Ne mor poeţii

Ne mor poeţii, Doamne!
Şi nu facem nimic!
S-au strâns atâtea toamne,
Cu rânced iz de... dric!

De ce, din tot ce-i putred
Şi nefolositor,
Nu piere ce e şubred,
Ci se-nchid ochii lor?

Chiar cei ce nasc sublimul
În cântece zglobii,
Sau deplâng lumii chinul,
Cu lacrimi de copii!

Pe ei îi piedem zilnic,
Odată cu iubirea,
Supuşi jugului silnic,
Ce ne-a ucis menirea!

Cum să rezistăm, Sfinte,
Pe-acest pământ nedrept,
Azi moare un părinte,
Mâine, moare-un poet?

Şi ce va mai rămâne,
Când tot se prăbuşeşte?
Când nu va mai fi pâine,
Iar ura clocoteşte?

De tineri, mor poeţii,
Ca frunzele-n reci toamne,
Pe noi ne strâng pereţii,
Ai milă de noi, Doamne!

(S-a stins, fără veste şi la netimp, poeta Anca Maria David. Dumnezeu s-o odihnească!)

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât păcatul m-a purtat...

Cât păcatul m-a purtat
cincisprezece toamne,
toţi mereu m-au lăudat
nimeni nu s-a supărat,
nimeni Doamne!
Cât la cel rău i-am slujit
cincisprezece toamne,
toată lumea m-a iubit
nimeni nu m-a prigonit
nimeni Doamne!

Cât de lume mi-a plăcut
cincisprezece toamne,
orice rele-aş fi făcut
nimeni nu m-ar fi-abătut,
nimeni Doamne!

Cât trecură ca un fum
cincisprezece toamne,
nimeni nu mi-a stat în drum
să mă strige ca acum
nimeni Doamne!

Dar de când mă port să-Ţi plac
(trei ori patru toamne)
bine caut mereu să fac
şi tot nu mă are-n plac
nimeni Doamne!...

— O, mereu de-aş fi-un pribeag
toate-a vieţii toamne,
ura tuturor o trag,
mi-e de-ajuns că mă ai drag
azi Tu Doamne!...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă către Dumnezeu

Ai milă Doamne, de noi!
Fă să cadă ceva ploi!
Să mai scăpăm de nevoi,
Că e vai şi-amar de noi.

Pământul ăsta l-am udat
Cu multe lacrimi amare.
Întotdeauna el ne-a dat
Bogăţie în hambare.

Arde pământul sub noi.
Necazuri avem şuvoi.
Grânele pe câmp s-au ars,
Fără pâine am rămas.

Când copiii cer mâncare,
Pe noi sufletul ne doare.
Doamne, îţi cerem ajutor
Pentru bătrânii care mor.

La Tine, Doamne, ne-nchinăm
Până din viaţă plecăm.
Pământul de-l răcoreşti,
Rugămintea ne-mplineşti.

Până-n pământ ne plecăm
Şi din suflet te rugăm:
Doamne, nu ne părăsi!
Până murim te vom sluji.

rugăciune de Dumitru Delcă (iulie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi lângă mine...

Rămâi lângă mine, Isuse
Mi-e toamnă cu frunzele-n crâng
La Tine se-nchină supuse
Cuvintele mele şi plâng.
Povara de lacrimi mi-e vina
Când ochii spre Tine-i îndrept
Din Tine să vină lumina
Să-mi prindă o salbă la piept.

Cu frică şi tremur 'nainte
Mă plec şi Te rog, Dumnezeu
Atinge-mi cu mâinile sfinte
Durerea din sufletul meu.

Şi du-mi-o la cruce, o pune
Pe lemn răstignită să stea
Când luna din cer va apune
Să moară odată cu ea.

Rămâi lângă mine, o, Doamne,
În ruga fierbinte Te chem
Şi plângă o mie de toamne
În suflet eu nu mă mai tem...

Ajută-mă, stai şi veghează
De-acolo din ceruri de sus
Cu mintea şi inima trează
Să cânt pentru Tine, Isus.

