Doi puişori de iepuri, moi,
Udaţi de ploaia cristalină,
Se hârjonesc pentr-un trifoi,
Strivit de vulpea cea haină.

În liniştea plânsă de ploaie,
Se vindecă întreaga Fire
Şi apele cântă-n şuvoaie.
(Aşa era-n zile senine...)

Când ploaia stă, se-aude-n crâng
Un cuc, strivit de Dor de Lume...
A lui singurătate plâng,
Găsindu-ma în ea, pe mine.

În drum spre casă, flori culeg
În bucheţele colorate
Şi cu IUBIREA mea, le leg,
Când i le dau mamei pe toate.

Mă-ntorc în AZI, pe-aripi de vânt.
Dar, iau cu mine amintirea
Copilăriei, ce, din crâng,
Mi-a curs în Inimă IUBIREA...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a moartea-n crâng

Sărmanule lup,
Cu viforul frate,
În crâng ţi se frâng -
Azi, visele... toate...

În crâng, unde-şi cerne
Ziua icoana,
În crâng, unde luna
Ţese mahrama,

În crâng, unde arma
Ţinteşte bine,
Despletindu-ţi soarta-n
raze –destine,

În crâng, Iată, curge
Roşu-ţi din rană...
Când soarele -l plânge,
Luna-l destramă!

poezie de Dana F. Zaharia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi sub ploaie... licurici în priviri...

Hai să fugim, iubito, prin ploaia aşteptării,
privind la norii grei cu inima deschisă,
bobiţele sunt faguri din taina cuvântării
şi mierea în celule-i cu-aromă de caisă.

Hai să fugim, iubito, prin ploaia bucuriei,
tinându-te de brâu să simt că înfloresc,
cu ochii languroşi să-i ceri copilăriei
culori din curcubeu şi cuget păstoresc.

Hai să fugim, iubito, prin ploaia mulţumirii
uitând de vântul rece şi şoapta sa rebelă
cu sângele albastru să închinăm iertării
cele mai dulci poeme în sfânta ta capelă.

Hai să fugim, iubito, prin ploaia bunătăţii,
învăluiţi de gânduri ce ne-au legat etern,
din palme să sorbim sărutul voluptăţii,
este nectarul sacru al dorului matern.

Hai să fugim, iubito, prin ploaia dăruirii,
suspinul nopţii este pe talpa unei frici,
ţii minte, dulcea mea, în clipa înfloririi
cum liniştea privea cu ochi de licurici.

Hai să fugim, iubito, prin ploaia mărturiei,
până când cerul gri va fi din nou senin,
cu slovele să-i ardem plăcerile furiei,
spovăduind iubirii cu sufletul blajin.

Hai să fugim, iubito, prin ploaia libertăţii,
lanul de grâu şi drumul au karma ca şi noi,
deschis să cerem timpului valorile dreptăţii
şi cugetul Iubirii să-l plăsmuim în doi.

poezie de Luiza-Elizabetta Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri...

Cad picături de ploaie rece
Peste pervazul din fereastră
Şi udă florile din glastră,
Iar ploaia nu mai trece...

Un fulger luminează-n noapte,
Un tunet se aude–n depărtare,
Prin ropotul de ploaie se-aud şoapte,
Şi gănduri trecătoare...

Iar gândurile mele sunt confuze,
Deşi e frig, eu ard de dor,
Vântul serii şuieră prin frunze,
Petalele se pierd în zbor.

