
Sonetul 123
Nu, Timp, nu te făli că îmbătrânesc,
Că piramide noi ce s-au făcut
Nu-mi par a fi altfel, nu mă uimesc;
Ele imită lucruri din trecut.
Trăim puțin, de-aceea admirăm
Lucruri mai vechi, dar tu ne-ai amăgit;
Și credem azi că noi le ridicăm
Uitând că de-al lor nume-am auzit.
Eu te desfid cu tot ce-ai consemnat,
Nu venerez prezent și nici trecut,
Căci ce vedem și tot ce ai păstrat
Sunt doar minciuni ce-n grabă le-ai țesut.
Eu jur că-n veci voi fi adevărat;
Cu coasa ta nu pot să fiu tăiat.
poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Descărcări de suflet
Sărutul nostru-i altfel, e-o trăire
pe care-o știm demult, căci a mai fost
în alte lumi, de care n-avem știre
-secretul e al sufletului nost-
E o-ntâlnire dincolo de fire,
în care nu-i prezent și nici trecut,
ci doar atingerea în regăsire
a celor ce, o vreme, s-au pierdut.
Se manifestă ca o descărcare
a tot ce niciodată nu vom ști,
căci doar iubirea este-aceea care
decide cărui suflet va vorbi.
Iubita mea, hai să le dăm o șansă
și, printre buze, lucruri din trecut
să povestim în minunata transă
a sufletelor noastre, prin sărut!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cât de scump ești Tu Isuse
Cât de mare ești Isuse
Cât de scump și minunat
Toate florile nespuse
Sunt de Tine aici aduse
Pe toate Tu le-ai creat
Nouă Doamne ni le-ai dat
Cât de scump și minunat
Ești Isuse Mire Sfânt
Viață nouă Tu ne-ai dat
Să-ți cântăm în lung și-n lat
Orișiunde pe pământ
Să-ți cinstim al Tău Cuvânt
Cât de scumpă ți-e Ființa
Mâna Ta de Dumnezeu
Tu ce-ai pus în noi credința
Dându-ne și biruința
Să-ți cântăm aici mereu
O Isuse Domnul meu
Cât de gingaș Isus ești
Plin de slavă și lumină
Duhu-ți când ne dăruiești
Și-n Cuvânt ne împletești
Să trăim fără de vină
Viața nouă și deplină
Doamne mintea ne-ai furat
Cu-a Ta sfântă gingășie
Căci lumina Ta ne-ai dat
Mire scump și minunat
Slăvită Ființa-ți fie
O Isus în veșnicie
Căci doar Tu ne ești menirea
Tu al vieții Creator
Noi îți dăm acum iubirea
Să ne dai neprihănirea
Căci ne ești Doamne izvor
De viață dătător
Vrem Isus pe veci să fim
Doar ai Tăi și-n curăție
Ființa Ta să o slăvim
Și în veci să ne sfințim
Mire drag din veșnicie
Onorat Numele-ți fie
Ne-nchinăm dar Isus Ție
Pentru veci noi te cinstim
A Ta gloria dar fie
De acum în veșnicie
Căci pe Tine te iubim
Și ai Tăi ne vrem să fim
Slavă cinste și onoare
Fiu al Celui Prea Înalt
Căci Tu ne-ai adus salvare
Și ne-ai dăruit iertare
Fii în veci glorificat
Și fii al nostru-Mpărat
poezie de Ioan Daniel Bălan (25 ianuarie 2022, Mănăștur)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Au trecut atâtea clipe
Au trecut atâtea clipe în zadar!
Nisipul în clepsidră s-a topit
Și timpul dintr-o dată s-a oprit
Căci sângerează iar... și iar... și iar.
La poarta unui vis a-ngenunchiat,
Bătrân și singur, trist și fără rost,
Uitând de timpul vieții lui frumos...
Și astfel suferința i-am aflat.
Au izvorât poeme de dureri,
Întunecare, lacrimi și suspin.
S-au risipit luminile de ieri!
De-acuma nici copiii nu mai vin.
Sunt obosiți, poate prea mult le ceri...
S-au dus în grabă, vezi, atâtea ierni!
