O comandă în curs de livrare

El o priveşte vorbind, în timp ce alături
o tipă îi caută ochii.
Deasupra lor, sirenele strivesc languros pavajul, apropiindu-se şi lovindu-i părul
pe care şi-l atinge imediat după.
Un fir de păr se va rupe la noapte, sub braţul soţului,
cel mai bun prieten – repetă ea, rotunjind pe "u" şi pe "t".
Peste cinci secunde, va trece tramvaiul iar un porumbel speriat
îi va ieşi pe gură şi se va aşeza pe umăr,
privind
apa care va fierbe în pahare,
sângele dictând subtextul conversaţiei,
muntele ridicându-se, în sfârşit,
în întâmpinarea lui Mahomed.

Metalogica este mântuirea iubirii,
scrie pe aerul din jurul ei cu degetul,
ridicându-se şi coborând şi, privind apoi dinăuntrul ei în afară,
îşi face cu mâna şi îi vine a râde, în timp ce ea vorbeşte
cu soţul la telefon.

Peste alte cinci secunde, un alt eu se ridică din el şi,
fiind în cârje (evident, ea) o ajută să treacă strada.

Ce e tandreţea, întreabă.
Un băiat livrând pizza unei pisici vorbitoare.
Nimic altceva, javră.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul este foarte normal

În fiecare dimineaţă,
o femeie frumoasă vine spre mine
şi îmi toarnă cafea,
ştergând masa cu o cârpă galbenă,
verde sau mov,
în funcţie de anotimp (şi de dracii pe care
îi ţine în poşetă, la îndemână).

Eu mă prefac că nu văd,
când se apleacă şi mâna ei brună ca ciocolata
lasă în aer uşor o dâră de zahăr.

Ea e sora mea, Nefertiti, regina,
iar eu, Akhenaten, mirele şi, tot eu, fratele.
Dar degeaba ţes în minte vorbe ciudate,
ea, practică foarte, întreabă mereu:
- Ei, ai terminat de băut?
Cât e ceasul, băiete?
Ţi s-a terminat tura, frumosule?

Atunci ştiu că e nervoasă şi zic:
- 9 şi 59 de minute şi 59 de secunde!
Sau: Ai dormit rău? Ai văzut iar stele verzi pe pereţi?
Sau (asta o păstrez să o înfurii): Ţi-a murit azi-noapte pisica?

Dar când o văd obraznică şi absentă,
şi egoistă cum numai femeile noastre pot fi,
ştiu că îi e frică de moarte, sora cea mare,
şi o îndemn să ia un covrig
sau o bucată de pizza.

Pentru că, dacă ţi-e frică sau dor, pizza face minuni
şi nimic nu se compară cu un frate
care, când pleacă la căsăpit sclavi pe plantaţii,
îţi scuipă întâi în sân să treacă deochiul.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Levitaţia peste lucruri obişnuite

o cădere fără limite
este ca o îndoire a genunchilor
care nu se face din genunchi
este braţul care
arcuit
ţine de sete
şi ţine în loc drumul cu tot
ce e de mers mai departe

tu vei trece uşor cu degetul peste obraz
pe urma unei lacrimi care nu mai există
este aici o tristeţe
care nu vrea să meargă mai departe
o arcuire elastică a sentimentelor
peste un trup care încă pluteşte

când închid ochii
se aude cum în această viaţă
se ridică scaunele pe mese
şi totuşi nimeni nu mai are unde să plece

poezie de Cecilia Costache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peşte

Doar petala soarelui la apus a mai rămas în ochii lui
Oricum va mai fi şi mâine timp pentru a sparge oglinda
El plin de deferenţă locuieşte-n oraşul H
Un plop zboară în jurul lui
Privind întâmplător în sus vede
Fum alb de oase plutind deasupra unui horn
Sau poate sunt fluturi?

Îşi freacă aripioarele şi se gândeşte
Între timp alburiul de dincolo de geam devine miriade de luminiţe
El este singurul erou a mii de poveşti
Numai scuturând dorsala ar putea provoca încă un dezastru
Întorcându-şi ochii în sus...
Priveşte! Solzi aurii dar nu sunt înotătoare
Ce fel de peşti sunt aceştia?

