îmi amintesc

în fiecare anotimp circulau
pe bulevarde şi străzi
camioane care adunau cadavrele săracilor
sau a vagabonzilor
noapte de noapte
femeile tinere sau bătrâne
cu broboade pe cap
veneau la morgă să-şi caute
soţii sau fii plecaţi de câteva zile
şi când un bărbat lipseşte de acasă
e plecat la curve
ori e mort pe undeva
şi e adus la morgă

cadavrele zăceau pe mesele
de tablă galvanizată
cum erau tejghelele de la baruri
unde curgea băutura şi sângele
la capătul fiecărei mese era
fixată o conductă care mergea
până aproape de duşumea
la fiecare masă erau jgheaburi
care le înconjurau
jgheaburile colectau apa care venea dintr-o ţeavă
cu robinet
spălând cadavrele
care stăteau pe spate cu faţa în sus
parcă aşteptând şuvoiul

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare dimineaţă, un comando special pătrundea în baracă şi evacua cadavrele. Era o scenă de coşmar, însoţită de mirosuri de oameni descompuşi. Nu înţeleg cum am suportat aşa ceva. Printre cei care se puteau mişca, au apărut consumatorii de carne din cadavre. Pur şi simplu se muşca dintr-un şold sau dintr-o mână, trecând peste greaţa care însoţea această ceremonie. Era foamea atât de mare încât oamenii nu mai erau raţionali, deveniseră animale.

Harry Ross în Auschwitz, ţara morţii: eu nu pot să uit şi nu pot să iert (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La morgă

Aici, la morgă, am constatat;
Că din cei întinşi pe jos
Acela care n-a fumat
E-un mort... mai sănătos.

epigramă de Vasile Iuşan din Academice (2011)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incidentul cu zorabii îl înspăimântă pe Jacan. Se închise în palatul regal şi, cum vremea în care energia-i sexuală era neistovită trecuse, juca tot timpul şah cu Baban, care pierdea din prudentă. Nu îndrăznea să mai iasă în oraş, unde răzmeriţa continua şi unde cadavrele anonime, victime ale zorabilor, ale militarilor sau ale foamei, se îngrămădeau de-acum în plină stradă, unde maşinile nu mai circulau de ani de zile din lipsă de benzină, iar pietonii nu mai cutezau să se aventureze dintr-o elementară precauţie. Jorjanul devenise o necropolă fetidă. Numai zorabii mai manifestau interes faţă de ea. Coborau de la munte, din ce în ce mai numeroşi şi mai ameninţători, îndreptându-se inexorabil către capitala aproape pustie. Înaintau mai ales noaptea, pricinuind pierderi grave resturilor de armată care nu trecuseră de partea rezistenţei. Pentru că era şi o adiere de spirantă şi se spunea că va veni cineva, trimis de americani, ca să ajute poporul.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiku

valul de Covid -
cadavrele lăsate
în jurul morgii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansatorii (Din vremea Marii Bătălii, 1916)

Podelele-s lunecoase de la-atâta sânge:
Pământul se-învârte-n cerc. Domnul la piept ne strânge.
El stinge lumina blând ca briza unei şoapte
Celor care, ceas de ceas, mor pentru noi –
Noi încă putem dansa noapte de noapte.

Muzica a amorţit de la atâta moarte –
Noi le sorbim respiraţia ultimei clipe de departe
Amestecată c-un nume drag rostit ultima oară –
Pentru ca muzica să ne-încânte iarăşi,
Iar noi să putem dansa seară de seară.

Suntem muştele de pe cadavrele care zac în soare,
Dansând şi bâzâind îndestulate. Deşi Isus moare
Înnebunit de-ororile luminii, de-a lor intensitate –
Lumina s-a smintit şi ea, plină de sânge...
Iar noi dansăm, noi dansăm în fiecare noapte.

poezie de Dame Edith Sitwell, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau suflete care aruncau păcate într-o fărâmă de Rai. Şi dintr-o dată visele străbăteau goale furtuna gândurilor tăinuite într-o şoaptă de rouă. Timpul desena amintiri. Erau suflete în care liniştea curgea lin ca o boare de vânt răcoros. Unde era fericirea?

