Elegie de Doamne-ajută

Deşi-i prea devreme
sunt un pierde toamne
doar când scriu poeme
cred în tine Doamne

Sunt un pierde toamne
cu fructe şi buclucuri
cică nişte doamne
toamna dau în muguri

Cu fructe şi buclucuri
doar când scriu poeme
dau şi eu în muguri
deşi-i prea devreme

Sunt un pierde toamne
tot mai singuri Doamne

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (25 iunie 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi de o vreme
sunt un pierde toamne
doar când scriu poeme
cred în tine Doamne

catren de Costel Zăgan din Ia catrenul, neamule! (18 mai 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstignit pe frunze

Numai într-o vreme
eram pierde-toamne
dar când scriu poeme
cred în tine Doamne

Eram pierde-toamne
cu tăcerea în bagaj
de Tine mi-e foame
şi mă dau drept gaj

Cu tăcerea în bagaj
de când scriu poeme
sunt al nopţii paj
şi-o mai duc o vreme

Ca un pierde-toamne
sus pe cruce Doamne

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât păcatul m-a purtat...

Cât păcatul m-a purtat
cincisprezece toamne,
toţi mereu m-au lăudat
nimeni nu s-a supărat,
nimeni Doamne!
Cât la cel rău i-am slujit
cincisprezece toamne,
toată lumea m-a iubit
nimeni nu m-a prigonit
nimeni Doamne!

Cât de lume mi-a plăcut
cincisprezece toamne,
orice rele-aş fi făcut
nimeni nu m-ar fi-abătut,
nimeni Doamne!

Cât trecură ca un fum
cincisprezece toamne,
nimeni nu mi-a stat în drum
să mă strige ca acum
nimeni Doamne!

Dar de când mă port să-Ţi plac
(trei ori patru toamne)
bine caut mereu să fac
şi tot nu mă are-n plac
nimeni Doamne!...

— O, mereu de-aş fi-un pribeag
toate-a vieţii toamne,
ura tuturor o trag,
mi-e de-ajuns că mă ai drag
azi Tu Doamne!...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de Crăciun

Cad din cer atât de singuri
Fulgii peste-al meu Crăciun,
Se aşează peste muguri
De tăceri care îngân

E doar linişte, Crăciunul,
Ce-a intrat în casa mea,
El cu mine fac tot unul,
Adunat cu vremea sa.

Cad din cer stele de noapte,
Nu prea multe doua, trei,
Sunt răzleţe şi sunt toate
Ale mele şi-au văpăi.

Cad aşa, însingurate,
Întind mâna să le prind,
Sunt prea sus şi sunt departe,
Cad arzând şi-apoi se sting.

Caut prin casă şi cotloane
Poate mai e cineva,
E-o lumină ce nu doarme,
A trimis-o luna mea.

Cad din cer atât de singuri
Fulgii care m-au albit,
Câte toamne, câte geruri,
Doamne, singur-am trecut.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

1. Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău; să nu ai alţi dumnezei afară de Mine

Doamne, Doamne, ceresc tată,
Am pe umeri multe toamne,
Dar să ştii că niciodată
N-am crezut în alte doamne.

epigramă de Dan Norea din Epi...Gramatica / Partea II-a, Cele 10 porunci - dare de seamă la Judecata de Apoi (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stârcii albi

Crede, Doamne, cel ce vede
Stârcii albi în salcă verde,
Că sunt îngeri travestiţi
De prin ceruri coborâţi.

Chiar de-am fost cândva ateu
Asta cred, Doamne, şi eu!
Prea sunt albi imaculaţi
Stârcii îngeri deportaţi...

Jos în bălţi predici să ţinâ
Doar în nopţi cu lună plină.
Cel ce-i vede şi nu crede
În van tinereţea pierde!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu de unde, Doamne...

Nu ştiu de unde, Doamne-atâtea toamne!
Nu ştii de unde-atâtea lacrimi mute?
De vrei să îmi răpeşti auzul, Doamne,
Cine va fi tăcerea să-mi asculte?

Scriu ode şi vând clipe de iubire,
Printre imagini cu apusuri nude,
Nu ştie nimeni câtă fericire,
Mi-a pus destinul în palmele ude.

Calm, orizontul s-a prelins în mine,
Îl simt aproape către dimineaţă,
Pierdută-n vama ce fura suspine,
Zorii m-aşteaptă, să îmi vândă viaţă.

Atunci de unde, Doamne-atâtea toamne?
Nu ştii de unde-aceste lacrimi mute?
De vrei să îmi răpeşti auzul, Doamne,
Cine va şti tăcerea să-ţi asculte?

