Moartea condorului

Atât de falnic condorul îşi unduieşte zborul pe creste
Iar vântul îl duce adesea spre alte zări de mult căutate,
Uitând ca acasă înseamnă acolo unde perechea lui este
Iar frumuseţea din alte zări înseamnă pericol de moarte.

Scrutând zarea albastră mai trece uşor peste un munte
Şi-o sete cumplită-l cuprinde zărind luciul apei chemându-l.
Avântul în jos e o joacă peste crestele atâta de ciunte
Dar nu toate, mai rămase doar una pe pieptul lui falnic tăindu-l.

Din rana-n durere cădeau stropi de sânge în ploaie
Condorul zbura în neştire viaţa lui ducând-o-nspre moarte,
In cuib perechea lui priveşte cum o pană aiurea se-ndoaie
E semn că ceva se întâmplă cu condorul ei plecat prea departe.

Cu ochii spre cer ea-ndurare pentru condor domnului cere
Mai lasă-l în viaţă doamne să-şi vadă fiul la primul lui zbor,
Ia-mi mie viaţa şi las-o pe-a lui, să aibă atâta putere
Câtă mai este nevoie pentru a-şi conduce fiul prin viaţă uşor.

Dar domnul din ceruri alese deja a cui viaţă necesara va fi
Şi rupse cerul în doua cu ultimul strigăt al condorului mort,
Ea smulse şi pana-ndoită ca semn şi-o puse la creştetul lui
Şi alte pene mai smulse îmbrăcând coşciugul condorului tot.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (aprilie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condorul

Mă înalţ ca un condor,
Spre tine, spre tine...
Şi zbor, şi zbor
Alături de sufletul tău!
M-agăţ de Soare,
De poala lacrimii,
Ce curge din stele!
Şi zbor, şi zbor
Sub bolta cerului în valuri,
Prinsă-n nori...
Suflu, suflu
Peste zarea întinsă.
Şi-n gând, şi-n suflet
Lacrimă şi lacrimă!
Şi zbor, şi zbor
Prin lacurile luminii,
Prinsă de lanţul iubirii,
Printre stelele abisului,
Purtând sufletul bucuriei!
Zbor şi iar zbor,
În albia verde-albastră,
Să te-ntâlnesc, copilă dragă,
La poarta Raiului!
Ca un condor
Străbat viaţa...
Şi zbor, şi zbor
Alături de aripile condorului,
Ce mi le împrumută
Din când în când,
Să ajung la tine, Liana!
Să ajung la tine, Soare!
Şi la Dumnezeu!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condorul

Fericit condorul
pentru care piscurile munţilor
nu sunt niciodată prea înalte

Condorul
invidiat de toate vieţuitoarele pământului
şi care pe noi, oamenii
ne vede din ce în ce mai mici

Condorul
care nu moare
decât fulgerat de vânător

De vânătorul
care nu poate ajunge la el

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel andin

Condorul trece piscuri, văi,
Sub aripi Anzii îi cuprinde
Ascuns de a soarelui văpăi
În văl de nori care se-ntinde.

Tăcut, el să coboare tinde
Să ducă hrană la ai săi,
Condorul trece piscuri, văi,
Sub aripi Anzii îi cuprinde.

E mai puternic între găi
Şi nimeni nu îl poate prinde,
Că sunt ascunse a lui căi
Şi nici andinii nu-l pot vinde.

Condorul trece piscuri, văi.

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul

Ca un condor mă înalţ spre ceruri,
să ajung la tine fiică şi la Dumnezeu...
flautul mă urcă pe sunetul lui
ce vibrează-n suflet, stins de durere
şi iar zbor şi iar zbor, acolo sus să mângâie norii,
alintând Lumina eternei vieţi,
fluturând bătăile clopotelor
în sunetul flautului ce mă face să zbor,
cu inima-mi de condor şi cu al meu suflet,
e zborul muzicii izvorâtă din flautul sufletului divin,
e zborul condorului şi al sufletului meu plin de durere
ca să ajung la tine, înger al Luminii.
Aripile au vrut să-mi smulgă furtunile,
eu, fiind condorul fermecat, mi-am luat zborul,
pe ritm de muzică celestă,
să-mi vindec aripa-mi lovită,
mi-am luat zborul şi vântul m-a vindecat,
Soarele m-a iubit, norii mi-au fost aşternut
stelele surorii în noapţile-mi reci,
Luna m-a privit şi mi-a trimis o floare să o sărut în noapte.
În zori eşti Lumina
care străluceşte în braţele Soarelui
şi cu ale vostre braţe mă îmbrăţişaţi în zborul meu de condor,
mă alintaţi, mă ridicaţi şi mă aruncaţi
printre licuricii ce zboară-n vis,
alături de eternitatea timpului
ce se plimbă-n aşternutul sufletului,
ca pe o cărare care îi aparţine.
Zorile apar şi eu încă mai sunt pe Pământ,
dar sufletul se ţine de mână cu cerul!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre alte zări frumoase