Întinde-Ţi cu dragoste mana,
Atinge-mă, Doamne, cu ea
Cu picuri de aur fântâna
Să umple şi inima mea...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisul

Poeţii când există e-o minune
poeţii nu se nasc ei sunt născuţi
poeţii nici nu dorm numai visează
poeţii niciodată nu-s prea mulţi

poeţii n-au religii şi nici zei
poeţii nu aşteaptă pe la uşi
poeţii libertatea nu o sapă
şi-s cei mai îngeri dintre nesupuşi

poeţii n-au familii au iubite
poeţii bunăoară sunt cu toţii
cei care lasă lumea pentru alţii
poeţii curg mereu de-a lungul nopţii

poeţii au un fel de n-ar mai fi
poeţii niciodată nimic nu înconjoară
e o ruşine să învingi poeţii
şi sacrilegiu e să-i naşti a doua oară

poeţii nici nu ştiu ce-nseamnă
a fi nemuritor sau muritor
-cât o cămaşă viaţa lor durează-
poeţii au un paradis al lor

poezie celebră de Ioanid Romanescu din Demonul (1982)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supărat eşti...

(Glossă)

Supărat eşti pe noi, Doamne!
Te-nţeleg şi-ţi dau dreptate,
Prea ne-am bătut joc de toamne,
Prea vrem să le-avem pe toate!
Ce-a fost sfânt, nu mai e sfânt,
Parcă ne e tot mai rău,
Oamenii nu au cuvânt
Şi n-aud cuvântul Tău!

Supărat eşti pe noi, Doamne!
Rătăcim, orbi, surzi, prin viaţă,
Până o să ne condamne
Cerul, la o dimineaţă
Fără soare, fără flori -
Ca un semn de pocăinţă –
Doar cu tunete şi nori,
Să ne-ntoarcem la credinţă!

Te-nţeleg şi-ţi dau dreptate,
Am uitat să ne iubim,
Ne zbatem şi dăm din coate
Ca să ne îmbogăţim,
Deşi ştim că bogăţia
Nu se capătă cu bani
Şi că, uitând omenia,
Din fraţi, devenim duşmani!

Prea ne-am bătut joc de toamne,
Am necinstit al ei rod,
Doamnele nu mai sunt doamne,
Domnii-s rude cu Irod!
Cer şi pământ se revoltă
De atâta nepăsare,
Numai ura se dezvoltă
Şi strigă în gura mare!

Prea vrem să le-avem pe toate,
Dar să nu facem nimic,
Să putem ce nu se poate;
Vrem furtuni într-un ibric!
Orgolii nemăsurate,
Egoism şi nepăsare –
Asta-i sarea în bucate
Într-o lume-nşelătoare!

Ce-a fost sfânt nu mai e sfânt,
Izgoniţi din Rai cu toţii,
Pângărim acest pământ,
Purtându-ne ca netoţii:
Poluăm, exterminăm,
Ne întrecem în distrugeri,
Fără să ne-ngrijorăm
C-am putea ucide îngeri!

Parcă ne e tot mai rău,
Dar nimic nu ne opreşte:
Prăvălim lumea în hău,
Înjunghiind-o mişeleşte!
Alţii sunt mereu de vină
Dacă-i să dăm socoteală,
Până şi legea divină
Este pusă la-ndoială!

Oamenii nu au cuvânt,
Nu respectă nicio lege
Şi trimit către mormânt
Tot ce nu pot înţelege!
În zadar se mai ridică
Cei cu inima curată,
Sub al răilor jug, pică
Şi dreptatea... nu se-arată!

Ei n-aud cuvântul Tău,
Sunt orbiţi de preamărire,
Nu discern bine de rău,
Nu au nicio lecuire!
Calcă zilnic pe cadavre,
Înteţesc războaie, mii,
Milă au cât nişte javre,
Chiar de propriii copii!

Şi n-aud cuvântul Tău!
Oamenii nu au cuvânt,
Parcă ne e tot mai rău,
Ce-a fost sfânt nu mai e sfânt!
Prea vrem să le-avem pe toate,
Prea ne-am bătut joc de toamne,
Te-nţeleg şi-ţi dau dreptate,
Supărat eşti pe noi, Doamne!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar poeţii

Se cern zile şi nopţi în vâltorile vieţii...
În pagini de vise le plâng doar poeţii
Când versuri aştern gânditori pe hârtie.
Ei ştiu – clipele- s muguri de veşnicie.