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Postcolind

Lerui-ler ce veste Doamne
de vreo 25 de toamne
vine iarna pe la noi
goală într-un car cu boi

poezie de Costel Zăgan din Axiomele lui Don Quijote (25 decembrie 2014)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne rugăm la Tine, Doamne

Ale vieţii valuri ne lovesc mereu,
ne izbim de maluri, înotăm din greu.
Ne zbatem ca marea în furtuna nopţii,
prea scurtă e calea până-n faţa morţii.
Te rugăm, Prea Sfinte Doamne,
să nu dai în lume jale!
Să dai primăveri şi toamne
şi flori cu albe petale.
Între oameni doar iubire
şi multă, multă fericire.
De la Tine vrem să vină
la tot ce este fiinţă,
Nu întuneric, lumină.
Lipseşte-ne de suferinţă!
Dă-ne tot ce este Sfânt
aşa cum ne-ai dat natura.
Dă-ne Pace pe Pământ,
între noi să piară ura.
Ascultă-ne, Doamne, ruga!
Dă-ne toată mila Ta!
Mai lungeşte-ne măsura
timpului ce-l vom avea.

poezie de Dumitru Delcă (10 martie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul timpului trecut

Anii ne duc spre toamne veştejite
Si reazemele-mi sunt tot mai puţine,
Tâmplele-mi ning de vremuri vămuite,
Durerile-mi alini când sunt cu tine.

Iubirile de doruri zămislite
Rămân, nu pleacă de la mine,
Anii ne duc spre toamne veştejite
Şi reazemele-mi sunt tot mai puţine.

Oprim amurgul pe cărări senine
Şi ne păstrăm speranţele-mplinite,
Timpul ne va-nsoţi prin treceri line
Chiar dacă gândurile-mi sunt cernite,
Anii ne duc spre toamne veştejite.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci de ce

Atunci de ce aceste toamne
Şi-aceste lacrimi multe, multe
Nu-s îngerii în ceruri, Doamne
Şi nu eşti, Tu să mă asculte.
Te chem din margini de pădure
Că mi se prăbuşesc copacii
Şi vine-un fulger să mi-i fure
Şi cum să-i mai ajut, săracii.

I-aprinde lacrima cerească
Şi plâng cu ei mai la o parte
Nu ştie nimeni să-i iubească
Şi să-i iubesc sunt prea departe.

Se-ascunde-o pasăre-n cenuşă
Mai cântă-un pic şi-apoi se duce
Eu stau cu plânsul după uşă
Cu mâinile la piept şi-n cruce.

Şi-atunci la ce aceste toamne
Te-ntreb şi lacrimi multe, multe
Nu-s îngerii în ceruri, Doamne
Şi nu eşti, Tu să le asculte...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamne egee

Nu trebuie toamne egee
s-aşterni frunze moarte-ntre doi!
De-ajuns să mai cadă din măşti: o maree
cu valuri, năvălind, cândva, roi.

Găseşti anotimpul în tine,
Iar frunzele-s ele însele foi
din fadul jurnal al doamnei caline,
avid şi livid de cuvinte-moroi.

Purcede, dar, n-aştepta muguri
demult ruginiţi: sunt copiii bătrâni!
Împrăştie vulpile-alergânde spre struguri
şi-arată-le drumul: e-n-jos, în fântâni!

poezie de Andrei Gădălean (martie 2018)
Adăugat de gamma99
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasul de lut

Mi-ar fi prea greu să ard în fumul luat de vânt
când s-ar prelinge pe mine drumuri şerpuite
mi-aş pierde gingăşia pasului de lut
din vechiul început...

Sunt doar cenuşa unor primăveri uitate
pribeagă-n croşetatul timp cu gheare de linx
tot căutând muguri adormiţi la sân
găsesc doar ochii stinşi de Sfinx
ce sângerează cu dor de verde dincolo moarte

Sunt doar cenuşa unor primăveri plecate
cerând cu sfială-n rugăciune
măcar o primăvară înapoi
cu graţii de muguri peste pleoape
prelinse în privirea unei ciute de iubire înfiorate.

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie, Doamne

Îţi mulţumesc Ţie, Doamne,
c-am mai prins o primăvară.
O adaug mândrei toamne
după ce-am să trec prin vară.
Îţi mulţumesc Ţie, Doamne,
pentru ani ce mi-ai dat,
Şi preacuvioasei mame
a lui Isus împărat.
Slavă îţi cânt Ţie Doamne,
pentru viaţa ce-am primit,
Şi-încredinţez Ţie, Doamne,
Sufletul meu obosit.
AMIN!

rugăciune de Dumitru Delcă (aprilie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între târziu şi prea devreme

De-i prea târziu, sau prea devreme
Şi totuşi ai găsit iubirea,
Chiar dacă nu-i simţi împlinirea,
Primeşte-o-n suflet, nu te teme!

Gustată ea se vrea pesemne
Şi –mpărtăşită cu simţirea,
De-i prea târziu sau prea devreme
Şi totuşi ai găsit iubirea.

Ea poate totul să însemne,
Poate fi însăşi fericirea,
Dar va rămâne în poeme
Doar chipul ei şi amintirea,

De-i prea târziu, sau prea devreme.

poezie de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preţul corect

Mai bogată-n linişti, depărtări şi toamne
Nu disting nimicul. Cît înseamnă, Doamne?
Lumea tot vorbeşte de tăceri înalte.
Ne-ar fi bun-o scară. Scară, pentru fapte!

