Amor livresc

Tu petala,
eu cămaşa cu zala.
Frunza, tu,
eu vântul care-o căzu.
Tu galbenul nelămurit,
eu desemnul din zid.
Tu, drumurilor, capătul,
eu întreacătul.
Eu alicsăndrie
şi tu isopie.

poezie de George Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor livresc

Tu petala,
eu cămaşa cu zala.
Frunza, tu,
eu vântul care-o căzu.
Tu galbenul nelămurit,
eu desemnul din zid.
Tu, drumurilor, capătul,
eu întreacătul.
Eu alicsăndrie
şi tu isopie.

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se leagănă frunza de nuc

Se leagănă frunza de nuc,
Norii negri se duc.
Se leagănă frunza de soc
Şi răsare steaua cea cu noroc.

Se leagănă frunza de plop
Şi lumea îmi pare un strop.
Se leagănă frunza de tei
Şi stropul se odihneşte în ochii tăi.

Bate vântul tot mai lin,
Se leagănă floarea de crin.
Se leagănă aşa uşor
Şi-mi aduce aminte de al meu dor.

poezie de Vladimir Potlog (23 iulie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Necontestat, o floare e, gingaşă -
Dar care-o fi petala ucigaşă?

distih de Ana Marinoiu din revista "Spinul", nr. 15 (2009)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

Mă voi face cămaşa ce-o porţi,
Şi postava în care frămânţi
Pâinea jalei pe care-o mănânci,
Insomnia pe care-o suporţi.

Cu genunchii la gură voi sta
Şi cu braţele moi atârnând,
Furişată tiptil într-un gând,
Într-o altă poveste, cândva.

Peregrin levantin pe pământ,
Înspre Marea cea Moartă pornesc,
Să învăluie ea în firesc
Trupul meu de tăcere înfrânt.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veche dramă

Cu crengile-l vom
trage în moarte pe Avesalom
spânzurat de părul negros,
om şi cal, os cu os!
(Îşi purta, blană de miel
moartea, cu el,
prin fire de păr
a curs în sus, cu încălţări,
cu scări de lemn, cu şaua
prin firul ca neaua,
cu pieptarul, cu zala
şi cu zăbala.
Om şi cal încap
în iarba crescută din cap
sub creanga-casap.)
Capul mi se-ngroapă şi mie, copilă,
în milă
şi-n frunză dalilă
cu dinţi
fierbinţi
şi-n locul frunţii de rouă
îţi cad în pat cu claviculele-amândouă
şi la gât c-o retezătură
care mi-e mie gură...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reforma

Eva, minunata formă,
Chiar de-ar fi să-mi crape rânza,
O să-i tragem o reformă.
Că fu toamnă, căzu frunza.

epigramă de Adi Sfinteş din revista "Amprenta"
Adăugat de Adi Sfinteş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus la poarta raiului

Sus, la poarta Raiului,
Poarta Raiului,
Paşte turma Tatălui,
Turma Tatălui.

Refren:
Linu-i lin şi iarăşi lin,
Bate vântul frunza lin,
Lin şi iarăşi lin.

Dar la urmă cine sta?
Cine, cine sta?
Stă chiar Maica Precista,
Maica Precista.
Linu-i lin şi iarăşi lin,
Bate vântul frunza lin,
Lin şi iarăşi lin.

Lângă ea, un legănel,
Da, un legănel,
Cu un Copilaş în el,
Copilaş în el.
Linu-i lin şi iarăşi lin,
Bate vântul frunza lin,
Lin şi iarăşi lin.

Copilaşul când plângea,
Piul când plângea,
Maica Sfântă lin cânta,
Maica lin cânta.
Linu-i lin şi iarăşi lin,
Bate vântul frunza lin,
Lin şi iarăşi lin.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul îşi scoase cămaşa

Ţinea biciul în mână
ca pe un fulger hămesit,
îi vedeam ochiul
alungit
pe creanga ce străpungea
aorta dimineţii;

într-un tîrziu
i-am prins cămaşa
ce o arunca înspre mine;

n-am mai auzit
vuietul valului
în care eram captivă,
căci vântul
îşi îndulci otrava
în sângele meu.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cămaşa

De câte ori plouă, voi să-mi sădiţi un vişin
Cămaşa să mi-o ştergeti de sânge şi de pete
Lăsaţi-mi orizontul deschis să mă îmbete!
Şi flori de iasomie ca să dorm
Şi pupi de maci în plete să plouă numai iarna
Un strop să se dezgheţe să mă întorc în iarbă
În galbenul de lut din chilimbare pietre
Să-mi spune-ţi adevărul, iubire
Şi ce arde mai mult în noapte decât stelele?
Care-i oceanul vieţilor deşarte?
Şi care nor e piatră de început?
Şi ce e nemurirea, dar moartea?
Când să înnoptăm?
E prea târziu să ne trezim
E noapte, se întorc din raze stelele ca un deliciu de culori.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul nu bate

Motto:
"Nu se ştie ca pământul
Dincotro va bate vântul"

Vântul nu bate
Cât e bătut
De crengi uscate
Vântul e mut
Şuieră doar
Frunza de ulm
Sau de stejar
Iar eu adulm
E ca şi cum
Ar mirosi
A foc un fum
Care s-ar irosi
Pe orice drum

Vântul nu cântă
Poartă decât
Talanga sfântă
La oi la gât
Ca să se-audă
Până la cer
Că iarba crudă,
Limba de fier
Pe-a râului gură
Când crede c-o fură
Păscută se face
Şi vântul doar tace.

