Ascult

fojgăitul şobolanilor pe corabia
care se scufundă adânc
în marea ochilor tăi
n-au părăsit corabia
scriu în jurnalul de bord
cu vin roşu şi ketamină
n-au unde să plece
nimeni nu le dă adeverinţă
de vaccinare în murdăria lor
cenuşiu deschis pe săturate
dau bacşiş unui vameş
să-mi lase un regiment de feline
să atace la baionetă
eu beau lacrimile tale adunate
seara trecută într-o cocoaşă milostivă
stau întins lângă tine
toată toamna şi o bucată
serioasă din iarna ta
ne iubim sub luna coclită
pendulul doarme buştean
luminat de licuricii din păr

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Livada

Livada mea cu meri şi pruni gravizi
de-atâta ploaie te-ai făcut mireasă
întinsă pe-o cocoaşă mătăsoasă
păzită de trei câini şi doi molizi

din pulpa ta mănânc pe săturate
bacşişul morţii, lacrimi beau, tărie,
cu mâinile sub cap, întins pe spate
ca bunul Lazăr condamnat să-nvie

la ora când pendulul subteran
îşi schimbă mădularele şi ţipă
când timpul se cocleşte sub cadran
şi îngerul îşi tunde o aripă,

livadă milostivă, dacă vrei
îngroapă-mă sub tine doar o vară
să dorm buştean păscut de câţiva miei
şi-un măr frumos din tâmplă să-mi răsară.

poezie de Cristian Bădiliţă din Poeme pentru păsări şi extratereştri (2007)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia

Corabia se scufunda încet noi ziceam
şi ce dacă se scufundă corabia şi mai
ziceam orice corabie se scufundă
într-o zi şi ne strângeam mâinile
ne luam rămas bun

dar corabia se scufunda atât de încet
încât după zece zile noi cei care
ne-am dat mâinile încă ne priveam
ruşinaţi şi ziceam nu-i nimic asta-i
o corabie care se scufundă mai încet
dar până la urmă se scufundă iat-o

dar corabia se scufunda atât de încet
încât după un an încă ne era ruşine
nouă celor care ne-am dat mâinile şi
în fiecare dimineaţă ieşeam unul câte unul
măsuram apa hm nu mai e mult se
scufundă încet dar sigur

dar corabia se scufunda atât de încet
încât dupăî o viaţă de om încă
mai ieşeam unul câte unul şi priveam
cerul şi măsuram apa şi scrâşneam din dinţi
şi spuneam asta nu e o corabie
asta e o...
asta e o...

poezie de Matei Vişniec
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

tornada la ţărm
scufundă corabia -
pescăruş rănit

haiku de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însemnare în jurnalul de bord

Astăzi voi da tuturor ascultare
pentru că toţi sunt atât de fericiţi încât
n-aş putea să-i dezmint. Şi chiar
dacă şobolanii au părăsit corabia
eu n-am voie să prevestesc vreo nenorocire
dar mai ales, în toiul petrecerii,
să strig ca un nebun: Pământ! Pământ!

poezie de Cristian Bădiliţă din Regele cu o harfă în mâini
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te sorb

seara până la jumătatea
cealaltă jumătate o sărut
o oră cu folos
te zbaţi în ochii mei
luna pe pat de revarsă
mai mult pe sâni tăi
ne privim noapte de noapte
suntem din aceeaşi dragoste
inima ta se zbate în tâmpla mea
seara sunt tot al tău
ziua mă împart cu tine
poemul meu e ayahuasca
zâmbetul dăruit după sărut
e ketamină şi nu mă doare
mă ofer să mă fumezi
până la ultimul os
toată noaptea ne scăldăm în rouă
şi scriu poeme pe pielea ta
cu buzele muiate în sărutul tău
te sorb cu flori de gheaţă
mă sorbi până zorile se revarsă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi ochi

doi ochi negri - ferestrele spre sufletul tău -
mă aşteaptă seara
în patul desfătării
să-mi dea nectarul buzelor
care mă ameţesc
mai bine decât ayahuasca
sau cea mai straşnică ketamină

cad în extaz şi camera
miroase a havană
când poftele spre tine pornesc
ciudată zeitate cu trăiri omeneşti
eşti cea care trezeşte demonul
adormit în oaza ochilor tăi
ascultând jazz şi sorbind tequila

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

îmbătat

şi-n seara asta atât
cât să stau aproape
drept pe podeaua fără co
vor să mă pună să stau
drept să stau şi să rămân
aşa
e mai bine întins lat pe jos
în loc de ţol
vinul îmi vine pe gât pe unde
a intrat neforţat de nimeni
fiind obligat să respecte
legea gravitaţiei şi alte legi
legea vaselor comunicante
vodca a intrat respectând reţeta succesului
aplicată de vin
amestecul îmbată nu glumeşte

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când scriu... tu dormi

Sărutul tău îmi este casă şi veşnic aşternut cu foc,
La fel cum ard amurguri roşii, la fel cum toate au un loc,
Cu strălucirea din adâncuri şi cu puterea unui crez,
Aş vrea să-mi fii în veşnicie cuvântul sacru scris în vers.

