Pe unde treceam odată

pe unde treceam odată
face corbul roată-roată,
cade timpul în târziu
şi locurile -n pustiu.

pe unde treceam odată
pe la mândra pe la poartă
nu mai am nicio cărare
căci a crescut iarba-mare.

pe sub umbra de la tei
au crescut spini şi ghizdei,
de când aşteptam să vie
mândra mea pe la chindie.

timpurile s-au turcit,
au trecut, s-au risipit,
valurile, vânturile,
pustiind pământurile.

apele tulburi s-au dus,
peste albii ele-au curs,
spălând pietrele tăcute
şi pe vale şi la munte.

alte vremi, aceeaşi roată,
şi din dragostea de fată
a rămas doar umbra ei
îngropată-aici sub tei.

vin toamne şi primaveri,
timpul a trecut ca ieri,
doar regretele ne umple,
ne dă albul pe la tâmple.

pun stăpânire pe noi
amintirile strigoi,
chipul de neunde închisu-l,
sărutând dorul şi visul...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce urme de urieşi au lăsat legionarii lui Traian pe unde au trecut! Paşii lor se cunosc prin desfundăturile munţilor. Toate li s-au supus. Stâncile s-au dat la o parte şi le-au făcut loc, apele s-au plecat speriate de umbra şi zgomotul celor dintâi poduri ce le-au încălecat. Dunărea, însăşi măreaţa şi năpraznica Dunăre, s-a îmblânzit şi s-a dat învinsă în mâinile lor.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Turnu-Severin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au trecut atâtea clipe

Au trecut atâtea clipe în zadar!
Nisipul în clepsidră s-a topit
Şi timpul dintr-o dată s-a oprit
Căci sângerează iar... şi iar... şi iar.

La poarta unui vis a-ngenunchiat,
Bătrân şi singur, trist şi fără rost,
Uitând de timpul vieţii lui frumos...
Şi astfel suferinţa i-am aflat.

Au izvorât poeme de dureri,
Întunecare, lacrimi şi suspin.
S-au risipit luminile de ieri!

De-acuma nici copiii nu mai vin.
Sunt obosiţi, poate prea mult le ceri...
S-au dus în grabă, vezi, atâtea ierni!

rondel de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce te doare

ce te doare, ce te doare,
domnişoară, visătoare,
că ai vise tot mai rare
cu răpiri imaginare
şi iubiri amăgitoare?
că trec anii tot mai repezi
şi tu farmecul ţi-l lepezi
şi-ţi dă albul pe la tâmple
şi sufletul ţi se umple
de doruri neîmplinite
şi de somnuri nedormite,
de vise-ntoarse pe dos
de-ai rămas carne pe os.
bată-ţi, fată, vânturile
ca să-ti zboare gândurile,
în siberii şi sahare
unde viaţa loc nu are,
să rămâi ca o nalucă,
să-ţi piară pofta de ducă.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

să sculptez absenţa ta
liniştea care coboară din liniile palmei
ovalul cuminţeniei
înlătur timpul neantul
mirosul de fără tine
de peste tine
nu ai pierdut nimic
ceva frunze stinse în aer
alte ceva
câteva
litere albe
scârţâind şi suflând sub cerul greu

anul acela cireşii nu au mai curs la vale
păsările au înflorit în albe zăgazuri
apele
s-au stins într-un foc îngheţat

un cal de iarbă bătea din copită haotic
era murdar
şi prelung
după primăvara care nu mai venea

doar noi am mai crescut
anul acela
mamă

poezie de Simion Cozmescu din Poememailungidecâtnumeletău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda vieţii

Oglinda vieţii-ntoarsă spre trecut
cu amintiri se umple dintr-odată,
din tot ce-a fost, din câte am avut,
în visul meu se-adună şi fac roată.
Se-nvârte roata-n miticul decor,
mai necuprins decât cuprinde zarea,
un val de amintiri, năucitor,
inundă cu imagini neuitarea.

Iar timpul parcă s-a oprit pe loc,
în universul gândurilor mele,
să pot privi acest decor ad-hoc –
tot ce-am trăit - cu bune şi cu rele.
Dar, Doamne, toate s-au amestecat,
iar binele cu răul, împreună,
pe-aripi de vis venind, neîncetat,
îmbrăţişate-n grabă se adună.

