Pustnicii

Copacii toamnei, lumânări de ceară,
Se sting sub ultimele mucării,
Când frigul îi apasă ca o gheară
Cu disperarea unei prădării.

Se prind de nori cu crengile golaşe
Însângerând tot cerul împrejur
În ţipăte de păsări pătimaşe
Cu aripi ireale de telur.

În ceara caldă, galbenă şi moale
Se-nfundă paşii noştri rătăciţi,
Suntem supuşi acestor protocoale
De-a fi ca şi copacii, pustniciţi.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele plutesc!

Primăvara, copacii se înverzesc,
Crengile prind viaţă, înmuguresc.
Mai apoi mugurii crengilor înfloresc,
Frunzele sunt ascunse, zâmbesc!

Vara,
Copacii de la soare se încălzesc,
Poamele se dezvoltă mult şi cresc.
Crengile sunt acoperite şi umbresc,
Frunzele aşteaptă toamna, gândesc!

Toamna,
Cad frunzele şi se veştejesc,
Copacii rămân şi-n bătrânesc.
Crengile lor nu mai strălucesc,
Rămân şi ele goale, aşa e firesc!

Iarna,
Copacii cu o plapumă albă se învelesc,
Crengile sunt pline de nea, se îndoiesc.
Frunzele au dispărut, dar se mai găsesc,
Au zburat în toamnă, şi încă plutesc...!

poezie de Ovidiu Kerekes (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea-şi numără copacii

S-ar răsuci-n morminte dacii
De-ar auzi despre ce zic.
Pădurea-şi numără copacii,
Iar numărul e tot mai mic...

Ici, colo, câte-un brad visează
Că va ajunge pân' la cer.
Pădurea se tot micşorează
Şi cântăreţii, trişti, îi pier.

Când cerul lacrima îşi varsă,
Că nu mai poate îndura
Să vadă cum pădurea-i ştearsă,
Copacii prind a lăcrima.

Pădurea-şi numără copacii
Făcându-şi loc în umbra lor,
Iar cântăreţilor, buimacii,
Le dă mult spaţiu pentru zbor.

Ne mor copacii sub securea
Inconştienţilor avari
Care consideră pădurea
Un loc din care poţi să cari

Din bogăţia lumii, verde,
Şi-n locul gol să nu plantezi.
Pădurea,-n viitor, se pierde,
Pe lângă ea, şi noi, nu vezi?

poezie de Lidia Iustina Terecoasă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii

Copacii, toamna, de durere urlă!
Înfiorător de mari, de goi, de negri,
Par îngeri răzvrătiţi blestemând cerul.

Ai auzit cum urlă, toamna, copacii?

Care bun arhanghel,
asurzitor şi invizibil,
de Dumnezeu trimis,
le-a smuls plăpândele făpturi de pe ramuri?

Copacii urlă, cu braţele-ntinse, vânjoase,
spre Cerul pe care nu pot să-l apuce,
să-ş sfarme, să-l darme...

Copacii, toamna, sunt îngeri revoltaţi...

poezie clasică de Eugene Ionesco din Revista literară a Liceului "Sf. Sava" (1927)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psihopaţii

Voi credeţi că există încă îngeri
Cu aripi protectoare de telur,
Purtând cenuşă caldă de fecioare,
Către un dumnezeu fără cusur?

De-ar mai avea cenuşa aia gură,
Ce-ar întreba de-ar fi de întrebat?
"De ce eşti misogin, de ce becisnic,
Ai stat aici, în cer, şi te-ai holbat?

În preştiinţa ta misterioasă,
Fiind complice multor ucigaşi,
La judecata care se impune
Vei fi tu osândit de cei gingaşi."

Durerea omenească e o jertfă
Servind ca hrană unor psihopaţi,
Unii sunt pe pământ, altu-i în ceruri
Iar voi din ignoranţă-i achitaţi!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată

azi îngeri aripi îşi deschid în chip de cruce
copacii ursuzi îşi leapădă frunza-n covor
cuiburi goale-ncâlcite în ramuri năuce
noi orfani suntem păsări rătăcite în zbor

e toamnă tată şi-asfinţitul tău nu-i răcit
dorul ne doare-n frigul dimineţii treze
azi boabe de rouă sub pleoap-au îmbobocit
se îmbulzesc în zori chipul să-ţi contureze

la noapte-o să-ţi miroase-a must de tămâioasă
sita zorilor cerne întrebări fără rost
fluturi cu aripi arse şi ziua-i pioasă
e septembrie tată ziua ta ar fi fost

poezie de Silvia Cuzum
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile şi zile

Am zile bune şi am zile rele,
Zile când te gândesc, şi-n care nu,
E viaţa mea un fel de paspartu,
Ştiind deschide uşile rebele.

N-am vrut să-mi las sărutul în zăpadă,
Şi astfel, n-am păşit către liman,
Şperaclul meu e doar un talisman,
Departe de-aţi produce vreo corvoadă.

Pe cerul alb trec păsări într-aiurea,
Chemându-se pe nume disperat,
Cerul de lapte a agonizat
Şi de sub mierle a fugit pădurea.