rondel de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cinste glorie Isus
Mă închin Isuse Ție
Și te laud te slăvesc
Îți cânt Ființa-n veșnicie
Căci eu vreau să te iubesc
Glorie în veci onoare
Pentru tot ce Tu ne-ai dat
Pentru veșnica-ți iertare
Fii în veci glorificat
Eu te laud și îți cânt
Pururea a Ta Ființă
Pentru Sfântul Tău Cuvânt
Și salvarea prin credință
Fie-ți Numele slăvit
Lăudat între popoare
Căci Isus ne-ai mântuit
Dându-ne în veci salvare
Doamne viața Ta o cânt
Ce-ai trăit-o aici jos
Când umblai pe acest pământ
Domnul meu Isus Hristos
Îți cânt Doamne a Ta iubire
Lumina de Dumnezeu
Viața de neprihănire
Ce-ai trăit-o Domnul meu
Cinste glorie mărire
În veci scumpul meu Isus
Că-n a Ta neprihănire
Și pe mine m-ai ascuns
În lumina Ta Divină
Prinde-ne și Tu ne ia
Să trăim doar fără vină
Împlinind Isuse voia Ta
Dă-ne azi noua măsură
Isus să te ascultăm
Umblând doar după Scriptură
Pururi să te onorăm
01-Aprilie 2020 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tată, Ție mă închin
Tată Sfânt îți mulțumesc
pentru planul Tău cel Sfânt
prin care și eu trăiesc
rezemat de-al Tău Cuvânt
ți-aduc astăzi mulțumiri
Dumnezeule Prea Înalt
pentru a Tale împliniri
din Cuvântul Tău curat
Ție Tată mă închin
și ți-aduc în veci onoare
căci prin Fiul Tău Divin
ne oferi pururi salvare
Tu Doamne-ai planificat
viața asta pe pământ
și un suflet viu ne-ai dat
să trăim al Tău Cuvânt
Tată Tu ai conceput
planu acestui Univers
cu viața al lui avut
și vederi și ochi și mers
din nimic totu-ai creat
dând la toate-nfățișare
lucruri ce le-ai așezat
pe-a creației cărare
de unde să te inspiri
nicio sursă n-ai avut
ci toate-au fost plăsmuiri
după cum ai conceput
Tu o Doamne ai creat
forme vii și-nfățișare
la toate față le-ai dat
în a Ta planificare
geniu este prea puțin
ca lucrarea să-ți descrie
ci doar Dumnezeul viu
Cel ce e din veșnicie
numai Tu ești Creatorul
prin Isus El Fiul Tău
ce ne amplifică azi dorul
Tată drag și Dumnezeu
ia-ne-n tainele Scripturii
și ne fă să te-ascultăm
să dăm curs învățăturii
și inima să ți-o dăm
Tată scump și drag din cer
împletește-ne-n iubirea
celor care-n veci nu pier
căci trăiesc neprihănirea
fă-ne Doamne Tată Sfânt
Cuvântu să-ți împlinim
viața-ntreagă pe pământ
pururea să te iubim
căci suntem pe veci ai Tăi
după chipul Tău creați
vrem din lumea celor răi
pentru veci să fim luați
dă-ne Tu credința vie
cum voiești dar să trăim
să-ți cântăm în veșnicie
Numele să ți-l mărim
Dumnezeule Prea Înalt
noi acum te onorăm
căci iubirea Ta ne-ai dat
și Ție noi ne predăm
glorie cinste onoare
pururea o Tată Sfânt
pentru veșnica-ți lucrare
și al Tău iubit Cuvânt
poezie de Ioan Daniel Bălan (24 decembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fie că vorbim de lucruri pe care le-ai făcut, fie că vorbim de lucruri pe care ți-ai fi dorit să le faci sau, eventual, să le faci altfel, fie că vrei să fi avut mai mult timp, minim un regret va exista.
Elena Găină în Revista Wedu: Generația C, Nu am niciun regret (20 ianuarie 2013)
Adăugat de Alanis9

Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim în prezent și dăm deoparte lucrurile care nu au importanță. Nu ne sinchisim de povara trecutului. Eu nu sunt impresionată de trecut foarte mult. Trecutul mă plictisește, ca să vă spun adevărul; mă plictisește cu adevărat. Nu-mi amintesc multe filme și cu siguranță nu-mi aduc aminte de ale mele.
citat din Paulette Goddard
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Memento
Pe când ninsoarea rătăcește...
In ceasul vremii au bătut
Dureri pe sufletele moarte -
Deși... acestea sunt lucruri din trecut!
Pe când ninsoarea rătăcește...
Din nou, iubiri ce-au dispărut
Trezesc poeții singuratici -
Deși... acestea sunt lucruri din trecut!
Pe când ninsoarea rătăcește...
Ca un tărm necunoscut...