Şi ei, doar poeţii, în cărţile lor sfinte
Clădesc noi altare din albe cuvinte,
Ei leagănă pruncul şi-adulmecă floarea,
Iubirea şi-o cântă cât râul, cât marea.

Pe mamă o sfinţesc în zâmbet şi în lacrimi,
Pe sfinţi îi înalţă în rugă şi-n datini,
Biserica- o- mbracă în sfânt tricolor,
Prin vers spun o rugă Bunului Dătător.

În faţa morţii reci, cu doruri efemere
Poeţii, prin cuvânt, dezlega- vor mistere...
Prin vers înţepa-vor prostia şi răul
Şi ca-ntr- un bocet blestema-vor ei hăul.

Pe toate poeţii în cărţile lor sfinte
Le ceartă, le-adoră ca Bunul Părinte
Când versuri aştern visători pe hârtie
Ei ştiu – clipele- s muguri de veşnicie.

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai dă-mi răgaz

Nu mi-a ajuns copilăria, Doamne!
Când a zburat, că eu n-am observat?
Când am trecut de la fete, la doamne,,
Căci jocul mi-a rămas neîncheiat.

Tinereţea a fost şi mai grăbită,
Până să muşc adânc din al său măr,
Brusc, mi-am găsit speranţa ostenită,
Aveam gânduri triste şi-argint în păr!

Iubirea... n-o s-ajungă niciodată,
Ştiu că mi-ai dat mai mult decât la mulţi,
Doar că eu am împărţit-o pe toată,
La Feţi-Frumoşi şi la copii desculţi...

Ce să fac, nu-mi ajunge ziua, Doamne,
Din noapte câte-un ceas, ca hoţul, fur;
De ce şi primăverile-mi par toamne
Şi planurile-mi nu mai au contur?

Nu-mi mai ajunge viaţa, pentru toate;
Vezi câte mă apasă pe grumaz,
N-aş vrea să las lucrul pe jumătate,
Te rog, Doamne, mai dă-mi puţin răgaz!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă am

Oh, Doamne, cât mă mai iubesc,
Nu mă mai satur să mă încânt de mine;
Mă simt, m-ating, din suflet îmi zâmbesc,
Mă încred nespus, că îmi doresc doar bine.

Alerg de când mă ştiu alte dorinţe
Ce chiar de ajung mă plictisesc cu ele;
Că-mi schimb ateic fostele credinţe
Trădat naiv, sau dezgustat de rele.

Mă citesc zilnic alt insesizabil
Ridându-mi gând că s-a strâmbat oglindă
Şi-o şterg cu dosul palmei; lamentabil,
Că-i şi mai rău urât să mă surprindă...

Mă culc ca timpul să se treacă doar în file
Crezând că vis de noapte-i semn de mâine,
Tot jinduind că nesfârşite vor fi zile
Şi nu mă cruţ să-mi vând din ele pentr-o pâine.

Iubesc că sunt aşa cum sunt, oh Doamne,
Făcut din lacrimi mări şi oceane de planetă;
Un pic de ou în pui de om, trăindu-şi toamne
Neputincios hazard... Sunt zarul de-o ruletă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disperare

Pleacă-ţi privirea, Doamne!
Urgie e pe noi;
Primăverile-s toamne,
Din ochi se varsă ploi!

E-atâta disperare!
Când oare va fi bine?
Nici ruga arzătoare
N-ajunge pân' la Tine!

Noi Ţi-am greşit amarnic,
E drept să Te mânii,
Dar biciul e năpraznic
Şi, Doamne,-avem copii!

Ni se-ntunecă mintea,
Speranţa plânge-n hohot,
E plin de morţi-naintea
Ta-n tunete de clopot!

Mult, nu mai putem trage,
Cuţitul ni-e la os!
Sperăm, deci, să se roage,
Îngeri, de sus în jos!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să dau cuvinte muzicii

poet bătrân
în toate versurile adunate

riduri de stare
când elasticitatea cărnii dispare

muşchii recită lascivitatea duminicii
când stai tolănit în ghiftuiala clipei

bate un gong ora de lene prin paturi străine
femeia devine

femeia ce simte
vipera tăvălită în praf

instinctul de înaintare
din ochii orbilor

cântecul moare
sub balerină de gheaţă

poet bătrân
cu mintea de copil răsfăţat
uită-ţi vârsta şi iubeşte

în paturi străine stau muze pe pâine
ciugulite de corbi
sfârcuri
din hrana de mâine

şi totuşi

poeţii mor de foame
poeţii mor de sete
poeţii mor
de lumea uitată a poeţilor

doar corbii rezistă într- un cimitir de femei
pe buzele nopţii
stafide uscate
de mici dumnezei

poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideea de a fi poet

Trăim vremuri imposibile,
pe care poeţii - nebunii,
le fac, Doamne, posibile...

