* * *
A început, timid, sa îmi rasara,
Un ghiocel, în iarna de afara,
E fraged, mititel și zâmbăreț,
Dar va veni asupra lui îngheț.
E încă iarna, el veni grabitul,
Să prindă intre frunze răsăritul,
Nu știe ca e timpul sa mai șada,
Sub plapuma călduță de zăpadă.
Eu am sa sap în jurul lui pământul,
Când soarele alunga norii, vantul
Și am să-i fac culcus intr-un pahar,
Ca pe-un trofeu, sa ți-l ofer în dar.
Este frumos, gingaș și subțirel,
îți canta, draga mea, din clopoțel,
Iubirea, dorul, le-am pus în petale
Și toate, sunt cu toate ale tale.
Primeste-l și îl pune la fereastra,
Să lumineze primăvara noastră
Și cat mai este încă zvon de iarna,
Mai lasă-l lângă tine sa mai doarmă.
poezie de Toni Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ghiocel, clopoțel - Poezie pentru ochișorii micuți
Floare mândră în lumină,
Clopoțel alb, dantelat,
Cu moț verde, ca antenă,
Sunt la lume conectat,
Când ies falnic din zăpadă
Și iarna am înfruntat.
Doar un pic, m-am lăudat.
Când vârsta mea e adultă,
Toată lumea o salută,
Și mă simt mândru de ea,
Îmi ghicesc și zodia:
Mărțișor de primăvară,
Ghiocel gingaș, vioi,
Adorat de toți copiii,
Chiar de ziua mamelor.
În alai frumos curtat,
De Martie mângâiat,
Primăvara o salut
Și raiul ei adorat.
poezie pentru copii de Valeria Mahok (27 februarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!

Presimtamantul
Va veni iarna,miroase a fulg,-
Taranii pun lemne-n soproane,
Si sfintii din mistice taine se smulg
Si incaruntesc in icoane.
Va veni iarna, la munte fac foc
Muntenii uitati de guverne,
Ei care nu au nici salarii, nici loc,
Ci doar existente eterne.
Va veni iarna si apele curg
Tragand dupa sine obarsii
Si-n scurtele zile cu vanat amurg
La geamuri de case bat ursii.
Va veni iarna curat si rapid,
Un rug pe sub brume se stinge
Si gura spre cer daca vreau s-o deschid
As spune, dar gura mea ninge.
Va veni iarna, iubito, e frig,
Un frig ce spre cerga nu mana,
Atata mai pot sa te rog si sa strig,
Da-mi aspra manusa de lana.
Va veni iarna, ba nu, a venit,
Caldura eu n-o voi gasi-o,
Ci trist am sa plec, garbovit, ostenit,
Prin muntii ce canta : Adio !
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan

Comentează! | Votează! | Copiază!
De ziua mamei
Din zăpadă, o zambilă
S-a-nălțat înspre lumină,
Timid, din zăpada rece
Așteptând iarna să plece.
Trei narcise-au înflorit
Și-o lalea a răsărit,
Lângă ea și-un ghiocel
Alb, sfios și mititel.
Lângă gardul de nuiele,
Azi, răsar florile mele
Ce, din vară, le-am sădit
Pentru cineva iubit.
Ca în orice primavară,
Este ziua mamei, iară -
E o mare sărbătoare
Doar cu zâmbete și soare.
Anotimpul ăsta știe
Și-a livrat în florărie
Cele mai frumoase flori
Și grămezi de mâțișori!
poezie de Simona Epure
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu veni, încă, primăvară
NU VENI, ÎNCĂ, PRIMĂVARĂ
Daniel Voica
Nu veni, încă, Primăvară,
Mai zăbovește până trece,
Jalea din lume și țară,
Moartea cu fioru-i rece.
Nu veni, încă, Primăvară,
Mai zăbovește până când,
Vom putea ieși afară,
Firul ierbii căutând.
Să simțim parfum de tei,
De liliac abia-nflorit,
Îmbrățisând-ui pe acei,
Ce, cu ardoare, i-am dorit.
Nu veni, încă, Primăvară,
Ține doliu ca și noi,
Și plângi și tu seară de seară,
Când ne listăm morții, pe foi.
Nu veni, încă, Primăvară,
Cât te privim doar din balcon,
Cât viața ne este amară,
Și respirăm printr-un tifon.
Nu veni, încă, Primăvară,
Cât parcurile sunt închise,
Și drepturile noastre, toate,
În Ordonanțe sunt cuprinse!
poezie de Daniel Voica
Adăugat de Voica Daniel