Andreea Palasescu (17 octombrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crescură paltinii, crescură cum alţi paltini nu cresc: în fiecare zi un an, în fiecare noapte alt an, iară în crepetul zorilor, când se strâng stelele pe cer, trei ani într-o clipită. Când se împliniră trei zile şi trei nopţi, cei doi paltini erau mândri şi nalţi, ridicându-se cu crengile lor până la fereastra împăratului. Şi apoi, când adia vântul şi se mişcau frunzele, împăratul asculta, asculta zile întregi la şoptirea lor. Îi părea că aude un suspin neîncetat, ca o plângere pusă în vorbe neînţelese, pe care numai sufletul lui o simţea ca o simţire ascunsă şi nepricepută, care ziua nu-i lăsa odihnă şi care noaptea îl ţinea treaz. Îl cuprindeau fiorii în auzul acestei şoptiri şi totuşi îi părea că n-ar putea să fie fără de ea.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe lângă celelalte trebi grădinăreşti, slujba lui de căpetenie fu ca să facă în fiecare zi câte douăsprezece mănunchiuleţe de flori, şi în fiecare dimineaţă să le dea la cele douăsprezece domniţe, fete ale împăratului, când vor ieşi din casă spre a se primbla prin grădină. Aceste domniţe erau ursite să nu se poată mărita până nu va găsi cineva care să le ghicească legătura ursitei lor şi să facă pe vreuna din ele ca să iubească pe cineva. Ursitele lor le dăruise cu patima jocului. Erau nebune după joc şi pe fiecare noapte rupeau câte o pereche de conduri de mătase albă, dănţuind. Nimeni nu ştia unde merg ele noaptea de joacă. Împăratul se luase de gânduri cu atâta cheltuială pe condurii fetelor sale şi pentru inima lor de gheaţă, de care nu se putea lipi nici un june din cei ce veniseră în peţit. Pentru aceasta el dase sfară în ţara lui şi în ţările streine, precum ca să se ştie că cine se va găsi să-i spuie ce fac fetele lui noaptea de rup fiecare câte o pereche de conduri, poate să-şi aleagă pe care îi va place din ele, şi el i-o va da lui de soţie.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pluteau

sufletele prin încăperea rece unde
zăceau corpurile aşezate pe tărgi
cu muşamale gri şi se auzeau voci
de dincolo de uşi câteva strigăte
înăbuşite de durerea scăldată în sânge
ce răzbate de dincolo de zidul greu
care desparte viaţa de moarte
alături se zbăteau cei încă vii şi zidul
nu-i lăsa să pătrundă în camera plină
cu suflete vagaboande care nu credeau
că sunt libere să plece şi să părăsească
corpurile ce stăteau nemişcate şi totul
e un vis de care n-ai scăpare
şi spaima ta imploră cerul să-i lase
câteva clipe de viaţă mizerabilă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu las pe nimeni să mă atingă. De ce nu? Pentru că eram sătulă de bărbaţi. De bărbaţi care zăboveau în pragul uşii, care stăteau prea aproape, de mirosul lor de bere sau de whisky vechi de 15 ani. Bărbaţi care nu veneau la urgenţă cu tine, bărbaţi care plecau în Ajunul Crăciunului. Bărbaţi care trânteau uşile de securitate, care te făceau să-i iubeşti şi apoi se răzgândeau. Păduri de băieţi, ale căror tufe zdrenţuite erau pline de ochi care te urmăreau, prinzându-te de sâni, fluturându-şi banii, cu o privire dominatoare, luând ce li se părea că le aparţine.