Se scriu definiţii. Lungi, sofisticate.
Metaforic, buchea, dă din coate-n coate.
Lumea cleveteşte. De-nălţări-lumină.
Ne-ar fi bun un spate. Care nu se-nclină!

Mergem pe jăratic. Simulînd ştiinţa
Tălmăcind iubirea, marghiolind credinţa.
Da-n facturi părute, vulgul se aprinde
Şi-n cenuşa clipei văd scîntei. Murinde!

Nu disting esenţe. False-s, şi drapate.
Măsluind cădinţe-n, minţi- debusolate.
Trag şi tragi zăvoare, Doamne, lasă-ţi semnul
Lunecă-mi cuvîntul. Precum untdelemnul!

Mai bogată-n linişti, depărtări şi toamne
Nu disting nimicul. Cît înseamnă, Doamne?

poezie de Iolanda Şerban (5 noiembrie 2014)
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul de apoi

Lui Ştefan Doru Dăncuş

Mă împiedic de cer şi pietre

mă împiedic de copilărie Doamne

aceasta nu-i uşa raiului Petre

mersul şi zborul să-l condamne

Mă împiedic de copilărie Doamne

mă împiedic de toţi şi de toate

sunt copil de-o mie de toamne

timpul întotdeauna are dreptate

Mă împiedic de toţi şi de toate

aceasta nu-i uşa raiului Petre

ce altă uşă merge ca pe roate

mă împiedic de cer şi de pietre

Mă împiedic de copilărie Doamne

de cupa cu otravă din palme

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (2 martie 2023)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne...

Doamne, prea multe am suferit.
Prea multe necazuri am primit.
Doamne, ajută-mă să înţeleg,
De ce mereu, doar răul îl aleg?
Doamne, de ce tot intru în ispită?
Doamne, mi-e dor de-o viaţă liniştită.

poezie de Dumitru Delcă (3 mai 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia sângelui

Trăiesc în versuri Doamne

trăiesc în hexametri şi extaz

în frunzele acestei toamne

am tot trecutul până azi

poezie de Costel Zăgan din Axiomele lui Don Quijote (18 septembrie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supărat eşti...

(Glossă)

Supărat eşti pe noi, Doamne!
Te-nţeleg şi-ţi dau dreptate,
Prea ne-am bătut joc de toamne,
Prea vrem să le-avem pe toate!
Ce-a fost sfânt, nu mai e sfânt,
Parcă ne e tot mai rău,
Oamenii nu au cuvânt
Şi n-aud cuvântul Tău!

Supărat eşti pe noi, Doamne!
Rătăcim, orbi, surzi, prin viaţă,
Până o să ne condamne
Cerul, la o dimineaţă
Fără soare, fără flori -
Ca un semn de pocăinţă –
Doar cu tunete şi nori,
Să ne-ntoarcem la credinţă!

Te-nţeleg şi-ţi dau dreptate,
Am uitat să ne iubim,
Ne zbatem şi dăm din coate
Ca să ne îmbogăţim,
Deşi ştim că bogăţia
Nu se capătă cu bani
Şi că, uitând omenia,
Din fraţi, devenim duşmani!

Prea ne-am bătut joc de toamne,
Am necinstit al ei rod,
Doamnele nu mai sunt doamne,
Domnii-s rude cu Irod!
Cer şi pământ se revoltă
De atâta nepăsare,
Numai ura se dezvoltă
Şi strigă în gura mare!

Prea vrem să le-avem pe toate,
Dar să nu facem nimic,
Să putem ce nu se poate;
Vrem furtuni într-un ibric!
Orgolii nemăsurate,
Egoism şi nepăsare –
Asta-i sarea în bucate
Într-o lume-nşelătoare!

Ce-a fost sfânt nu mai e sfânt,
Izgoniţi din Rai cu toţii,
Pângărim acest pământ,
Purtându-ne ca netoţii:
Poluăm, exterminăm,
Ne întrecem în distrugeri,
Fără să ne-ngrijorăm
C-am putea ucide îngeri!

Parcă ne e tot mai rău,
Dar nimic nu ne opreşte:
Prăvălim lumea în hău,
Înjunghiind-o mişeleşte!
Alţii sunt mereu de vină
Dacă-i să dăm socoteală,
Până şi legea divină
Este pusă la-ndoială!

Oamenii nu au cuvânt,
Nu respectă nicio lege
Şi trimit către mormânt
Tot ce nu pot înţelege!
În zadar se mai ridică
Cei cu inima curată,
Sub al răilor jug, pică
Şi dreptatea... nu se-arată!

Ei n-aud cuvântul Tău,
Sunt orbiţi de preamărire,
Nu discern bine de rău,
Nu au nicio lecuire!
Calcă zilnic pe cadavre,
Înteţesc războaie, mii,
Milă au cât nişte javre,
Chiar de propriii copii!

Şi n-aud cuvântul Tău!
Oamenii nu au cuvânt,
Parcă ne e tot mai rău,
Ce-a fost sfânt nu mai e sfânt!
Prea vrem să le-avem pe toate,
Prea ne-am bătut joc de toamne,
Te-nţeleg şi-ţi dau dreptate,
Supărat eşti pe noi, Doamne!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!