Îşi poartă soarele corabia peste zi
Şi luna-şi poartă corabia peste noapte,
Îţi porţi corabia peste umbra mea
Şi umbra mea se leagănă spre moarte.

catren de Victor Rechiţian (16 ianuarie 2000)
Adăugat de Victor Rechiţian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia viselor

Corabia viselor mele mă poartă
pe mări liniştite şi fără sfârşit,
urmând o cărare trasată de soartă
de când mie-n viaţă mi-am fost răsărit.

Plutesc în derivă, curentul mă duce
spre zări înspre care nicând n-am privit,
iar mintea se zbate-ntr-un fel de răscruce
şi-ar vrea să mă-ntoarcă spre visul iubit.

Chiar vântul mă-mbie spre apele calde,
spre zări tropicale de-un verde plăcut,
spre insule care iubesc să se scalde
în valuri ce trec peste ele-un sărut.

Un gând îmi străbate prin minte şi visuri,
ieşind în lumină din vechi amintiri,
şopteşte în pânze, adie înscrisuri
şi-alege cărarea mai vechii iubiri.

Corabia viselor mele mă poartă
spre soare-apune-ntr-un mers liniştit,
sunt singur pe drumul ce nu e pe hartă,
lumina m-atrage spre ţărmul iubit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia cu vise

În corabia cu vise ce te poartă liniştit
ia-ţi iubirile promise: să iubeşti, să fii iubit!
Şi cu degetul pe hartă urmăreşte spre zenit
suflul vântului cum poartă nava ce-ai împodobit.
Vânt la prova te îmbie, din pupa alt vânt te poartă,
iar tu constaţi cu mânie: derivă, ai puntea spartă!
Spiritul le aranjează, nu te enervezi deloc,
ştii că de sus te veghează steaua ce-ţi poartă noroc.
Ia-ţi iubita ce ţi-e dragă, strânge-o tare de mijloc,
spune-i ce de ea te leagă şi sărut-o cu mult foc.
Să fiţi tâmplă lângă tâmplă, cu gura împreunată,
salvarea-n duh se întâmplă, nu te lasă niciodată.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia cu vise

În corabia cu vise ce te poartă liniştit
ia-ţi iubirile promise: să iubeşti, să fii iubit!

Şi cu degetul pe hartă urmăreşte spre zenit
suflul vântului cum poartă nava ce-ai împodobit.

Vânt la prova te îmbie, din pupa alt vânt te poartă,
iar tu constaţi cu mânie: derivă, ai puntea spartă!

Spiritul le aranjează, nu te enervezi deloc,
ştii că de sus te veghează steaua ce-ţi poartă noroc.

Ia-ţi iubita ce ţi-e dragă, strânge-o tare de mijloc,
spune-i ce de ea te leagă şi sărut-o cu mult foc.

Să fiţi tâmplă lângă tâmplă, cu gura împreunată,
salvarea-n duh se întâmplă, nu te lasă niciodată.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabie în deşert

tu eşti corabia mea iar eu deşertul tău.
umbrele noastre dansează noapte de noapte în catedrala iubirii
călcând peste florile aruncate de anotimpurile tinereţii fără sfârşit.
urletul oceanului nu se aude, rafalele furtunii nu mă mişcă din braţele tale,
şi zeii plâng însinguraţi numărând mângâierile,
mereu numărând.

tu eşti corabia mea iar eu deşertul tău,
o lume întreagă încearcă să ne închidă dragostea într-o stea de nisip.
de aceea trebuie să murim departe de lume
minţindu-ne sângele că am fost cu adevărat fericiţi.

tu eşti corabia mea iar eu deşertul tău,
eu navighez în sângele tău căutând fericirea.
tu te acoperi cu mine,
ca să uiţi să trăieşti...

poezie de Eduard Dorneanu (3 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamnei Any Drăgoianu, autoarea volumului "Corabia Albastră"

Corabia când se va duce-n larg,
De-ar fi să-şi piardă ultimul catarg,
Toţi pescăruşii epigramei noastre
O vor salva din valurile-albastre!

epigramă de Laurian Ionică (2009)
Adăugat de any
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia verde

Corabia se frământă şi se răsuceşte
în lupta cu valurile ce-o izbesc tâlhăreşte
şi apele cresc ca din hău năzdrăvane,
căpitane! căpitane! căpitane!

