Pământul ce m-a dat
Pământul ce m-a dat mereu îmi cere
Să viu să-l văd asemeni ca-n trecut,
Asupra mea e-ntinsă a lui putere,
Că el m-a dat și-aci el m-a născut.
Casa bătrână, vatra cea cu pruni
Și vuietul prelung ce-l cântă plopii,
Cu dorul cel rămas de la străbuni,
Le simt pe toate-n mine când mă-apropii.
Mă văd copil cu sufletul de floare
Pe ulița copilăriei mele,
Cu ochii blânzi, străluminând în soare,
În vraja lunii și-n lumini de stele.
Plecat din sat, dar niciodată rupt,
Ce cu duioase daruri mă cuprinde,
Mi-e gândul tot la el, neîntrerupt,
Iar de a lui ființă nu mă pot desprinde.
poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.