Mai târziu ghemuit sub streaşină
Mănâncă un fruct numit lună
Scuipând seminţele zdrobite spre cer
Ele devin stele
Pe vârful limbii reci ca gheaţa
Simte un parfum de zăpadă arsă
După un timp ridică o piatră,
Valsează de-a lungul zidului
Face piruete împrejurul fântânii secate
Apoi privind în jos
Nu-şi mai vede faţa.

poezie de Luo Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menuet

Vine un copil, face o reverenţă
şi moare.
Vin doi copii, fac o reverenţă
şi mor.
Vin trei copii, fac o reverenţă
şi mor.
Vin patru copii,
fac o reverenţă.
Vin cinci copii,
fac o reverenţă.
Şase vine singur.
După el vine o hienă,
după ea vine o liră.

Deodată apare Îngerul.
El mă ţinteşte cu ochii lui ficşi în ochi
în timp ce zăngăne în mâna dreaptă
o monedă.
- Cap sau pajură? mă întreabă.
- Pajură!

poezie celebră de Nichita Stănescu din Măreţia frigului (romanul unui sentiment) (1972)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cobe

Tu care mă priveşti cu voie bună,
Necunoscut prieten inocent,
Tu vei muri la noapte, peste-o lună,
Sau peste zece ani – indiferent.

Un mare potentat ce stă departe
(Si nimeni nu-i mai mare decât El)
Te-a osândit nevinovat la moarte
Rostind sentinţa-i fără drept de-apel.

Si dacă, liber ca într-un ospiciu
Te lasă înc-un pic să mai respiri
O face doar aşa, dintr-un capriciu
Tu nu poţi evada de nicăiri.

Zadarnic l-ai ruga, ca nu te-aude,
Zadarnic te-ai piti, te-ai face mic
La El nu merge cu protecţie, cu rude...
Nu te salvează nimeni şi nimic.

Tu vei muri şi-n urma ta ograda
Va sta sub soare-a doua zi la fel
Si factorul poştal va trece strada,
Lătrat de-aceeasi javră de căţel.

Apoi, pe-aceeaşi stradă solitară
Vor trece-ndrăgostiţii pe-nserat,
Visând în fiecare primavară
Un vis pe care şi tu l-ai visat.

De dimineaţa-aceleaşi servitoare
Vor scoate aşternutul pe balcon
Si fiecare doamnă, la culcare,
Va da pe nas cu crema "Tokalon".

Iar tu, ca o momâie încremenită
In fundul gropii umede şi reci
Vei sta privind în bezna nesfârşită
Cu ochii ficşi, întunecaţi si seci.

Nu vei vedea apusurile roşii
Nici nu vei şti de-i noapte ori e zi,
Si-n veci de veci tu nu vei auzi
Cum cântă-n soare, peste tot, cocoşii...

poezie celebră de George Topîrceanu din Poezii, Ed. Tineretului - 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cobe

(Demostene botez)

Tu care mă priveşti cu voie bună,
Necunoscut prieten inocent,
Tu vei muri la noapte, peste-o lună
Sau peste zece ani – indiferent.

Un mare potentat ce stă departe
(Şi nimeni nu-i mai mare decât El)
Te-a osândit nevinovat la moarte,
Rostind sentinţa-i fără drept de-apel.

Şi dacă, liber ca într-un ospiciu,
Te lasă încă-un pic să mai respiri,
O face doar aşa, dintr-un capriciu:
Tu nu poţi evada pe nicăiri.

Zadarnic l-ai ruga, că nu te-aude,
Zadarnic te-ai piti, te-ai face mic.
La El nu merge cu protecţie, cu rude...
Nu te salveză nimeni şi nimic...

Tu vei muri şi-n urma ta ograda
Va sta subt soare-a doua zi la fel.
Şi factorul poştal va trece strada,
Lătrat de-aceeaşi javră de căţel.

Apoi pe-aceeaşi stradă solitară
Vor trece îndrăgostiţii pe-nserat,
Visând în fiecare primăvară
Un vis pe care şi tu l-ai visat.