Invinsă pe-o clipă, sub valuri se pierde
parcă de-a pururi, corabia verde
năprasnic muşcată de uragane,
căpitane! căpitane! căpitane!

Prin potopul ce zălud o răstoarnă,
s-aud prin văzduh ca o goarnă,
peste-ale mării nesfârşite noiane,
poruncile tale de proroc, căpitane!

Şi iată, de odată se-nalţă semeaţă...
iarăşi, Crăiasă peste timp, peste ceaţă,
peste-ale apelor titanice toane,
corabia ta verde, o, căpitane!

Zănatec aleargă prăpădul pe ape,
tot mai aproape şi mai aproape,
dar duhul mai tare-i ca-ale mării prigoane,
căpitane! căpitane! căpitane!

Gata cu toţii să murim în picioare,
pe marea aceasta ce crâncen ne doare,
spargem talazuri, înfrângem bulboane,
cu gândul la tine, o, căpitane!

Lupta e cântecul şi biblia noastră,
holde vor creşte de samulastră
din cremenea oarbă, din pietroase mormane
şi din sângele nostru, o, căpitane!

Moartea însăşi de-ar sălta pe punte,
sărire-ar fulgeris cine s-o-nfrunte,
printre mii şi mii de uragane,
căpitane! căpitane! căpitane!

poezie de Aron Cotruş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia cu zei nătângi

Armele vor un cont mai mare
şi dulci promisiuni se-amână
şi se mai rup bucăţi din soare
şi noi am vrea să ne rămână.

Prin forfota de griji nomade
secolu-şi face loc pe brânci.
Şi foamea ca un şoarec roade
corabia cu zei nătângi.

poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia

Corabia se scufunda încet noi ziceam
şi ce dacă se scufundă corabia şi mai
ziceam orice corabie se scufundă
într-o zi şi ne strângeam mâinile
ne luam rămas bun

dar corabia se scufunda atât de încet
încât după zece zile noi cei care
ne-am dat mâinile încă ne priveam
ruşinaţi şi ziceam nu-i nimic asta-i
o corabie care se scufundă mai încet
dar până la urmă se scufundă iat-o

dar corabia se scufunda atât de încet
încât după un an încă ne era ruşine
nouă celor care ne-am dat mâinile şi
în fiecare dimineaţă ieşeam unul câte unul
măsuram apa hm nu mai e mult se
scufundă încet dar sigur

dar corabia se scufunda atât de încet
încât dupăî o viaţă de om încă
mai ieşeam unul câte unul şi priveam
cerul şi măsuram apa şi scrâşneam din dinţi
şi spuneam asta nu e o corabie
asta e o...
asta e o...

poezie de Matei Vişniec
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu prilejul mutării mele dela Brăila la Corabia, unei graţioase D-şoare care venise să-şi ia bun rămas la plecarea mea din port

Plec la Corabia cu barca...
Dar mi se pare că amorul
O să m-aducă la Brăila
Cu vaporul!

epigramă de Cincinat Pavelescu din Epigrame (1925)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu înnebuneşte pasărea morţii

Sufletul meu înnebuneşte pasărea morţii,
Mă ascund într-un cântec de lacrimi şi ape,
Ea mă caută pe corabia lunii plecată unde
Nu există cuvintele departe, aproape...

Vâscoasele aripi sunt promise atemporalului
Cu permis refuzat de-a intra în albastru,
Mi-am zidit tot neamul în istoria mea
Pusă in firida poeziei unde sunt sihastru.

Ploi de întuneric vin peste tot, peste mine,
Aşchii din cer descriu meteori în formare,
Pasărea morţii le prinde în cioc şi guşa
Se umple cu elipse jucăuşe, stelare.

Sufletul meu intră în toate formele şi
Devin persoană ingrată pe corabia lunii
Care se scufundă în ochii păsării nocturne
În care funiile cresc să spânzure nebunii.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presa P.R.M.: Căpitanul nu va părăsi corabia!