Cad picături de ploaie rece,
Peste pervazul din fereastră,
Cad picături peste amintirea noastră,
Iar ploaia nu mai trece...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căprioară în crâng

te-ai întors iubire de foarte departe
genunchii ţi-s juliţi de la vânt
dumnezeu astăzi parcă iarăşi desparte
apele dintre cer şi pământ

inorogii pasc printre munţi de zăpadă
copitele le sunt prea fierbinţi
vara asta pare c-ar vrea să mai ardă
doi copaci încărcaţi de dorinţi

azi să nu mă aştepţi în crâng căprioară
nu mai am ce păduri să-ţi ofer
nişte maci înroşesc un lan de secară
nu mai sunt nici amurguri în cer

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, vis sau realitate

m-a privit în ochi şi
mi-a numărat bătăile de inimă
ca şi cum aş fi pierdut câteva
semnificaţia gestului
făcea parte
dintr-un
scenariu ascuns ochilor
privirea sa mută mă trecea
dintr-un gând într-altul
traversând pustietatea din mine
am avut impresia că am murit
era prima oară când
m-am văzut
alergând prin copilărie
pe un drum către ceea ce am fost
l-am văzut pe tata punând
ţigle pe casă
mama întindea rufele la uscat
fratele cel mic
îmi fura din bomboanele
puse sub pernă
Dumnezeu
cocoţat pe un nor
îmi vorbea din priviri
eu îmi ţineam inima în mână
şi zâmbeam

sunt sigur că am fost eu
dialogam cu mine
cu tata cu mama
cu fratele cel mic
şi cu Dumnezeu

sunt eu
mi-e dor de atunci
mi-e dor de mine
mi-e dor de ai mei
mi-e dor de voi
mi-e dor de Dumnezeu
trist
îmi pândesc amintirea
timp în care
citesc pe silabe iubirea şi
neputinţa de a mai fi
ceea ce am fost...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nici nu ştii (odiseea ploilor de noapte)

Tu nici nu ştii c-afară plouă
Şi nici nu ştii că mă iubeşti
Când noaptea, pe la ora două
Numai la mine te gândeşti.

Tu nici nu ştii să joci prin ploaie
Ca paparudele, ca mine
Să te usuci la foc de paie
După ce ploaia pleacă, vine...

Tu nici nu ştii cine sunt eu –
Poet ştiut pe dinafară
Întreabă-L doar pe Dumnezeu
Din ploaia Lui de primăvară.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea Ta-i ca ploaia de vară

Iubirea Ta-i ca ploaia de vară,
Caldă în stropi şi binefăcătoare,
Unde-o trimiţi, aduce înnoire
Ca-n ziua de primăvară.

Aduce-nflorire când plouă-n tristeţe
'Nfloresc rosmarinii, chiar şi cactuşii-nfloresc,
Când îi priveşti florile îţi dau bineţe
Încât în faţa lor eşti chemat să te opreşti.

'Nfloreşte grâul în ploaia de vară,
Grădinile-n mai în dulce rodesc,
Plouă-ne Doamne, fiinţa ca-n primăvară,
Ca-n toamnă, să-Ţi recunoşti rodul dumnezeiesc.

E-un har pentru inimi şi suflet să plouă,
Din Duhul cel sfânt-adorat,
Ţine-ne-n ploaia ce-aduce rodire,
În viaţa ce-n Golgota ne-ai înfiat.

Roadă s-aducem chiar în pustie,
Cum florile rodesc de le-atingi,
Să plouă-n belşug ploaia de vară,
În crini să transformi şi suflete-ciulini.

Să-nviorezi prin stropii de ploaie,
Inimi deşerte-n tristeţi,
Plouă-ne Doamne, a Ta ploaie sfântă,
Să Îţi cântăm ca florile-n rouă
În alb-dimineţi!

poezie de Sanda Tulics din Foşnet stelar (3 octombrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia

Ploaia,
de ar reuşi să-mi spele
gândurile zilei,
taina nopţilor nedesluşită,
şirul de ıntrebări urcate la stele,
rugile arzătoare
trecute prin palmele mele.
Ploaie
ımi eşti chiar TU,
durere izvorâtă din iubit,
lacrimile mele, picuri reci
ce răscolesc prin nori
durere!
Tăcerile...
clipele toate când nu suntem doi,
dorul...
focul ce arde mocnit,
de-ar reuşi să le spele cu o rafală de nori,
ploaia!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem din Apuseni