Ce ştie vântul
Nu pot să ştie
Nici apa vie
Şi nici pământul.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza iubăreaţă

Nu sunt frunza nimănui,
Eu sunt frunza dorului,
A dorului şi-a iubirii
Din inima omenirii.

Luminez pe unde trec,
Niciodată nu mă-nec,
Vântul mă poartă în zare,
Nu mă pune la-ncercare.

N-am aripi dar am lumină
În inima mea senină,
Merg cu ciocârlia-n zare
Lipită de-a ei cântare.

Cerul mai aduce frunze,
Mă prinde uşor în buze,
Apoi fluieră-a lui viers
De s-aude-n univers.

- Am o frunză iubăreaţă,
Este pătrunsă de viaţă,
De viaţă şi de dor
În al soarelui pridvor.

Nu e frunza nimănui,
Este frunza cerului,
Se lipeşte omeneşte
De sufletul ce-o iubeşte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stăteau amândoi nemişcaţi, încordându-şi auzul. Două ramuri trosniră în adierea uşoară. Un con de brad căzu. Copacii zvoneau şi ei uşor. Apoi un fluierat ascuţit răsună din capătul îndepărtat al luminişului.

Pamela Branch în Paltonul de scânduri (1951)
Adăugat de Andreea Banciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Trecem prin timp
ca printr-o oglindă - încotro?
Au uitat de noi
iarba, vântul şi iubirea.
Deasupra drumurilor noastre
nu se mai află soarele nostru,
un nou sfânt Gheorghe
îşi ucide balaurul.

poezie de Aleksander Nawrocki din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Streap-tease

Eva şi frunza.
Cât ai număra-n şase
Viermele de mătase
Frunza o roase.
Eva rămase goală puşcă...
Acum să vedem unde viermele muşcă!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza plopului

Frunza plopului, fireşte,
Nu se tânguie în van...
La nelinişti se gândeşte
Şi la vântul năzdrăvan.

Dacă stă ca un strejer,
Vrea să vadă main departe,
Când mai vine vânt şi ger,
Pe cărări de miazănoapte...

Şi se zbate ca un dor,
Argintat de vis şi cale,
Ca un cântec călător,
Dinspre imnuri ancestrale...

poezie de Gheorghe Ion Păun din Ora unirii (2005)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vultur

Să-l ştii pe vultur, sus,
peste bisericile lui de piatră,
să se facă repede toamnă
când bate el din aripă,
trei zile să cadă frunza
când face el dragoste
şi lasăţi-i lui, somnul,
să vi-l vegheze!
De parcă
ai putea să Vezi
libertatea...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea venea mereu, câteodată şi noaptea rămânea acolo, aţipind, cu căpuşorul sub aripă. Şi trecu mult până ce, odată, vântul de toamnă începu să bată. Zilele erau mai răcoroase, nopţile mai reci; cerul arareori curat. Puternic sufla vântul tomnatic! Apusurile erau ca sângele şi parcă înroşeau şi pământul. Frunza îşi simţi puterile slăbite; cu greu putea să ţie piept vântului, care o clătina în toate părţile; câteva tovarăşe, smulse, fluturară prin aer, apoi fuseseră duse departe. Pasărea îi venea mai rar, nu mai cânta, şi asta o mâhnea cumplit. Frunza tânjea, se îngălbenea; celelalte, de pe acelaşi copac, parcă se îngălbeniseră şi mai repede. Începuseră să cadă. Frunza auzea mereu, de acolo, din vârf, foşnetul cobitor al tovarăşelor ce o părăseau, strecurându-se uşor, ca o şoaptă, ca o rugăciune, aşternându-se jos, într-un lăvicer, pe deasupra căruia vântul alerga grăbit.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Frunza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La plombarea drumurilor

Doar unul din peste-o sută
De drumari ce sunt model
Ordinul îl execută...
Şi-acesta e chiar, Dorel!

epigramă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această pâine pe care-o rup

Această pâine pe care-o rup a fost cândva ovăz;
Acest vin, printr-un lăstar străin,
A plonjat în fructul lui;
Omul în timpul zilei sau în vântul nopţii
A masacrat plantele, a curmat fericirea strugurelui.

Odată-n această lume vinul, soarele verii,
A pătruns în carnea care împodobea viţa;
Odată-n această pâine
Ovăzul dansa fericit în vânt;
Omul a stins soarele, a doborât vântul.

Această carne pe care-o rupi, acest sânge pe care-l risipeşti,
Creează un deşert în vene,
Acolo unde ovăzul şi strugurele
Au luat naştere din rădăcină trupească şi sevă;
Vinul meu îl bei, pâinea mea o frângi.

*Deşi scurt, acest celebru poem, foarte citat în lumea anglo-saxonă, reuşeşte să abordeze şi să lege într-un rotund înţeles cel puţin şapte vechi şi totodată mereu noi teme: natură, responsabilitate, conştiinţă, om, vină, Isus, euharistie.

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!