Dar, când mă strigi de dincolo de nori,
Am zile bune ca un pom cu flori.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţii la Maxim...

Am zile bune şi am zile rele,
Zile când te gândesc, şi-n care nu,
E viaţa mea un fel de paspartu,
Ştiind deschide uşile rebele.

N-am vrut să-mi las sărutul în zăpadă,
Şi astfel, n-am păşit către liman,
Şperaclul meu e doar un talisman,
Departe de-aţi produce vreo corvoadă.

Pe cerul alb trec păsări într-aiurea
Chemându-se pe nume disperat,
Cerul de lapte a agonizat
Şi de sub mierle a fugit pădurea.

Dar, când mă strigi de dincolo de nori,
Am zile bune ca un pom cu flori.

sonet de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii

Primăvara,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai frumoase flori.
Vara,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai iubite fructe.
Toamna,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai dureroase frunze.
Iarna,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Speranţa.
Şi mai bate copacii,
Din nou,
Până la muguri.
Şi mai bate copacii,
Din nou,
Până la sevă.
Şi mai bate copacii
Până-i doboară la pamânt.

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intr-o zi de toamna

Cum stă ascuns tot cerul sub plapuma de nori
Iar haite reci de vânturi aleargă printre noi
Şoptesc cuprinşi de gânduri copacii visători
Cum suflul rece-al toamnei i-a dezbrăcat de foi

Pe fata rece a zilei, slabă şi neclară
Îşi cern a lor apă izvoarele de sus
O frunză prinsă-n spasme leneş se coboară
Şi moare-ngenuncheata pe geana de apus

Stau amorţite păsări prinse-n crengi udate
Cu ciocurile-ascunse sub aripi de destin
Şi plouă agitat cu sunete ciudate
Pe lumea nemişcată şi pe pământ străin

Fuioare lungi de ceaţă albe pe spinare
Înghite-acum pustiul şi-un haos uluit
Iar tăcuta noapte şi-aşterne la picioare
Covor din lumea moartă cu suflet vlaguit

Marin Voicu

poezie de Marin Voicu (octombrie 2019)
Adăugat de Marin Voicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet în zbor de albatros

Pe cerul înserării se adună,
În străluciri de aripi sidefate,
Mirabilele păsări de furtună,
În zbor tăcut, din zări îndepărtate.

E seara lor, atât de aşteptată,
În care vor uita şi depărtări,
Şi vântul, frigul, chinul de-altădată
Când între ei erau atâtea mări.

Vor transforma fiorii în extaze
Sub cerul ce-i îmbie cu frumos
În seara-n care ultimele raze
Alungă-n depărtări un albatros.

În zborul singur înspre veşnicie,
E împăcat cu ce va fi să fie.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindul toamnei

Făptură firavă născută din lut
Înfrunţi fără teamă şir început
De nopţi lungi de veghe ce prind rădăcini.
Din aripi de vise rămaşi sunt doar spini.

Se scutură ploaia, tăcerea apasă
Făptură firavă, tu râzi şi nu-ţi pasă.
Cer prăbuşit este aproape
Toamna colindă cu ultime şoapte.

În braţ crizanteme cu roşul lor pur
Îţi iau răsuflarea şi tot împrejur
E-amestec de jale, iubire şi dor
Făptură firavă cu pas trecător...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-au înnebunit copacii...

Au înnebunit copacii
Dezbrăcaţi acum spre iarnă,
Rezemaţi cu toţi aracii,
Hainele pe jos le toarnă.

Ori s-au supărat pe mine,
Că-s şi eu nebun ca ei,
Bântuit între ruine,
Liniştit cu un condei.

Poate vor să mă iubească
Printre crengile-aiurite,
Iar pe frunze să doinească,
Doruri multe-ntipărite.

Vor să mă-nvelească-n frunze,
Doina-n cânt să mi-o alinte,
Stelele să-mi fie muze,
Sub copaci îmi fac veşminte.

A înnebunit şi frigul,
Ce îmi ţese os cu os,
Zgribulit e pipirigul,
Broaştele se lasă jos...

Mi-au înnebunit toţi paşii,
Clătinaţi prin dansuri şchioape,
Să învăţ eu toţi copacii?!...
Cum să sară ţoape, ţoape...

Las pădurea grobiană,
Dezbrăcată, necioplită,
Eu ma culc într-o poiană,
Doina-n cânt, îmi e jelită...

poezie de Viorel Daniel Pop
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cu toate astea ...

