Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Păstorel Teodoreanu

Nemurirea

Mormintele ne-așteaptă cu gurile căscate.
Și mergem toți spre ele, pe-un drum sau pe alt drum,
Cum merg hipnotizate gazelele de fum,
Spre șerpi cu solzi de aur și ochi de nestimate.

Iubire, ură: viață. Lumini de chilimbar
Iar spintecă văzduhul, pornind din roi de stele,
Ce, prăbușite-n beznă, or fi ducând cu ele
O altă omenire – netrebnic furnicar!

Îsi mistuie și sorii fierbintea lor plămadă
Și-ngheață (asta-i moartea?). Noi ridicăm statui,
Ca bronzul să arate, în veci de veci (dar cui?),
Că asta-i nemurirea, în haină de paradă.

Și nici gândim că-n haos își va găsi-mplinirea
Pământul, când prin spații va trece rotocol.
Va fi-nsemnând o clipă și el o dungă-n gol,
Și va muri cu viața atunci și Nemurirea.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Georgeta Radu

Liniștea îmbrățișării

Ai ascultat vreodat' liniștea-mbrățișării
și-ai asurzit deodată, nemaigândind nimic,
când doar priveai spre cer și căutai adâncul,
implorând nemurirea să zăboveasc-un pic?...

Înțelegeai că moartea nu e atunci când mori,
ci-atunci când viața ta e fără de IUBIRE,
și-ai fi tăcut așa, în acea-mbrățișare,
simțind ce-nseamn-A FI, cu gust de fericire?

Cuvinte nerostite secrete sunt în Veci
și stau, răbdând cuminți, pe lavița tăcerii...
Averi adevărate, ce nu se pierd nicicând,
le-om auzi, noi toți, în ziua Învierii.

Privirea din netimp aude, făr' s-audă,
tumult de lacrimi mute, din inimi izvorât,
licori de vindecare, din neclintiri de crez,
înduplecând icoane din Cerul zăvorât.

Ai ascultat vreodat' liniștea-mbrățișării,
implorând nemurirea să zăboveasc-un pic?...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când trece coplăria

Când trece copilăria
trece și trecutul.
Se stinge amintirea,
se pierde începutul.
Sufletul nu plânge,
un nou început se-arată.
Credința-n viitor învinge,
bătălia-i câștigată.
Un nou început, prezentul
e cea ce trăiești acum.
Simți că a sosit momentul
să-ți construiești singur nou drum.
Un drum ce te îndreaptă
spre marea biruință,
Spre viața luminată,
că-n suflet ai credință.
Cu gândire îndrăzneață
vei descoperi,
pasiunea pentru viață.
Mai spiritual vei fi.
Așa simți că trăiești.
Te vindeci de trecut.
Noi piscuri cucerești,
Te-îndrepți spre azimut.

poezie de (decembrie 2017)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Tu, cel ce-auzi Cuvântul

Tu, cel ce-auzi Cuvântul
oare te gândești acum
că-n curând aici în lume
vei sfârși al vieții drum?

Gându-acesta ce te-ncearcă
vrea să facă să-nțelegi
ce viață te așteaptă
după moartea ce-ți alegi.

Dac-aici tu cauți slava
Celui care te-a creiat,
după moartea trecătoare
vei fi viu cu-adevărat.

Însă dacă ție-n viață
glasul Lui ți-a fost străin
după azi, te-așteaptă tristă
noaptea veșnicului chin!

Ah, alege nemurirea
fericită cu Hristos
până n-ai s-ajungi în chinuri
de-unde-n veci să nu fii scos.

poezie celebră de
Adăugat de Tudor_OstasulSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Fără de iubire?

"Isus este iubire."
(Goethe)

Ce-ar fi pământul făr' iubire
Făr' cântul ei Dumnezeiesc?
Făr' raza -i dulce - nimicire,
Așa ar fi toate opresc.

La puritate-i drum iubirea
A sufletului hrana-i ea
Cuprinde-n ea și nemurirea
Mai mult străluce ca o stea.

Fără iubire ar fi jale
Pământul tot neroditor
Moarte și haos orice cale
Soarele foc vătămător.

Virtute-n lume nu se știe
Folositoare alta a fi
Ea-i călăuza-n pribegie
Și celor ce se vor jertfi.

Nu ai iubire, nu ai viață
Nu ai nimic, nimic nu ai
Ura-ți apare ea pe față
Păcat că pe pământ mai stai.

