Vultur

Să-l ştii pe vultur, sus,
peste bisericile lui de piatră,
să se facă repede toamnă
când bate el din aripă,
trei zile să cadă frunza
când face el dragoste
şi lasăţi-i lui, somnul,
să vi-l vegheze!
De parcă
ai putea să Vezi
libertatea...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea venea mereu, câteodată şi noaptea rămânea acolo, aţipind, cu căpuşorul sub aripă. Şi trecu mult până ce, odată, vântul de toamnă începu să bată. Zilele erau mai răcoroase, nopţile mai reci; cerul arareori curat. Puternic sufla vântul tomnatic! Apusurile erau ca sângele şi parcă înroşeau şi pământul. Frunza îşi simţi puterile slăbite; cu greu putea să ţie piept vântului, care o clătina în toate părţile; câteva tovarăşe, smulse, fluturară prin aer, apoi fuseseră duse departe. Pasărea îi venea mai rar, nu mai cânta, şi asta o mâhnea cumplit. Frunza tânjea, se îngălbenea; celelalte, de pe acelaşi copac, parcă se îngălbeniseră şi mai repede. Începuseră să cadă. Frunza auzea mereu, de acolo, din vârf, foşnetul cobitor al tovarăşelor ce o părăseau, strecurându-se uşor, ca o şoaptă, ca o rugăciune, aşternându-se jos, într-un lăvicer, pe deasupra căruia vântul alerga grăbit.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Frunza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acrostih autumnal

Astăzi norii plâng a amărăciune
Evident că viaţa e ceva pe bune
Repetabil scrisă cu literă mare

Doamna Toamnă are mâinile murdare...
Eroina noastră umblă peste tot

Trece pe la ţară lasă urme-n lot
Oamenii se-întreabă oare până când
Afară se lasă noaptea picurând...
Minunea se pare că trei zile ţine
Nimeni frigu-n casă nu îl mai reţine
Arzatoru-şi face iarăşi datoria

Rămăşag se pune-n toată România
E sau nu o Toamnă cum a fost odată
Cum necum se-aude cântă rapsodia
Elevatul greier sub frunza brumată!...

acrostih de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stană de piatră

E absurd, e nedrept, e ciudat, e urât,
Marea bate în ţărm, cerul bate în ochi,
Parcă suntem cuprinşi de un fel de deochi,
Nu pot face un pas. Te iubesc şi atât.

Aş putea să ajung într-un timp şi-ntr-un loc,
Unde ştiu că poţi fi şi că suferi cumplit,
Aş putea testament sau scrisori să-ţi trimit,
Sau să vin să vă pun, plin de dragoste, foc.

Parcă sunt blestemat, parcă nu am puteri,
Consternat, retrăiesc tot ce e şi ce-a fost,
Nu mai ştiu dacă vrei să şi fac tot ce-mi ceri,
Să te las să te pierzi într-un trist adăpost.

Nu mai ştiu ce e azi, nu mai ştiu ce-a fost ieri,
Despre mâine nu cred că mai are vreun rost.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poligonul inimii

Ca să vezi!?
Mi-am pus inima pe o piatră la ţintă
am făcut o sută de paşi în spate
am scos o amimtire
am pus căutarea la ochi
şi am tras...
Într-o spargere de secunde
secunda s-a desfăcut!
Am nimerit o lacrimă atârnătoare
un înger întins pe o aripă la soare
o mână cerşind un cuvânt
o alice roditoare de moarte
însă inima asta
nu am nimerit-o nicicum!
Şi bate în piatră şi îi bate timpul cuvenit
şi ca să vezi
să vezi
şi să nu crezi
tot ea în piept
cu piatra m-a nimerit!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este adevărat că, în democraţii, poporul pare să facă ceea ce vrea; dar libertatea politică nu constă de fel în a face ceea ce vrei. Într-un stat, adică într-o societate în care există legi, libertatea nu poate consta decât în a putea face ceea ce trebuie să vrei şi în a nu fi constrâns să faci ceea ce nu trebuie să vrei. Trebuie să ne fixăm în minte ce înseamnă independenţă şi ce înseamnă libertate. Libertatea este dreptul de a face tot ceea ce îngăduie legile; şi dacă un cetăţean ar putea să facă ceea ce ele interzic, el nu ar mai avea libertate, pentru că şi ceilalţi ar putea să facă la fel.

