Cobe

(Demostene botez)

Tu care mă priveşti cu voie bună,
Necunoscut prieten inocent,
Tu vei muri la noapte, peste-o lună
Sau peste zece ani – indiferent.

Un mare potentat ce stă departe
(Şi nimeni nu-i mai mare decât El)
Te-a osândit nevinovat la moarte,
Rostind sentinţa-i fără drept de-apel.

Şi dacă, liber ca într-un ospiciu,
Te lasă încă-un pic să mai respiri,
O face doar aşa, dintr-un capriciu:
Tu nu poţi evada pe nicăiri.

Zadarnic l-ai ruga, că nu te-aude,
Zadarnic te-ai piti, te-ai face mic.
La El nu merge cu protecţie, cu rude...
Nu te salveză nimeni şi nimic...

Tu vei muri şi-n urma ta ograda
Va sta subt soare-a doua zi la fel.
Şi factorul poştal va trece strada,
Lătrat de-aceeaşi javră de căţel.

Apoi pe-aceeaşi stradă solitară
Vor trece îndrăgostiţii pe-nserat,
Visând în fiecare primăvară
Un vis pe care şi tu l-ai visat.

De dimineaţă-aceleaşi servitoare
Vor scoate aşternutul pe balcon,
Şi fiecare doamnă, la culcare,
Va da pe nas cu cremă "Tokalon"...

Iar tu, ca o momâie-ncremenită
În fundul gropii umede şi reci,
Vei sta privind în bezna nesfârşită
Cu ocii ficşi, întunecaţi şi seci.

Nu vei vedea apusurile roşii,
Nici nu vei şti de-i noapte ori e zi.
Şi-n veci de veci tu nu vei auzi
Cum cântă-n soare, peste tot, cocoşii...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cobe

Tu care mă priveşti cu voie bună,
Necunoscut prieten inocent,
Tu vei muri la noapte, peste-o lună,
Sau peste zece ani – indiferent.

Un mare potentat ce stă departe
(Si nimeni nu-i mai mare decât El)
Te-a osândit nevinovat la moarte
Rostind sentinţa-i fără drept de-apel.

Si dacă, liber ca într-un ospiciu
Te lasă înc-un pic să mai respiri
O face doar aşa, dintr-un capriciu
Tu nu poţi evada de nicăiri.

Zadarnic l-ai ruga, ca nu te-aude,
Zadarnic te-ai piti, te-ai face mic
La El nu merge cu protecţie, cu rude...
Nu te salvează nimeni şi nimic.

Tu vei muri şi-n urma ta ograda
Va sta sub soare-a doua zi la fel
Si factorul poştal va trece strada,
Lătrat de-aceeasi javră de căţel.

Apoi, pe-aceeaşi stradă solitară
Vor trece-ndrăgostiţii pe-nserat,
Visând în fiecare primavară
Un vis pe care şi tu l-ai visat.

De dimineaţa-aceleaşi servitoare
Vor scoate aşternutul pe balcon
Si fiecare doamnă, la culcare,
Va da pe nas cu crema "Tokalon".

Iar tu, ca o momâie încremenită
In fundul gropii umede şi reci
Vei sta privind în bezna nesfârşită
Cu ochii ficşi, întunecaţi si seci.

Nu vei vedea apusurile roşii
Nici nu vei şti de-i noapte ori e zi,
Si-n veci de veci tu nu vei auzi
Cum cântă-n soare, peste tot, cocoşii...

poezie celebră de George Topîrceanu din Poezii, Ed. Tineretului - 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu şi eu...

tu de inima mea te-ai atins te-ai atins
tu şi sufletul meu l-ai surpat l-ai surpat
şi-nc-un soare pe cer s-a mai stins s-a mai stins
şi-nc-o lună pe deal s-a lăsat s-a lăsat

orice pas fără tine e chin peste chin
orice gol fără tine-i infinit infinit
căci nimic nu-i pe lume mai strein mai strein
decât omul pe care l-ai iubit l-ai iubit

tu de inima mea te-ai atins te-ai atins
tu şi sufletul meu l-ai surpat l-ai surpat
şi-nc-un soare cu cer a mai nins a mai nins
şi-nc-o lună sub deal s-a culcat s-a culcat...

poezie de Iurie Osoianu (14 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu şi eu...