Numai ei pot să. facă
din pasul înapoi,
un pas înainte, prin alexandrinism,
prin erudiţie şi rafinament.

La un tribunal al candorii,
vor fi achitaţi, în primul rând, poeţii,
fiindcă, ei pot purta povara vieţii
şi pot împăca dragostea cu lumea...

Doamne, câtă măreţie, Miss,
ascunde ideea de a fi poet!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi jumate

senin mi-e-n suflet chinul cărnii, Doamne
că răni fiinţa îmi îndestulează
în lut umbros să-mi dai puţină rază
în noaptea vieţii, sub argint de toamne

din bezne-a fi iertarea-mi du la Tine
că frig de timp în sânge îmi pătrunde
pe unde azi de ieri deja-s secunde
şi strig albastru-n duhului retine

că nu-i nimic luminii Tale-ascunde;
poem de preacuvinte genuine
de reazem am în clipele-n ruine
citind Poeţii ce-s în veci pe unde...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie de Doamne-ajută

Deşi-i prea devreme
sunt un pierde toamne
doar când scriu poeme
cred în tine Doamne

Sunt un pierde toamne
cu fructe şi buclucuri
cică nişte doamne
toamna dau în muguri

Cu fructe şi buclucuri
doar când scriu poeme
dau şi eu în muguri
deşi-i prea devreme

Sunt un pierde toamne
tot mai singuri Doamne

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (25 iunie 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către Dumnezeu

Doamne, nu vreau nimic să-ţi cer;
Totul e, oricum, efemer!
Şi doar Tu ştii ce merităm,
Cu ce-ncercări ne confruntăm;
Te rog doar, să m-ajuţi s-accept
Ce nu e bun, ce nu e drept!

Nu vreau, Doamne, nimic să-mi dai;
Dacă nu vrei, nu mă lua-n Rai!
Ajută-mă numai să lupt
Cu ce-i parşiv, cu ce-i corupt,
Toate câte mi-e dat să-nfrunt,
Aici, unde-i greu, pe Pământ.

Doamne, să nu crezi că cerşesc,
Cer numai dreptul să iubesc,
În rest, tot ce crezi că greşesc,
Sunt pregătit să ispăşesc!
Nu cer, fiindcă mi-ai dat mereu
Mai mult decât am cerut eu!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii sunt blestemaţi

Doamne
ei mor înainte de
moartea obişnuită
ca soldaţii cu săbiile ruginite
gustă din miezul infernului
ca dintr-o bucată de pâine
şi se îneacă în adevăruri
trăite pe jumătate poeţii
sunt blestemaţi
Doamne
carnea cuvintelor
e mereu amară
se îmbracă în suspine
adorm cu focul pe buze
şi se scaldă în strigăte
poeţii sunt condamnaţi
Doamne
zvârcolindu-se în pântecul
Cuvântului cu mâinile înmuiate
în cerneala timpului
se scriu şi se rescriu
până la prima particulă de nisip
peste care a trecut râul de smoală
botezându-i în numele scrisului
ca în numele durerii nesfârşite

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă fierbinte

Trezindu-mă cu chipul nins, în zori,
Încununată-n suflet de fiori,
Plecai pe drumul greu, stropit de ploaie,
S-ajung la mama care-şi plânge pruncul în odaie.

Era bolnavă şi slăbită de puteri,
C-o inimă zdrobită de dureri,
La Domnul se ruga-n lacrimi amare.
Cu ce-a greşit, blânda măicuţă, oare?!

Atunci, în starea ei de neputinţă,
Văzu salvarea-n pace şi credinţă.
Plângea măicuţa lacrimă şi jale,
Strigând la sfinţi, la Domnul, la icoane.
Cu ochii goi şi aţintiţi spre cer,
Cerea un strop de pace din eter.

