Şansa de-a merge mai departe

oamenii sunt tot mai răi
de la o viaţă la alta
nevoile cresc precum iedera
toamna
îngălbenesc cărările umblate
şi neumblate de oameni
în universul de piatră
nu mai doare nimic
oamenii sunt tot mai reci
urmele lor roase de ură
au răscolit istorii
spunând
că-n fiecare s-a dus un război

nu-i războiul meu şi nici moartea mea
eu exist într-un trecut şi-n şansa
de a trece dintr-un anotimp în celălalt

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Captiv între două respiraţii

iartă-mă pentru ceea ce am fost

am palmele ude şi mă agăţ de viaţă
ca iedera de cer

nici nu ştiu dacă mai am nevoie de dragoste
momentul este o taină prin care
mă plimb zi de zi şi e
firesc să fie aşa

nu mă simt niciodată singur

iubirea se ascunde în oameni şi
fiecare are povestea sa
şi-n fiecare poveste
sunt eu
captiv
între două respiraţii
privesc iubirea
durerea şi oamenii
dar cine mai are nevoie de cuvinte
prin acest labirint
se ajunge la Dumnezeu

poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

sunt o secvenţă sau orice altă mişcare
prin care trec dintr-un anotimp într-altul
spre un loc unde oamenii pleacă mereu...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secvenţă.Viaţa şi Moartea într-o singură clipă

La câteva zile distanţă
ninge cu furie
frigul se zvârcoleşte
sub anotimp
umbre şi scâncet de bob
o lumânare ghemuieşte liniştea
într-un colţ
un copil o strigă pe mama
timpul sculptează pe tristeţi

la capăt de anotimp
se odihneşte tata
îi fac semn dintr-o lume
în care oamenii
aşteaptă apocalipsa

poate sunt singurul
ce aşteaptă cu atâta emoţie
ziua în care
toate anotimpurile
coboară în oameni

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Templu

corpul meu e un templu în care intru
dimineaţa la amiază şi seara
pentru dezvelirea sufletului
această golire e un ritual şi
îl practic în spaţiul în care
doar iubirea coboară
odată cu lacrima lui Dumnezeu

nici nu-mi pasă de celelalte lucruri
atâta timp cât primesc binecuvântarea
fie şi pentru câteva clipe
încetez să mai fiu ce am fost
durerea se transformă în linişte
îmi împreunez palmele
să pot vorbi cu Dumnezeu apoi
mă plimb prin universul din mine
pentru că
fiecare bătaie de inimă e o poartă
prin care trece viaţa înspre o altă viaţă

în momentul de faţă
sunt o secvenţă sau orice altă mişcare
prin care trec dintr-un anotimp într-altul
spre un loc unde oamenii pleacă mereu...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daca as sti

Dacă aş şti că-n loc de soare
Ar fi un bec strălucitor;
Dacă aş şti că-n loc de lună-i
O farfurie peste nori;

Dacă aş şti că-n loc de nouri
Sunt turme mici, turme de oi
Aş şti că-n fiecare zori de ziuă
Că viaţa nu-i pentru noi doi.

Pământul eu l-aş părăsi
M-aş îndrepta spre soare
Dacă aş şti că tu nu ştii
Când nu te văd mă doare.

Misterul mării cea sărate
În care amintirea vieţii zace
Ar fi mult mai uşor de răscolit
Dacă aş sti că nu m-ai părăsit.

În fine, dacă-aş şti că-n lume
O alta nu va exista,
Voi şti că toate sunt pe bune
Că doar tu eşti aleasa mea.

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

nici nu ştiu dacă
numele meu e teodor dume
şi dacă stăpânul celui însemnat
de Dumnezeu e
moartea într-un capăt
şi viaţa în celălalt

Teodor Dume în Moartea, un fluture alb (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni cu inimă de piatră

Sunt o mască anonimă
Non-verbal sacrificată,
Nimeni nu-şi îndreaptă gândul
Către chipul meu de piatră.

Nu ştiu! Ei nu mai au suflet?!
Eu poate că m-am schimbat...
Şi-am trezit în mine zeul
Timpului pietrificat.

Ori cresc râuri de lumină,
Ori vulcani ţâşnesc sub soare
Dintr-un trup străin de piatră?!
Şi se torc mereu fuioare

De iubire, de lumină,
De firească omenie...
Unde-s oamenii?! Răspundeţi!
Mă retrag cu modestie...

Dorm sub masca anonimă
Non-verbal sacrificată,
Căci în lumea mea sunt oameni
Doar cu inimă de piatră.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntreb...

Pe căile gândului meu
Doar suspine curg mereu,
Nici dorul nu mai e dor,
Nici iubirea ta fior...

Nici toamna nu-i anotimp,
Frunza din crâng n-are timp
Să-mi lase verdele-n prag,
Pe-alei paşii celui drag.

Nici ceru-nalt nu-i senin,
Nimic nu miroase a crin,
Nopţile-s atât de reci...
Mă-ntreb, tu când o să treci?

De ce nu vii, de ce nu pleci?
Mă plimbi prin ploile-ţi reci...
De ce toamna mi-e pustie,
Iubirea veşnic târzie?