caut poteca copilăriei mele
cât de repede o găseam printre brazi
azi doar un imens câmp de cioturi
arborii de ieri au primit chipuri ciudate
uneori mă aşez şi sculptez în ele chipuri de om
să se ştie cine a mânuit securea
alteori plâng
din seminţe adormite
rugându-mă să răsară pădurea la loc
Doamne, fii alături de mine
ajută-mă să nu mă rătăcesc
dumnezeu mă aude
lui dumnezeu i se face chiar milă
întelept priveşte în jur
şi creşte în mine arbori
m-a numit chiar pe mine paznic
apoi mulţumit mi-a trimis în dar păsări
neîntrecute in triluri
dar mie doamne, dar mie doamne
nu-mi dai glasul lor
zic eu omul, dorind din ce în ce mai mult
si dumnezeu râde, un râs fermecător de om mare
care le ştie pe toate
ţie fiule,
ţi-am dat glas prin cuvânt
să fii şi om, şi pom şi pasăre!
apoi gânditor îmi arată drumul spre casă
intră cu mine aplecându-se pe sub poarta de lemn
mama ne iese râzând înainte
îi sărut bucuros mâna
când ea mă mângâie pe creştet
dumnezeu plânge lânga mine ca şi un copil.

poezie de Florica Iacob (iunie 2010)
Adăugat de Florica Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sprinţară

Cum te caut draga mea
Fără cal şi fără pinteni
Şi pe deal şi prin vâlcea,
Colindându-mi pretutindeni!

Tu nu eşti nici la izvor,
Nici în crâng cu umbra deasă,
Nici la mine în pridvor
Îmbrăcată în mireasă.

Crapă talpa în călcâi,
Pe poteci nemaiumblate ;
Tu, iubirea mea dintâi
Îmi ţii buzele uscate!

Eu de sete şi de dor
Mi le ud uşor cu rouă
Şi cu ploaia unui nor
Când începe lună nouă.

Unde eşti, iubirea mea
Când sunt pomii toţi în floare?
Poate pe vreo rămurea
Cu petala zâmbitoare?

Stelele sclipesc târzii
Luminând ca-ntotdeauna
Şi oftez şi tu nu ştii,
Mă mângâie numai luna...

Nu te aflu nicăieri
În parfum de primăvară!
Îmi răspunzi doar cu tăceri,
Prea suava mea sprinţară...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul ploii

Binevenită este ploaia,
Cu mângâierea ei răcoritoare,
Îşi ascunde puii ghionoaia,
Până va fi iarăşi soare.

În crâng s-opreşte simfonia
Păsărilor cântătoare...
Binevenită este ploaia,
Cu mângâierea ei răcoritoare.

Este o vreme trecătoare,
Ce face atât de veselă câmpia,
După arşiţa ucigătoare,
S-a umplut de nori tăria...
Binevenita este ploaia.

rondel de Ioan Friciu (10 iulie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai trecut o iarnă

A mai trecut o iarnă peste mine,
Nu pot să-i mai suport hainele-i grele,
Am să le-arunc prin văgăuni străine
Sau le dau foc, m-am săturat de ele.

Ochii-îmi sunt umezi, mă roagă insistent,
Nu vor să mă mai vadă prin noroaie,
Nu uit trecutul, mă doare-acest prezent:
-Un curcubeu s-apară după ploaie!

A mai trecut o iarnă peste mine,
De greaua-i talpă nu m-am lăsat strivit,
Am învins nopţile de nesomn pline,
Nu mi-a fost teamă de gerul crâncenit.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia salcâmului

În ploaie văd magic, orpheic mister!
De-aceea, s-o simt - doar cu har - se cuvine!
Ofrandă de abur adus-am spre cer -
Ca ploaia să-mi fie-nţeleasă mai bine.

Ce ploaie ciudată! Sub pleoapa-mi de zid
Curg zei ce-au dormit în legende barbare
Cu paşii ritmaţi sub un fulger lichid,
Iviţi din fântâna cu vise bizare!

