Tu, cel ce-auzi Cuvântul
Tu, cel ce-auzi Cuvântul
oare te gândești acum
că-n curând aici în lume
vei sfârși al vieții drum?
Gându-acesta ce te-ncearcă
vrea să facă să-nțelegi
ce viață te așteaptă
după moartea ce-ți alegi.
Dac-aici tu cauți slava
Celui care te-a creiat,
după moartea trecătoare
vei fi viu cu-adevărat.
Însă dacă ție-n viață
glasul Lui ți-a fost străin
după azi, te-așteaptă tristă
noaptea veșnicului chin!
Ah, alege nemurirea
fericită cu Hristos
până n-ai s-ajungi în chinuri
de-unde-n veci să nu fii scos.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Tudor_Ostasul
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.Citate similare
Poezie pentru mamă
Nu e viata atât de tristă
Precum ți se pare ție
Hai sa faci pace cu moartea
Și din moarte viața învie.
Nu e viața atat atat de tristă
Știu că te-ai cam săturat
Dar o viață fără lecții
Oare ai fi preferat?
Nu e viața atât de tristă
A fost și a mea la fel
Dacă credința persistă
Capeți mari puteri de Zeu.
Nu e viața atât de tristă
Roagă-te pentru lumină
Știu ca durerea insistă
Roagă-ti Zeii, cere milă.
Nu e viața atat de tristă
Tristă e inima ta
Dacă n-ai credință-n suflet
Omu-i trist și viața-i grea.
Nu e viața atat de tristă
Câte în Cer atâtea în viață
Dac-ai crede un pic mai mult
Ai privi de sus la viață.
Nu e viața atat de tristă
Precum a fost viața ta
Dacă Moartea îți vrea viața
Ridică-te, spune DA!
poezie de Nicoleta Petre (30 octombrie 2019)
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!
De crezi cu-adevărat
De crezi cu-adevărat o viață
de veci promisă de Cristos,
de ai cu-adevărat în față
un viitor pe veci frumos,
Atunci dă-ți timpul și iubirea,
privind spre moarte ca spre-un steag,
și-mbrățișează-ți pătimirea
cum ți-l săruți pe cel mai drag.
De crezi cu-adevărat o plată
nebănuită la Isus,
de crezi că-n ceruri te așteaptă
ce nu-i pe lume grai de spus...
Atunci primește-a' Lui sudalme
cum ai primi un mir plăcut,
și-ntinde-ți fața către palme,
cum ai întinde-o spre-un sărut!
De crezi cu-adevărat Cuvîntul
lui Dumnezeu netrecător,
atunci jertfește-te purtîndu-l
înflăcărat și-ncrezător.
Atunci ocările dușmane
primește-le-n al slavei schimb,
și 'nalță-ți fruntea către rane,
cum ai 'nălța-o către-un nimb...
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea
"Moartea este originea unei alte vieți."
Montaigne
Cel ce moare cade în viață
Viața privește-o ca un vis
Iar moartea trezirea ce-i în față
Origine înspre infern ori paradis.
E o despărțire a materiei de viață
Triumful sufletului, aceasta este ea
Obișnuiește-te cu gândul ce-i în față
Moartea-i un bine când te va lua.
Fieștecare zi a vieții noastre spun
E un pas făcut înspre trezire
E-o mângâiere dacă mori cu nume bun
Când îți rămâne pe pământ o vie amintire.
Mulți fug de moarte, dar aleargă după ea
Un muritor nu știe el cât va trăi
Nici nu ști pe ce cale moartea i să-l ea
Nu-i sigur că în altă zi că n-o sfârși.
Nici un muritor nu își cunoaște ceasul
Așteaptă moartea oriunde, oricând
Refugiu este când mizerabilii dau glasul
Deci nu trăi cu îngrozitorul gând.
Să-ți fie moartea pe măsura vieții tale
Atâta doar pe lumea asta să dorești
Căci nu-ți ia daruri moartea când apare
Dar nu-i totuna câine de sfârșești.
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au trecut
Au trecut ca norii anii
Vremea i-a mânat spre munți
Peste tâmple cern castanii
Floarea perilor cărunți.
Tot mai mult rămâne-n urmă
Și-nainte mai puțin,
Prin a lumii nouă turmă
Ești strein, tot mai strein..