Iubirea caută iubire
Divină-i dată pe pământ
De-o ai în tine-i nemurire
Nimic ca ea nu e mai sfânt.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Eterna pace

Viața noastră e viața spumei
Și totuși, de-ar seca din fundu-i marea,
O altă mare-ar face lacrimi lumei.

Precum uitarea-i a durerii moarte
Astfel și moartea e uitarea vieții
Spre-a răsăsri din nou la altă soarte.

Da, e-o dorință mare, fără nume,
Pe care-n tot adâncul o cuprinde
Bătrânul haos, născător de lume.

Atâtea lumi care rotesc în haos
Cu zborul lor măsurător de vreme,
În veci pe cale, neaflând repaos.

Astfel tot trec, ca și un roi ce trece,
Și-n a lor fugă fierb și se-nfierbântă,
Plutind în veci prin universul rece.

Astfel e timpul, care lung străbate
Prin mii de veacuri, stăpânind în silă,
Născând și ucizând în lume toate.

Astfel e spațiul fără fund și fine,
Iar din încrucișarea - amundurora,
Născând mișcare, s-au născut lumine.

Căci timpu-i tatăl, iar genunea-i muma,
Iar fiul e mișcarea, e amorul,
E foc aprins ce arde pân-acuma.

Astfel rotind se-nvârt în jur de soare,
Pe când el însuși cu ele împreună
O altă clină-n veci o să coboare.

Din trei mișcări mișcarea lor se-adună,
Cu toți în jos, toți împrejur de sine,
Toți împrejurul altor fac cunună.

Și-astfel din noapte s-a-nchegat lumine,
Căci prin mișcare s-au aprins cu toate,
Prin neodihnă ceru-ntreg se ține.

Și cine știi când ceasul lor va bate
Și cele trei inele s-or desface
Din a mișcării sfântă trinitate.

Și peste toți s-o-ntinde – eterna pace.

poezie celebră de (1882)
Adăugat de Maria HadârcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Adevărul unui lup

Sunt doar un lup ce-n lumea lui trăiește
Știind ce-i greu, știind ce e ușor,
Știind că timpul nu îmbătrânește
Decât pe-acei ce a trăi nu vor.

N-am teamă să trăiesc în libertate,
Și să-mi asum ce știu că am făcut,
În lumea-aceasta, ce-n singurătate,
Pune-n mormânt chiar propriu ei trecut.

N-am semne și puțini vor vrea să creadă
Că sunt cel ce a fost și va tot fi,
Ce s-a lăsat pe sine să decadă
Ca să nu-și știe viața-n travesti.

Stau iar, acum, în margini de răscruce,
Și tot privesc pe drum, în lung și-n lat,
Un singur drum știu că mă poate duce
Spre adevărul ce-i deja-ntâmplat.

Spre înapoi nu-i niciodată calea
Prin care se trăiește ce a fost,
Ci doar o formă de-a trăi mirarea
Că viața nu își are nici un rost.

Și, cam la fel, spre stânga, văd pornirea
Unui vârtej ce nu e de oprit,
Care ucide tot, și omenirea,
Mințind, în el, din plin, a nimerit.

Spre dreapta pot să merg fără să-mi pese
Că trec prin timp, voind să ocolesc
Conturul unei pregătite lese
De-a mă lega la gard să îl păzesc.

Doar înainte știu că mi se poate
Să fiu tot lup și liber să trăiesc,
Să știu că-n viață pot avea de toate,
Destinul, întreit, să-l împlinesc.

Sunt doar un lup, ce-n lumea lui trăiește,
Așa-s văzut de cei nevăzători,
Și după legea lumii, omenește,
Sunt aspru judecat, adeseori.

Dar tot mă simt, în forma cea mai pură,
Original, precum am fost creat,
Făcând, din drumul drept, o scurtătură
De pasul meu tăiată apăsat.

Și știu, mergând la pas, cum trece noaptea,
Așa cum știu câți pași fac într-o zi,
De-aceea, de-aș putea vorbi cu moartea,
De nemurirea mea i-aș povești.

