Livada

Livada mea cu meri şi pruni gravizi
de-atâta ploaie te-ai făcut mireasă
întinsă pe-o cocoaşă mătăsoasă
păzită de trei câini şi doi molizi

din pulpa ta mănânc pe săturate
bacşişul morţii, lacrimi beau, tărie,
cu mâinile sub cap, întins pe spate
ca bunul Lazăr condamnat să-nvie

la ora când pendulul subteran
îşi schimbă mădularele şi ţipă
când timpul se cocleşte sub cadran
şi îngerul îşi tunde o aripă,

livadă milostivă, dacă vrei
îngroapă-mă sub tine doar o vară
să dorm buştean păscut de câţiva miei
şi-un măr frumos din tâmplă să-mi răsară.

poezie de Cristian Bădiliţă din Poeme pentru păsări şi extratereştri (2007)
Adăugat de Costel Zăgan
Votează! | Copiază!