Cei porniți cu tine-odată
Pe-al vieții drum, s-au dus,
Tu cu zarea-nsingurată
Lâncezești dup-un apus.
- Tot nu vezi nimicnicia
Celor după care alergi?
Tot nu crezi în veșnicia
Locului spre care mergi?
- Dacă este după moarte
Viața-n care n-ai crezut,
Ce vei face-a veci departe
Și pe veci de veci pierdut?
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu ai plecat, iubită mamă...
Tu ai plecat, iubita noastră mamă,
Când ne spuneai, să n-aveți teamă
Și ne-ai lăsat cu sufletu-ntristat,
Că te-am crezut cu-adevărat!
Curaj în viață dacă n-ai
Cu moartea n-ai cum piept să dai!
Se stinse o lumină în panoplii de cer ;
Pe lângă luna plină căzu ca un mister!
Un suflet se înaltă spre cele veșnicii ;
De-aceea cade steaua, nu poți că să nu știi!
Așa s-a întâmplat, tu însăși să dai vamă,
Tu ai plecat iubita noastră mamă!
Curaj aveai, cât pentru o armată
Și ne-ai crescut cu inima curată!
Iar hrana, ziua toată-ți era doar un covrig,
Că noi să creștem mari și să nu știm de frig!
Așa te-am cunoscut, noi, mamă,
Când ne spuneai, să n-aveți teamă!
Iertare cerem, de-am greșit
Dar parcă greu ne-ai pedepsit ;
Doar știi că fiul ți-a plecat în cer,
Că tata să nu fie mult stingher!
Acum și tu te-ai supărat
Și ne-ai lăsat cu sufletu-ntristat!
În inimă ți-ai dus durerea
Deși era amară ca și fierea!
Tu ți-ai ales cărarea către cer
Și ai avut voință că de fier!
Iar noi nu am făcut păcat,
Că te-am crezut cu-adevărat!
Ne-ai învățat pe toți să nu cedăm la greu,
Că dacă vrem, putem, ne-ajută Dumnezeu!
Dar tu se pare c-ai uitat, acum,
Când ești pe ultimul tău drum ;
Nu poți în lume să mai stai,
Curaj în viață dacă n-ai!
În lumea unde veșnic ai să fii
Noi suntem siguri că tu știi,
Că nu-i durere, nici lacrimă, nici chin
Și nu vei în stare, să scoți nici un suspin!
Acolo, o eternitate stai,
Cu moartea n-ai cum piept să dai!
Cu moartea n-ai cum piept să dai,
Curaj în viață dacă n-ai!
Că te-am crezut cu-adevărat
Și ne-ai lăsat cu sufletu-ntristat,
Când ne spuneai, să n-aveți teamă,
Tu ai plecat, iubita noastră mamă!
poezie de Gheorghe Pepelea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mare, Nisip
Mare, Nisip, Mare
toate legate prin fulgul auriu
al vieții!
Nisipul legat de mare
prin firul nevăzut al algei
Marea legată de Nisip
prin șnurul de aur al iubirii
pentru Ninfă,
Soarele legat de Nisip
prin firul puterii energiilor
Soarele legat de Mare
prin firul puterii vieții,
toate legate de-un fir invizibil
ce plutește-n pântecul Universului!
totul se repetă oriunde în lume
totul este legat de apă și Soare, de viață.
omul alege Marea, Apa, Soarele
sau alege moartea, sau a ales moartea?
unii așteaptă răsăritul
cu speranța vie a destinului!
curg apele, nisipurile și Soarele
peste noaptea tristă în infinit
și peste viața omului
Constructorul, Universurilor a modelat Terra
după dorința sa
Respect și prețuire Constructorului-Arhitect
poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O, până când?...
De-atâta vreme-auzi și tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină și spre rai,
Și tot n-asculți, nici plânsul, nici cântarea
Și nu-ți îndrepți nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai și tu lucrurile care
Pe alții mulți i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când așa?
O, tu cunoști că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Și totuși tu rămâi pe căi deșarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns și-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?
Tu știi și de la tine ce așteaptă
De-atâta vreme și astăzi Dumnezeu!
Cunoști chemarea sfântă și-nțeleaptă,
Cunoști și calea rea și calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?