De dimineaţă-aceleaşi servitoare
Vor scoate aşternutul pe balcon,
Şi fiecare doamnă, la culcare,
Va da pe nas cu cremă "Tokalon"...

Iar tu, ca o momâie-ncremenită
În fundul gropii umede şi reci,
Vei sta privind în bezna nesfârşită
Cu ocii ficşi, întunecaţi şi seci.

Nu vei vedea apusurile roşii,
Nici nu vei şti de-i noapte ori e zi.
Şi-n veci de veci tu nu vei auzi
Cum cântă-n soare, peste tot, cocoşii...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opt ani în labirint

Am dus o luptă nevăzută cu trupul meu văzut,
mi-am zis, trăgând uşor de volan,
pe o planetă micuţă, pierdută în spaţiu.

De sus, şiroind, drumul meu ar putea fi un vârf de ac
cu care ea şi-a înţepat degetul.
Acum îşi suge sângele ca un miel în braţele lui Petru
şi vorbeşte de mine cu bucătarii de nuntă.

Într-o curbă, o frunză m-a depăşit
şi eu, ascuns în lumină,
am ridicat ochii şi am văzut-o printre vârfurile brazilor.

Şi apoi, cititorule, ce s-a mai petrecut?

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecutele-mi urme ...

Mă-ntorc, peste umăr privind înapoi,
La urme de paşi zăvorâte în timp,
Captive în chingi de ţărână şi ploi,
Cu glezne zdrelite în lanţuri de ghimpi.
Trecutul e-o dâră târându-se-ncet,
Prin vechi amintiri zvârcolindu-se-n van,
Din care răzbate sinistru scâncet
Al timpului prins, între limbi, pe cadran.
Mă-ntorc, peste umăr privind înapoi-
Nici ceasul, nici clipa să schimb nu mai pot...
Triumfe speranţa de-a merge în doi!
Trecutele-mi urme din viaţă să scot,
Chiar dacă din timpu-mi rămas-a un ciot...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuria nu-l înţelese, dar îi întinse mâna; avea, la fel ca el, cinci degete... Îi zâmbi şi o luă de mână, uşor. Porni încet, câţiva paşi, în direcţia din care venise. Nuria nu se mai împotrivi, nici nu-şi retrase mâna dintr-a lui; merse alături de el. Aşa că Lucian îşi continuă drumul, până în dreptul colegilor săi. Aceştia nu plecaseră de acolo. Discutau. Tăcură, când îl văzură apropiindu-se, cu o localnică de mână. Cu părul verde, tânără, înaltă, sumar îmbrăcată, ca o amazoană... Arăta bine; interesant! O măsurară cu privirile, apropiindu-se de ei, împreună cu comandantul lor...

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Convorbiri literare

[jam-session cu Silvia Goteanschii]

S.
Am zis joi seara şi s-a făcut joi seara,
Joi seara mă simt ca într-un banc despre stat şi cultură,
pe fundal, undeva în istorie,
exact în momentul acesta
efemerităţile noastre servesc un ceai.

D.
ai zis (privind orhideea din pieptul meu)
tu eşti Jack, spintecătorul de inimi
aştept cu sufletul la gură să pun mâna pe tine
să ştiu cine eşti

ai zis,
privind Soarele cum apune în hublou,
eşti tăcut
ca un criminal în serie
eu sunt cea care nu te va ierta niciodată
pentru că ceaiul acesta este prea cald
pentru că doi şi cu doi fac patru

S.
Am zis, de fapt, că noi nu ştim nimic
despre mizerie, dar despre asta lasă-l să spună
pe Dumnezeu.

D.
Ai început, de fapt, să fii Dumnezeu
şi eu să îţi pregătesc ieslea.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fisuri, dale, hornuri, surplombe... Tânărul meu însoţitor dă tot ce are mai bun în el pentru a le escalada, în timp ce în el urca o fericire pe care nu o cunoştea, dar căreia îi simţea confuz nevoia; soarele îşi răspândeşte tandreţea, aerul e viu, sângele fierbe în muşchi, inima bate de emoţie...

citat din Gaston Rebuffat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasornicarul timpului

Astăzi, marţi, de dimineaţă, pe strada mea,
la o tarabă a apărut un personaj fără vârstă.
Purta o pancartă – Reparăm, pentru o zi, timpul ceasurilor,
drept plată, ultimele nouă secunde! –
( pe masă diverse obiecte împrăştiate
străluceau în raza oglinzii )

Grăbiţi oamenii trec mai departe, doar unii
schiţează un mic zâmbet: Hm, ciudat reparator, insolit afiş!

