Incidentul cu zorabii îl înspăimântă pe Jacan. Se închise în palatul regal şi, cum vremea în care energia-i sexuală era neistovită trecuse, juca tot timpul şah cu Baban, care pierdea din prudentă. Nu îndrăznea să mai iasă în oraş, unde răzmeriţa continua şi unde cadavrele anonime, victime ale zorabilor, ale militarilor sau ale foamei, se îngrămădeau de-acum în plină stradă, unde maşinile nu mai circulau de ani de zile din lipsă de benzină, iar pietonii nu mai cutezau să se aventureze dintr-o elementară precauţie. Jorjanul devenise o necropolă fetidă. Numai zorabii mai manifestau interes faţă de ea. Coborau de la munte, din ce în ce mai numeroşi şi mai ameninţători, îndreptându-se inexorabil către capitala aproape pustie. Înaintau mai ales noaptea, pricinuind pierderi grave resturilor de armată care nu trecuseră de partea rezistenţei. Pentru că era şi o adiere de spirantă şi se spunea că va veni cineva, trimis de americani, ca să ajute poporul.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţă cu aceste dezordini, se aştepta ca în orice moment armata imperială să invadeze ţara. Totuşi, Maculia se mărgini să-l cheme de urgentă pe Jacan la Maculburg, în timp ce tancurile se îngrămădeau cât vezi cu ochii pe celălalt mal al Putanului. Jacan nu s-a dus la Maculburg, ci s-a închis, împreună cu Baban, doi soldaţi şi opt artiste de cabaret, în adăpostul anti-atomic. Trupele maculiste n-au trecut Putanul, limitându-se să-i sfideze pe cei câţiva grăniceri jormani rămaşi la posturi. La Jorjan, ciuma începuse să facă ravagii, în vreme ce zorabii se apropiau, lăsând o dâră de cadavre prin locurile trecerii lor. Ocolindu-i cu grijă, din ce în ce mai mulţi oameni luau drumul munţilor. Li se alăturau acelora care aşteptau cu speranţă ajutorul imaculist şi care erau din ce în ce mai numeroşi, sau vreunei bande de tâlhari, şi acestea din ce în ce mai numeroase. Canibalismul era, în aceste medii, la ordinea zilei. Dar toată lumea îşi procurase de-acum arme de foc şi, din pricina capacităţii lor de ripostă imediată, partizanii erau doar arareori atacaţi de tâlhari.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jacan şi cei 78 erau neliniştiţi. În munţii Cartan, zorabii se înmulţeau fără încetare. Exterminaseră populaţia din mai multe sate şi se hrăneau cu hoiturile. Degeaba fusese trimisă armata; în perioada naşterilor, zorabii nu angajează lupte. Se retrăseseră pe culmi şi în puţină vreme au fost 60.000. La Jorjan, alţi zorabi lansaţi de Bedeker-ul imperial răspândeau panică în oraş. Lucrurile nu se aflau defel sub controlul lui Jacan. Nu mai erau nici alimente, nici curent electric, iar răzvrătirile înfometaţilor izbucnite spontan suferiseră o represiune crudă.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teoretic, Jormania continua să fie condusă de clanul celor 78, care primea ordine de la Jacan prin videofon. Dar cei 78 nu mai ascultau de ordine. Ocupau ca întotdeauna vechiul palat regal, împreună cu câteva sute de soldaţi şi de membri ai Secanului, pentru că acolo se mai găseau de-ale gurii şi pentru că, oricum, nu ştiau unde să se ducă. Ceruseră deja de mai multe ori ajutorul frăţesc al Maculiei, care întârzia să sosească. Mai mulţi dintre ei, înţelegând să profite de economiile depuse prin băncile elveţiene, intraseră într-un dialog activ cu toate statele sud-americane şi africane susceptibile de a le garanta azilul politic. Deocamdată însă discuţiile nu duseseră la nimic precis.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

îmi amintesc

în fiecare anotimp circulau
pe bulevarde şi străzi
camioane care adunau cadavrele săracilor
sau a vagabonzilor
noapte de noapte
femeile tinere sau bătrâne
cu broboade pe cap
veneau la morgă să-şi caute
soţii sau fii plecaţi de câteva zile
şi când un bărbat lipseşte de acasă
e plecat la curve
ori e mort pe undeva
şi e adus la morgă

cadavrele zăceau pe mesele
de tablă galvanizată
cum erau tejghelele de la baruri
unde curgea băutura şi sângele
la capătul fiecărei mese era
fixată o conductă care mergea
până aproape de duşumea
la fiecare masă erau jgheaburi
care le înconjurau
jgheaburile colectau apa care venea dintr-o ţeavă
cu robinet
spălând cadavrele
care stăteau pe spate cu faţa în sus
parcă aşteptând şuvoiul