Poeme au fost şi încă-s scrise de anonimi sau autori.
Eu voi păstra gândul doar ţie, deşi când scriu... ştiu că tu dormi.
La casa noastră din câmpie unde se-aşterne toamna blând,
Este doar liniştea stăpână şi rar vin adieri de vânt....

În rest sunt toate cum le ştii, cu roşu pal aprins pe faţă
O tufănică a-nflorit în colţ stingher în discordanţă,
Cu galbenul de la cireş şi frunza viţei din cerdac
Lângă portiţa ce-i blocată de ram întins de lliac.

Când scriu... tu dormi, priveşti din cer seninul lumii trecătoare
O rândunică are cuib chiar lângă uşă, la intrare....
Poate-ntr-o zi în zbor pe-o rază, când Luna bolta o veghează
Îţi voi trimite o scrisoare cu ochii care lăcrimează.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

toate pânzele sus
pentru corabia lui noe
care pipăie orizontul

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeşte cerşetorul (Ce mi-a spus Luna)

Vino, gustă din pâinea trândăviei,
Aşează-te lângă izvorul cu unde cristaline:
Câteva flori vor fi străjerii tăi,
Câteva păsări vor cânta pentru tine.

Vino, mănâncă pâinea de care nimeni
n-a mai avut parte de ani mulţi, cincizeci:
Oamenii se grăbesc, n-au niciun dor
Şi n-au nici lacrimi pe obraji, ochii lor sunt reci:

Ei se grăbesc, aşa că n-au nicio iubire:
Nu pot blestema, nici râde stând la lafuri –
Le mor inimile de când sunt tineri
Făr-a avea morminte sau epitafuri.

Pâinea mea i-ar scuti de multe griji,
N-ar mai trebui-n ore timpul să exprime–
Pleoapele le-ar fi zbor somnoros de fluturi,
Iar fanteziile pline de melodii şi rime:

Fiecare suflet e-un trandafir misterios
Sau un pom emanând arome de şerbet.

Vino, gustă din pâinea trândăviei
Mi-a spus Luna, toată numai zâmbet.

poezie de Vachel Lindsay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc de bună seara

mormintele stau
parcă n-au mângâiere
morminte-n altar
cuvintele iar aşteaptă-nviere
cuvinte-n zadar

hei, linia trece de-a curmezişul
prin hopuri de lună
luna se-ndoaie
ca o văpaie smulsă din mână

opreşte vioara
cântă o mamă nefericită
mormintele stau
în altare ce n-au lumina ferită

hei, linia trece de-a curmezişul
prin hopuri de paie
luna se-adună
ca o furtună
în stropii de ploaie...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

enigmă

Enigma – corabia care se scufundă în lacrima infinitului.

definiţie de Ionuţ Caragea în Delir cu tremurături de gânduri (2012)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător clandestin

M-am furişat în iarna aceea ploioasă pe scara de bord,
Noaptea târziu, pe-o beznă neagră ca păcatul;
Se auzeau doar sâsâiturile stropilor de ploaie şi parâmelor,
Care ţineau nava legată de colţii babalelor, oftatul.

A părăsit portul înainte de ivirea zorilor, iar seara
M-a găsit îngheţat sub velele de rezervă pe coverta pustie.
Mă temeam că, odată descoperit, mă vor arunca-n mare –
Corabia tremura toată şi plonja-n valuri până la copastie.

Apoi, m-am strecurat afară. Îmbarcam apă-n bordul de sub vânt.
În prova, o goeletă se-ndrepta iute spre ţărm, nerăbdătoare;
Delfinii săreau în jurul ei făcând fel de fel de gimbuşlucuri,
Iar stelele coborau de pe cer s-atingă verga arborelui cel mare.

"De trei ori ura!" au strigat, li se-auzeau vocile sonore –
Şi, deodată,-au răsunat bătăi de clopot iuţi şi persistente;
Apoi muzica s-a stins, amestecându-se cu zgomotele mării,
Iar ea a dispărut în aplauzele hulei de fund luminescente.

Atunci s-a trezit în mine-un sentiment necunoscut...
De uimire-am înlemnit. De parcă marea şi valul călător
Sau velele rândunică, zburând în vântul nopţii,
Mă-nvăluiau în magia unui vis straniu şi fermecător.

