Toamna

Toamnă grea, de peste veacul veacului,
Moartea şi-a bătut în mine cuiele.
Svârle de pe suflet haina dracului, –
Gândurile la văratec suie-le,
Ţipă sus, în ceruri, să ne mântuie,
Ploile, – netălmăcite şopote –
Singur, numai soarele, să bântuie,
Linişte ca după val de clopote. –

Murmurând în fumuri de descântece,
Arde-mi toate rănile iubirilor.
Viitorul pune-mi-l în cântece,
Iar trecutul lasă-l mănăstirilor.

Rupe toate sforile cuvântului,
Fă morman din jalnica paragină,
Arde tot şi dă cenuşa vântului,
Rând cu rând şi pagină cu pagină.
Vântul mi-o aduce de pe-o ramură,
Pe deasupra anilor şi-a sorţilor,
Smulse din trecut, ca dintr-o flamură,
Fire albe de mătasa morţilor...

– Haideţi paşi, bătătoriţi aleele,
Chiuind răsbit, ca la petrecere.
Zilele-mi bătrâna moarte iee-le, –
În curând vă veţi culca sub secere...
Că de când tot bat şi vântur lumile
Inima de-atâta bocet acră mi-i;
Ia-mi de mână sorţile şi du-mi-le
Să nu beie din paharul lacrămii.

Mi-or urzi cu vântul şi cu ploile
Gândul răvăşit pe drum, ca şetrele,
Dorul mort, rătăcitor ca foile,
Sufletul nepăsător ca pietrele

poezie celebră de Ştefan Ciubotăraşu din "Însemnări ieşene", Anul II, Vol. III, Nr. 2, 15 ianuarie 1937, p. 90
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gogyohka

citeşte poeziile din caiet
rupe foile, rând cu rând
taie sforile cuvântului
şi arde tot
apoi cenuşa dă-o vântului

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

A mai trecut o toamnă după toamnă
Şi tot aşa vreo zece ani la rând
De mult n-ai mai văzut zăpadă doamnă
Vezi zi şi noapte frunzele căzând.

Prin parc trec paşi nepăsători şi toate
Îmi par desprinse parcă din trecut
A mai trecut o toamnă şi-ncă-o toamnă
Deşi ninsoare-n barbă aş fi vrut.

Aş vrea din urmă moartea să ne-ajungă
Dar vom trăi bătrâni, la infinit
Aceeaşi viaţă nepermis de lungă
Aceeaşi toamnă fără de sfârşit.

poezie de Mihail Mataringa (3 mai 2004)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul vântului

Când vine la mine vântul
Veste bună îmi aduce
Dar nu şi-a ţinut cuvântul,
S-a oprit la o răscruce.

E smerit, face pe sfântul,
Stă la umbră să se culce,
Când vine la mine vântul
Veste bună îmi aduce.

Înspre mine-ar vrea s-apuce,
Îşi încalcă jurământul,
Derutat îşi face cruce,
Pe pustii încet se duce,
Nu se ştie ca pământul
Când vine la mine vântul.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna sufletului

E toamnă... iar vântul îmi bate
prin sufletul plin de regrete...
Tiptil, cenuşiul îmi scoate
gustul migdal, în sonete
şi printre vântoase răzbate...

Treptat gândurile plouate
se-apropie de şemineu
şi stau zgribulite, mai toate.
Grilajul de fier cade greu...
E toamnă... iar vântul tot bate....

Afară-nfundat este drumul
Pierdut în perdeaua de ploaie...
Din coş se întoarce iar fumul
şi bântuie grav prin odaie...
Din vise rămâne doar scrumul...

E toamnă... iar vântul tot bate....