Tu şi eu...

tu de inima mea te-ai atins te-ai atins
tu şi sufletul meu l-ai surpat l-ai surpat
şi-nc-un soare pe cer s-a mai stins s-a mai stins
şi-nc-o lună pe deal s-a lăsat s-a lăsat

orice pas fără tine e chin peste chin
orice gol fără tine-i infinit infinit
căci nimic nu-i pe lume mai strein mai strein
decât omul pe care l-ai iubit l-ai iubit

tu de inima mea te-ai atins te-ai atins
tu şi sufletul meu l-ai surpat l-ai surpat
şi-nc-un soare cu cer a mai nins a mai nins
şi-nc-o lună sub deal s-a culcat s-a culcat...

poezie de Iurie Osoianu (14 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu meu

Mă gândesc la Eminescu
La un Eminescu care mănâncă şi bea
Nu ca la o iluzie, ci ca la
Un om simplu, visând la o stea

Niciodată nu vin la el cu mâna goală
Îi aduc slănină şi ceapă
Îl doare o mână şi capul îl doare
În vreme ce bea nişte apă

Voi muri, îmi spune şoptit, voi muri
Îmi vor face statui şi evenimente
Apoi vor merge cu sentimentul de turmă
Cu mare fast să se-mbete

Au nevoie de mine, ca de aerul nopţii
Dacă mori devii ideal
Îmi şoptea Eminescu, în vreme ce ploaia
Cădea peste noi, ca un val..

Într-o zi a plecat departe, departe
Într-un alt spaţiu terestru
Prietenii mă cheamă să bem o pălincă
Căci s-a născut Eminescu

poezie de George Terziu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zadarnic şterge vremea

Zadarnic şterge vremea a gândurilor urme!
În minte-mi eşti săpată ca-n marmura cea rece,
Uitarea mână-n noapte a visurilor turme
Şi toate trec ca vântul ­ dar chipul tău nu trece.

În veci noaptea şi ziua şoptesc în gând un nume,
În veci la pieptul bolnav eu braţele îmi strâng,
Te caut pretutindeni şi nu te aflu-n lume,
Tu, chip frumos cu capul întors spre umăr stâng.

Astfel în veci în minte-mi încremenişi frumoasă
Şi văd în veci aievea divinul tău profil.
O, cum nu pot în braţe să te omor plângând,
Tu, blond al vieţii mele ş-al dragostei copil!

Zadarnic cat repaos pe perina cea moale,
Îmi pare c-a mea tâmplă pe piatră o am pus
Şi noaptea-ntreagă ochi-mi în lacrimi se îneacă
Şi mintea mea în noaptea de veci va fi apus.

Pe cât mai am în pieptu-mi un pic măcar de sânge,
În inimă cât fibra din urmă va trăi,
Avare, ele-n sine icoana ta vor strânge,
Cu dânsa împreună şi ele vor muri!

O, rai al tinereţi-mi, din care stau gonit!
Privesc cu jind la tine, asemeni lui Adam,
Eu nu gândesc c-o clipă am fost şi fericit,
Ci mor, mor de durerea că-n braţe nu te am.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea ta cu păr scăldat în aur

Te-ai înălţat de mult la cer, şi azi
În noapte străluceşti atât de tare,
Peste păduri cu-a ta lumină cazi
Şi peste munţii toţi şi peste mare.

Eşti poetul cel mai de cu seamă,
Ai scris cu sufletul atâtea versuri,
Ţi-ai declarat iubirea fără teamă,
Ai dus până la cap a tale visuri.

Fiind băiet odat' păduri cutreierai
Şi îţi plăcea s-auzi cântul naturii,
Întins pe iarba verde adesea tu stăteai
Visând ca ea să-ţi dea dulceaţa gurii.