A mai trecut un an din scurta-ți viață
Și-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopții ceață,
O, rupe-ți vălul negru de pe față:
O, până când, o, până când mai stai?
Curând solia morții-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ți-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Azi am aflat că pot fi mort
că pot să mă lipsesc de viață
că însuși numele ce port
atârnă de-o aceiași ață
că mai întâi se moare într-un nume
mult mai presus de numele ce porți
iar după moarte altă lume
își reoferă nume printre morți
un nume mort și-o lume moartă
te-așteaptă după ce vei piere
degeaba bați la astă poartă
n-ai nici o șansă tu la înviere
viu dacă poți fii până mori
până se stinge numele în tine
altfel n-ai cum să te-nfiori
de-acea sublimă-ntunecime.
poezie clasică de Gheorghe Ene
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea amanta trecătoare
Te-ai întâlnit cu moartea la fereastră
V-ați salutat. Ea a plecat la drum...
Nu se grăbea, dar cum erați prieteni,
Știa că nu vei vrea să pleci acum.
Ai invitat-o să serviți cafeaua
Ori un pahar de vin de Murfatlar...
Ea a răspuns zâmbind: "Mă voi întoarce,
Nu știu în care zi din calendar..."
Era frumoasă, veselă... doar coasa
Lucea în suflet amenințător,
Tu nu te-ai fi temut de ea firește.
Să-i stai alături ți-ar fi fost ușor.
Te-ai dus cu ea, odată, la plimbare...
Ai sărutat-o... Un îndrăgostit!
În suflet i-ai lăsat însângerare...
Ea a oftat prelung și te-a privit.
Pe cupidoniene umbre-n noapte,
Te-ai dus din nou cu moartea la plimbare.
Voiai s-o strângi în brațe... Mai aproape
Să-i simți suflarea înfiorătoare.
Dar n-ai plecat cu ea... Tu lași în urmă
Mereu atâtea clipe pământești...
Cetatea veșniciei se surupă
Și moartea se întreabă unde ești.
Vezi, tu zâmbești! Ști caât îți e de-aproape
Și talia-i tu poți să o-nconjori
Însă o lași să plece mai departe...
Așa se-ntâmplă-n viață uneori...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arta și știința
În artă e o lumină
Ce ființa îți strivește
Și te urcă-n mai deplină
Cunoștință ce-ți tot crește
Și te-mbracă-n noi idei
Pe cărări a-nțlepciunii
Ca iubirea să o iei
Nu din colțurile lumii
Căci pe culmi ea te ridică
Arta pe un vârf de munte
Și-n străfund ea îți aplică
Alte legi mintea s-asculte
De vrei să pătrunzi știința
Și adevărul artei grele
Trebuie să ai credința
S-alergi astăzi printre stele
Arta vie ea-i destinul
Ce trebuie să-l alegi
Tu să vezi în tine omul
Viața ca s-o înțelegi
Căci e cinva mai sus
Ce viață a pus în artă
Creatorul Sfânt Isus
Ce-ți vrea inima curată
El e arta și stiința
Ce în om a pus viață
Ne-a umplut cu cunoștința
Ce-nspre Sine ne înalță
Cel mai minunat artist
Dintre câți azi ni s-au dat
Pururea este doar Christ
Adevărul Cel curat
Oamenii de pe pământ
Au creat o artă moartă
După chipul Celui Sfânt
Împânzind planeta toată
Dar Isus Hristos Mesia
A creat o artă vie
Și ne oferă veșnicia
Celui ce vrea să îl știe
Arta Lui e omenirea
Tot ce mișcă pe pământ
Și puterea Lui este iubirea
E a Celui Prea Înalt Cuvânt
Noi de mâna Lui divină
Pe pământ am fost creați
Să fim zâmbet și lumină
Să trăim ca niște frați
Noi întreaga omenire
O vrem astăzi fericită
Dar ea de neprihănire
Fuge chiar și ostenită
Singura lumină sfântă
E Lumina lumii El Hristos
A Lui dragoste ne-ncântă
Să trăim aici frumos
Pe vrășmași să îi iubim
Nu să le curmăm viața
Să îi smulgem de la chin
Mângăindu-le azi fața
Doar Hristos ne-a învățat
Să fim buni miloși curați
Pe vrășmașu încruntat
Să-l primim ca printre frați
Și lumina vieții sfinte
Pe cale să-i oferim
Să ne aducem dar aminte
Ca Hristos noi să iubim
poezie de Ioan Daniel Bălan (29 decembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
O, suflete...