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna
Iar e iarnă, frig și ger,
Veșmânt alb e peste tot;
Înnorat e-albastrul cer,
Prin zăpadă mergi-înot.
Mici cristale de zăpadă
Cad într-una, fac grămadă,
Straie albe să aștearnă
Lunga și geroasa iarnă.
Săniuțele zglobii
Duc la vale pe copii;
Omuleții de zăpadă
Se înghesuie să-i vadă.
Moș Crăciun aduce-n dar
Brad frumos împodobit;
Sărbătoare este iar,
Chiar și anul s-a-nnoit.
Iarna vine, iarna trece
Chiar dacă afară-i rece,
De ești împăcat cu tine
În suflet ți-e cald și bine.
poezie pentru copii de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ghiocelul
Pe o adiere ușoară
Primul apari în grădină
Ai miros de primăvară
Și o mângâiere fină.
Alb, plăpând și mititel
Un zâmbet ne răpești
Dragul nostru ghiocel
Atunci când înflorești.
Gingaș, delicat, frumos
Aduci marțișorul cu tine.
Ești un mare curajos
Iarna pleacă cu suspine.
poezie pentru copii de Alina-Georgiana Drosu (25 februarie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu

Comentează! | Votează! | Copiază!
De dorul tău
Sunt piatră aruncată-n râu
Ca să mă spăl de nostalgie,
Când prea departe-n astă lume
Mă voi topi de dorul tău.
Sunt frunză de copac bătrân,
În calea ta ca să mă pun,
Când toamna va veni devreme,
Apoi, să putrezesc de dorul tău.
Sunt apă dulce de câmpie
Ce vrea piciorul să-ți mângâie,
Când iarna cruntă va să vie
Voi îngheța de dorul tău.
Sunt albă pătură de nea
Ce se așterne-n calea ta,
Când primăvara va să vie
În apă mă voi transforma,
Ca să mă scurg de dorul tău.
Sunt soarele de primăvară
Ce joacă trist în părul tău,
Când vara se va instala
Vor fi doar raze-n calea ta,
Iar eu voi fi orbit de dorul tău
poezie de Vasile Șerban din Drumul spre cer, Volumul 2 (2023)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Imi plange iarna...
Imi plange in palme iarna
cu albele-i lacrimi zalude,
Si picurii mici de gheata,
raman fara viata,
in palmele-mi ude.
Si munti si paduri stau garbove,
sub o povara alba, curata,
Iar iarna le plange pe umar la toate,
o iarna geroasa si trista
si imaculata.
Si corbii nauci scormonesc cu gheara
in covorul pufos de zapada,
Si negre naluci se zaresc printre pomi,
aratandu-si stinghere
fata lor fadă.
Fumul din hornuri dantuie
cu vantul taios de afara,
Si-i povestesc tacerii si mie,
cum oamenii stau langa sobe visând
la primavara.
poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!