Din stropii căzuţi - ale sângelui lunci -
Nasc munţi şi ţinuturi cu strigăt de piatră.
Oraşe din veacuri, răsar în răscruci;
Cu zalele ude - eroii - se-arată.

Prezent, viitor şi trecut sunt deodat
Cum ploaia căzută în sine-şi revine.
Cu formele lungi, spre un cer revărsat -
Trec zâne ce fost-au ascunse-n ruine.

Şuviţe de zumzet - albine-n apus -
Hrănite cu "lapte" din gnosticu-mi uger -
Se duc înspre matcă, plouându-se-n sus,
Ca trase de-o sfoară ţinută de înger.

Din mâinile ploii - absorb tainele-ntregi;
Prin seve de-argint - absolutul e-n mine!
Căci eu... sunt SALCÂMUL din pădurea de regi
Să-nfloresc albe ploi doar cu har se cuvine.

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile

La nişte case mari, în oale prea bogate,
Sta falnic pe fereşti,
Pe lângă flori fireşti,
Şi cele prelucrate
De mâine omeneşti.
Dar iată, nori s-adună,
Cu fulgere lucind,
Şi tunetul răsună
De ploaie prevestind;
Iar floricelele acele iscusite
Îndreaptă către zei
Smerita rugăminte:
Ca să oprească ei,
Cu un cuvânt din ceri,
A ploaiei neplăceri;
Dar rugămintea lor au fost zădărnicită
Şi ploaia cea pornită
De un răcoare vânt
Se varsă pre pământ,
Potoale sfera grea,
Verdeaţa înnoieşte
Şi firea după ea
Se pare că zâmbeşte.
Atunci şi florile acele naturale
Se dezvelesc frumos,
Din sânurile sale
Dau desfătat miros;
Iar florile de fir, mătasi şi catifea,
Ce ruge înălţa când ploaia se ivea,
De frumuseţea lor lipsite şi pătate,
Au fost de pe fereşti afară lepădate.
Talentului firesc de critică nu-i pasă,
Ea nu întunecă a lui gândiri frumoase;
Şi numai florile acele prelucrate
Se tem de ploaie foarte.

poezie celebră de Alecu Donici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă...

În orice vreme aş vrea să fiu
Mesagerul iubirii Tale divine,
Să-mpart iubirea celor ce nu ştiu,
Sau n-au auzit vreodată de Tine.

În ziua când Tu m-ai cercetat
Mi-ai umplut viaţa cu-a Ta iubire,
Ajută-mă ca ceea ce Tu mi-ai dat,
Să-mpart, nimic să nu ţin pentru mine.

Şi când cuvintele-mi lipsesc,
Sau nu şi-au locul să exprime,
Aş vrea să pot să Te mărturisesc,
Prin zâmbet şi priviri senine.

Iubirea–Ţi fă să curgă neîncetat,
În mine ca o apă vie, cristalină,
Păzeşte-mă de ispitire şi păcat,
Rămâi în mine, Tu, Iubire sublimă.

poezie de Viorica Graf
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie

Ploaie, ploaie la miezul nopţii, doar ploaia dezlănţuită
Căzând peste cabană sumbră – şi solitudinea, şi eu,
Amintindu-mi iarăşi că o să mor
Şi că nu voi mai auzi ploaia, nici nu-i voi mulţumi
Pentru că mă spală şi-s mai curat decât am fost vreodată
Din clipa în care m-am născut în această singurătate.

Binecuvântaţi sunt cei morţi pentru că plouă peste ei;
Iar eu aici mă rog ca nimeni din cei pe care i-am iubit
Să nu moară-n noaptea asta sau să zacă, încă treaz,
Singur, ascultând ropotul ploii,
Fie-n durere, fie împăcat,
Neputincios printre cei vii şi cei care s-au dus,
Ca o apă rece printre trestii rupte,
Miriade de trestii rupte, liniştite şi încremenite,
Sau ca mine care n-a avut nicio iubire pe care-această ploaie
Dezlănţuită să n-o dizolve, mai puţin iubirea pentru moarte,
Dacă-aceasta se-îndreptă spre tot ce-i perfect şi
Nu poate, furtunile-mi spun, să dezamăgească.

poezie de Edward Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place să merg prin ploaie. Mă îmbăt cu resturile unui vis strivit de cupola cerului.

aforism de Ionuţ Caragea din Gânduri pentru caricatura umbrei (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie

Ploaia, buruiană deasă,
vrea pământ de cer să ţeasă,
şi pe vechi şi-atâtea căi
ploaia şterge paşii tăi ...