Pe lume, Doamne, am avut fecior,
Cu chipul sfânt, cu voce de izvor,
Suflet curat... cu dragoste de mamă.
L-ai luat, lăsându-mi lacrimă amară.

Oh, Doamne Sfinte, ce greşeală, da.
mi-ai luat lumina, pacea, dragostea...

Privesc în ochii mamei şi îi citesc durerea.
Doamne, i-ai luat iubirea şi puterea.
Şi-ar da tot ce a strâns pe-acest pământ,
Să-i mai ajungă-odată la mormânt.

Dar n-are cum, puterea n-o mai lasă,
Stă ţintuită într-un pat, acasă.
Văzând din uşa casei ei, durerea,
Parcă şi mie mi s-a luat puterea.

Cu ochii-n lacrimi, parte-i sunt la dramă,
Că şi eu, Doamne, pe pământ sunt mamă.
De suferinţă nu mai am cuvinte...
Asta înseamnă să rămâi părinte.

Lacrimi fierbinţi la cimitir se varsă...
Mama, în gânduri, îl întoarce-acasă.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, Doamne

Când patima ne ispiteşte,
Dar şi necazul ne loveşte,
Mai bine, Doamne, fereşte!

Când speranţa e pierdută,
Dar şi viaţa-i decăzută,
Mai bine, Doamne, ajută!

Când cele rele avansează
Şi traiul zilnic ne stresează,
Doamne, ne binecuvântează!

Când avem griji şi nevoi,
Aici şi-n lumea de apoi,
Doamne, ai grijă de noi!

rugăciune de David Boia (19 aprilie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru toamnele mele

Motto: Roadele creştine au şi ele toamnele lor.

Rupe-mi lanţurile, Doamne,
Lasă-mă să ies din mine
Şi mai dă-mi vreo două toamne,
Să-mi coc roadele creştine!

Inimii găseşte-mi cheie,
Că mi-i dăltuită-n piatră
Şi-i închisă-n ea o zmeie
Ce o ţine ferecată!

Şi odată ce-i deschisă,
Unge-mi-o cu sfânta-Ţi tină,
Dă-i speranţa cea promisă,
Umple-o, Doamne, de Lumină!

Dar Te tog să ai răbdare,
Dă-mi Lumina cu încetul,
Că-ntunericul mi-i mare
Şi-ndărătnicit procletul!

Şi lungeşte-Ţi mila, Doamne,
După cât de-ncet mi-i pasul,
Rabdă-mă vreo două toamne,
Până-mi hotărăşti ispasul!

rugăciune de Gheorghe Pârlea
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ave Maria

Nimic din tot nu ne mai place
Şi ne-a cuprins melancolia
Războaiele nu ne dau pace
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Semnăm tratate pentru moarte
Şi mii de morţi sunt mărturia
Când însăşi viaţa ne desparte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Şi nu mai punem preţ pe carte
Şi am ucis copilăria
Privim în gol tot mai departe
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Nu mai visăm în miez de noapte
Căci prea ni-e slută omenia
Ne pleacă îngerii din şoapte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Tristeţea la tot pasul zace
Omul îşi uită bucuria
Când însuşi Dumnezeu azi tace
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Şi Lumea toată îşi împarte
În mii de lacrimi tragedia
Dar când speranţele-s deşarte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

De circ avem mai zilnic parte
Dar tragică ni-e comedia
Când clipele sunt visuri sparte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Nu-i strop de linişte în lume
Şi păcălim democraţia
Iubirea nu mai are nume
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

În mersul lumii crud, rapace
E sfântă numai liturghia
Din ea se naşte-un gând de pace
Spre cerul pur. Ave Maria!

poezie de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi poeţii

Lăsaţi poeţii-n lumea lor
De soare şi iubire plină,
Lăsaţi-i să ne dea lumină
Şi să ne vindece de dor.

Lăsaţi poeţii să viseze,
Nu-i mai opriţi din al lor zbor,
Că şi-aşa, prea devreme mor,
Viaţa n-o să mai rimeze!

Deşi, ei nu cer ajutor,
Când cad, ades, pradă minciunii,
Pe ei îi dor rănile lumii,
Lăsaţi poeţii-n lumea lor!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!