Mă întreb dacă stelele sunt aprinse
pentru fiecare din noi,
pentru a fi lumină
şi să ne găsească într-o zi
cei de pe alte planete.
Apoi să zburăm deasupra tuturor
pe-un nor ce lin ne va purta,
spre alte zări frumoase,
iar cerul ar fi mai albastru,
mai pur şi plin de culoare.

poezie de Eugenia Calancea (9 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai plecat de mult

Iubite spune-mi tu cum e sa cadă peste noi din cer lumina
Şi al fluturilor zbor aroma florilor să o împrăştie-n zenit,
Atunci când peste iele şi dansul lor aşterni uşor hermina
Ce trupul tău acoperă si chipul drag pe care l-am iubit.

Şi te mai rog trimite-mi zorii s-alunge noaptea-ntunecată
Mai bine chipul tău să-l desluşesc printre fuioarele de ceaţă,
Şi-apoi să il adun la pieptul meu iubindu-te din nou infiorată
De frigul nopţii sau chiar pentru iubirea ta frumoasă, de-o viaţă.

Tu ai plecat de mult vâslind îndurerat prin lacrimile mele
Şi n-ai ştiut atunci singurătatea mea s-o ei cu tine,
Mai plâng şi-acum deşi e mult de când tu eşti ascuns în stele
Şi nu mai ştiu de vei veni cândva să-ntâmpini nopţile din mine.

Mai spune-mi tu de poţi sâ chemi încet nemărginirea
Iară catargele să poarte pescăruşii de drumuri obosiţi,
De-acolo din înalturi spre mine să iţi îndrepţi privirea
Să pot uita de lacrimi şi de tristeţea ochilor atâta de iubiţi.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de viaţă

Am ieşit astăzi la rampă
Cu un gând tivit la lampă,
Cu stropi reci de ploaie-n iarnă
Si- o iubire care cheamă.

Cheamă primăvara-n mine
Ca zborul unei albine
Cheamă ochii tai căprui
Zi frumoasă să imi spui

Si-n chemarea ei ascunde
Dor de viaţă, dor de munte
Dor de ziua care vine,
Dor fără melancolie.

Si-am plecat râzând prin ploaie,
Am in inimă văpaie
Violetă -i zarea toată
Noaptea pleacă intunecată.

Pasul meu nu se opreşte,
Peste valul vremii trece,
Dor de viaţă cât cuprinde,
Timpul merge inainte.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa Scriitorilor