În drum spre şcoală, un copil se opri. Se uită, întrebă curios,
întinzând ceasul primit cadou, cu o zi înainte:
– Pentru o zi, ce timp îmi puteţi repara?
– Depinde ce vrei! Un timp prăfuit, un timp îngheţat,
un timp diferit, un timp atârnat înainte, un timp înapoi,
un timp paralel, o buclă de timp,
jumătăţi sau sferturi de timp, fantome de timp măcinat?
– Un timp în avans cu zece ani!
şi, astfel, prin timp, o zi, dispăruse...

Cu părul în vânt, o tânără suplă a trecut înainte.
Citind, se întoarse: De ce nu?!
– Aş vrea să primesc un timp diferit!
întinde ceasul-brăţară şi-n alt timp intră...

A trecut şi-un bătrân, ce greu îşi târşi anii mulţi,
privind aşeză pe tarabă vechiul ceas
şi-n jumătăţi de timp, pentru o zi, el fugi...

Întâmplarea făcu, ca pe lângă pancarta postată,
să treacă şi-un om singur,
cu privirea rătăcită. Vag, gândul îi încolţi:
– Un timp, un timp paralel să primesc!
Ceasornicaru-i zâmbi, tăcut îi luă ceasul
şi, astfel,
între tristeţe şi soare,
prin ritmuri mareice, omul trecuse...

.... spre seară îşi strânse afişul, taraba cu piesele timpului,
ştia sigur, a doua zi, de la fiecare,
în dar va primi nouă preţioase secunde,
cadrane de vise, imagini, cu migală fixate prin timp...

poezie de Irina Lucia Mihalca din Dincolo de luntrea visului (1 februarie 2011)
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune mâinilor tale să aştepte

Spune mâinilor tale să aştepte,
în jurul dumitriţelor albe,
ca soţia lui Loth care strânge frunzele din grădină,
în seara împietririi,
în timp ce copiii şi câinii şi pisicile
sar peste ele, ţipând.

Spune-mi, dacă te-aş săruta de zece ori, ar fi de-ajuns până mâine?

A rupt un bulgăr alb şi a spus, dând foc şi privind înainte:
Văd cum începe ea, veşnicia,
îndelung răbdătoare cu noi, să ne găsim,
în viaţa aceasta sau cea viitoare.
(Ce rău e să dormi singur.)

Dar dacă ar fi nouă sau opt, ar ajunge o lună?
Şapte, un an?
(Aici e doar o mână de oameni, dar răi, morţi sau vii).

Focul din frunze, din piept şi din cer repeta:
Nouă sau opt, şapte, un an şi o lună!
(Luna în cer, ca şi viaţa, era singură, una.)

Toate lucrurile au ajuns să îţi semene
şi dacă mă lipesc de copaci, de zid sau de frunze
un singur sărut îmi ajunge,
pe care îl numesc Tu.

Tu, stau într-un colţ, cu gândul la tine.
Copiii se ceartă, câinii şi pisicile sar peste frunze.
Pe mine nimeni nu mă întreabă ce vreau.
Loth a venit de la muncă, e flămând şi nervos,
îmi povesteşte că Dumnezeu a murit şi vrea să ne mutăm astă-seară, cu trenul de şapte.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânit ca un fluture

Noaptea îşi va bănui întunericul de trădare
cât îngerii cu aripi albe au ajuns la timp
şi s-a făcut pace între duşmani.

Râurile se vor linişti după furtuni deocheate
de se vor putea trece şi fără poduri
spre luminoasele oraşe din depărtare,

oamenii vor purta cu ei cuvântul ce-i va uni
dând un alt înţeles apropierii
din fiecare unghi.