Încerc să le separ în mintea mea,
să înţeleg cum am trecut prin viaţă,
dar timpul să aştepte nu mai vrea,
în visul meu rămâne doar o ceaţă.
Dar cugetul, gonind afară hăul,
aprinde-n suflet candelă aleasă
să pot vedea că binele şi răul
în inimă împart aceeaşi casă.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda vieţii

Oglinda vieţii-ntoarsă spre trecut
cu amintiri se umple dintr-odată,
din tot ce-a fost, din câte am avut,
în visul meu se-adună şi fac roată.
Se-nvârte roata-n falnicul decor,
mai necuprins decât se-ntinde zarea,
un val de amintiri, năucitor,
inundă cu imagini neuitarea.

Iar timpul parcă s-a oprit pe loc,
în universul gândurilor mele,
să pot privi acest decor ad-hoc –
tot ce-am trăit - cu bune şi cu rele.
Dar, Doamne, toate s-au amestecat,
iar binele cu răul, împreună,
pe-aripi de vis venind, neîncetat,
îmbrăţişate-n grabă se adună.

Încerc să le separ în mintea mea,
să înţeleg cum am trecut prin viaţă,
dar timpul să aştepte nu mai vrea,
din visul meu rămâne doar o ceaţă.
Dar cugetul, gonind afară hăul,
aprinde-n suflet candelă aleasă
să pot vedea că binele şi răul
în inimă împart aceeaşi casă.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnic pierdut

Parcă veşnic pierdut prin ţinuturi străine,
Blestemat să tot sper la un veşnic peisaj:
Unde nori coloraţi îmi cântă despre tine,
Folosindu-ţi surâsul pe post de mixaj...

Unde soarele veşnic e alături de lună,
Unde stelele toate dansează-n jurul lor,
Unde natura toată nu te crede nebună
Pentru că te grăbeşti s-ajungi în viitor...

Unde bezna există doar în basmele lunii,
Unde sufletul lumii nu face pe nebunul,
Unde dragostea ta nu depinde de unii,
Unde dragostea ta depinde doar de Unul...

Unde eu sunt acelea ce îţi urmează paşii,
Când păşim împreună pe aceeaşi cărare!
Unde timpul, nebunu', nu îşi păstrează aşii
Pentru-al nostru final lipsit de apărare...

Unde lumea şi pacea se-nţeleg de minune,
Unde nimeni nu ştie să trăiască-n trecut,
Unde tu şi cu mine trăim totul pe bune,
Unde nici eu nu sunt veşnic pierdut...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (26 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă anii se adună

Chiar dacă anii se adună mulţi,
nu voi uita cât am iubit odată,
voi regăsi întotdeauna punţi
să retrăiesc minunea căutată.
Chiar şi copil voi fi, din când în când,
şi-n visul meu, călătorind prin vreme,
te voi zări prin pajişti alergând,
iar dorul meu, vibrând, o să te cheme.

Voi sta cu părul răscolit de vânt,
privind de-a lungul vremii înapoi
şi pe poteca strâmtă, alergând,
ne-om întâlni, căzând în iarbă goi.
Îmbrăţişaţi vom luneca la vale,
prin văile umplute de ţărână,
nimic n-o să ne poată sta în cale,
cât timpul ne va ţine împreună.

Eu am rămas acelaşi, neschimbat,
doar ochii trişti mai obosiţi îmi par,
pe chipul parcă mai îngândurat,
când în trecut te caut în zadar,
sau când apari, dar nu aşa de clară
precum aevea te ştiam cândva,
iar umbra ta începe să mă doară,
când visul meu n-o poate contura.

Fă, Doamne, o minune pentru noi,
cum ai făcut, atunci, întâia oară –
din viaţă noastră dă-ne înapoi
doar amintiri care să nu ne doară!

poezie de Corneliu Neagu din Fata morgana (2016)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgii de toamnă

Pe malul lacului bătrânul chiparos,
Privea în gol, depănând amintiri,
Stătea în vânt cu pieptul cioturos,
Rememorând pierdutele iubiri.