Vârfurile catargelor dansau. Carul Mare,-n lumina nordului,
Atârna diamante scumpe pe nişte vele alb-spectrale.
Apele-ntunecate fremătau, iar cliperul respira adânc,
Mângâind oceanul cu carena, tremurând de încântare;

Asta s-a întâmplat demult – prima mea noapte pe mare –
Acum, bătrân, zilele mele de navigaţie-s sub bolta altui cer.
Iar eu aştept aici zi de zi, aştept cu răbdare
Până vor străluci iarăşi deasupra capului meu velele gabier.

Va fi, ştiu bine,-un debarcader acolo unde mă voi duce,
Va fi şi-o scară de bord acolo anume pentru cei ca mine;
Vor fi acolo, aşteptându-mă, nişte pacheboturi înalte;
Vor fi multe nave pe marea eternă – zvelte ca nişte balerine!

poezie de Bill Adams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inspirat

de nurii tăi expiraţi de doi ani
trag din fumul tău care se prelinge
albastru de invidie pe mesele tăcute
scriu poezie extirpată
din creierul îndopat cu ketamină
trag noaptea pe cap şi mă plimb
cu privirea pierdută după glezne
trec pe lângă îndrăgostiţii
care zac mustind de iubire
clocotită în inimi sângerii
inspir umedul sărut dat în faţa
unui salcâm înflorit în grabă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi poartă soarele corabia peste zi
Şi luna-şi poartă corabia peste noapte,
Îţi porţi corabia peste umbra mea
Şi umbra mea se leagănă spre moarte.

catren de Victor Rechiţian (16 ianuarie 2000)
Adăugat de Victor Rechiţian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia cu prea mulţi marinari se scufundă.

proverbe arabe
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin pregătit să evadez

din starea asta care nu-i a mea
nimeni nu vrea să lupte inutil
cu moartea nălucă între năluci
casca oprită pe nas acoperă
ochii nu văd drumul pe unde
să fug în braţele tale catifelate
m-aş ascunde într-o zi de iarnă

un nou război a venit lângă noi
eu am ucis câteva hiperbole
sărutul hoinar coboară pe umeri
sunt trecut la corul de bocitoare
îmi fac planul meu de luptă scriu
ceea ce nu se întâmplă mâine

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabie în deşert

tu eşti corabia mea iar eu deşertul tău.
umbrele noastre dansează noapte de noapte în catedrala iubirii
călcând peste florile aruncate de anotimpurile tinereţii fără sfârşit.
urletul oceanului nu se aude, rafalele furtunii nu mă mişcă din braţele tale,
şi zeii plâng însinguraţi numărând mângâierile,
mereu numărând.

tu eşti corabia mea iar eu deşertul tău,
o lume întreagă încearcă să ne închidă dragostea într-o stea de nisip.
de aceea trebuie să murim departe de lume
minţindu-ne sângele că am fost cu adevărat fericiţi.

tu eşti corabia mea iar eu deşertul tău,
eu navighez în sângele tău căutând fericirea.
tu te acoperi cu mine,
ca să uiţi să trăieşti...

poezie de Eduard Dorneanu (3 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamnei Any Drăgoianu, autoarea volumului "Corabia Albastră"

Corabia când se va duce-n larg,
De-ar fi să-şi piardă ultimul catarg,
Toţi pescăruşii epigramei noastre
O vor salva din valurile-albastre!

epigramă de Laurian Ionică (2009)
Adăugat de any
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regim... sechestru

Umflaţi de bani, putere chioară
Uitând de lumea din prejur.
Îşi strâng recolta dintr-o seară
Iar totul li se pare pur.

Rămas în umbră, văd afaceri
Ce alţii nici că bănuiesc
În jur se dau mereu petreceri
Şi prostii stau doar ei plătesc.

O lume nu prea minunată
În care şi eu m-am născut.
Credeam că ea va fi schimbată?
Dar revine iute spre trecut.

Un scârţâit se mai aude
A unui suflet părăsit.
Acolo soare nu pătrunde,
Şi pleacă-n ceruri liniştit.

O fi cumva ciumat pământul?
Om fi lăsaţi să chinuim?
Sau toate le va duce vântul
Şi noi degeaba mai trăim.

Priviţi în jur... ştiu n-aveţi voie,
Dar ochii îi puteţi deschide.
Pleacă corabia lui NOE
Dar chiar pe toţi nu ne cuprinde

Vom fi aleşi de bună seamă
Cei drepţi vor merge în pământ.
Cei care nu au mamă
Conduc... şi n-au nimica sfânt.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!