Am stat prea mult, iar ultima răscruce
Îmi este dată să-mi reamintesc
Că mi se dă să duc doar ce pot duce,
Drumul să-l merg, uitând să mă opresc.

poezie de din Dincolo de praguri (30 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru DarieSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mergem cu toții

spre gloria care ne așteaptă
cu gura căscată de uimire
scriem ceva fără importanță
și umplem cărțile cu bezna
scoasă din creierele atrofiate
suntem hipnotizați urmărind
succesul netrebnic trecut
prin solzi de aur și gazele de fum
înaintăm spre morminte
aureolați de mii de premii
avem un ritm vioi
trei cărți scrise anual

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trâmbița se v-auzi

Puțin mai e și Mirele apare
Sus pe norul de lumină
Și cea mai scumpă sărbătoare
Va-ncepe cu o slavă mare
Isus Hristos când o să vină

Mai e puțin și trâmbița va răsuna
Să iasă morții din mormânt
Acei ce-au împlinit voința Sa
Și l-au slujit pe Mesia
Al Celui Prea Înalt Cuvânt

Mai e puțin și Mirele revine
Dar sus pe nori El va sosi
Să-și ia mireasa atunci la Sine
S-o-brace-n hainele Divine
Căci pentru ea Isus — muri

Și trâmbița se v-auzi
Atunci de cei neprihăniți
Ce-au vrut ființa a-și sfinți
În dragoste pentru-a trăi
Să fie niște terebinți

E gata îngerul să sune
Să iasă morții din mormânt
Pe norii cerului să îi adune
Căci sunt lipsiți de astă lume
Doar au iubit al Vieții Sfânt Cuvânt


Suna-va trâmbița atunci
Mormintele să se deschidă
Și din tenebrele adânci
Să iasă toți acei ce-s sfinți
În brațe Miurele să-i prindă

Vui-va trâmbița cu greu
Pe tot pământul va suna
Toți fii de Dumnezeu
Ce au trăit prin Duhul său
Din morți atunci se vor scula

Iar noi cei vii care vom fi
În viață pe acest pământ
O altă viață vom primi
Mireasă sfântă pentru a fi
Mireasa Mirelui Cel Sfânt

Și-atunci cu toții vom fi duși
În Fața Mirelui pe nor
În haine albe vom fi puși
Cu Mirele să fim acuși
Cu-al nostru Viu Mântuitor

Căci Duhul Sfânt ne va răpi
Atunci pe norul de lumină
Și Mirele îl vom privi
Iar El pe toți ne va primi
La Sine El ca să ne țină

Și Mirele ne va conduce
În zbor spre Cerul Lui cel sfânt
Într-o lumină ce străluce
Cum nu e om ca s-o apuce
Căci ea nu e de pe pământ

Vui-va ceru-n sărbătoare
Mireasa când își va cânta
Înmiresmata ei cântare
Ce aduce Mirelui onoare
Cum n-a fost și nu e alta

Mărire Mirelui Hristos
Și Lui Isus în veci onoare
Căci El din lumea rea ne-a scos
Când viața noastră doar pe dos
Era trăită spre pierzare

O Doamne Tată-ți mulțumim
De Mirele ce ni l-ai dat
Noi Numele ți-l proslăvim
Căci vrem ai Tăi pe veci să fim
O Tată Scump și Minunat
20 august 2019 Laura

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rondelul trecerii prin lume

Cine suntem și unde mergem?
Din vremuri vechi ne tot gândim,
Dar nu putem ca să pricepem
Al veții sens ce ni-l urzim...

Ce e lumea nu-nțelegem,
Nici pe Pământ cum răsărim,
Cine suntem și unde mergem?
Din vremuri vechi ne tot gândim.

Noi suntem tentați să credem
Că-n acest loc doar poposim,
Apoi spre viitor să trecem
Luați în zbor... de Heruvim.

Cine suntem și unde mergem?

rondel de (2016)
Adăugat de Ioan FriciuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Au trecut

Au trecut ca norii anii
Vremea i-a mânat spre munți
Peste tâmple cern castanii
Floarea perilor cărunți.
Tot mai mult rămâne-n urmă
Și-nainte mai puțin,
Prin a lumii nouă turmă
Ești strein, tot mai strein..

Cei porniți cu tine-odată
Pe-al vieții drum, s-au dus,
Tu cu zarea-nsingurată
Lâncezești dup-un apus.

- Tot nu vezi nimicnicia
Celor după care alergi?
Tot nu crezi în veșnicia
Locului spre care mergi?

- Dacă este după moarte
Viața-n care n-ai crezut,
Ce vei face-a veci departe
Și pe veci de veci pierdut?

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Cipriana Tanu

* * *

în fiecare zi
mă uit pe mine
și tot mai mult
mă curg
pe neuitarea ta

în fiecare zi
se strânge împrejuru-ți
în cărnurile mele
și nu mai știu
care sunt eu

în fiecare zi
ne ridicăm la ceruri
să ne vedem de sus
cum aripele vremii-n
alt soi de zbor ne-au dus

că-n magica lumină
nu-i drum înspre apus
că dragostea-i în ceruri
la piept cu nemurirea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Mileniu?! Clipă?!