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau doi, acum e numai unul

în fiecare dimineaţă, împreună
ca acele ceasului, o pereche râzând atât
de perfect, zâmbind, continuând astfel
în fiecare dimineaţă, ei vin împreună
în fiecare dimineaţă, ei pleacă împreună

în această dimineaţă, el a plecat singur
în această dimineaţă, ea a rămas singură
privind în gol
prin nimicul pe care îl vede în faţa ei,
prin deşertul care traversează masa,

erau doi, acum e numai unul,
acum e prea târziu, prejudiciul a fost făcut.

poezie de Jim Moore, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adus de spate

merge târşit prin laborator
gândind o poţiune izbăvitoare
să readucă frumuseţe
şi tinereţe propriului corp
obosit de trecerea anilor
cade absent pe gânduri
prăbuşit într-un jilţ vechi
imaginea fetei nu-i dă pace
simte gura uscată şi limba
umflată aproape că-i sparge
dinţii cariaţi degeaba
caută formula într-o carte roasă
dacă greşeşte din nou
o să zacă câteva luni
îndurând transformarea
meditaţia este întreruptă brusc
de şobolanii veniţi în vizită
îşi cer drepturile şi sunt gălăgioşi
în stare să roadă ziduri
să atace tot ce găsesc
trebuie să-i pună la respect
ultima dată a lichidat toată sămânţa lor
din bătrânul oraş
erau şi paznici buni când erau
instruiţi şi supuşi orbeşte
încerca să contacteze comitetul lor
nu se făcea înţeles
adus de spate încercat
de anxietate mergea greoi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să-ţi povestesc o întâmplare pe care am auzit-o. Odată, un om simplu Îl ruga pe Dumnezeu să-i arate cum este Raiul şi iadul. Aşadar într-o noapte a auzit o voce în somn spunându-i: "Vino să-ţi arăt iadul!". Şi îndată s-a aflat într-o încăpere în care mulţi oameni stăteau în jurul unei mese, iar în mijloc era o oală plină cu mâncare. Însă toţi acei oameni erau înfometaţi, pentru că nu puteau mânca. Ţineau în mână câte-o lingură foarte lungă. Luau mâncarea din oală, dar nu puteau aduce lingura la gură. De aceea unii bombăneau, alţii strigau, alţii plângeau... Apoi a auzit aceeaşi voce spunându-i: "Vino acum să-ţi arăt şi Raiul!". Şi îndată s-a aflat într-o altă încăpere, unde mulţi oameni stăteau în jurul unei mese asemănătoare cu cea dintâi, iar în mijlocul ei era tot o oală cu mâncare, iar ei aveau aceleaşi linguri lungi. Însă toţi erau sătui şi bucuroşi, pentru că fiecare lua cu lingura sa mâncare din oală şi-l hrănea pe celălalt. Ai înţeles acum cum poţi să trăieşti Raiul încă din această viaţă?

Paisie Aghioritul în Patimi şi virtuţi
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca de fiecare dată, toamna "mea" începe cu multe fructe, cu amintirea fructelor din preajma casei în care am copilărit, undeva, pe strada Libertăţii la numărul 12, ultima din rândul de case care au scăpat nedemolate. Era pe-aproape de locul pe care s-a aflat, până acum vreo 20 de ani, Spitalul Brâncovenesc. Erau multe grădini pe-acolo, cu fructe de toate felurile, cu mere care începeau să fie numai bune de mâncat, cu gutui aproape bune de pus pe dulapuri.

Mircea Albulescu în revista Formula AS (2004)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt de dincolo de moarte

am plecat într-o noapte
am vrut să ating taina unei lumi
am tot căutat prin ploaie, prin anii împovăraţi
am găsit un om, un biet nebun
trăia retras de lume, de toţi
pe cer treceau caii sălbatici
plângea timpul sub copite de fier
uneori străbătea tăcerea în penumbra gândurilor
atunci am înţeles că lumea e o tristă umbră
desigur ei sunt morţi de mult
ploaia a spălat cadavrele de pe drum
eu nu ştiam că erau morţi
râdeau bezmetici, credeau că eu sunt acel nebun
şi dacă sunt...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde mi-a dispărut frontiera?