Viaţa Scriitorilor, o viaţă risipită,
Pe albe foi şi pajişti înverzite,
Un pumn de stele, şi unul de argilă,
Rupte din cugetul şi cordul lor puternic.
Viaţa Scriitorilor, dorinţa tuturora,
Să aibă călimara în suflet şi în gând,
Şi-o albă pană, vrednică în noapte
Topind în ea, paşii timpului cu insomnii fierbinţi.
Viaţa Scriitorilor, un Univers al lor,
O caldă puşcărie, zidită chiar de ei,
Un beci în care ei, sunt grădinarii veseli,
Punând seminţe, pentru a scoate viitoarea carte.
In mintea lor toţi fluturii, sunt înviaţi uşor,
Cu apa sfântă din ploaia Lui Hristos,
Iar sufletul se joacă, prin ochii de copil,
Să soarbă bucuria pentru un nou poem.
Captivi în propria tristeţe blândă,
Se împletesc cu mintea prin toţi fiorii reci,
Coboară-n carne, prin pielea lor bătută,
Să pună pe hârtie, nămolul strâns în piept.
Viaţa Scriitorilor, un cufăr cu minuni,
O ladă prăfuită cât sunt sub Soare treji,
O gară pentru alţii, ce au trecut pe-acolo,
Şi nu au dat doi bani, pe rândurile lor.
Şi brusc după o ploaie, apare curcubeul,
Un ochi de fată găseşte cutiuţa,
Şi scoate rând pe rând, poeme conservate,
Tot Timpul deţinutului, lăsat pentru noi toţi.
Viaţa Scriitorilor, o viaţă asudată,
O vale de dureri, şi bucurii cerşite,
Un deal cu spini, şi sfinţi aduşi pe el,
Să termine de scris o carte începută.
O rugă este viaţa lor în rânduri,
Sunt doritori de a lăsa ceva în urmă,
Un pumn de stele, şi un colţ de Soare viu,
Luate din inimile semenilor întâlniţi.
Viaţa Scriitorilor... e dură,
Se lasă mângâiată uneori de Moarte,
Trece prin ochii criticilor ca şi apa,
Ce este preţuită, doar în momentele de sete.
Viaţa Scriitorilor, o moarte lentă,
Ce strânge-n ea mistere şi magie,
Surâsuri de femei şi doruri din bărbaţi
Întinse pe o coală, asemeni ninsorilor de Iarnă.
Unele se pierd sub paşii timpului,
Altele prin viaţă, în doine şi viori,
Sunt aruncate-n lunci, şi peste cimitire,
Ori sunt amestecate, prin lucrările elevilor.
Viaţa Scriitorilor, o punte de suspin,
O punte plină ochi sub ceruri şi sprâncene,
O adiere caldă, prin gene şi prin mâini,
Ce vor deschide cartea, rupând în irişi puntea.

poezie de Adelina Cojocaru (3 martie 2019)
Adăugat de Cojocaru Adelina-(Noapte Argintie)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care ştiu să viseze

toate vocile din capul meu au amuţit
e atâta linişte aici
încât aud trecutul vibrând
bună dimineaţa vă spun
noapte bună gândesc
este ziua când toate stihiile ies din plămânul stâng
coşmarurile îşi fac de cap în grădina efemeridelor
iar demonii nu vă cer decât viaţa
pentru îndrăzneala de a iubi prea mult

voi cei care aţi ştiut să visaţi frumos
sinucigaşi anonimi cu minutarele smulse
în numele vostru vorbesc
Doamne ne eşti dator
c-o iubire, un suflet şi-o viaţă

poezie de Magdalena Schulman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transfigurare

Pe aripi străvezii de zbor
Spre-nalt tu te ridici uşor
Mai sus, mai sus s-atingi un nor
Iar de banal să nu simţi dor.

Arunci privirea-ncet în jos
Şi vezi tot ce-ai lăsat în urmă,
Iar peste-o mare de-amintiri
Se-aşterne acum un strat de brumă.

În zborul tău înalt spre cer
Pe ochi îti cade-un văl de ceaţă,
Iar amintirile îţi pier
Lăsându-ţi trupul fără viaţă.

Dar uite ai zburat prea sus,
Mai sus de-atât nu se mai poate
Oare acuma n-ai ajuns
Mult prea aproape chiar de moarte?

E mult prea greu să rămâi sus,
Când viaţa-ntreagă ţi-e departe
Te afli între poli opuşi
Păşeşti spre viaţă sau spre moarte?

poezie de Teodora Todea (aprilie 2009)
Adăugat de Teodora Todea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de iubire-Paradis

Flori de vis
din
Paradis
ne menţin privirea-n floare
şi ne duc
spre alte zări
dorurile
să ne zboare
îndelung
în căutări

şi prin sita
vremii azi
şi prin stropii de iubire
singur tu
prin versuri arzi
vis
şi crin
lacrimă-n
neştire

de dor plini
şi căutări
de pe degete
sar ochii
peste stropi multicolori
de iubire
să te apropii

poezie de Ioan Daniel Bălan (15 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet pur

Iubite spune-mi tu cum e sa cadă peste noi din cer lumina
Şi al fluturilor zbor aroma florilor să o împrăştie-n zenit,
Atunci când peste iele şi dansul lor aşterni uşor hermina
Ce trupul tău acoperă si chipul drag pe care l-am iubit.

Şi te mai rog trimite-mi zorii s-alunge noaptea-ntunecată
Mai bine chipul tău să-l desluşesc printre fuioarele de ceaţă,
Şi-apoi să il adun la pieptul meu iubindu-te din nou infiorată
De frigul nopţii sau chiar pentru iubirea ta frumoasă, de-o viaţă.