Montesquieu în Despre spiritul legilor, partea a doua / cartea XI / cap. III (1748)
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Şi frunze calme, leagănă pe ape
tremurător calvar de funigei.
Peste surâsul tău şi peste pleoape
nu cade toamna, Gheorghe Tomozei.
Aprinzi pe buza florii care moare
sângele-amar, al soarelui învins.
şi cântul nu se trece-n întomnare
şi ochii tăi sunt beţi de necuprins...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă iar în frunze

e toamnă iar în frunze
în zbor de cocori
e toamnă până în suflet
şi în petale de flori
e toamnă în dimineţi argintii
în firul de iarbă pârjolit
e toamnă când nu mă ştii ce e visul
sau să mai crezi
când ziua parcă e roasă
şi cerul coboară pe la amiezi
de simţi cum te apasă
te apasă....

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum aş putea să stau indiferent când văd cum plângi că nu ai casa visurilor tale, iar eu te văd că stai cu fundul pe un munte de cărămizi cu care poţi să construieşti un castel? Ai materia primă, ai şi uneltele, şi sigur ştii să pui câte o cărămidă, una peste alta, şi să le faci să stea bine lipite. Şi dacă nu ştii, înveţi repede. În primul rând nu te uiţi unde trebuie ca să vezi cărămizile. Dar de fapt, spun prostii. Sunt sigur că ştii foarte bine că stai cu fundul pe toate cărămizile de care ai nevoie. Pune mâna pe una şi aşeaz-o peste cealaltă! Piramidele s-au construit punând o piatră peste alta. La fel şi Roma. Nu a durat 3 zile, ci ani. Mi-ar părea rău să te văd trecând prin această viaţă dorind puţin. Mi-ar părea rău să văd cum stai în ploaie, vânt şi frig cu toate cărămizile astea lângă tine. Îţi ofer o metodă pe care am descoperit-o şi care este următorul nivel în dezvoltarea personală. Dincolo de motivaţie, încredere în sine, emoţii. Deci? Ce ai făcut azi care să conteze în strategia unei vieţi mai bune? Ai pus azi o cărămidă la noul tău stil de viaţă?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nervi de toamnă

(La toamnă, când frunza va îngălbeni...)

La toamnă, când frunza vă îngălbeni,
Când pentru ftizici nu se ştie ce noi surprize vor veni,-
Alcoolizat, bătut de ploi, cum n-am mai fost cândva,
Târziu, în geamul tău, încet, cu o monedă voi suna.

Şi-n toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus,
Când vântul va boci, din nou, la cei de jos, la cei de sus,-
La geamul tău, în spaima nopţii, ca un prelung final,
Voi repeta că anii trec mereu mai greu, şi mai brutal.

Va bate ploaia... şi târziu, la geamul tău voi plânge-ncet...
Va rătăci alcoolizat, apoi, în noapte, un schelet, -
Nimic tu nu vei auzi din câte voi avea de spus...
În toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus.

poezie celebră de George Bacovia din volumul Plumb - 1916
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eli eli lama sabactani

doamne
te strig
nu ca să-mi răspunzi
nuuuuu
te strig doar aşa
ca să ştii
că ştiu
şi mă hrănesc cu trupul tău
şi-ţi beau cu nesaţ sângele
apoi sărbătoresc fiecare patimă
cu speranţa învierii
te crucific în fiecare zi
pentru fiecare nou toma
iar prin fiecare celulă îţi bat piroane
spre liniştea caiafelor
şi îmi primesc arginţii cu infatuare
doar pentru un sărut
dar mă lepăd de tine de trei ori câte trei
cu fiecare drum al crucii
cu fiecare nouă coroană de spini
şi mă tot întreb de ce tot aprind lumânări
când ard mai puternic
decât orice flacără chinuită în ceară
la ce Doamne-iartă-mă consum oxigenul
dacă nu pentru asta Te respir

totuşi Doamne
aş vrea ca bisericile să fie iar zidiri din dragoste
ca şi chiliile părăsite acum
la urma urmei Tu eşti peste tot
ce nevoie să ai de un templu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza

Tremură frunza de frică
Şi e galbenă la faţă
Fiindcă dis-de-dimineaţă
De pe ram simte că pică.