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O întrebare pe care numeroşi comentatori politici din toată ţările şi-au pus-o în faţa acestei stări de lucruri era de ce oare nu intervenea Maculburgul? Prin ipoteza cea mai plauzibilă se răspundea că Imperiul dorea să le dea o lecţie binemeritată acestor vecini care nu erau buni de nimic. Voia să rezolve problema suprapopulaţiei şi să şteargă urmele tuturor proiectelor economice ruinătoare ale lui Gologan. Ceea ce Maculia nu voia cu siguranţă era să-i restabilească pe cei 78 în funcţii. Inutil să fi trimis trupe: emisarii Imperiului erau deja acolo şi îşi făceau treaba cum nu se poate mai bine. Într-adevăr, numărul zorabilor ajunsese între timp la peste un milion, în timp ce populaţia Jormaniei scăzuse de la douăzeci şi unu la optsprezece milioane în numai doi ani.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când manifestările lui Tozgrec au devenit supărătoare pentru întreaga lume, numeroşi s-au dovedit aceia care şi-au părăsit bisericile ca să devină tozgrecişti fervenţi, căci îl considerau pe Tozgrec divin. Situaţia era încurcată mai ales pentru Institutul Epistofelic, cea mai importantă biserică din lume, cu peste un miliard de membri. Patriarhul, care locuia pe Colina Epistofelică, a trimis câţiva mesageri pe podişul din Golful Smaraldelor în scopul de a stabili relaţii diplomatice cu Tozgrec. Între timp, o comisie de teologi epistofelici se apleca cu gravitate şi aplomb asupra problemei existenţei lui Tozgrec.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din lunga petrecere tristă

Cineva spunea
ceva despre umbrele care acoperă câmpul, despre
cum trec lucrurile, cum un om adoarme spre dimineaţă
şi cum dimineaţa se duce.

Cineva spunea
cum se opreşte vântul şi cum revine,
cum scoicile sunt sicriile vântului,
dar vremea vremuieşte.

A fost o noapte lungă
şi cineva a spus ceva despre cum îşi revarsă luna lumina
albă
pe şesurile reci, cum nu era nimic în faţă,
în afară de-aceleaşi lucruri.

Cineva a menţionat
un oraş în care ea mai fusese înainte de război, o cameră cu două
candele
pe perete, cineva dansând, cineva privind.
Începem să credem

că noaptea nu se va sfârşi.
Cineva a spus că muzica încetase, dar că nimeni
nu a observat.
Apoi cineva a spus ceva despre planete, despre
stele,
cât de mici erau, cât de departe.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde sunt bărbatul şi femeia care înainte de a cere îşi oferă totul unul celuilalt? Unde sunt cei care ştiu să ierte, să aştepte, să aibă încredere, să ajute, să înţeleagă, să privească dincolo de nişte corpuri sortite îmbătrânirii? Unde este glorioasa certitudine de a fi întâlnit fiinţa care ne lipsea pentru a completa călătoria noastră prin lume.

Delia Steinberg Guzman în Eroul cotidian
Adăugat de Loredana Dumitrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe aicea sărăceneanul se simte acasă, pentru aceea mână numai în paşi. De altminterea, nici nu i se urăşte. Aproape la tot pasul întâlneşte câte un cunoscut, cu care mai schimbă vorba "de unde şi până unde?". Ăsta duce un car de var, celălalt un car de poame; mai apoi vine unul cu împletituri, altul cu un car de roate, doage, ori alt lemn lucrat. Iară pe marginea drumului, din când în când, dă de pietrarii care ciocănesc din zori de zi până la apusul soarelui. Astă cale nu e pustie! Unde coteşte valea şi drumul, acolo sunt vărăriile. Aici apoi e târg întreg. Unii încarcă var, alţii descarcă piatră şi lemne: pietrarii fac tocot; vărarii aruncă lemne în foc; stăpânii fac larmă unul pentru cinci.

citat celebru din nuvela Popa Tanda de Ioan Slavici
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo e altă lume

Acolo unde este ea
Vântul se parfumează
Acolo unde este ea
Soarele de nori se depilează
Acolo unde este ea
Păsările au aripi de petale
Acolo unde este ea
Fluturii sunt evantaie
Acolo unde este ea
Lună se rujează
Acolo unde este ea
Noaptea poartă dresuri de mătase neagră
Acolo unde este ea
Apa se îmbată în sărutare
Acolo unde este ea
Pământul pe urme îi răsare câte o floare
Acolo unde este ea
Cerul are căprui culoare
Acolo unde este ea
E plecată şi inima mea...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În 1993, două milioane de zorabi, urmaţi prudent de armata lui Bostan, s-au îndreptat către Jorjan, necropola presidentială. În piaţa palatului regal au fost atacaţi cu rachete, obuze, grenade, mitraliere. Mare parte a zorabilor fură masacraţi. Cei scăpaţi s-au arătat însă şi mai feroce când palatul a fost în cele din urmă cucerit. La 31 mai 1993, la ora nouă seara, cei 78, după o rezistenţă disperată, pieriră de o moarte atroce. La 1 iunie, armata lui Bostan alungă restul de zorabi din capitală cu ajutorul unei puternice esenţe de trandafiri de fabricaţie bulgărească, al cărei secret fusese dezvăluit de Solcan, care pretindea că-l aflase de la un vânzător imaculist de tabele cu efemeride. În ziua aceea, trupele Maculiei îi sfidară mai mult ca oricând, de dincolo de râul Putan, pe ultimii grăniceri de la frontiera jormană.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză catharsis