Din frunzișul subțirel
A cam tremurat nițel
Fără niciun cojocel,
Cu căpșorul mititel
S-a ivit un ghiocel.
Curajos, viteaz de fel
A sunat din clopoțel
Și-a notat în carnețel
Tot ce-a vrut să facă el.
A trimis urgent apel
Gerului aspru, rebel,
L-a retras încetinel,
A-nchis iarna în tunel.
Adie un vânticel,
Din frunzișul subțirel
Răsare un bobocel:
Toporașul albăstrel!
Viorea plină de zel
Se tot joacă c-un rimel,
Din culorile pastel
Și-a ales un... viorel.
Într-un pom pe rămurel
A plesnit un mugurel,
O s-aștepte puțintel
Pân-ajunge măricel.
Sus, în vârf de copăcel
Guguștiucul singurel
Gângură în cântecel
Jalea lui de porumbel.
Pe imaș zburdă un miel
Alb și gingaș, frumușel,
Semn c-aduce norocel
Și bănuți la portofel.
poezie de Nicolae Matei din Linișor lunecă luna
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna
Iarna bate la fereastră,
Vrea să intre-n casa noastră,
De cei mici e așteptată
De cum a sosit la poartă...
Cu steluțe mii și mii,
Cu mai multe bucurii,
Cu săniuțe pe cărări
Și bujori în obrăjori.
Numai gerul când se lasă
Îi alungă iar în casă,
Lângă sobă, la căldură
Mâinile și le dezgheață
Și devin iar plini de viață.
Așa-i iarna, cu de toate,
Prezentă din zori în noapte.
poezie de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Albine și flori
Păstrez încă în mine vis
Tulburător de trist
Și-adânc ca un abis
Privesc pe geam înfrigurată
Afară încă e zăpadă
Și norii sunt gata să cadă
Timid un liliac ar vrea
Să-mi șteargă cumva lacrima
Ce pe obraz îmi tremură
A reușit, mâna întind
Prind primăvara ce-a venit
Cu muguri verzi și chip iubit
Speranța zilei care vine
Alungă iarna ce-i în mine
Aștept să văd în flori albine.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ghiocelul vestitor
Ghiocel, alb și plăpând
vii cu primăvara-n gând,
cu iubirea în petale
și cu soarele pe vale!
Iar din ochii primăverii
înverziți în faptul serii,
dintr-un bulb miraculos
răsari ghiocel, voios!
Curajos de când te știu,
alungi iarna în pustiu
dar păstrezi din haina sa,
albul în petala ta!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Încă mai ninge fraged
cu straturi de lumină
iar cerul nu se-ndură
s-oprească funii
să nu ne însușească
îngerii
încă mai ninge fraged
subțire și în dungă
iarna poartă-n aluzii
născut abia un ied.
poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna stelele
Iarna stelele
Sunt atât de departe,
Că nu poți să le vezi
Prin singurătate.
Iarna mările
Sunt atât de străine,
Că nici cursul izvoarelor
Nu li se cuvine.
Iarna morții
Sunt atât de reci,
Că îngheață pământul
Emisferei de veci.
poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Alergările gândului
Cum prin răsăritul soarelui
se vede primăvara luminii,
așa printre zilele apusului meu
se vede iarna mea.
A răsări. A apune.
Răsăritul este a inimii primăvară.
apusul este înțepenirea iernii.
Și câtă primăvară încape răsăritul
iar și iar
când gându-mi aleargă
ș-aleargă
ș-aleargă
prin fluturi translucizi spre tine
neobișnuitul și nemărginitul meu.
Ce copilărie a putut să aibă răsăritul tău?
Și câtă iarnă încape apusul
iar și iar
când groaza gândului aleargă
aleargă
aleargă
prin spinii țepeni spre sinele
obișnuit și mărginit al meu.
Ce copilărie a putut să aibă iarna mea?
Și-acum când pământul se-odihnește
în brațe întineritoare de prim anotimp
mă-ntreabă gândul
oare în ceasul apusului
răsăritul tău din colțul ochilor mei
va încăpea o iarnă sau o primăvară?
poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul creat de zăpadă
Afară a început să ningă,
Pământul negru este îmbrăcat
De Regina Iarna
Ca un mândru împărat.
Ce frumos ea arată,
Parcă e un chip de fată.
Fulgii sunt niște îngeri din rai
Care vin să vadă chipul ei bălai.
Vântul bate fără încetare,
Spulberând totul în cale.
Gerul pe unde trece îngheață
Parcă tot e fără viață.
Afară ninge tot mai tare,
Se întinde covorul alb și moale
Peste câmpii, dealuri și ogoare.
Aceasta este iarna cea geroasă și mare.
poezie de Vladimir Potlog (10 noiembrie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarna fluturelui
te-ntrebi unde-s fluturii iarna
s-au deghizat în fulgi de nea
și zboară dinspre cer spre pământ
topindu-se pe obrazul tău
nu-ntreba unde-s fluturii iarna
aripile lor se opresc pe reverul hainei tale
în părul tău
caută coloritul florilor
parfumul lor
uneori dansează
alteori se odihnesc pe pleoapele tale
pe buzele tale
ei cred că-s petale de maci
sau de roze
uneori mor striviți de copite de cai
alteori se transformă în oameni
sau aripi de îngeri pierduți prin zăpadă
poposesc în palma copiilor
se topesc și devin
lacrimi
poezie de Ana Podaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna de basm
Fulgii dansează
la fereastra aburită
unduindu-și brațele-n văzduh
în pași de poezie
prin troiene de lumină
sub tăcerea dimineții
vântul sună
împletindu-și aripile
împodobite cu stele albe
copacii își scutură podoaba
peste clinchetul clopoțeilor
este iarna de basm
în glasuri de copii
se aude bucuria sărbătorilor
din ochii mei,
izvor de fericire
așez iubirea într-un vers
să lumineze
bradul de Crăciun.
poezie de Maria Ciobotariu (10 decembrie 2014)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna ezitantă
Iarna asta șugubeață
Și cu nasturi de verdeață
Pune grilă la valori
Și transformă fulgi în ploi.
Ori e soare, ori e nor,
Sau un vânt răscolitor,
Nici îngheț, nici săniuș
Ghioceii stau ascunși.
Caisul a-nflorit deja,
Înghețat cam tremura.
Lebăda pe lac plutește
Liniștită ca-n poveste.
Salcia verde de ciudă
Tot încearcă s-o ascundă.
Iarna pare ezitantă....
Însă toți o vor plecată.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai rămâi...
Mai rămâi puțin în gândul meu
Tu vis frumos de primăvară,
Sărută-mă acum, apoi mereu
Te rog, topește urma de zăpadă.
Mai rămâi puțin în tâmpla mea
Pentru o clipă să te port în gând
Vom fi un ultim fulg de nea
Poemul iernii, Iubirea pe Pământ.
Mai rămâi puțin în ochi-mi verzi
Să-mi cânte inima duios de tine
Eu sunt aici, deși nu vezi
Că iarna te aduce iar la mine.
Mai rămâi puțin în al meu piept
Să-mi fii inima unui gând timid
Vei știi atunci că te aștept
O viață și-ncă una lăcrimând.
Mai rămâi și adu-mi primăvara
Uitată-n gândul tău verzui
Când tu dispari iar vine iarna
A inimii regină, al lacrimii etui.
Mai rămâi puțin să-mi fii poem
Să te rescriu în piept cu lacrime de sânge
Ba vii, ba pleci, al inimii boem
Te rog rămâi, nu vezi că inima îmi plânge?
poezie de Mirela Crâșmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!