Tu ai plecat de mult vâslind îndurerat prin lacrimile mele
Şi n-ai ştiut atunci singurătatea mea s-o ei cu tine,
Mai plâng şi-acum deşi e mult de când tu eşti ascuns în stele
Şi nu mai ştiu de vei veni cândva să-ntâmpini nopţile din mine.

Mai spune-mi tu de poţi sâ chemi încet nemărginirea
Iară catargele să poarte pescăruşii de drumuri obosiţi,
De-acolo din înalturi spre mine să iţi îndrepţi privirea
Să pot uita de lacrimi şi de tristeţea ochilor atâta de iubiţi.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (mai 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul cel mai mic

Odată o pildă Domnul nostru-a spus
C-un om bogat ce avea doi fii
Dar fiul cel mai mic s-a dus
Să bată-n lumea mare doar câmpii

Iar fiul cel mai mare la casa părintească
Rămas-a să lucreze pe-al tatălui ogor
Cu muncă şi cu sârg viaţa să-şi trăiască
Acasă dar clădindu-şi prin muncă-un viitor

Şi fiul cel mai mic averea şi-a pierdut
Cu fetele stricate şi oamenii cei răi
Sărac curând ajunse şi-un om necunoscut
Căci a călcat porunca — de la părinţii săi

Şi-a fost lovit amar de atâta sărăcie
Căci el ajunse la porci îngrijitor
Chiar el ce-odată avese — atâta bogăţie
În zdrenţe ajunsese ca orice cerşitor

Însă prin neagra noapte un glas el auzi
Întoarce-te acasă căci tatăl tău te aşteaptă
Şi el la sânul lui din nou te va primi
Căci el e atât bun — şi tatăl tău te iartă

Şi iată dar băiatul spre casă a plecat
Iar tatălui îi spuse ceva — că fiu-i se va-ntoarce
Şi tatăl lui nerăbdător mereu l-a aşteptat
Acasă dar voind ca să-l primească-n pace

Când iată dar pe drum venea din depărtare
Un chip necunoscut — creştea şi tot creştea
Când tatăl îl aştepta cu atâta nerăbdare
Căci pe băiatul lui acasă din inimă-l voia

Şi iată chipu acela mai mare şi mai mare
Cine-o fi oare — or" n-o fi chiar băiatul meu
E el — şi se avântă deodată-n alergare
Şi-n braţe îl cuprinse chiar pe băiatul său

O fiul meu o fiul meu — ce mare bucurie
Iar să te revăd acasă c-ai venit
O să te îmbrac ca fiu şi-o să-ţi dărui o mantie
O fiul meu — o fiul meu iubit

Eu nu sunt vrednic ca numele să-ţi port
Şoptise fiul cel mai mic cu atâta întristare
Dar tu eşti fiul meu şi eu îţi dărui tot
Căci dragostea mă arde cu atâta frământare

Aduceţi haina cea mai bună pentru al meu băiat
Şi puneţi-i inelu-n deget căci astăzi îl primesc
Se-ntoarce fiul meu acasă şi atât m-a bucurat
Căci dorul azi mă face mai mult să îl iubesc

A fost pierdut — dar s-a găsit şi iată-l lângă mine
S-a-ntors băiatul meu acasă şi eu în sărbătoare
Iarăşi îl primesc căci nu e orişicine
E mare bucuria — o vai e atât de mare

Dar fiu ce rămase acasă — rămăsese-n curte
Nu vrea să intre-n casă căci tatăl l-a primit
Pe fiul cel mai tânăr ce nu voi s-asculte
Şi-averea lui întregă el şi-a prăpădit

Doi oameni iată — în faţă ni se arată
Fiul cel mai mare în casă ce-a rămas
Dar inima lui crudă pe fratele nu-l iartă
Şi nu-l mai vrea în casă nici măcar un popas

Şi fiul cel mai mic ce-acum el s-a întors
Din nou la tatăl său şi care l-a crescut
Dar nu mai vrea nimic căci iată e pe dos
Ştie că averea — praf el a făcut

Eu văd în fiul cel mai mare — îl văd pe Israel
Iar fiul rătăcit — neamurile care
Îşi văd distrusă viaţa şi-l vor pe-al vieţii Miel
Căci vor ca să se scape de moarte şi pierzare