Prin frunzele crestate vântul i-a şoptit,
I-a amintit de trupul unduit şi verde,
Al unei sălcii creţe cu părul despletit,
Cu umbra lui obişnuind să o dezmierde.

Şi-a amintit cum fremătau în noapte,
Şi cum odată sub un clar de lună,
Vibrau până în sevă printre şoapte,
Când ramurile se ţineau de mână.

Au trecut anii, s-au dus înspre apus,
Ca nişte frunze ce în vânt s-au risipit,
Dintre atâtea amintiri, doar una l-a sedus:
O salcie cu trupul verde şi părul despletit.

poezie de Paul Aelenei din Gingăşii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

cine-i demn de fericire,
să ia plânsul frunzei verzi,
să-l transforme în iubire,
prin pădure, prin livezi.
dintr-o lacrimă sărată,
pernă facă-si trupul meu,
ca să doarmă-n veşnicie,
străjuit de dumnezeu.
timpul nu mai are febră,
nu mai arde, nu mai rece,
în clepsidra lui nebună,
timpul toarce, timpul trece.
ca un copilaş suav
te- aşezi pe umărul meu,
şi din lacrima-ţi abjectă,
îmi hrănesc propriul zeu.

creşte iarba, creşte valul,
zboară pasărea-n zenit,
cântă timpul cu cavalul,
oare eu, doamne, am murit?
nu mai vreau să fiu
pustiu,
fă-mă orgă în vânt de seară
să prind dorurile toate,
doina aspră şi amară,
liră, fă-mă, sau voiară,
ca la margine de ţară
să doinesc ca şi străbunii
şi să stau la capul mumii
să-mi jelesc mamă şi tată,
c-au fost blestemaţi de soartă.

tai apusu-n beregată,
cade noaptea-n călindar,
spală-mi ochiul de-ntuneric,
dă-mi lumina, doamne, -n dar.
dă-mi lumina să mă mântui,
irişii să-i fericesc,
c-am domnit în astă viaţă
în palat împărătesc.
nu mai pot să mor o dată,
am murit de-atâtea ori,
e şi moartea o răsplată
când eşti îngropat în flori.

fă-mă rece, fă-mă cal,
ca să simt biciul durerii,
timpul cânte din caval,
printre stele-n buza serii.

taie-n cruce cărăruia
pe unde treceam odată,
fă din mine chip cioplit,
şi din ea ulcior de vatră.

nu ştiu ce să fac, s-adorm,
cu privirea către cer
sau cu ochiul meu enorm
o dorinţă să-ţi mai cer.

am urcat atâtea scări,
de mătase şi de spini,
prin atâtea întâmplări
am trecut ca doi străini.
tu acolo sus în cer,
ai rămas rece la toate,
eu aici, printre străini,
între viată şi-ntre moarte.

tot visez cai verzi pe cer,
aşa ca nălucile,
care-apar şi care pier
colindându-mi luncile
şi bând apa de izvor,
dăşelaţi de-atâta dor...

adu-mi raiul cu flori dalbe,
după soare când răsare,
adu-mi mai multă lumină
după lună când e plină,
şi opreşte vânturile
gâtuieşte gândurile,
răul ducă-l pe pustie
pe la noi să nu mai vie.

ia-mă-n curcubeul tău
şi mai fă-mă pui de zmeu
să fiu drag cui m-a plăcut,
fără armă, fără scut
şi la răsărit de soare
să-mi iasă mândra-n cărare
şi la răsărit de lună,
ţuc-o, doamne, pe nebună!
că din zori pân' la chindie
aşa dragă mi-a fost mie...

doamne, nu mă adormi,
că nănaş ţie ti-oi fi,
şi de-o fi să fie-aşa,
florile m-or năpădi,
păsările m-or nunti,
teiul se va legăna,
floarea îşi va scutura
peste umbruliţa mea,
frunza-n dungă mi-o cânta:
cetioară, dragule,
acolo sus înspre cer
zboară bunul norocel,
te vor păzi mierlele,
te vor cânta mândrele,
te vor spăla apele,
dragele de văduviţe
îţi vor pune coroniţe
şi-ţi vor duce dorul tău
tocmai sus la dumnezeu.

rugăciune de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un soare a apus

Am tot sperat

că vara asta nu se va sfârşi niciodată,

că ne vom trezi în puful orbitor

sub geamul cu vedere spre rachete şi constelaţii

şi lumea va fi blândă şi ne va tolera

toanele şi vulnerabilităţile.