Toată vara, ca o doamnă,
A fost mândră şi îngâmfată
Nici nu s-a gândit vreodată
Că se va usca la toamnă.

Dar răcoarea o cuprinde
De la vârf până la bază,
Timpu-încet o devorează,
Şi-umbra morţii se întinde.

Alte frunze ofilite,
Care stau pe jos grămadă,
O privesc cum stă să cadă
Oarecum neliniştite.

Doar un lucru se mai poate
Când o frunză e uscată,
Ca în clipa întunecată
Să cadă cu demnitate.

poezie de Octavian Cocoş (3 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripă de vis

Iar de frunzele căzute
Geamul inimi-i atins
Şi-n priviri azi nevăîzute
De departe parc-a nins

Nins cu frnze şi cuvinte
Peste mersul vremii fin
Şi-n privirea ta fierbinte
Eu văd ceru-ntreg senin

Cade toamna peste tot
Peste un roi de frunze iar
Un surâs şi un compot
Pe când vântu-n buzunar

Nu-ţi mai bate căci e plin
De idei şi atâtea versuri
Pe când gândul geme lin
De poeţi şi înţelesuri

Nu mai bate vântul — stă
Pe o aripă de vis
S-a oprit pentru odihnă
În privire-ţi s-a înscris

Ramuri calde se-mpletesc
Pe cărările privirii
Şi-n metafore azi c resc
Chiar pe palma amintirii

poezie de Ioan Daniel Bălan (17 octombrie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de toamnă

Voi, plopilor galbeni, aprinse făclii
Ce ardeţi în zarea deşartei câmpii,
Înalte şi fumegătoare feştile
De veghe la moartea frumoaselor zile!
Dar moartea cu aripi de ceaţă v-atinge
Când vântul vă bate şi ploaia vă stinge,
Iar frunza târzie, din rară mai rară,
Stropeşte pământul cu picuri de ceară;
Stropeşte pământul încet, până când
Tulpinele goale-or rămâne-ncurând,
Pe zarea deşartă a moartelor zile
Stând negre ca nişte scrumite feştile.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dăunătoarele insecte

Dăunătoarele insecte rod marginile frunzei verzi...
E bine să îţi termini treaba şi să te faci că nu le vezi
şi, doar aşa... întâmplător, le poţi servi un pic de-otravă,
că-n lăcomia foamei lor, vor devora frunza, degrabă.

Dăunătoarele insecte pot fi stârpite-n mod tăcut.
E toamnă, oricum frunza moare, nimic nu mai e de făcut,
dar... nu contează! 'n verde crud va răsări în primăvară,
când noi toţi grijă vom avea să nu fie mâncată iară.

Dăunătoarele insecte de-abia atunci vor dispărea,
mâncându-se una pe alta, că altă hrană n-or avea.
Şi vei putea să-ţi vezi de treabă, în linişte, făr-apăsări,
sub mărul tău cu frunza verde, s-aşterni în poezii visări.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până când un om nu este învăţat ce să facă cu succesul după ce a ajuns să-l atingă, obţinerea succesului îl face inevitabil să cadă pradă plictiselii.

citat celebru din Bertrand Russell
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde la geam

E iarăşi primăvară draga mea
Parcă nu a fost vreodată iarnă
Am şi uitat paltonul ce-l purtai
Cu gulerul deschis de blană

Bate o creangă zgâriind pe geam
Parcă mă roagă să-l deschid
Să las copacul verde cu-al lui ram
Să-şi dezmorţească sângele lichid

Să-l las să-şi facă legănarea lui
Să-l las să îşi întindă creanga
Vino iubito să-l privim sătui
De iarna dispărută noaptea

E iarăşi primăvară draga mea
E plin de verde tot pământul
E doar un nor uitat pe undeva
Vino să-l vezi, îl duce vântul

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonată de Grieg

Ni se face toamnă, ni se face frig,
se aşterne griul pe un ultim dig,
tu te-ascunzi departe, unde să te strig,
nordica mea fată, când se cântă Grieg?