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

John Keating: Acum vreau să rupeţi acea pagină. Haideţi, rupeţi întreaga pagină. M-aţi auzit, rupeţi-o. Rupeţi-o! (Charlie rupe pagina din cartea sa.) Mulţumesc, domnule Dalton. (Ceilalţi elevi fac şi ei la fel.) Domnilor, ştiţi ce: nu rupeţi doar acea pagină, rupeţi întreaga introducere. Vreau să dispară de tot. Nu lăsaţi nimic din ea. Rupeţi-o! Dispari, Dr. J. Evans Pritchard. Rupeţi, sfâşiaţi, distrugeţi. Rupeţi-o. Nu vreau să aud decât cum rupeţi textul domnului Pritchard. Nu e Biblia. Nu veţi ajunge în iad pentru asta. Haideţi, rupeţi-o de tot. Nu vreau să rămână nimic din ea.

replici din filmul artistic Cercul poeţilor dispăruţi, scenariu de Tom Schulman
Adăugat de Dana Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce te legeni?...

- Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?
- De ce nu m-aş legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creşte
Şi frunzişul mi-l răreşte.
Bate vântul frunza-n dungă -
Cântăreţii mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte -
Iarna-i ici, vara-i departe.
Şi de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândurele,
Ducând gândurile mele
Şi norocul meu cu ele.
Şi se duc pe rând, pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Şi se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Şi mă lasă pustiit,
Vestejit şi amorţit
Şi cu doru-mi singurel,
De mă-ngân numai cu el!

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de toamnă

Frigul vine prima oară,
Cade bruma peste vii,
Făcând iute să dispară
Verdele de pe câmpii.

Soarele şi el apune
Mai devreme ca oricând
Voind parcă a ne spune:
Iarna va veni curând.

Norii-n ceruri se agită,
Ploile ne dau târcoale,
Ziua este tot mai mică,
Turmele se-ntorc în vale.

Deodată şade vântul.
Cerul este-ntunecat;
Se îmbracă tot pământul
Într-un alb imaculat

poezie de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeaşi

în reci dimineţi de toamnă târzie
suspină doar vântul prin viţa de vie
ce frunza pătată demult şi-a lăsat
la streaşina casei din margini de sat

când gândul s-aşterne în raza de soare
si-n suflet pătrunde aromă de floare
pot să zâmbesc când ziua începe
nu-i Eros pierdut încă prin vreme

iarna îmi face semn de departe
cu mine vei merge peste o noapte
eu îi răspund... sunt încă în toamnă
şi vise mă-mbracă cu frunze de-aramă

când haina o schimb în altă culoare
la fel voi zâmbi aceeaşi sub soare
de-i toamnă sau iarnă sufletul meu
respiră-n poeme ce-s scrise mereu

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al cincilea anotimp

Vreau să mă bucur de al cincilea anotimp
A crescut în mine din poeme
Şi-a făcut un cuib în inima mea
Din fiecare vers aşternut pe hârtie.

Îmi vine să alerg tot timpul prin iarbă
Desculţă să mângâi cuişoarele verzi
Cu tălpile să alin durerea din frunze
Căzute în iarba înlăcrimată de moartea lor.

Vreau să împart la lume din mine
Toate ninsorile de flori şi de frunze
Toate ploile cu pietre şi pene divine
Rupte din norii şi păsările Raiului ascuns.

Vreau să mă bucur de al cincilea anotimp
Ce are un picior de Toamnă în sânge
Iar celălalt este în gheată de Iarnă cuminte
Cu paşii rari prin sângele piciorului cald.

Rând pe rând mă apasă sub ei bucuroşi
În timp ce ochii sunt cercetaţi de o Vară
Cu razele Soarelui din foc şi mirări
Ce se sting rând pe rând în buzele Primăverii.

Vreau să vă bucuraţi şi voi cu mine
De această nuntă a anotimpurilor nesfârşită
De patru doamne ce nu mi-au ajuns
Să-mi bucure sufletul până la atingerea stelelor.

Îmi vine să cânt de bucurie şi reuşită
De toate versurile ce mi-au născut un prunc
Un al cincilea copilaş ce mă urcă la Lună
Cu starea lui schimbătoare cât căscatul de somn.

E tare ciudat dar lipicios cum e mierea
Se lasă în vene şi pulsează răcoros şi duios
Apoi te înfierbântă şi-ţi dă inspiraţie să scrii
Până cântă cocoşul pe zăpada căzută în Toamnă.