Mileniu?! Clipă?! Veșnica chemare
Spre mâine, spre sfârșit? Necunoscut!
Un drum ce duce spre o altă zare,
Dar care încă-abia a început...

Neiertător și asimetric, trupul
E gârbovit... Sunt lacrimi prinse-n barbă
Pe-același drum, de generații, timpul,
De-același țel, de nicăieri, ne leagă...

De când ne naștem, graba ne cuprinde
Și alergăm... Când drumul s-o sfârși,
Vom fi decât un piedestal de umbre,
Intrând ca un ecou în veșnicii.

Ce căutăm? Când nimeni nu ne cheamă
Pe drumu-acesta, ce ne-nfricoșează?!
Ne-apropiem cu jale și cu teamă
De noaptea care timpul ni-l veghează.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce-i viața ta?

Ce-i viața ta? E o peniță
cu care scrii mereu pe-un drum.
Și-apoi la ultima portiță
tot ce-ai scris tu ca pe-o tăbliță,
nu se mai șterge nicidecum.
Și vorbe-n vînt și fapte rele
rămîn pe veci ca-ntr-un album.
Păzit e scrisul tău de stele.
De-ai pune mări întregi să-l spele,
nu se mai șterge nicidecum.

Să nu te minți că-n veșnicie
trecutul se preface-n scrum.
Căci Dumnezeu stă mărturie
că-n fața Lui tot ce se scrie
nu se mai șterge nicidecum.

În ceasul greu de judecată
îți vei citi întregul drum.
Și vei zbucni în plîns deodată.
Dar nici o slovă-nlăcrimată
nu se mai șterge nicidecum.

N-o poate șterge decît sînge,
dar sînge sfînt și nu oricum.
Ce înger trupul său va frînge?
Și-astfel, ce-ai scris, oricît ai plînge,
nu se mai șterge nicidecum.

Isus cel drag veni din zare
ca tu să scapi din foc și fum!
Prin El trecutul tău dispare.
Dar dacă azi nu-i ceri iertare,
nu se mai șterge nicidecum.

Isus pe lemn rabdă arșița.
Isus e prețul tău acum.
Prin El ești alb ca lămîița.
Și tot ce-a scris cîndva penița
nu se mai șterge nicidecum...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ascensiune

bătătoresc poteci dar am mult de mers
lumea asta-i mare plină de splendori
poeții-s călăuze spre magic univers
cerul meșterește mă ninge cu candori.

în rodnicia viselor delicatețuri gust
pâinea de lumină răscoaptă pe-o stea
trăiesc fericirea ca pe-un miracol just
și ard ca o torță exprimând dragostea.

singurul meu avut este iubirea
și versul cald meșteșugit cu har
ațintită-n infinit îmi este privirea
trăiesc vârtej de-avânt spectacular.

toate gândurile mele vizează nemurirea
urc spre steaua mea fără funicular.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acum

Drag prieten care cânți
vesel în credință,
fii prieten cu Isus
și la suferință!
Dacă-n ceasul de temut,
vrei să fii la dreapta,
când Isus dă iar tribut,
mângâie-L cu fapta.

Dă-i acum din pâinea ta
foamea să-Și destrame;
căci în cer în veci de veci
nu-I va mai fi foame!

Dă-I acum să bea din vas,
când e ars ce vrejul;
căci în veci de veci în cer
nu mai ai prilejul!

Dă-I acum haina ta
cât îi rupt veșmântul;
căci în cer nu-I va mai fi frig,
nu-L va bate vântul.

Dă-I acum când e bolnav
grija-nduioșată;
căci bolnav nu va mai fi
Domnul niciodată.

Ia-L în casa ta acum,
să-L aline somnul.
Azi e un sărac în drum,
dar în el e Domnul!

Azi Isus e-n mii de frați.
Azi îți vrea El fapta.
Mâine toți vom fi chemați.
Tu vei fi la dreapta!

Și un glas, peste genuni,
va striga spre stele:
"Îl cunosc și din ani buni;
și din zile grele!"