Doamne, înc-o toamnă răsări din vară!
Iarba mea cea verde palidă-i şi trasă,
Închinându-şi steagul sub greaua-i povară,
Pare că-şi acceptă soarta-i nemiloasă.
Toţi copacii lumii şi-au pierdut vesmântul.
Ramuri speriate tremură golaşe.
Şi-au văzut tot straiul sărutând pământul,
Frunză după frunză, în culori gingaşe.
Păsările zboară-n locuri primitoare,
Până-n primăvară când fac cale-ntoarsă,
Pe aripi de vânturi, pe plutiri de boare,
Când din larga zare, stoluri se revarsă.
Doamne, înc-o toamnă număra-vom iară!
Frunzele sunt stoarse de culori şi vlagă,
Înşfăcate vajnic de a morţii gheară.
Şi cu toate astea, toamna mi-este dragă!...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nori de noiembrie

nori de noiembrie,
genunchi acoperiţi,
priviri din care s-a scuturat cerul.

luna gri coboară pe crengile goale,
odaia se dezumflă adunându-şi pereţii oftând.

o lume de hârtie tresare în mâini
şi-n degetele pline de ghimpi.
o memorie îndură ochiul alb al lunii.

mut iluziile din stânga în dreapta,
împart rimelul pe gene
şi rujul pe buze,
îndulcind cuvintele
rămase din resturi de tăceri
şi răsturnând copacii în ferestre.

galbenul, albastrul, albul şi verdele
se veselesc într-o vază cu flori.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unicul privilegiu

Ce fel de primăvară e şi asta
În care ochii noştri-s înnoraţi?
Coame de dealuri îşi araţă ţeasta

De sub copacii negri, dezbrăcaţi.
Cuvintele răzbat prin întuneric
Drept privilegiu celor condamnaţi

De a trăi ca stelele, feeric,
Iubind, la ani-lumină depărtare,
Înlănţuiţi într-un limbaj homeric,

Al buzelor surprinse-n delectare!

poezie de Mioara Anastasiu din Din vânător ajung vânat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe sub paşii tăi pustii

frunzele din pomi iar cad
din copacii din pădure
şi în sine toate ard
căci e vremea să le fure

tot veşmântu lor cel verde
care azi s-a transformat
pădurea o vai îl pierde
căci altfel e colorat

nu mai sunt frunzele verzi
ci roşcate-- ruginii
galbene-- ca să le pierzi
pe sub paşii tăi pustii

şi ne cântă toamna-- frigul
iar la geam fără pereche
c-a sosit în palmă timpul
să ne prindă de ureche

a sosit răceala iar
chiar ţi frigul uneori
să ne pună pe-un cântar
prin ai timpului fiori

toamnă toamnă iar şi iar
frumuseţea ţi-o arăţi
şi ne pui în buzunar
din recolte bunătăţi

totul este rânduit
şi astăzi de Creator
vine frigul la cerşit
din palmele tuturor

poezie de Ioan Daniel Bălan (12 octombrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Copacii iarna se trezesc buimaci
sub cerul nopţii găurit de stele.
în fiecare parcă a dormit un vraci
ce scârţâie din ramuri mărunţele.

sub gerul ăsta, ce poţi ca să faci
spre a-mbuna pornirile rebele?
te-nchizi între cuvinte şi le taci
şi-asculţi cum vântul cântă la cinele.

copacii iarna parcă nu-s copaci,
când se salută cu zăpezuri grele.
neobservându-şi vrabia dintre craci,
privesc înspre iatac, printre perdele.

în rădăcini copacii se au dragi,
deşi aci sub cer cată proptele.

poezie de Vasile Ionac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul adulterului

Acestor nopţi care se scurg,
Nu pot nimic să le mai cer,
Căci nu mai am nici un reper,
-Însingurată le parcurg.-

Chem amintirile, cal murg,
La trap, prin burgul auster.
Acestor nopţi care se scurg,
Nu pot nimic să le mai cer.

Se stinge lampa în amurg,
Noaptea-l cuprinde-n adulter,
Şi se nasc stele ce decurg
Din întuneric şi mister,

Acestor nopţi care se scurg.

rondel de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii si gansacii

cade-o frunza, plang copacii
insa eu sunt bucuros
zboara gastele, gansacii
printre frunze.. ce frumos!

la scurt timp dispar copacii
si apar in locul lor
crengi pe care stau gansacii
dar nu-s frunze... ele mor.

fiindca nu mai sunt copacii
gastele fug in ograda
dupa ele si gansacii
fug ca focul de zapada.

dar unde s-au dus copacii?
nu sunt frunze sa m-atinga
acum stau ascunsi gansacii
fiindc-a inceput sa ninga.

dimineata.. nu-s copacii
dar mareti in locul lor
de se mira si gansacii
ceata cavalerilor.

inalti cum erau copacii
albi ca ingerii din cer
nu vor a iesi gansacii
insa eu sa vina.. sper.

ca sa vada ca copacii
peste crengi lumina au
mai mareti decat gansacii
care mult se laudau.

insa ce au fost copacii
vor mai fi ca-n orice an
si vor rascoli gansacii
orice frunza orice ram.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânguire

Se tânguie copacii... Un dans nebun, vulgar,
De ramuri dezgoliţi... Cu frunzele de jar,
Alunecă spre mâine, în râuri de secunde
Cuvinte de lumină... Ce cioburi sângerânde!

Mai tremură-n oglinda tăcerilor de-o clipă
Şi nori de praf! Şi ploaia spre ceruri se ridică!
Cad plumburii poeme pe caldarâmul ud...
Adorm în simfonia acestui început.

Tăcerea doare, doare! Durerea se dezbină...
Sunt simfonia toamnei... O aripă virgină
Alunecă-n clepsidra secundelor murdare.
Se tânguie copacii... Tăcerea doare, doare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!