Pe unde-am iubit odată
creşte buruiana beată,
părul tău se stinge-n ploi,
nu mai ştim nici noi de noi,

şi ca ploaie, şi ca vânt,
ne tot pierdem în pământ ...

poezie clasică de Mihu Dragomir
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

Aş vrea să fiu mereu copil,
Să mă-nvârtesc fără sfială,
Să văd bujorii în April
Trezindu-se din amorţeală,

Şi-n iarba umedă covor
S-alerg desculţă pe afară,
Legat de coada unui nor
S-admir cocorul alb cum zboară,

Să simt parfum de flori de tei
Şi mâna mamei peste frunte,
Sărutul cald, iubirea ei,
Destinul încercând să-nfrunte,

Şi casă fratelui cel mic
Să-i fac din preşuri colorate
Şi să nu-mi pese de nimic,
Să râd cât pot, pe săturate,

Să fac mâncare la păpuşi
Din stânjenei şi lăcrimioare,
Să leg cu aţă cărăbuşi
Şi în văzduh, să-i pun să zboare,

Şi să miroasă pe pământ
A liliac şi micşunele,
Să zburd prin ploaie şi prin vânt
Cu ochii sus, pe cer, la stele,

S-alerg cu-albinele în roi
Şi să mă cred o mică zână,
Să iau furnici din muşuroi
Şi să le simt mergând pe mână,

Să-mi văd bunica împletind
Pentru nepoate mândre, şaluri,
S-aud copiii chiuind
Când piatra-n apă face valuri

Şi-n vârf de dud să mă ascund
Când stau vacanţele la ţară,
Şi-n gârla caldă să m-afund
Cu ochii-nchişi, în plină vară,

Să prind o gărgăriţă-n zbor
Şi să o urc pe degeţele,
S-ascult chemându-se cu dor
În geamul casei, turturele,

Şi zmeul să îl trag de sfori,
Să sar cât vreau peste băltoace,
Cunună să îmi fac din flori,
Şi-ntruna eu să cânt, că-mi place,

S-aud pe tata povestind
Cum alerga copil pe-afară,
Cu drag în braţe să-l cuprind
Şi cerul mai frumos să-mi pară,

Să suflu puf de păpădii
Şi să pocnesc în mâini zorele,
Şi struguri copţi, zemoşi, din vii,
Să-i strâng în coşuri de nuiele,

Şi îndrăgitul meu bunic,
Pe prispă, blând să mă alinte,
Şi-n mâini să vină c-un ibric
Să-mi toarne laptele fierbinte,

Să prind pe-o floare, un bondar,
Şi să îl ţin de o aripă,
Să fiu un porumbel hoinar
Doar pentru-o clipă, doar o clipă,

S-ascult senină,-n dimineţi,
Cum cântă-n ram o vrăbiuţă
Şi înotând printre nămeţi
Să-nham dulăi la săniuţă,

Şi să mă joc cu alţi copii
Sub geam, de-a tata şi de-a mama
Şi să visez în nopţi târzii
C-arunc în basm, chiar eu năframa.

Şi să rămân mereu copil
Ca-ntr-o oglindă fermecată,
Şi, în mireasma lui April,
Să simt copilăria toată!

poezie pentru copii de Lidia Batali din Vânzătoarea de comori (noiembrie 2011)
Adăugat de Lidia Batali
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă verilor cu ploi

Se-aude-n lumea-a ploilor strigare...
Mi-e sufletul un fulger rătăcit...
Cuminte, iar, străbat prin depărtare,
Căutător al vorbelor de-alint.
M-am încadrat, poem, în două spaţii,
Am devenit de-acum vioara-ntâi.
Când ca un vis mi-am irosit talanţii,
Ploaie, doar tu, mi-ai spus timid, "rămâi!".