Ştii cum bate vremea ora în zadar?
Ştii cum bate ora fără de orar?
Am să-ţi spun când ploaia va crăpa un zar
şi speriaţi urca-vom în bătrânul far.

Ni se face-a moină, ni se face-a vânt,
hai, noi doi, să facem un recensământ,
peste toţi aceia câţi poate mai sunt
să ne credem singuri pe acest pământ.

Ţi-am deschis umbrela, te aştept să vii,
să apari din mare într-o bună zi,
de va fi furtună, poţi să întârzii,
mai aştept o toamnă, nici nu te grăbi!

Ni se face-a timpul care nici n-a fost,
are şi iubirea, cât de cât, un rost;
haide, sub umbrelă, ca-ntr-un adăpost,
hai, îţi vând iubire fără nici un cost!

E frumoasă marea ca atunci, cândva –
marea noastră neagră, marea noastră rea,
singura-n măsură de-a ne judeca
cu un val de ghiaţă şi cu fulgi de nea.

Am s-aştept pe stânca digului pierdut
să-mi sfârşesc plantonul, ca un biet recrut...
Rana mea cea veche nu m-a mai durut,
sunt atâta: sclavul gândului meu mut.

Ni se face toamnă pentru amândoi,
unde eşti, iubito, când aici sunt ploi?
Fi-va preatârziul lacrimă-n şuvoi
când pe dig, la ţărmuri, vei găsi un sloi.

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă cu lună în anii '60

Toamnă cu lună
când porţi peste pulovăr o niciodată căptuşită cu totdeauna
când ştii că ai mai iubit şi ai să mai iubeşti
printre taxiuri nefireşti.

Toamnă cu lună
când cabinele de telefon scânteiază
când ştii că nimic nu durează
când până şi vitrinele graseiază
şi vocea tremură, şi serviciile de porţelan se fac zob.

Toamnă de sticlă
când magnetofoanele se fac zob
când mixerele de plastic pălesc
când aspiratorul asudă rece
când trusa de şurubelniţe hohoteşte
când maşina de spălat cu ochiul rotund
şi coniacul cu patru stele
se-ngălbenesc şi cad de pe ramura minţii mele
şi toamna de vermut se crede tânără uneori...

Noi n-o să mai ţinem unul la altul.
N-o să ne mai facă plăcere să ne vedem feţele, râsetul.
Noi n-o să ne căsătorim,
n-o să avem copii
şi n-o să îmbătrânim împreună.
Mi-e aşa de clar lucrul ăsta acum.
Iar vieţile noastre n-or să fie îndelungate
ci scurte, haotice.
Zi, noapte, zi, noapte, zi, noapte
august, decembrie, aprilie...

Toamnă cu lună
aş vrea atât de tare să fim acum împreună
să privim vitrinele împreună
să numărăm taxiurile împreună
şi să ne ningă frunzele-ngălbenite.

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici o alta

Niciodata alta dragoste n-ar putea fi
niciodata alta dragoste.
Nici o alta frunza muscata
de talpa ta, trecuta peste umbra,
n-ar putea fi niciodata
alta frunza.
Nici un alt ochi cu retina
nestrapunsa de lumina durerii
n-ar putea fi alt ochi.
Nici tu n-ai putea fi,
in nemarginirea timpului,
in zborul cuvintelor,
niciodata alta.

poezie de Cristi Zamfir
Adăugat de Sanddy
Comentează! | Votează! | Copiază!