O, suflete ce-n rău apuci,
de-ai ști tu-n ce adânc te duci.
De-ai ști-n ce-adânc cădea-vei greu
când umbli fără Dumnezeu.
În tina greului păcat
în moarte tu te-ai scufundat.
Nu vezi tu oare cum de sus
te cheamă harul lui Isus?
Întoarce azi la El-napoi
și las-al relelor nevoi!
El pentru tine S-a jertfit,
cu ce iubire te-a iubit!
Poți tu urechea să-ți înfunzi
la glasul Lui să nu răspunzi?
Poți tu să-ți Žcoperi ochii tăi
și să mai mergi pe rele căi?
Poți tu când azi așa duios
te cheamă harul lui Hristos,
și-l al iubirii dulce prag
te-așteaptă El cu-atâta drag?
Poți oare tu să nu te-apleci?
Ah, cum vei plânge-n veci de veci!
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nepoțelul meu
Nepotul meu drag,
bine ai venit pe lume.
A-i trecut al vieții prag. Ți-a fost dat un sfânt și frumos nume.
Să ai o soartă fericită.
Să nu știi în viață ce e durerea.
S-o iubești pe a ta mamă,
Cum albina iubește mierea.
Să crești mare, mare
Nepoțelul meu scump.
Să ajungi până la soare
Și să ai în viață un drum lung.
Un drum presărat cu petale de trandafir.
Ca să ai în viață bucurie.
Să fie dulce ca un zefir
Și s-o trăești cum o să-ți placă ție.
poezie de Vladimir Potlog (23 iulie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nepoțelul meu
Nepotul meu drag.
bine ai venit pe lume.
Ai trecut al vieții prag.
Ți-a fost dat un sfânt și frumos nume.
Să ai o soartă fericită.
Să nu știi în viață ce e durerea.
S-o iubești pe a ta mamă,
Cum albina iubește mierea.
Să crești mare, mare
Nepoțelul meu scump.
Să ajungi până la soare
Și să ai în viață un drum lung.
Un drum presărat cu petale de trandafir.
Ca să ai în viață bucurie.
Să fie dulce ca un zefir
Și s-o trăești cum o să-ți placă ție,
poezie de Vladimir Potlog (23 iulie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un cuget neîntinat
Evanghelia cea Sfântă cine astăzi o trăiește
E ferice acum de el căci viața o primește
Cine dar azi se hrănește din al Domnului Cuvânt
El trăiește în lumină și merge spre cerul sfânt
Căci se-ncrede-n Dumnezeu și Scriptura o trăiește
În viața lui de aici tot mai mult se curățește
A lui cuget nentinat spre Cuvântul Celui Sfânt
Zi și noapte se îndreaptă de aici de pe pământ
Evanghelia iubirii lui îi este căpătâi
Și aleargă-n sfințenie doar spre dragostea dintâi
Adevărul Sfânt al vieții cine-l caută acum
E pe-a vieții vii cărare și Hristos îi este drum
Căci lumina sfânt-a vieții prin Hristos doar ni se arată
Să trăim neprihănirea o viață fără pată
Numai cine dar veghează să trăiască viu Cuvântul
Are astăzi biruință căci Hristos îi este drumul
Evanghelia cea Sfântă nouă ne e azi destin
De aceea în lumină Domnului eu mă închin
Vreau a Ta împărăție Tu Isuse să domnești
Să ne fii stăpân în viață odată să ne primești
Sus în cerurile sfinte pentru veci noi să-ți slujim
Cei ce astăzi te chemăm vrem mireasă să îți fim
Căci în inimă o Doamne pentru veci noi te dorim
Betania 10-11-2019
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De-atâția ani
De-atâția ani stă Domnul tău,
în pragul casei tale
iar tu-L respingi și-alungi mereu
cu multele-ți greșale!
Așteaptă haru-n ușa ta
iartarea Lui să-ți deie
tu nu-L primești, Îl lași așa
de-atâția ani să steie.
Te-așteaptă fericirea-n prag
să-ți umple viața-ntreagă
tu gol și trist suspini pribeag
păcatul greu te leagă.