Din prima clipă te-ai îndrăgostit,
Ţi-au curs şi multe lacrimi pe obraz,
Era frumoasă, paru'-i de aur despletit,
Pentru tine totul, icoană şi privaz.

Şi ai iubit-o mai mult decât viaţa,
I-ai dedicat poeme multe, multe,
Doar lângă ea îţi regăseai speranţa,
Căci ea ştia prea bine să te asculte.

Erai Eminul ei, iar Veronica
Minunea ta cu păr scăldat în aur,
A fost a ta iubire, unica,
Al sufletului tău dulce tezaur.

Peste păduri şi peste munţi şi mare
A voastră dragoste va dăinui în veci,
În fiecare seară Luceafărul răsare,
A ta lumină blândă peste noi o treci.

poezie de Răzvan Isac (13 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trece supus în acea noapte mare

Nu trece supus în acea noapte mare,
Bătrâneţe, arzi şi urlă când ziua se închide;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Înţelepţii ştiu bine că nopţii viaţa e datoare,
Dar cum n-au adus lumină prin vorbe, nici prin pilde,
Ei nu trec supuşi în acea noapte mare.

Plecând, oamenii cei buni scâncesc cu disperare,
Deşi virtuoşi, n-au nici un surplus în ora din clepsidre;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Nebunii care-au cântat şi au dansat sub soare,
Află cu regret c-a venit seara şi n-au în sac merinde;
Ei nu trec supuşi în acea noapte mare.

Oamenii trişti, cu ochi orbi, în bezna orbitoare,
Pot vedea, când mor, comete-n flăcări, superbe atlantide;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Iar tu, tată, de-acolo, din înălţimi de izolare,
Înjură şi mă binecuvântează, cu lacrimile tale-acide;
Nu trece supus în acea noapte mare,
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare dimineaţă, te ridici din pat şi te gândeşti la ziua care vine. Eşti liber. Eşti un creator şi poţi alege. Ai dreptul să-ţi croieşti destinul cum îţi place. Este viaţa ta. Poţi să-i conferi un alt sens. Poţi merge pe un alt drum. Poţi... Dar ştii cum procedăm de obicei? Marea majoritate dintre noi alege drumul obişnuit, drumul bătătorit de alţii! Ne temem de necunoscut, de nou, de luptă şi trecem peste şansa de a fi ca El. Aşa rămânem o posibilitate nerealizată... Vine o zi, însă, când priveşti înapoi şi atunci auzi glasul copilului din tine care te întreabă: "De ce n-ai riscat? De ce nu ai crezut în minunile pe care ai fost în stare să le săvârşeşti?" Iar tu nu ai niciun răspuns. Şi doar asculţi, înfrânt, cum plânge trist copilul pe care l-ai ucis în tine...

citat din romanul Cel rătăcit, Capitolul 4 de Aurelian Silvestru
Adăugat de Rafaello
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şansa de-a merge mai departe

oamenii sunt tot mai răi
de la o viaţă la alta
nevoile cresc precum iedera
toamna
îngălbenesc cărările umblate
şi neumblate de oameni
în universul de piatră
nu mai doare nimic
oamenii sunt tot mai reci
urmele lor roase de ură
au răscolit istorii
spunând
că-n fiecare s-a dus un război

nu-i războiul meu şi nici moartea mea
eu exist într-un trecut şi-n şansa
de a trece dintr-un anotimp în celălalt

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de azi

Munceşte mult că n-are stare,
Îşi face el o casă mare:
Betoane omule, betoane.

Un gard înalt să nu se vadă
Omul ce trece pe stradă.
Astea sunt ale lui toane:
Betoane omule, betoane.

În curte iarbă să nu fie,
O face ca în farmacie.
Şi peste astea vrea să toarne:
Betoane omule, betoane.

Când timpul e să plece
Că viaţa-i scurtă, iute trece,
Face ceva, parca sunt vane:
Betoane omule, betoane.