Mai bogaţi cu câte o faptă
se vor simţi sănătoşi în gândire
şi fiecare va arăta câte un semn de bunăvoinţă
cu surâsul pe faţa luminoasă

şi bărbaţii vor purta câte o floare
pe care s-o dăruiască unei femei
cu toată dragostea inimii lor
care vorbeşte prin gesturi gingaşe
şi nu risipeşte nimic din ce prisoseşte.

Chiar şi cei rătăciţi peste măsură
se vor trezi cu alte gânduri adânci
purtând în carne porniri viclene
care le încearcă răbdarea,

mai frumos decât crepusculul serii
în care culorile sunt nuanţate,
mă înfăşor cu aerul ars de peste zi
îmbătrânit ca un fluture
ce nu vrea să moară de atâta miros pătrunzător
dintr-o noapte bântuită de temeri
într-o casă cu stafii.

Cine o să urce treptele cunoaşterii
desupra de ce poţi înţelege?

Nu ştiu nimic altceva pe lume,
să macine mai mult trupul
decât suferinţa
crescând...

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pot fi vasul tău

Mă gândesc că o tulbur, dacă deschid gura şi o înghit.

Prefer de fiecare dată să o iau în braţe uşor,
cum au luat oamenii din Ninive pe omul lui Dumnezeu
azvârlit pe ţărm, şi să vorbim despre vreme,
despre copii
sau despre taxe şi impozite locale.

Eu ştiu că sunt un peşte greu, care vânează în ape adânci, departe de iureşul şi zvâcnirile marelui fluviu;
aruncat ca năvodul, în ochiurile lui se prind solzii tineri ai îndrăgostiţilor,
în fiecare zi în care eu mă confund cu respiraţia ei,
cu râsul ei în cascadă,
cu nămolul conversaţiilor burgheze pe care îl aruncăm peste mal,
cu priviri fugitive, cu alea-alea, cu jocuri de limbaj, mai mult sau mai puţin vinovate.
(peste malul fiinţei, desigur)

Când vorbeşte, privesc un punct fix, deasupra ochilor ei
şi repet în gând rar: "crainic, craniu, verdeaţă, panică, fundament, cotor, magic".

Nimic altceva decât vechea şi banala practică de şaman de a păstra vii într-un vas oarecare de plastic
(în vasul-text, desigur)
peştişorii de aur care îi traversează ochii.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi ţin visul de sfoară şi îl înalţ să zboare

m-am înţepat într-o aşchie
globulele au dat năvală
un izvor de culoarea cireşelor a ţâşnit
aproape artezian m-am apropiat şi am sorbit
până mi-am înroşit dinţii
apoi am apăsat locul cu degetul arătător
şi am închis ochii
chiciura de flori se auzea trosnind cu fiecare fugă a vântului prin crengi
eram în anotimpul imprecis mă lua cu călduri
numai tâmplele albeau ca la îngheţ
am aşezat mâna sub jet de apă chiuveta a devenit roz
şi parcă mă scurgeam odată cu sângele meu
apoi m-am trezit singură într-un loc necunoscut de un verde ştrengar
nu mă temeam de această linişte
părea să mă aflu înr-o nouă viaţă
totuşi privindu-mi palma am tresărit
un copac creştea din locul acela ramură cu ramură frunză cu frunză
nu ştiu cât timp a trecut tot privind cum se înalţă
venele mele erau rădăcini
îi devenisem pământ
în curând aveam să-l văd înflorit zburătăcit de păsări
şi pe fiecare braţ câte-o casă ridicându-se
apoi din acele case au început să iasă copii
au crescut s-au iubit şi lumea îmi părea doar din copaci în floare
am privit cerul limpede luna era un orologiu care măsura timpul
numai că eu locuiam într-un timp imprecis devenisem o ţarină plină de fluturi
o boare matinală m-a sărutat şi am ieşit din vis cum iese o poezie din muza ei