Fiul cel mai mic la tatăl s-a întors
Şi astfel fu găsit din plin de tatăl său
Dar fiul cel mai mare era neserios
Deşi era acasă — era în sine rău

El nu vedea iubirea şi n-o înţelegea
Trăind dar în belşug şi fără suferinţă
Tot că-i aparţine lui — însuşi el vedea
Şi nu-i păsa nicicum de-a fratelui fiinţă

El nu privea prin Duhul ci numai doar prin fire
Vroind să aibă totul vroia numai avere
Cum fratele mai mic odată în neştire
Aşa gândi odată firea doar cum cere

Tatăl Cel din ceruri vrea să ne desprindă
De tot ce avem aicea averi şi chiar comori
În El să ne încredem viaţa-ni să depindă
De-a Sale slăvi din ceruri — şi nu de-ai firii zori

Şi nu dar de pământ de bunuri şi averi
Ci doar de Fiul Lui Isus — pe veci să fim legaţi
Căci El este Lumina ce ne-a adus de nicăieri
Şi ne-a luat cu Sine să-i fim pururea fraţi
31-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor spre alte lumi

Ascult în noapte cum lună-şi strigă dorul
La margine de boltă printre luceferi-fluturi,
Îşi uită pentr-o clipă, voinţa, rostul, zborul
Şi caută prin iarbă, urma la dulci săruturi.

Ea urmăreşte ciuta şi cerbul când se-adapă
Învăluiţi de-un abur născut dintr-o iubire,
Atuncea tulburată zăreşte-n ochi de apă
Cât este de stingheră, cu soarta-n rătăcire.

Şi pleacă fără vlagă, zburând peste pământ
Să-şi caute perechea prin alte lumi astrale,
Dar către miezul nopţii se-abate straşnic vânt,
Ce-i răscoleşte faţa ascunsă-n nori şi jale.

Încet şi peste mine se-aşează un văl de somn,
Iar timpul meu se-opreşte la margine de vis,
Mai simt pentru o clipă că luna-mi face semn,
Apoi, trudită adorm şi mă transform în ibis.

Mă-nalţ spre cer uimită, căci nu zăresc hotare
Şi trec o punte-albastră ce pare o rădăcină,
Din când în când m-aşez pe un ecou din zare
Sădind grăunţi de pace şi lotuşi de lumină.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan la moarte

Ştefan, domnul ţării, pe cei mai mari uneşte
La Suceava veche şi-astfel le vorbeşte:
- "Fiul meu cel june! Voi, români doriţi!
Moartea mă culege dintr-ai mei iubiţi.
Dorul pentru viaţă nu mă-ntristă foarte;
Omul chiar când naşte face-un pas spre moarte.
Viaţa-i ca fantasma cu chipul plăpând
Ce prin nopţi s-arată şi se stinge blând.
Omu-i ca un vierme ce-n ţărână pare
Un minut vederii şi, lucind, dispare.
Dar mă-ntristă foarte norul furtunos
Ce pe cerul ţării trece neguros;
Soliman ce mâine poate se prepară
A lovi cu moarte draga noastră ţară.
Ungurul cel falnic se supune lui.
În poloni credinţă nu mai poţi să pui.

.....

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea morţii

Cine nu se naşte nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorinţele te depăşesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieţii, plânsul este al morţii.
Să trăieşti ca şi cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeaşi credinţă.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul naşterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poţi atrage atenţia.
Datorită morţii a intrat morala în viaţa noastră.
Viaţa este un împrumut al morţii.
Pot trăi la nesfârşit cei ce nu au nimic de făcut.
Când ştii de toate mergi spre moarte cu ochii închişi.
De unde ştim că nu ne aşteaptă cu dor cei care au plecat?
Ştim că vom muri, dar nu ştim uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poţi ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viaţă.
Cunosc moartea mai bine decât morţii.
Cine pătrunde trufaş în moarte?
Cineva arde, cineva putrezeşte în viaţă fiind.
Orice termen de garanţie aminteşte de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morţi.
Cei vii se duc, morţii rămân ca martori.
Când viaţa nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie şi nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă condamaţi părinţii?!

Vă condamnaţi părinţii?! Ce păcat!
Cu moartea, ei, pe moarte au călcat.
Şi sânge de Iisus în ei se zbate
Şi s-ar întoarce repetat din moarte.