Gândul mi-e un labirint
Plin cu frunzele-ţi de argint,
Ce cad pe alei cu dor...
Toamna iubirile-mi mor.

poezie de Camelia Boţ (11 octombrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Adevărul e că oamenii nu mor
ei sunt ca nişte trepte
pe care călcăm
şi ne înălţăm
unul
pe celălalt

poezie de Teodor Dume din Fără grupă sanguină (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul e că oamenii nu mor ei sunt ca nişte trepte pe care călcăm şi ne înălţăm unul pe celălalt.

aforism de Teodor Dume din Durerea pietrelor
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu căuta moartea în oameni şi nici în urmele acelora care au fost, caut-o mai degrabă în tăcerea lor.

aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între mine şi cer e o umbră

nici nu ştiu dacă numele meu e teodor dume
şi dacă stăpânul celui însemnat de Dumnezeu e
moartea într-un capăt şi viaţa în celălalt

uneori prins între cele două linişti
îmi lipesc urechea de marginea pământului
şi vorbesc cu tata în prezenţa căruia
am învăţat să iubesc să sufăr
şi să aprind prima lumânare
ţin minte cum am sărutat-o pe mama
şi m-am rugat lui Dumnezeu
să se joace cu mine
eram devorat de frică şi de
întunericul decupat
din veşmintele lui tata

prins în acest sentiment ciudat
am ucis o lacrimă
am strigat şi
moartea s-a zgâit la mine
ca la o pradă

nici nu ştiu dacă sunt fericit sau trist
ştiu doar că nu-mi aparţin
am privirile amputate şi oscilez
între cer şi o umbră leneşă

aş putea să mă prefac într-un băiat care iubea
sau într-o altă prezenţă în care numele
nici că ar conta
numai că
între mine şi cer există o legătură
care defineşte viaţa şi moartea

şi totul sfârşeşte cu un alt anotimp

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt precum furtunile, răscolesc totul în jur.

aforism de Teodor Dume din Colecţionarul de răni (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii răi sunt precum ciorile, ciugulesc din sufletul altora.

aforism de Teodor Dume din Umbre şi cercuri
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e un nimic, un nimic cât să te ajute să treci dintr-un anotimp într-altul.

aforism de Teodor Dume din Potcoave pe suflet
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt precum furtunile, răscolesc totul în jur, uneori şi prin inimile altora.

aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii plini de sine sunt precum bolovanii de pe fundul apei, se mişcă dar nu se clintesc din loc.

aforism de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni

Oamenii sunt cruci, oamenii sunt stele,
oamenii sunt inimi, doruri, visuri, cânt.
Oamenii sunt nori, ploi, vânt şi durere,
într-un fel în Ceruri, altfel pe Pământ.

Oamenii culeg gânduri semănate,
pentru visteria sufletului lor.
Cu ele plătesc zilele-adunate...
Bani... strânşi pentru pleoape ce se-nchid când mor.

Copiii de ieri, sorii dimineţii,
ca îngeri sau demoni asfinţim, pe rând.
Toţi venim Lumini, dar în dansul vieţii,
ne stingem c-un zâmbet sau sfârşim urlând.

Oamenii sunt cruci, oamenii sunt stele,
oamenii sunt nori, ploi, vânt şi durere...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În genunchi în faţa iubirii

cândva eram foarte fericit
făceam dragoste sub duş
în parcuri şi gări
ţin minte
ultimul vagon în care
omorâsem uitarea
am tăiat-o în felii spunând
te iubesc nu te iubesc te iubesc
nu te iubesc
te iubesc
am închis fereastra
am tras perdeaua şi
mi-am proptit buzele de
pieptul tău dezvelit ca o nucă toamna
coborâsem unul în celălalt
ca doi amanţi
doar gândul
târât peste orgasm
îmi încetinea privirea
nu exista nimic dincolo de noi
ci doar un timp ce
ne asculta povestea
într-un oraş fără bariere

sunt sigur acum că Dumnezeu
a asistat la păcatul săvârşit
ca o împăcare
mă plimb şi las păsările
să ciugulească din mine până la răni

cu fiecare atingere voi fi
tot mai aproape de tine

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub teiul unui anonim

sunt un anonim uitat pe o bancă de lemn
sub teiul de la marginea drumului
îmi număr clipele
nimănui nu-i pasă

teiul a înflorit de 56 de ori
în liniştea lui se ascunde o zbatere
una singură dintr-un anotimp în care
mama îmi citea din Tatăl nostru iar
Dumnezeu se juca cu mine

nu mai ştiu unde e mama
a plecat într-o dimineaţă de primăvară
şi nu s-a mai întors
poate a rătăcit drumul sau poate
nu ştie că un băieţel o mai aşteaptă
în locul în care
timpul a topit mirosul de tei
ca pe o lumânare...

liniştea începe să urce pe mine ca iedera şi
creşte şi creşte răsucită înspre apus
îmi adâncesc faţa între palme
şi aştept...

poate la celălalt capăt al lumii e primăvară

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!