Gândeşte doar de azi pe mâine
Şi-n urma lui vezi ce rămâne:
O casă mare, garduri, vane...
Betoane omule, betoane.

poezie de Adrian Timofte (ianuarie 2020)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine eşti tu?

În palma ta am pus amurgul, aştept să vină toamna,
Mai stai un pic cu mine, acum e frig şi pică frunza.
Dar drumul azi ai rătăcit, cad frunze-n calea ta,
Doar linişte mai simt, tăcerea-îi surdă şi doare inima.

Tristetea în suflet mi-a pătruns, cu nostalgia
Dar poate aşa îmi este scris, să te-ntâlnesc târziu,
În nopţile de dor pustii, colinzi prin visele-mi deşarte.
Cine eşti tu, aievea, eu niciodată nu voi sti.

Eu nu-ţi cunosc nici chipul, nicicând nu l-am văzut
A mâinii mângâiere nu ţi-o ştiu, sărutul nici atât.
In viaţa mea ai poposit, tu te-ai ascuns în noapte,
Stăpân pe inimă şi suflet, tu te-ai făcut pe toate.

Doar durere mi-ai adus, azi în toamnă te-ascunzi.
Mi-am pus sufletul în palma-ţi şi la mâna ta oricând.
L-ai mintit cu nepăsare, cu vorbe l-ai încântat
Cu-a mea dragoste te-ai dus, înapoi nu te-ai uitat.

Întoarce-te să-ţi ating fruntea, si în ochi să te privesc,
Ca o piatră-n al meu suflet, ai rămas iubire-n veci.
Cum să fac să-o dau afară, că mă apasă tare greu?
Patima îmi sapă-n suflet fără milă... mai visez;

Un poem îţi scriu pe suflet şi pe frunze îl aşez
Câte-un viers ce-l plâng în noapte, şi pe vânt eu ti-l trimit.
Orice-aş face nu mi-e bine, esti mereu în gândul meu.
Şi in fiecare noapte te aştept în visul meu.

Peste frunzele cu rouă, plânge toamna zgribulită,
Peste adieri de vânt, zboară sufletu-mi gemând.
O cărare pân la tine, am făcut din visul meu,
Arde amintirea-n noapte, sufletul plânge mereu.

Mi-ai furat vise din cer, le-ai împrăştiat în van
Dă-mi a nopţii îmbrăţişare, lasă-mă la tine-n gând.
Visul lasă-l să mă poarte, pe al tău braţ să mă aşez,
Praf de stele să culegem, pernă visului s-avem.

poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O comandă în curs de livrare

El o priveşte vorbind, în timp ce alături
o tipă îi caută ochii.
Deasupra lor, sirenele strivesc languros pavajul, apropiindu-se şi lovindu-i părul
pe care şi-l atinge imediat după.
Un fir de păr se va rupe la noapte, sub braţul soţului,
cel mai bun prieten – repetă ea, rotunjind pe "u" şi pe "t".
Peste cinci secunde, va trece tramvaiul iar un porumbel speriat
îi va ieşi pe gură şi se va aşeza pe umăr,
privind
apa care va fierbe în pahare,
sângele dictând subtextul conversaţiei,
muntele ridicându-se, în sfârşit,
în întâmpinarea lui Mahomed.

Metalogica este mântuirea iubirii,
scrie pe aerul din jurul ei cu degetul,
ridicându-se şi coborând şi, privind apoi dinăuntrul ei în afară,
îşi face cu mâna şi îi vine a râde, în timp ce ea vorbeşte
cu soţul la telefon.

Peste alte cinci secunde, un alt eu se ridică din el şi,
fiind în cârje (evident, ea) o ajută să treacă strada.

Ce e tandreţea, întreabă.
Un băiat livrând pizza unei pisici vorbitoare.
Nimic altceva, javră.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de toamnă

Murmur lung de streşini, risipite şoapte
Cresc de pretutindeni şi se pierd în noapte.
Rareori prin storuri o lumină scapă
De-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apă
Şi-mi trimite-n faţă raza ei răsfrântă...