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

The kid

faimosul copil rămas pe vecie copil
rău până-n măduva oaselor
billy the kid joacă cărţi în cele mai deocheate
baruri cu pistolarii renumiţi
şi fură vite
în '77 e atras de forţa răului
era în banda lui dolan
omul de ordine al maiorului murphy
nu ăla cu legile şmechere
the kid este atras de forţa binelui
şi schimbă anturajul
trece alături de rancherul tunstall
copilul rămâne copil până la moarte
este impresionant de asasinarea rancherului
porneşte propriul lui război
supravieţuieşte războiului din comitat
îl ajută pe şeriful brady
să treacă în lumea cealaltă
alături de alţi cinci pistolari
dat dracului de buni
în mânuirea pistoalelor colt
copilul se vede proscris peste tot
se-ntoarce la furatul vitelor
era însoţit de cei cinci tovarăşi
hotărăşte să urce-n trenul
iaşi-timişoara care se deplasa
prin fort summer ducând
studenţii de-acasă să înveţe carte
să nu ajungă pistolari

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi ridicându-se din aceeaşi ţărână

Celui care mă ridică, de câte
ori cad...

Trup nins în rochia de mireasă,
de niciunde vin, doar o întrupare
a sângelui meu fierbinte,
vis frumos printre spinii flămânzi de carne...
Îngerii cos la cămaşa mirelui!

Pereţii de sticlă au înflorit,
ziua aceasta are un semn desenat în frunte,
iar palma ce miroase a iarbă cosită,
mă ascunde părinteşte în ea...
Ascultă cum harpa cântă din sufletul meu!

Pune-mi cununa şi lasă aerul dintre noi să fluiere,
ca şi cum ar fi într-un gât de pasăre,
apoi mâinile să ni le prindem în formă de cruce,
aşteptând iubirea ca pe-o împărtăşanie...
Fluturi ridicându-se din aceeaşi ţărână!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipitorii de rai

(jam-session cu Dorin Cozan)

D.
Această javră de care ţi-e milă,
pe care zici tu c-am ucis-o, te-a făcut om.
Ai acum dreptul să strigi:
- Priviţi, priviţi, ce femeie
frumoasă şi cultă a ucis acest animal.

Dar binele şi picioarele tale,
au felul lor de a înşela evidenţa -
dreptul meu de a spune da şi nu, totodată.

Această javră ştia doar să latre,
să dea dracului din picior,
să scurme, flămândă mereu şi însetată
de carne.

Te-am scăpat, fă-te că nu mă cunoşti. Doar
nu vrei să-mi scânceşti la picioarele de cal,
într-o zi, să te mântuie unicornul.

S.
Ehee, javra trăieşte şi ce javră, Alioşa!
rupe tot...
stilul, poliţişti, demnitari –
cai cu ochelari, muşchişori à la grozăvia –

Hai, recunoaşte, frumuseţea e, în fapt,
sărăcia,
a duhului, a picioarelor şi a binelui sfânt.

Te pomeneşti că ai fost, tu cu mine,
ha ha, tu cu mine – adevărat şi curat, hai
cât timp dai
să-ţi scâncesc... fiu nesocotit ce eşti tu,

eu, noi, ei,
toţi
Risipitorii de rai...

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târgul roziu-sidef (1)

Exponatele sunt omologate pe
piele românească de optimă elasticitate şi pehaş:
micro-căşti şi amplificator cu defazor – timp de 2 secunde
instalabil celor care sforăie X-Bass-surround!
Ceas şi telefon mobil cu baterii încărcabile la
un convertizor care transformă forţa strănutului...
şi/sau a înjurăturii!
Complet de protecţie când romantismul atinge
limitele de cod galben, cod roşu
tandreţea riscând să devină epidemie...!
Cremă de corp pentru melancolici
obţinută din extract de limbă – a bocancului lui Chaplin,
bastonul l-am folosit pentru şamponul antimătreaţă
în uzul celor care citesc Freud şi-l aprobă...!
Elixir pe bază de lut din fundul grădinii –
fostă Eden, actualmente retrocedată – destinată
tupeului celor care cunosc raportul dintre
votabilitatea unui pinocchio gonflabil
în regim secret nedeneabil şi
gloata consumatoare de reclame alegorice –
pentru că nu ştie ce s-ar face fără... nebunăstare!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!