Nu e drept! Greşit, greşit, greşit!
Întreaga peninsulă coreeană s-a transformat în Seul.
Oh! E patria strălucitoarelor mii de events,
dar şi eu, şi tu, noi toţi luăm chipul New York-ului.
Devenim un fel de hub, o făcătură de hub.

Dar vă spun: am ajuns să fim cele mai urâte şi
neruşinate centre.

Locul în care cândva noi am cunoscut ce este tristeţea,
locul din îndepărtare,
locul de unde nu am putut pleca până când de unde,
într-un final, am plecat
după ce am fost ţinuţi pe loc, ţinuţi pe loc,
duna de mâl a inimii mele,
locul senin unde, o dată la doi ani, gutuii înfloreau

locul de acum zece ani ce arăta neschimbat şi după zece ani,
locul în care am locuit împreună cu străbunica
şi străbunicul
pe care niciodată nu i-am văzut, dar care trăiau
în rama oglinzii înceţoşate a mamei,
locul în care nici măcar în vis nu există trecutul tatălui,
locul în care un tată fără minte ara câmpul străbun
când se lăsa întunericul,
locul în care adevărul sălăşluia la sat,
locul în care tu adormeai când adormeam şi eu,
locul în care unchiul pe care-l credeam mort s-a întors
în viaţă, locul în care banii pe arendă zdrobeau oasele în raport
de trei la şapte,
locul în care oamenii mureau închizându-şi ochii,
pentru că nu aveau putere să-i ţină deschişi,
locul în care oamenii cu nas mic şi pomeţi ridicaţi
îndurând o sărăcie feroce,
făceau plecăciuni în faţa spiritelor morţilor, în ritualurile
ancestrale,
locul în care planurile pe o sută de ani nu aveau
nici un rost,
locul în care oamenii stăteau împreună în zilele ploioase,
locul în care dacă cineva murea toţi îl boceau,
locul în care Kim era unchiul lui Jang,
locul în care Kim şi Eul erau veri,
locul în care domnul magistrat nu venea niciodată,
locul în care, în nopţile cu lună plină, imensă,
cineva ascuţea un cuţit de bucătărie şi sfârteca cu el
carnea văzduhului,
locul în care sensul îşi ţinea plecat capul în faţa
non-sensului,
locul pe care l-am lăsat în urma noastră...

Unde mi-a dispărut frontiera?

poezie de Ko Un
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu despre memorie

în zilele când uit cine sunt
dacă sunt fantomă sau
un mort neînfricat lăsat
să lupte departe de rănile noastre
acoperit cu cenuşa unui imperiu
dispărut acum câteva minute

scriu despre memorie în zilele
fără memorie cultiv trandafiri
mă declar inocent şi mă aşez
cuminte în rândul de la geam
într-o morgă plină cu lacrimi
şi crini ucigaşi aşezaţi la geamuri

scriu despre memorie şi cred
că am început de câteva zile
să sângerez cu aroganţă în faţa
caietului deranjat cu discreţii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile de la capătul ploilor

zăbrele de apă
inconsistente se ţes
într-o pânză din care s-au scurs
toate culorile

unde e doamne
al cincilea anotimp

şi timpul
un păianjen de pământ
se risipeşte în oase
ţesând
giulgiul alb de mătase şi
despărţindu-mă de umbră...

umbra care nu mai sunt
mă petrece
fluturându-mi în urechi
şoapte de noapte

poezie de Ion Toma Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitir, loc unde cadavrele putrezesc fără pic de ruşine...

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2021)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuptor

Sunt câţiva morţi în oraş, iubito,
Chiar pentru asta am venit să-ţi spun;
Pe catafalc, de căldura-n oraş,
Încet, cadavrele se descompun.

Cei vii se mişcă şi ei descompuşi,
Cu lutul de căldura asudat;
E miros de cadavre, iubito,
Şi azi, chiar sânul tău e mai lăsat.

Toarnă pe covoare parfume tari,
Adu roze pe tine să le pun;
Sunt câţiva morţi în oraş, iubito,
Şi-ncet, cadavrele se descompun...

poezie celebră de George Bacovia din Plumb (1916)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!