Din nou gândesc ca ești frumoasă -
Deși... acestea sunt lucruri din trecut!
poezie celebră de George Bacovia din Poezii - Editura Tineretului - 1966
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Scut și spadă
... nu există trecut, nu există trecut
doar memorie crudă
doar un spațiu prezent în bucăți desfăcut
de prezența mea nudă
nu există trecut, nu există trecut
doar un soi de samară
ce cândva am găsit, ce cândva am pierdut
cu tristețe amară
nu există trecut, nu există trecut
numai clipe reale
ce mereu lapidar sunt plătite tribut
la nimicuri banale
nu există trecut, nu există trecut
doar abrupta cascadă
cea din care-am ieșit, cea în care căzut
mulți ar vrea să mă vadă
nu există trecut, nu există trecut
doar ceva ce insistă
că în tot ce-am ales între lance și scut
- viitorul persistă...
poezie de Iurie Osoianu (4 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Chipurile prietenilor și ale familiei tale nu îmbătrânesc niciodată. Doar te miri că a trecut atâta timp sau că a trecut atât de repede.
citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă în primele momente ale dezvoltării tale te gândeai la trecut și la viitor, acum e cazul să te concentrezi pe prezent. Schimbările nu poți sa le faci în trecut și nici în viitor. Orice schimbare se face în prezent, iar asta înseamnă că trebuie să înțelegi mai bine momentul prezent. Fericirea nu o poți simți cu adevărat dacă mintea ta e concentrată pe viitor sau trecut. Poți să simți multe alte emoții, dar emoția de fericire e simțită doar când mintea stă concentrată pe prezent. Așa că dacă vrei ca dezvoltarea ta să continue, asta trebuie să înveți.
citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Plătești
cu tichete locul de veci
achiziționat după ce-ai trecut
o stradă din trecut
uitată în grădinile suspendate ale semiramidei
hidratată cu bere
dai tichetul și te înscrii
pe veci la locul unde te odihnești
pe veci cu burta la o palmă
de soarele dogorâtor
în pământul plin cu rizomi
de ferigă autentică de pădure
dai tichetul și primești locul
de veci în veci
și mirosul poezii umblă
pe strada trecută în trecut
cu creierul suprastimulat
până la incandescență
după ce ai eliminat starea de panică
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 93
Deci voi trăi crezând că ești fidel,
Ca soțul amăgit, căci fața ta
Îmi pare a mă iubi, dar mă înșel;
Când mă privești, gândești pe-altcineva.
Pe chipul tău eu ura n-o zăresc,
De-aceea nu pot ști că te-ai schimbat.
Alții în ochi trădarea o nutresc
Stau încruntați, purtându-se ciudat.
Dar Cerul te-a creat și-a stabilit
Ca pe-al tău chip iubirea-n veci să stea;
Și-orice gândești sau orice-ai fi simțit
În ochii tăi s-arăți doar dragostea.
Ca mărul Evei ești de minunat
Pari virtuos, dar ești cam depravat.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi cu adevărat mare nu înseamnă să te frămânți doar pentru lucruri mărețe, ci să te lupți și pentru un fir de pai atunci când onoarea îți este jos.
citat celebru din William Shakespeare
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mi duritatea expresiilor, dar mi-ai cerut adevărul. Judecă deci singură! Cărui fapt aș putea atribui... cum să zic... insistența dumitale, dacă nu cochetăriei - recunosc, inexplicabilă pentru mine - sau dorinței de a verifica ce influență mai poți avea asupra-mi? Drumurile noastre s-au despărțit cu totul! Am uitat totul, durerea a trecut de mult timp, acum sunt un alt om! Dumneata ești căsătorită, fericită (cel puțin în aparență), ai în societate o situație de invidiat. Atunci la ce bun o nouă apropiere între noi? În definitiv, ce sunt eu pentru dumneata, sau dumneata pentru mine? Noi nu ne mai putem înțelege acum unul pe altul. Între noi nu mai este azi absolut nimic comun, nici în trecut, nici în prezent! Mai cu seamă... mai cu seamă în trecut!
citat din Ivan Turgheniev
Adăugat de Dan Nicorescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Scânteia lacrimii de jar
Pe masa prăfuită și plină de-amintiri,
E-un ghem și-mi pare mie că viața l-a făcut,
Torcând fuior de zile ce-nseamnă-acum trecut
Cu degetele clipe din vechile-mi trăiri.
Mai sunt atâtea lucruri pe masa de stejar
Ticsită prin sertare cu multe, vechi, scrisori
Cu întinări de lacrimi, cu-a buzelor culori,
Cu gânduri scrise-n vremuri de dulce sau amar.
Aleg la întâmplare și-un cunoscut parfum
Se-amestecă-n odaie c-o umbră de demult
Ce-mi cere, din privire, atent să îi ascult
Cuvintele din șoapte cu pâlpâiri de fum.
Citesc și simt parfumul ce îl credeam uitat,
Aud și vocea-i caldă ce pare că adie
Un vers plângând iubirea intrată-n agonie
Și stinsă-n tresărirea din ultimul oftat.
Îmi tremură scrisoarea, privirea mea-i sărut
Ce-n lacrimă trimite scânteia dintr-un jar
Păstrat adânc în suflet, neîntinat altar,
La ceasul ce m-anunță că timpul e trecut.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea pură
Astăzi nu e la fel ca în trecut
realitatea nu e așa de roz
ca în poveștile din trecut
cu conese fericite și baroni,
când se-auzea fâșâitul rochiilor
ce erau lăsate să cadă
pe covorul din grădină,
azi sunt momente grele
peste care treci cu mare grijă
și odată ce-ai greșit
e greu să schimbi ceva înapoi.