Ador acest al cincilea anotimp încurcat
Cu un ochi primăvăratic şi unul de vară
Cu un picior copt şi unul îngheţat de-o Iarnă
Ce mă calcă pe suflet şi versuri.... de-mi vine să râd!!!

Iubesc al cincilea anotimp
Botezat de mine, Curcubeul Pământului
Născut din metafore şi cele patru anotimpuri
El răsare şi-apune în mine cu ploi, Soare, şi ninsori
cu cozi de porumbei în orice moment.

poezie de Adelina Cojocaru (6 noiembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

...în alb

mi-ai lăsat inima închisă ochi
în albul în care
nu se pot picta respiraţii
sub pleoape, oarbă
îmi arunc pământ alb
peste moarte

tu ai culori şi-n lacrimi

punctele de suspensie
exprimă orbirea cuvântului în
orice poet...
există un fel de alb
în care culorile la fel de albe
încătuşează ochii

în pântece albe
nu se nasc sunete vii
am adunat anomalii
din amândoi
într-un singur fluture alb
pe care primăvara îl rupe în
jumătate cu lunile prea încărcate
de flori
înainte să-şi întindă subţire
respiraţia

nu se pictează pe pânza albă
viaţa întreruptă în luminile ude
nu o pot aprinde privirea
a căzut dincolo de respiraţie
păsări albe se rup din mine
şi mă împart mai mult
decât ploile se împart
în picături...

poezie de Andreea Pânzariu
Adăugat de Andreea.Geea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintea nefolosită

Cade în paragină
Pagină cu pagină.

distih de David Boia (23 august 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă tristă...

E toamnă tristă şi rece, azi, în sufletul meu,
Amintiri fluturând ca frunze ruginii în vânt,
Imagini uitate-mi trimite, în vis, Dumnezeu,
Mă zbucium rănit ca o pasăre şi mă frământ...

Pierdute-s, de-acum, primăverile tinereţii,
Iubirile fâlfâie, ca fluturi, peste bujori,
Copilăria-i un vis, sunt în amurgul vieţii,
Totul pare, azi, cenuşiu şi lipsit de culori...

Iubirile toate părăsitu-m-au, rând pe rând,
Amintirea lor mai licăre doar în versul meu,
Încă mi-e inima flacără şi trupul flămând,
Numai condeiul îmi pare, azi, mai mai trist şi mai greu...

Uneori mâna îmi cade şi ea pe hârtie,
Pleoapele-mi obosite se-nchid, rând pe rând,
Te visez atunci, încă tânără şi zglobie,
Sărutându-ţi trupul, ochii şi gura, când şi când...

poezie de Ion Duduveică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o prinţesă a zăpezii

Odată prins în jocul vântului de toamnă
înveţi că şi legile lui se clatină,
ochiurile de pădure capătă culori incredibile
pe care numai zeii le pot sustrage
pentru farmecul acestei lumi.

Mi-a rămas privirea agăţată de arbori
ca de o iubire care se sfârşeşte
într-o imagine căzută în amintire
cu aripile frânte.

Vântul şi ploile molatice se înţeleg
şi-i dau rând luminii,
să pară mai caldă decât este
ca o prinţesă a zăpezii
ce va coborî din munţi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata tristă

Firul gândului frumos
Un suspin mi-l taie,
Că de-atâta vreme cos
Singură-n odaie.

Şi doar mâna mea, cu greu,
Flori de fir împarte.
Flori aleg, — dar gândul meu,
Gândul mi-e departe!

Uneori, când ţin la piept
Strânsă cusătura,
Închid ochii şi-l aştept
Să-mi sărute gura.

Iar când umbra serii vine
Dorul creşte-n mine
Şi tristeţea mă doboară
Grea, ca o povară...

O, ştiu bine că-n zadar
Dragostea mă mână
Să-l aştept cu lacrimi iar
Noaptea, la fântână.

Nu mai vine să-i şoptesc
Dorurile toate
Şi la sân să-i încălzesc
Mâinile-ngheţate!