Ploaia bate-n geamuri, streşinile cântă.
Dar treptat, cu larmă potolită scade
Cântecul acestui tremur de cascade.
Tot mai des în preajmă umbre vii răsar,
Ploaia peste case pică tot mai rar

Şi-n grămezi de neguri apele se strâng...

Lumea-ntreagă doarme, streşinile plâng.
Până când o rază de argint în zare,
Lămurind pe boltă straturi de ninsoare,
Lin desface umbra şi de crengi anină
Scânteieri albastre, boabe de lumină.
Iar acum din taina cerului deschis,
Peste firea mută cad lumini de vis
Şi-n troiene albe norii se desfac...

Dar când iese luna, streşinile tac.

*

Dormi, iubire dulce!...
Numai eu întârziu, singur pe cărare,
Farmecul acestei clipe călătoare...
Gândurile mele vin să te deştepte,
Din pridvorul tainic să cobori pe trepte.
Să cobori în toamna limpede şi rece
Şi, visând cu mine clipa care trece,
Să-mi sporeşti tristeţea ceasului târziu
Când, străin de tine, sufletu-mi pustiu
Va porni zadarnic, rătăcind pe drum,
Să sărute urma paşilor de-acum.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunile Naturii

Oricare răsărit şi-orice apus de soare,
Dar mai cu seamă cele mai pline de splendoare,
Sunt rugăciuni pe care Natura, iar şi iară,
Le face dimineaţa şi-n amurgiri de seară...
Aşa se roagă zilnic, de mii de ani, mereu,
Precum tot Universul - şi-s rugi la Dumnezeu!

Spre cer se-nalţă raze, braţe de foc divine -
Blagosloviri măreţe, de sanctitate pline.
Priveşte-le şi uită de-a grijilor rugină,
Şi-ai să auzi din ele o muzică divină
Care, de-o chemi, coboară cu dulcele-i şuvoi
Şi se revarsă-n valuri de pace peste noi...

Putea-vom, drept urmare, ca sufletele noastre
Să soarbă energia din Soare şi din astre.
O primăvară nouă devine orice oră,
Căci peste fiecare coboară-o auroră!
Jur-împrejur, Natura, cu ale ei poteci,
E ca o fiinţă vie - şi-aşa se roagă-n veci!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa cu noi

Dacă-ar mai fi să ne-ntâlnim pe cale,
Ce ne-am mai spune, oare, cu ce glas?
Ce-am face cu-amintirile domoale
Care ne însoţesc la orice pas?
Dacă ar fi să mă zăreşti în iarbă
Privind la cerul îmbrăcat în nopţi
Ai trece peste toate-n mare grabă
Ca să mă iei în braţe, dacă poţi?
Dacă ar fi să vin cu o răcoare
Prin verile ce se topesc de dor,
M-ar recunoaşte paşii tăi sub soare
Sau m-ar călca, mergând spre-al nost' izvor?
Dar dacă-ar fi să mă cuprinzi de mână,
Fără să-mi spui nimic, niciun cuvânt,
M-aş crede-a Universului stăpână
Şi aş pluti, n-aş merge pe pământ!
Dar nu-s decât închipuiri visând
În voia cărora mai rătăcesc,
Ce nu ştii tu, e că te port în gând
Şi-oriunde-ai fi, te-aştept şi te iubesc!
Dacă-ar mai fi să ne-ntâlnim pe cale,
Clipa cu noi ar fi nemuritoare!

poezie de Lili Şipoteanu (17 noiembrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă te aştept...

Mă rog ca tu sa vii pe înserat,
Eu te aştept în suflet cu tandreţe.
Chiar dacă suntem la a doua tinereţe,
Eu te primesc necondiţionat.

Ca altă dată nu mai ştiu zâmbi
Şi, nu mai am nici pielea de mătase,
Doar veşnicele amintiri rămase...
Dar, nu-i nimic... Numai de vei veni...