Iubește, atâta timp cât ai pe cine,
iartă atunci când știi că te iubește cu adevărat,
când zice că vrea să fie cu tine pe veci,
când plângi și ți se spune
că ești mai frumoasă când zâmbești.
Iubirea ar trebui să fie ca în trecut
pură și fără prea multe vorbe-n vânt.
Astăzi sunt prea multe vorbe aiurea,
dar fericirea nu depinde de gura lumii
și nici de ce va fi pe viitor,
prezentul e cartea noastră.
poezie de Eugenia Calancea (13 iunie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tată Sfânt te onorez
Îți aduc cinste onoare Dumnezeule slăvit
Căci ne-ai dat aici viața Chipul Tău ne-ai dăruit
Eu te laud și îți cânt în veci Doamne a Ta Ființă
Căci ne-ai dat lumina sfântă ne-ai dat har și biruință
Mă închin o Doamne Ție și te laud te slăvesc
Veșnic închinare Tată eu o iată-ți dăruiesc
Doar prin Tine în picioare toți stăm pe acest pământ
Tu ești Tată Arhitectul Proiectantul nostru Sfânt
Ne-nchinăm dar astăzi Ție și iată îți mulțumim
De creația Ta amplă noi o Tată te slăvim
Tată drag și scump din ceruri în veci fii glorificat
Căci Însuși Chipul Tău Sfânt omenirii Tu ne-ai dat
Glorie în veșnicie Tată Sfânt te onorez
Căci de-a pururi și-n vecie Doamne-n Tine mă încrez
Și iată a mea ființă Doamne-ți cântă și acum
Că-n Hristos Isus Iubirea ne-ai tăiat o Tată drum
Ia-ne Tu dar mai aproape ca să fim ai Tăi copii
Să-ți cântăm gloria sfântă Doamne chiar în veșnicii
Dumnezeule Prea Înalt eu te laud și îți cânt
Planul Tău și-Nțelepciunea din al Tău veșnic Cuvânt
Prin care ne-ai dat viața și în ochi ne-ai pus lumină
Părtășia și-nchinarea pentru veci Doamne să țină
Slavă Ție și mărire Tată Sfânt și Minunat
Căci prin Fiul Tău Isus viață veșnică ne-ai dat
Îmbrăcați în mulțumire Tată noi te lăudăm
Cinste slavă și mărire ți-aducem te onorăm
Și a noastră ființă Doamne pentru veci noi ți o dăm
Ție dar în veșnicie Sfinte Tată ne-nchinăm
Prin Isus Mântuitorul vrem să fim pururi ai Tăi
Pe veci smulși și-n veșnicie din lumea acelor răi
Slavă Ție slavă Ție căci Tu Tată ne-ai iubit
Și prin Fiul Tău Isus pentru veci ne-ai mântuit
10 sept. 2019 balcon Mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne vom urî, ne vom ierta și vom uita...
Au trecut anii peste noi, străino...
Și, deși credem că te-am cunoscut,
Azi, realizez c-a fost doar timp pierdut.
"Du-te", tu, fiind, iar eu fiind "vino"...
Au trecut anii, și-au trecut degeaba,
Cu investiții ce nu-și aveau rostul.
Au trecut ani, pe lângă noi frumosul...
Din noi, rămânând doar cocioaba.
Au trecut ani, lăsându-ne pustii
Și vor mai trece și-alții, din păcate...
Vor trece peste răni nevindecate
Și nu ne vom putea adăposti...
Vor trece ani punându-ne în față,
Tot ce a prins, urât, viața din noi...
Vor trece ani, aruncând la gunoi,
Tot ce am investit fără speranță!
Vor trece ani și nu va mai conta,
Nici cine-a fost străinul și nici prostul.
Vor trece ani și își vor cere costul.
Ne vom urî, ne vom ierta și vom uita...
poezie de Andrei Ș.L. Evelin din Începuturi (19 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 60
Așa cum valuri vin peste prundișuri
La fel minute se grăbesc să treacă
Și curg la vale ca în repezișuri
Trudindu-se cât pot să se întreacă.
Un nou-născut ce iese la lumină
Se-ndreaptă încet spre-a lui maturitate
Eclipse rele soarta i-o domină
Și Timpul, care-a dat, îi va lua toate,
Căci va păli a tinereții floare
Și riduri va săpa pe mândra frunte
Hrănindu-se cu lucruri trecătoare
Ce coasa lui nu pot să o înfrunte.
Și totuși versul meu timpul sfidează
Căci te slăvesc, când el te ruinează.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!