Iertarea stă și pacea vrea
în viața ta să vină
să-ți umple-ntreagă viața ta
cu cântec și lumină.
Dar tu te împietrești mereu,
ah, nu-ți e teamă oare
că s-o sfârși și harul Său
și lunga Sa răbdare?
C-aceasta poate-n ușa ta
e ultima-I bătaie
și că apoi va mai urma
doar veșnica văpaie?
Ah, nu te temi c-această zi
sfârșitul o să-ți fie
și noaptea care va veni
va fi pe veșnicie?
Când glasul Lui te cheamă iar
iubitul meu, ascultă,
primește al iertării har
căci vina ta e multă.
Căci va veni un ceas amar
și-o vreme de obidă
când ușa marelui Său har
pe veci o să se-nchidă.
Iar tu vei rămânea pe veci
în focul de afară,
în plânsul nesfârșit să-ți treci
a vecilor povară.
Dar chinul cel mai greu și-amar
va fi încredințarea
c-a fost și pentru tine-un har
dar I-ai respins chemarea...
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trebuie, într-adevăr, să te fi luptat mult cu forțele demonice și negative ale vieții pentru a ajunge la conștiința ireparabilului, care nu face din ireversibilitatea vieții decât o cale spre moarte, o evoluție care nu e, în fond, decât o disoluție. Să poți spune după fiecare experiență de viață: niciodată! - după fiecare întâmplare și după fiecare încercare același
cuvânt, simbol al definitivatului și al ireparabilului, este, desigur, a fi pierdut totul, a fi atât de departe de viață pe cât ești aproape de nimicul în care te aruncă moartea.
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de OverDose
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Caiete 1957-1972" de Emil Cioran este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la 
Nemurirea
Mormintele ne-așteaptă cu gurile căscate.
Și mergem toți spre ele, pe-un drum sau pe alt drum,
Cum merg hipnotizate gazelele de fum,
Spre șerpi cu solzi de aur și ochi de nestimate.
Iubire, ură: viață. Lumini de chilimbar
Iar spintecă văzduhul, pornind din roi de stele,
Ce, prăbușite-n beznă, or fi ducând cu ele
O altă omenire netrebnic furnicar!
Îsi mistuie și sorii fierbintea lor plămadă
Și-ngheață (asta-i moartea?). Noi ridicăm statui,
Ca bronzul să arate, în veci de veci (dar cui?),
Că asta-i nemurirea, în haină de paradă.
Și nici gândim că-n haos își va găsi-mplinirea
Pământul, când prin spații va trece rotocol.
Va fi-nsemnând o clipă și el o dungă-n gol,
Și va muri cu viața atunci și Nemurirea.
poezie celebră de Păstorel Teodoreanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anxietate postdeprimitivistă (!)
Mi-a fost frică de iubire
Până m-am obișnuit cu ea;
Mi-a fost frică de mine
Până m-am obișnuit;
Mi-a fost frică de moarte
Până s-a obișnuit cu mine...
De fapt, eu sunt obișnuit
Numai cu frica.
Iubirea, moartea și cu mine,
Îmi sunt străin între străine!
Dacă există,
Îți acordă o singură întâlnire,
După care nu s-a mai întors nimeni
Să spună cum e,
Dacă sunt.
Căci, dacă nu sunt,
Iubirea și moartea sunt fără de mine
Cum este Moș Crăciun
Fără Nașterea lui Hristos:
Un om.
De nimic nu trebuie să-ți fie mai frică
Decât de faptul că ești om.
Nimic să nu te încurajeze mai mult
Decât că nu ești, poate, Dumnezeu.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimeni n-o să poată spune
Nimeni n-o să poată spune
că el n-a putut să vină
că el n-a știut Cuvântul
și el n-a putut să-l țină
căci la fel de călduros
ne-a chemat pe toți Hristos.
Nimeni n-are să se poată
dezvinovăți pe sine
că el n-a avut prilejul
a iubi și-a face bine
căci la fel de luminos
ne-a vorbit la toți Hristos.
Nimeni n-are să-ndrăznească
a grăi că-n neputință
a fost viața pământească
a trăi-o prin credință
căci la fel de generos
ne-a dat har la toți Hristos.