Se-aude-n lume-a ploilor strigare
Şi ceasul s-a oprit în călimară.
Vezi?! Plânge cerul! Visele-s amare
Şi-n stele de cuvânt se întrupară.
Prin paşii mei, furtuni se nasc în mine,
Eu scriu în foc c-o aripă de ceară,
În umbre arămii mă-ntorc spre tine,
Căci parte sunt din tine, veşnic, vară.

Mi-e sufletul un fulger rătăcit,
Iar soarele e o gutuie coaptă,
În ochiul tău concav am poposit,
Opaiţ, pe norii vieţii agăţată.
Secundele mi s-au oprit la mal...
S-au înnecat în plângerea de stele.
Eu, ca un clopot, m-aş întoarce iar,
Nisip, în anotimpul de tăcere.

Cuminte, iar, străbat prin depărtare
Uitate căi... Şi plouă-n mine iar.
Mi-e ochiul un ocean şi ploaia doare
Şi-mi îngenunche plânsul la altar.
De-acum sunt printre gene risipită...
Un penitent al vieţii şi-al luminii.
Mi-e arşiţa pe buze-ntipărită,
Au încolţit în mine trandafirii.

Căutător al vorbelor de-alint,
Eu mi-am ascuns tăcerea printre maci
Şi-n mine ploi de crin au încolţit.
Tu, vară, mă priveşti, zâmbeşti şi taci.
Şi plouă astăzi, vezi, din ochii tăi...
Poate că-i o tristeţe fără nume.
Ţi-au înfrunzit copacii. Trişti şi goi,
Sunt numai ochii mei ăn astă lume!

M-am încadrat, poem, în două spaţii...
Terestru, sunt o rochie de mătasă.
Ceresc, spre cer, m-au înălţat bărbaţii,
Numindu-mă în gândul lor aleasă.
Pe sâni a izvorât un râu de frunze
Şi curge-n valuri moi de catifea.
Mi-ai lăsat, vară, un sărut pe buze...
Ne regăsim pe-o margine de stea...

Am devenit de-acum vioara-ntâi...
Aud strigarea timpului în mine.
Mă pierd precum un vis... Îmi spui "Rămâi!"
Şi vară, rătăcind, mă-ntorc la tine.
De plâns şi dor mi-s corzile unite
Într-un integru cânt al devenirii.
Dar că exist, nu-mi mai aduc aminte,
Ori poate s-au schimbat legile firii...

Când ca un vis mi-am irosit talanţii,
Doar tu mi-ai pus o lacrimă în palmă
Şi sărutări de vis mi-au dat bărbaţii...
Mă-ntorc la tine deci, iubită doamnă!
Altar de flori sub umbrele de stele,
Aşteaptă-n noapte-ngenuncherea mea,
Mă-ntorc la tine deci cât mai e vreme,
Şi ştiu, de-acum, că nu voi regreta.

Ploaie, doar tu, mi-ai spus timid, "Rămâi!"
Dac-aş muri în toţi, renasc în tine,
Nu pot fugi, căci sunt vioara-ntâi
Orchestra lumii s-antrupat în mine.
În labirinturi, verdele de jad,
Precum o mare-n flăcări clocoteşte.
Eu, vară, în adâncuri de-am să cad,
În mine moartea nu mai poposeşte!

Ploaie, doar tu mi-ai spus timid "Rămâi!"
Când ca un vis mi-am irosit talanţii.
Am devenit de-acum vioara-ntâi,
M-am încadrat, poem, în două spaţii.
Căutător al vorbelor de-alint,
Cuminte, iar străbat prin depărtare
Mi-e sufletul un fulger rătăcit...
Se-aude-n lume-a ploilor strigare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!