Trăind prin voi, grăbesc spre nemurire,
Ei sunt un strop din marea fericire
Şi între ei şi voi sunt ziduri stranii.
S-au dus în noaptea re-zidirii anii!

Voi sunteţi visul lor şi drum spre mâine,
O viaţă, cântul vieţii,-un colţ de pâine.
Îi condamnaţi tăcut la nepăsare?!
Aceasta e durerea cea mai mare!

Ei nu mai au puterea să zâmbească,
Sunt obosiţi de boală şi de timp,
Dar v-au lăsat cenuşa strămoşească
Şi obosiţi de chinuri, au plecat
Şi-n alte lumi grăbesc să strălucească,
Căci voi, copiii lor, i-aţi alungat.
Ei au zburat – o aripă, spre ceruri,
Adesea, de durere, sângerând.
Zădărnicie fi-va viaţa voastră
Când poposiţi, în lacrimi, la mormânt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La un moment dat în viaţă ai de-a face cu diverse situaţii dificile. Cu toţii avem parte de astfel de situaţii, însă dacă eşti pregătit vei trece mai uşor peste şi nu te vei afunda şi mai tare în suferinţă. Una din strategiile pe care le aplic este următoarea: Să-ţi doreşti ca lucrurile să fi fost altfel şi sperând că va fi mai bine nu este o strategie. Lucrurile nu se vor îmbunătăţi de la sine. Petrecem prea mult timp plângându-ne despre situaţia în care ne aflăm încât nu mai avem energie să acţionăm. Fii realist şi priveşte viaţa aşa cum este, nu cum ar trebui să fie. Prin această strategie îţi vei schimba focusul de la a te plânge la a găsi soluţii pentru a trece peste situaţia în care eşti. Până la urmă viaţa nu este făcută doar din momente fericite, curcubee şi vată de zahăr, situaţiile dificile au rolul lor. Au rolul de a te face mai puternic, mai bun, mai înţelept. Iar data viitoare când viaţa nu este roz, fă un pas înapoi, înţelege că face parte din procesul evoluţiei tale şi cere mai mult, că doar poţi. Nu poţi fi doborît aşa uşor. Viaţa este precum anotimpurile: toate sunt trecătoare, important este să-ţi faci provizii vara ca să poţi trece peste iarnă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Primăvara...!
Un... anotimp...
Un început de cald,
După mult frig!

O sărbătoare pentru Noi,
Pentru fiinţe, pentru viaţă,
Şi pentru toţi copacii goi,
Pentru cei vii, pentru copii!

O Stea, Noi îl numim un Soare,
Ne învârtim în jurul Lui,
Ne dăruie tot ce are,
Iubire într-un colţ de galaxie!

Pământul...
Lumină şi-ntuneric,
Frig, căldură, apă!
Viaţă peste viaţă!

Alţi sori, alte stele,
Alte vieţi în univers,
Tot se nasc şi tot se trec,
Într-un foc făr' de-nţeles!

Un joc de soartă,
O spiră, toată o spirală,
Un vârtej spre infinit,
Început şi... sfârşit!

Un înţeles de neînţeles,
Un început de neştiut,
Un sfârşit în fiecare clipă,
Un zbor suntem, o aripă!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primeşte-L...

Vrei moarte? Vrei viaţă? - Din două alege,
Nu pot amândouă să fie la fel
Şi-n degetul care purtase o lege
Ca semn pentru lume, ai pus un inel.
Mi-era întuneric, mi-era poate frică,
Purtam o povară în sufletul meu
Dar n-a fost un altul să vină să-mi zică:
Dă-mi mâna şi haide, Eu sunt Dumnezeu.

Cobor dintre ceruri acum pentru tine,
Dă-mi mâna şi vino, dă-mi inima ta,
Eşti floarea aleasă culeasă de Mine,
Eşti floarea albastră de nu-mă-uita.

Aşa mi-ai spus, Doamne, - din valea de plângeri
M-ai scos la lumina-ntr-o lume de vis,
M-ai pus lângă Tine, m-ai pus între îngeri
Şi-o noua iubire în cer s-a deschis.

Vrei moarte? Vrei viaţă? Din doua doar una
Te poate conduce în Ţara de Sus
De vrei să-ţi rămână pe creştet cununa
Primeşte-L în suflet acum pe Isus!...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!