Eu sunt în stare să te-aştept acasă,
În fiecare zi, din zori, în noapte,
Să simt cum mă-nveleşti, în dor şi-n şoapte
Cu gentileţea ta rămasă.

Şi, nu ai să te superi dacă obosită,
Aş adormi privind la mândra lună
Fără ca eu, să îţi spun "Noapte Bună"
Şi, fără să mă duci tu în ispită,

Ci, răbdător, tu ai rămâne treaz,
Să mă veghezi în somnul meu de zână.
Şi, nu mă vei trezi când, pe sub mână,
Sărutul dulce, să mi-l dai pe-obraz.

N-ai mai putea s-adormi nici o secundă
De frică să nu vezi, când te trezeşti,
C-a dispărut fără să-ţi lase veşti,
Iubita ta, ce-a chipeşă şi blândă.

Ai accepta chiar şi să te mai cert
Şi fără vre-o rezervă ţi-ai dori,
Să stăm de vorbă până a doua zi
Şi pentru ce-ai greşit, eu sa te iert.

Frumos, cum eu te ştiu... nu din poveşti,
De-aş şti că pe la mine ai să treci,
Fii sigur că nu te-oi lăsa să pleci.
Iubitul meu, hai, spune-mi, unde eşti?

Ţi-am spus că te primesc necondiţionat.
Mă rog ca tu, să vii la mine, pe-nserat.

poezie de Georgeta Nedelcu
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când voi muri, iubite

Când voi muri, iubite,
Să nu-mi cânţi cu amoc;
Nu-mi planta flori la cap,
Nici brad umbros, te rog.
Deasupra-mi iarba verde
În rouă stea uimită ;
Dacă vrei, viseaza-mă,
Şi, dacă vrei, mă uită.

Nu voi mai vedea umbre,
Nu voi simţi ploaia;
Nu voi auzi privighetori
Cântându-şi triste aria:
Şi-astfel visând într-un amurg etern,
Fără zi sau noapte,
S-ar putea să-mi amintesc
Sau să uit de toate.

poezie clasică de Christina Georgina Rossetti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă o noapte trece. Ciudat îmi sună vorbele născocite de turmă: Noapte bună. Noapte bună? Noapte. Moarte bună? Moarte. Dar ei nu cunosc nici noaptea, nici moartea. De asta îndrăznesc să-şi spună unii altora noapte bună.

Ionel Teodoreanu în Fata din Zlataust (1931)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu două degete muiate în apă poţi să stingi o lumânare. Închizând pleoapele, poţi stinge o rază de soare. Dar noapte nu se face. Căci noapte nici nu poate fi. Nici noaptea pământului, noaptea cea mare, nu e noapte, ci doar o umbră într-un univers de lumină.

citat celebru din Lucian Blaga
Adăugat de Fumed
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce mai face Sid?
Sonya: Sid?! Lasă-l pe fratele meu, ştii foarte bine ce face; el e singurul privilegiat, cu care te-ai întâlnit aproape zilnic în tot timpul ăsta. Chiar şi ieri l-ai văzut.
Lucian: Aşa-i, dar nu ştiu ce face acum, când nu mai e cu mine.
Sonya: Păi, drept să-ţi spun, nici eu nu ştiu exact ce face în acest moment. Dar, dacă vrei, putem afla foarte uşor.
Lucian: Nu; lasă. Nu-i nevoie să-l deranjezi.
Sonya: Nu l-aş deranja deloc. Aş afla doar pe unde este, fără ca el să ştie nimic. Vei continua să te întâlneşti zilnic cu el?
Lucian: Desigur. E un bun profesor pentru mine, un bun îndrumător.
Sonya: Profesor? Îndrumător? Tu n-ai nevoie de aşa ceva, te descurci întotdeauna foarte bine de unul singur, fără ajutor.
Lucian: Atunci îmi e un foarte bun prieten.
Sonya: Aşa-i mult mai bine.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!