Ci doar vântul nopţii rece
Fruntea mi-o sărută,
Peste codri luna trece
Galbenă şi mută.

Lung suspină-n freamăt greu
Fagii de pe coaste...
Noapte dulce, dragul meu
A plecat în oaste.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

început

ploios de toamnă cu poveşti
de groază prin cărţile citite
la lumina unui bec pe jumătate
chior în camera unde stau florile
la geam se uită la stropii
care se aruncă în faţa maşinilor
vântul a început afară să plimbe
frunzele vagaboande decise
să-şi facă un rost în viaţa lor
de jumătate de an de bunăstare

ochii se plimbă de la o crimă
la altă crimă cu scrisul ce fuge
dintr-o pagină pe altă pagină
şi detectivii care beau whisky
nu te lasă să priveşti toamna
începută de curând în oraşul tău

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picură lumina...

Rănile mele
sunt ca nişte cărări pustii
au învăţat să zâmbească
la fel ca un răsărit
pe turnul unei biserici
în zi de duminică

genele însîngerate
au devenit curcubeie
după ce toate ploile au trecut prin mine
ca o coasă prin iarba crudă
pentru a face drum unei mirese

în fiecare clipă rup cu dinţii din viaţă
şi-atunci inima îşi mai pune un petec
din care picură lumina...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azuriu

Aşa toamnă, răstigneşte
frunzele pe crucea de aramă
a nopţii.
Vântul îţi foşneşte rochia
de gleznele ploii...
Iubesc
ploile albe ale asfinţitului...
Aşa, toamnă, scrijeleşte
povestea ultimului anotimp
pe trupul copacilor desculţi.
Acum eu sunt toamnă,
nu-i aşa, toamnă?
Uitarea - pasărea cu aripi azurii

poezie de Raluca Ştefania Mihai
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necuvintele

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nteţeşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea condorului

Atât de falnic condorul îşi unduieşte zborul pe creste
Iar vântul îl duce adesea spre alte zări de mult căutate,
Uitând ca acasă înseamnă acolo unde perechea lui este
Iar frumuseţea din alte zări înseamnă pericol de moarte.

Scrutând zarea albastră mai trece uşor peste un munte
Şi-o sete cumplită-l cuprinde zărind luciul apei chemându-l.
Avântul în jos e o joacă peste crestele atâta de ciunte
Dar nu toate, mai rămase doar una pe pieptul lui falnic tăindu-l.

Din rana-n durere cădeau stropi de sânge în ploaie
Condorul zbura în neştire viaţa lui ducând-o-nspre moarte,
In cuib perechea lui priveşte cum o pană aiurea se-ndoaie
E semn că ceva se întâmplă cu condorul ei plecat prea departe.

Cu ochii spre cer ea-ndurare pentru condor domnului cere
Mai lasă-l în viaţă doamne să-şi vadă fiul la primul lui zbor,
Ia-mi mie viaţa şi las-o pe-a lui, să aibă atâta putere
Câtă mai este nevoie pentru a-şi conduce fiul prin viaţă uşor.

Dar domnul din ceruri alese deja a cui viaţă necesara va fi
Şi rupse cerul în doua cu ultimul strigăt al condorului mort,
Ea smulse şi pana-ndoită ca semn şi-o puse la creştetul lui
Şi alte pene mai smulse îmbrăcând coşciugul condorului tot.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (aprilie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă

Vântul rătăcind prin frunze
Vâjâie doinind a jale;
Se izbeşte-n a lor buze
Şi le-aşterne jos, pe vale.

Din a merilor podoabă
Au rămas doar frunze pale,
Ce se scutură cu grabă
La a vântului suflare.

Lângă-a nucului tulpină
Un covor de frunze moarte;
Sus în pom creanga suspină
Că podoaba-i se desparte.

Păsărelele în stoluri,
Rând pe rând de-aici se duc,
Spăimântându-se de vânturi
A fugit sărmanul cuc...

poezie din revista "Marea Noastră" (1927)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!