Cică, la Preşedinţie,
Chiar Vadim, custodele,
A primit o garanţie:
Intră flota-n... P. D. L.

epigramă de Gheorghe Culicovschi din Cenaclul Umoriştilor al Casei de Cultură Buzău (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtună...

Corabia vieţii
ne poartă
pe valuri
de mătase
spre portul
speranţei
unui vis
aparte...

Şi prin furtuni
de gânduri
ne apropiem
de maluri,
să ne pictăm
pe pânza clipei
nenumărate idealuri...

poezie de Viviana Milivoievici (6 februarie 2016)
Adăugat de Viv
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa care poartă corabia este şi cea care o înghite.

proverbe arabe
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi lumea s-a umplut de asigurări şi asigurări, dar, fiind depărtată de Hristos, simte cea mai mare nesiguranţă. În nici o epocă nu a existat nesiguranţa pe care o au oamenii contemporani. Şi deoarece asigurarile omeneşti nu-i pot ajuta, ei aleargă acum să intre în corabia Bisericii, ca să simtă siguranţă duhovnicească, căci văd cum corabia lumească s-a scufundat.

Paisie Aghioritul în Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan
Adăugat de Cody
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începutul sfârşitului

În corabia mea
Mi-am urcat neamurile
Fiare şi târâtoare,
Vieţuitoare din adâncuri
Şi păsări din văzduhuri.

Mi-am lăsat soarta
În mâna tatălui meu,
Cârmaci să-mi fie
Peste ape
Purtat de vânturi aprige
Să-nfrunt talazuri înspumate
Spre ţărmul făgăduit.

poezie de Sorin George Vidoe din Jocul metamorfozelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Landoul roşu

Prin păduri de porumb
Landoul roşu ne legăna.
Inima mea lângă inima ta,
Negru hulub lângă negru hulub.

Norii, câţi au trecut peste noi,
Cu viscolul, cu soarele împreună s-au dus
Către colina dinspre apus.
Doar noi în neguri, în ploi.

Dar roşul, eternul nostru landou
Ne poartă mereu înainte, ne poartă
Se-nchide o poartă, se deschide o poartă
Peste sufletul vechi, pentru sufletul nou

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

Noi şi
corabia noastră, un vis regăsit,
şi totuşi Doamne, unde-am greşit,
să rămân cu gândul neîmplinit.
cu stele de-a valma şi vis rănit.

Şi noi,
două inimi, doi aştri în noapte,
sub pavăza lacrimilor din zori,
îşi mai declară şi acum în şoapte,
că se iubesc, suind către zei nemuritori.

Dar eu,
îmi voi rostogoli suflarea cu norii,
între stânci şi valuri temute,
între cer luminos şi nopţi cu lună,
visând nesperat iubirea nebună.

Şi iar,
dincolo de ploi acum e un gol,
nu ştiu dacă mai sunt eu corabia
ce-n uriaşele talazuri furtuna înfruntă,

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

D-nei Any Drăgoianu, autoarea volumului de versuri "Corabia albastră"

P-o navă construită fin
De-o Ană cu surâs divin,
Aş vrea şi eu, la vârsta mea
Să pot, să mă îmbarc în ea.

epigramă de Laurian Ionică din revista "Cugetul" (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra dorului

Umbra dorului străbate
Faptul zilei, miezul nopţii,
Scoate din singurătate
Sensul vieţii, rostul morţii.

Umbra dorului apasă
Peste cugetul fierbinte
Şi ne scaldă-n ceaţa deasă
A şoptitelor cuvinte.

Umbra dorului se-nalţă
Către cerul necuprins.
Din senin, aprinde-n viaţă
Flacăra, de vis nestins.

Umbra dorului, etrnă,
Mă-nsoţeşte zi şi noapte.
Mă învăluie în şoapte
Cu iubirea ei maternă.

poezie de Ştefan Ciuculescu din Umbra dorului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

umbră

Umbra. Umbra este o punte pe care lumina ne-o dăruieşte ca să trecem cândva peste ea în ultima noapte.

definiţie aforistică de Lucian Blaga din Elanul insulei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!