De nu erai tu...
Pentru cine existam
De nu erai tu... izvor heruvim
De unde setea mi-o ostoiam
De nu erai tu... munte Sinai de pe Venus
Unde focul-l şimţeam
De nu erai tu... şotron de Univers
Unde mă prăbuşeam ca un astru in vers
De nu erai tu... nur de Golgotă
Unde-mi răstigneam chinurile
De nu erai tu... vitraliu de Notre-Dame
Unde aş putut cu ochii vede
De nu erai tu... coapsă de curcubeu
Unde curgeam in sudoare eu
De nu erai tu... sărut de Magdalenă
Unde tălpile mi le odihneam..

De nu erai tu... frunză catharsis
De unde respiram...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

B. J.: Ai idee unde suntem?
Hawkeye: Cred că în Coreea.
B. J.: Grozav. Suntem în mijlocul pustietăţii, mergând către ceva anume, căutând pe cineva anume, care cine ştie unde este.
Hawkeye: Uită-te la partea bună a lucrurilor, s-ar putea să fim şi împuşcaţi.

replici din filmul serial M.A.S.H.
Adăugat de Huzlău Alina Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presimt că nu voi mai întârzia prea mult s-o întâlnesc, iar mângâierile ei dulci au acum ceva febril. Îmi place să cred că e nerăbdătoare să mă revadă faţă către faţă, să mă ia de mână şi să mă ducă pe acel tăpşan care înfloreşte sub pasu-i uşor şi pe care-l binecuvântează cu mâna ridicată. Căci o viaţă e scurtă, dar o iubire credincioasă e lungă şi merită o răsplată pe care numai Zeiţa e în stare s-o acorde.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

Undeva departe, unde-i veşnic soare,
Unde vânt nu bate, doar o sfântă boare,
Unde în izvoare curge numai miere,
Unde frunza-i verde şi nicicând nu piere,
Unde blând răsună cântece o mie,
Unde-i voie bună, joc şi poezie,
Unde ochiul vede numai frumuseţe,
Unde dezmierdarea-i plină de tandreţe,
Unde noi miresme nasul ţi-l îmbată,
Unde marea este cu azur pictată,
Unde orice suflet se înnobilează,
Unde simţi cum vesel inima vibrează,
Unde-i fericire şi-un puhoi de bine,
Acolo, iubito, vreau să vii cu mine.

poezie de Octavian Cocoş (8 iunie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veni şi noaptea fatală, în care zorabul prevală asupra pisoiului. Dobermannii, alarmaţi de mirosul sălbatic pe care animalul începuse dintr-o dată să-l secrete, îl atacară amândoi deodată. Îi trebui, după cât se crede, mai puţin de un minut ca să-i orbească pe amândoi, fără să-şi facă probabil nici un rău. Gardianul postat la uşa apartamentului prezidenţial, alertat de zgomotul din salon, se repezi într-acolo; se auzi un strigăt, apoi arma sa care se descărca, inutil însă. Când fu găsit, avea jugulara sfâşiată dintr-o singură muşcătură.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jerry: Nu ştiam că a avut un ponei. De unde să fi ştiut? Cine se gândeşte că un imigrant are un ponei? Ştii care sunt şansele ca un asemenea lucru să se întâmple? Adică, în toate pozele pe care le-am vazut cu imigranţi în vasele care intrau în portul New York, nu am văzut pe nimeni stând pe un ponei. De ce ar veni cineva aici daca avea un ponei? Cine pleacă dintr-o ţară plină de ponei ca să vină într-una care nu are deloc ponei? N-are sens... sau mă înşel?

replică din filmul serial Seinfeld
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Unde sunt cei care nu mai sunt?
Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.
Întrebat-am luminata ciocarlie,
Candela ce legăna-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.
Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Tainele necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a bufniţa: Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi alte cunoştinţe de-ale mele au mai întâlnit-o, ici şi colo. Numai eu nu, deşi am fost de mai multe ori în Grecia, la Florenţa şi în deşert, unde crezusem că aveam să mor, de nu m-ar fi salvat un ofiţer francez cu un vechi jeep al armatei. Acum n-a mai rămas nimeni care s-o ştie din vremurile acelea trecute, cu excepţia lui T., care însă nu şi-o mai aminteşte defel (dar, încă o dată, cine s-ar bizui pe T.?).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legături subtile se urziseră între Calul Alb şi al său lama; de aceea, alergătorul s-a îndreptat pe dată către locul unde stăpânul său tocmai îşi dăduse sufletul. Acum nu mai exista nimeni care să-l elibereze de mesaj şi alergătorul tibetan putea fi socotit ca rătăcind la infinit, fără să ştie ce anume ducea cu sine.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!