Iată, anii trec, s-au dus.
Zilele-s ca spuma.
Fii prieten cu Isus,
nu uita, ACUMA!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Recunoștința Samarinencei - Priceasnă

1. Călător prin lumea mare,
Calea mi-ai tăiat setos...
Să-ți dau apă din fântână,
Mi-ai cerut cu glas pios.

Refren: Isuse bun, Isuse bun,
Cu râvnă mi-ai ieșit în drum
Și răbdător m-ai îndemnat
Spre pocăință.

2. Setea mea tu ai ghicit-o,
Și mi-ai potolit-o îndat'
Apa vie ce-am râvnit-o
Mi-a trimis gândul spre Rai.

Refren: Isuse bun, Isuse bun,
Cu râvnă mi-ai ieșit în drum
Și răbdător m-ai îndemnat
Spre pocăință.

3. Niciun dar sub sfântul soare,
Nu-i scump ca iertarea Ta,
Ea m-a vindecat de rele,
Viața mi-a răscumpărat.

Refren: Isuse bun, Isuse bun,
Cu râvnă mi-ai ieșit în drum
Și răbdător m-ai îndemnat
Spre pocăință.

4. Doamne, dă-ne apă vie,
tuturor creștinilor,
Slava Ta în veci să fie
Raiul pământenilor.

cântec, versuri de (25 ianuarie 2015)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unde și cum mergem

Mergem pe un drum divin
Spre o viață mai senină,
Cu-adevărul ce-i în vin
Și minciuna-n limuzină.

epigramă de din Adevărul și minciuna (2011)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sculptorului Ion Vlasiu - autorul romanului Drum spre oameni

Drum spre oameni? Zău că nu-i.
Știu din capul locului,
Că eroii dumnealui
Nu sunt oameni ci statui!

epigramă de din Epigramiști români de ieri și de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A mai zis-o cineva

Zilele se țin de mână și merg toate pe un drum,
Unde merg și se adună, nu vom ști și la ce bun.

Trec pe rând prin fața noastră, când senine, când cu ploi,
Ce frumoase sunt acelea care nu calcă-n noroi.

"Vremea vine, vremea trece" a mai zis un om cândva
Și a constat pe sine și-acum doarme undeva.

Zilele se țin de mână și merg pe același drum,
Una ne stinge lumina și ne spune, rămas bun.

Nopțile se țin de mână cu lumini neliniștite,
Toate se scurg într-o noapte nesfârșită pe orbite.

Zilele se țin de mână, nopțile se țin și ele,
"Vremea vine, vremea trece" peste oale și ulcele.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O, om!

O, om, ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui, în scris sau grai
De pilda ce la alții dai,
Căci ea, mereu, spre iad sau rai
Pe mulți o să îndrume.
Ce grijă trebuie să pui
În viața ta în toată,
Căci gândul care-l scrii sau spui
S-a dus... în veci nu-l mai aduni
Și vei culege roada lui
Ori viu, ori mort, odată.
Ai spus o vorbă, vorba ta,
Mergând din gură-n gură,
Va-nveseli sau va-ntrista,
Va curăți sau va-ntina,
Rodind sămânța pusă-n ea
De dragoste sau ură.
Scrii un cuvânt... cuvântul scris
E-un leac sau o otravă,
Tu vei muri, dar tot ce-ai scris
Rămâne-n urmă drum deschis
Spre moarte sau spre paradis,
Spre-ocară sau spre slavă.
Ai spus un cântec, versul său
Rămâne după tine
Îndemn spre bine sau spre rău,
Spre curăție sau desfrâu,
Lăsând în inimi rodul său
De har sau de rușine.
Arăți o cale, calea ta
În urma ta nu piere,
E calea bună sau e rea,
Va prăbuși sau va-nălța,
Vor merge suflete pe ea
Spre cer sau spre durere.
Trăiești o viață... viața ta
E una, numai una,
Oricum ar fi, tu nu uita
Cum ți-o trăiești vei câștiga
Ori fericire pe vecie,
Ori chin pe totdeauna.
O, om! Ce mari răspunderi ai,
Tu vei pleca din lume,
Dar ce ai spus, prin scris sau grai
Sau lași prin pilda care-o dai
Pe mulți, pe mulți, spre iad sau rai
Mereu o să-i îndrume.
Deci nu uita!... Fii credincios
Cu grijă și cu teamă
Să lași în urmă luminos,
Un semn, un gând, un drum frumos,
Căci pentru toate, neîndoios,
Odată vei da seama.

poezie de
Adăugat de Laura StifterSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook

 
Citatepedia se îmbunătățește și prin votare. Nu uita să dai cel puțin un vot/zi. Durează doar câteva secunde!