Dar totul a trecut,

a trecut totul şi s-au îngălbenit deja amintirile virtuale,

ni s-au alterat

speranţele de viitor,

tot lucrăm la cubul acesta rubik

şi nu nimerim culorile din nicio perspectivă.

S-a întunecat tot orăşelul,

ni s-a făcut din nou frică.

Pulsul valuri în aparate, singura constantă aici

a rămas dragostea noastră.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciulini

... ciulini, atât de mulţi ciulini
se pretind floare, ţepi în flori
pe câmpul glod, prin prunduri cu arini
uscaţi, că apele au secat culori,
s-au dus pe alte albii, seci
odată, ce-s acum râvnite,
cum paşii când le dai poteci
şi bănci la trupuri ostenite...
nu doar să înţepi, sânge să curgă,
să poţi, vampir, doar tu să "mânci"
până şi ţarna, ziua amurgă,
cât a rămas, cum câmp în stânci
şi să nu dai nici strop, ascuns
de atât arid, avid de avere,
doar tu să sorbi în de neajuns,
până ce cu-alţi ciulini vei piere...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

Lucrurile s-au întâmplat aşa:
Când s-au întâlnit atunci, în prima seară,
Şezând pe-o bancă strâmbă la şosea,
Sub cerul înstelat de primăvară

Nu bănuiau ce soartă îi uneşte
Erau timizi, ca la-nceput de drum,
Gâtlejul îl simţeau ca prins în cleşte,
Vorbeau de aer, nori, de ceaţă, fum.

Deşi simţeau un răscolit în vine
De parcă se chemau de ani şi ani.
Timpul trecea, s-a-ntunecat de-a bine,
Şi-atunci, în umbra deasă de castani.

Ce le-ascundea roşeaţa de pe faţă,
S-au apropiat, s-au mângâiat pe mână...
Au trecut ani, şi seara, dimineaţa,
Acum bătrâni, sunt veşnic împreună.

poezie de Jean Lulu Stern
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mai visăm

Să mai visăm un vis de-odinioară,
În ceasul tainicelor clipe de-nserare,
Când păsările trec acasă la culcare
Şi noi ne-ntânleam a nu ştiu câta oară.

Să mai visăm la timpul ce-a trecut,
Aşa, târziu, cu mâinile la tâmple,
Tot aşteptând ceva ca să se-ntâmple,
Înfioraţi de clipa de-nceput.

Cum am putea surâde bunăoară,
Ca visul de atunci iar să-l trăim,
Uita-vom pe vecie să murim,
Schimbând o aspră iarnă-n primăvară.

Azi ne-ascundem tristeţea între file,
Iubind doar poezia şi cu scrisul,
Poate c-aşa dispare, sărman, visul,
Scriind poeme triste şi umile...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (22 februarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti?

torn în marmur idealul,
gura ta o fac izvor,
ochii faruri lucitoare
şi dorinţa o fac dor;
fac din tine o baladă
alergând spre infinit,
frigul dragostei şi-al morţii
e ceva nedefinit.
din fragmente de statui
te-am clădid ca pe-o naiadă
şi te-ai risipit în lume,
ochi-mi să nu te mai vadă.
ai ucis visul pe care
îl visam în nopţi senine,
când foşneau plopii-n cărare,
nopţi albastre şi divine...
tu te-ai risipit în zori
ca o stea căzută-n mare,
o petală dintre flori,
rătăcita pe cărare.
timpul plapuma si-a-ntins
ca un nor cu ploi de toamnă
şi ne-a -nvins, măre, învins...
unde eşti acum, doamnă?
unde eşti să-ţi spun povestea
ce-i străină şi târzie
cu o dragoste curată
transformata-n erezie.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de vară

Dacă stai privind la vale
De pe dealul unui sat,
Soarele nu-ţi iese-n cale
Toată lumea s-a culcat.

Peste deal apare o stână,
Clopotul a răguşit,
Fluierul încet mai sună,
Turmele au adormit.

Peste tot e întuneric,
Lămpile toate s-au stins,
Un flăcău cântă destoinic
Dorul inimii l-a prins.