De aceea nemurirea
va da celor drepți cununa
căci ei au voit sfințirea
și-au iubit cărarea bună
cinste celui credincios
ce dă tot, pentru Hristos.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea ne-a salvat
nu prin studii și învățătură
se nasc oameni pe pământ
ci se nasc după Scriptură
prin al Vieții Sfânt Cuvânt
nu știința oameni face
nici măcar filozofia
ci Adevăru dacă-ți place
îți dă viața veșnicia
a lumii învățătură
uneori monștri crează
căutând altă alură
ea direcția-și gripează
nu știința e menirea
omului de pe pământ
ci sfințenia iubirea
voia sacră a Celui Sfânt
Evanghelia e drumul
și astăzi spre fericire
de trăiești aici Cuvântul
și prin har și prin iubire
omul doar este iubire
pentru bine și frumos
și nu pentru răzvlătire
împotriva Lui Hristos
căci Hristos e Creatorul
Meșterul Lui Dumnezeu
e Lumina directorul
omului spre Tatăl Său
numai El ne dă viață
numai El ne dă lumină
El spre Tatăl ne înalță
să trăim fără de vină
în Hristos și pentru El
ferice cine trăiește
căci al vieții sfinte Miel
chiar pe brațe îl primește
doar Hristos astăzi ne cere
să fim toți aici curați
nu numai doar la vedere
căci prin El am fost spălați
căutați înțelepciunea
care vine azi de sus
și nu fiți precum e lumea
trăiți voia Lui Isus
nu vedeți cum se-mplinește
Cuvântul Acelui Sfânt
din rău lumea-n rău țâșnește
căci puterea i s-a frânt
puterea de curăție
de-a trăi fără de vină
de Hristos nu vrea să știe
nici nu vrea a Lui lumină
și Hristos este izvorul
de lumină și viață
numai El îți prinde dorul
și spre Tatăl te înalță
voi încredeți-vă-n El
în Isus Hristos Mesia
al iubirii sfinte Miel
ce dăruie veșnicia
căci numai Hristos a supus
Eu sunt Calea și Viața
celui blând celui supus
Eu îi spăl de lacrimi fața
nimeni altul n-a-ndrăznit
despre sine să susțină
căci din cer el a venit
și-i viață și-i lumină
n-a fost nimeni pe pământ
să vorbească ca Hristos
despre Tatăl Lui Cel Sfânt
sau de oamenii de jos
El a fost în trup de om
însă ca oamenii n-a trăit
ci a fost aici erou
căci totul a biruit
întâi a fost Dumnezeu
fără pată fără vină
legat fiind de Tatăl Său
căci Însuși era Lumină
Dumnezeul Creator
coborât aicea jos
în toate învingător
a fost Domnul meu Hristos
la Caiafa când a fost
El știa atât de bine
ce n-avea și avea rost
să vorbească despre Sine
și ce îi înfuria
dacă El mărturisește
Domnul toate le știa
tăria ce-o stăpânește
și El a primit putere
chiar acolo-n Ghetsimani
căci se avea iată-n vedere
dat să fie la dușmani
nu ostașii l-au ucis
pe Golgota răstignit
ci iubirea l-a împins
tot păcatul să fie plătit
a plătit nelegiuirea
omului de pe pământ
căci Isus era iubirea
și Cuvântul Celui Sfânt
și nu cuiele pe cruce
moartea iată i-au adus
ci iubirea Lui cea dulce
l-a dat morții pe Isus
Cel ce soarele-a creat
și atâtea mii de stele
Universu-n lung și-n lat
și planetele-ntre ele
nu putea doar un cuvânt
de pe cruce să rostească
și ostașii în mormânt
la picioare să-i trântească
ce ușor îns-ar fi fost
de pe cruce să dispară
părăsind pământul nost"
într-o clipă planetară
însă noi eram pierduți
nu mai era mântuire
pentru oamenii cei mulți
cu nădejde la răpire
asta l-a ținut pe cruce
mântuirea omenirii
voia Tatălui ne aduce
pe cărările iubirii
Domnul nostru a pătit
plata pentru fiecare
și omul e mântuit
e salvat de la pierzare
însă numai prin credință
dacă crede în Hristos
are-n sine biruință
din pierzare este scos
prețul este infinit
e viața Lui Isus
Mielul Sfânt și răstignit
după cum Tatăl a spus
poezie de Ioan Daniel Bălan (10 iulie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!