Toată lumea doarme dusă,
Totul apare pustiu,
Doar viaţa mea-i compusă
Să stau nopţile să scriu.

Cerul e-nvelit de stele,
Luna e lumina nopţii
Eu petrec zilele grele
Parcă sunt în „Vadul morţii”.

Visuri sincere şi drepte,
Foarte multe am visat,
„Xeny” nu vrea să aştepte
Ea de mult s-a măritat.

Multe gânduri volburate,
Prin mintea mea au trecut,
Târziu, adormind pe spate
Sub stejarul ce-a crescut.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din revista "Pentru Patrie" (9 octombrie 1953)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa ce mi-a rămas,

De clipa ce mi-a rămas mă leg,
Şi-o împart în atomi azurii,
Încercând astăzi să-ncheg,
Din gândurile fluide, timpurii.

Cu clipa ce mi-a rămas,
Încă descopăr comori,
Pe lângă care treceam uneori,
Şi nu le-auzeam al lor glas.

Clipa ce mi-a rămas îmi este destin,
Şi nu pentru mine o ţin,
Ci o preschimb în raze de mai,
Să las moştenire o parte de rai!

În clipa ce mi-a rămas, mă dezleg
de trecut, îmi liniştesc ape,
Şi consimt să fiu tot mai aproape,
De neîmpărţitul şi suveranul întreg!

La umbra clipei ce mi-a rămas,
Voi face târziu un popas,
Să-mi odihnesc anii grei,
Şi să mă bucur cu ai mei.

poezie de Gheorghe Alionte (7 decembrie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O! Nu vă puteţi închipui cât îmi e de dor să mă duc odată acasă! Să şed în căsuţa caldă lângă sobă, să văz prin fereastră cum cade zăpada şi să mă visez la mândra Italie, unde am petrecut atâtea zile frumoase, unde mi-am recâştigat în câtva pierduta sănătate.

Ciprian Porumbescu în scrisoare din Italia (februarie 1883)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă-mi cântecul...

Ascultă-mi cântecul meu dulce
Ce trece lin ca un fior
Când paseri vin ca să se culce
În nopţile pline de dor.

Deşi odată mi-ai fost dragă
Azi e o şoaptă care piere,
Ne-a blestemat o lume-ntreagă
Ca s-avem parte de durere.

Sub briza dulce a toamnei reci,
Târziu, când îţi mângâiam părul,
Pierzându-ne pe dragi poteci
Eu nu ştiam tot adevărul.

Azi îmi şopteşte-o voce blândă
E vocea ta, un rar tezaur,
Şi chipul din vechea oglindă
La nunta noastră cea de aur.

Împotriviri, plecări nedrepte,
Şi visul ce mi se năzare
Fac amintirea să-mi deştepte
Figura ta pierdută-n zare.

Aş vrea din nou să te dezmierd
Să-nvie timpul de-altă dată,
Dar eu din ce în ce te pierd
Cu toată dragostea de fată.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (7 iunie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea dorului

dă-mi timpul, dă-mi spaţiul
o clipă îţi cer
să zbor către cer
păşind pe aleile vieţii mai sper

azi e o zi
mâine o zi
va fi, ce va fi
într-o zi

se scutură gânduri
e toamnă în toate
mai cade o frunză uscată
în trist decor efemer

mi-e trupul lut
şi dorul mi-e păcat
îl iau, îl port cu mine
şi azi, şi mâine, într-o zi

surb orb şi gândul mă doare
pe pleoape se aştern amintiri
sunt bardul tăcut
sunt pasul trecut între noi

ceream doar un strop
şi astăzi mai mor
că nu pot iubi
acest chin ce vine într-o zi

astăzi trăiesc la marginea sorţii
pasul mi-e chin şi gândul durere
că mândra mea
a plecat la o stea

trec cai albi pe ţărmuri de dor
copitele mă lovesc şi mă dor
plâng, mă regret
că mi-am pierdut aleasa

unde să plec, unde să fug
mă arde dorul în cruce
că am iubit
şi am pierdut o fată minunată

dă-mi Doamne ochii
să văd necuprinsul
te rog, dă-mi lumina
să găsesc nevăzutul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!