Pe sub paşii tăi pustii

frunzele din pomi iar cad
din copacii din pădure
şi în sine toate ard
căci e vremea să le fure

tot veşmântu lor cel verde
care azi s-a transformat
pădurea o vai îl pierde
căci altfel e colorat

nu mai sunt frunzele verzi
ci roşcate-- ruginii
galbene-- ca să le pierzi
pe sub paşii tăi pustii

şi ne cântă toamna-- frigul
iar la geam fără pereche
c-a sosit în palmă timpul
să ne prindă de ureche

a sosit răceala iar
chiar ţi frigul uneori
să ne pună pe-un cântar
prin ai timpului fiori

toamnă toamnă iar şi iar
frumuseţea ţi-o arăţi
şi ne pui în buzunar
din recolte bunătăţi

totul este rânduit
şi astăzi de Creator
vine frigul la cerşit
din palmele tuturor

poezie de Ioan Daniel Bălan (12 octombrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă 2014

După o vară destul de fierbinte,
Iată că a sosit o toamnă cuminte.
Anotimp blând pe alocuri ploios,
În care culgem recolta, ce-i de folos.

O toamnă cu alegeri prezidenţiale,
Ce nu par a fi deloc senzaţionale.
Aceeaşi mizerie în politica românească,
Nimic corect, doar banul să crească.

Mă uit pe geam şi văd frunze pe pământ,
Copacii sunt dezbrăcaţi, de puternicul vânt.
Monotonia se aşterne în fiecare seară,
E toamnă, şi iarna cât de curând o să apară.

Anotimp romantic pentru cei îndrăgostiţi,
Căci doar prin iubire oamenii sunt sfinţiţi.
E timpul să ne luăm rămas bun de la natură,
O să vină frigul şi ne vom retrage la căldură.

poezie de Ovidiu Kerekes (9 noiembrie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme de toamnă

iarăşi toamna ne răsfaţă
cu frunzele în cădere
şi ne arată altă faţă
a vieţii de mistere

câţi copaci sunt astăzi goi
fără frunze şi priviri
căci e vremea pe la noi
de zbor şi de-nchipuiri

astăzi ninge doar cu frunze
cu priviri încrucişate
minţile să ne pătrunze
judecăţile curate

căci schimbarea s-a făcut
nu importă ce tu crezi
noul pas s-a început
îl primeşti ori iată-l pierzi

legile care sunt date
nimic nu le ocoleşte
cu dreptate-s arătate
îţi prieşte nu-ţi prieşte

căci exist-un Creator
care ţine totu-n mână
şi toate pe drumul lor
sunt create să rămână

chiar şi timpul şi umblarea
mersul stelele şi norii
toate înfloresc cărarea
susţinând toţi muritorii

Creatorul le-a-mpletit
cu atâta gingăşie
legi superbe-a dăruit
într-un salt spre veşnicie

chiar şi moartea are-un rost
ca să vină o fiinţă nouă
să umble cu mai mult rost
printre vise prinse-n rouă

în om El a pus lumina
şi a pus înţelpciune
să rămână-ntodeauna
şi curat şi-n lucruri bune

ca şi frunzele ce cad
şi omul o iată moare
însă-n inimă îi ard
veşnic iată în splendoare

faptele ce le-a făcut
şi în care a trăit
a avut lumina scut
pe un drum neprihănit

vine vremea judecăţii
vine vremea răsplătirii
poţi să stai în rând cu drepţii
ai tu semnul izbăvirii

cad şi frunzele din pom
vine al vieţii aici sfârşit
eşti tu azi acelaşi om
Creatorul ce-a voit

ce e scris azi în Scriptură
iată tot se împlineşte
se stinge orice făptură
şi viaţa se-noieşte

primăvara la viaţă
totul iată cum revine
deci privirea ţi-o înalţă
ce va fi dar şi cu tine

şi tu dar vei învia
veşnic să fii răsplătit
ori pedeapsa ţi s-a da
că s-asculţi — nu ai voit

poezie de Ioan Daniel Bălan (16 octombrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printr-o frunză de lumină

Ne-a-nflorit iar pe afară
Ochii astăzi şi privirea
Pe o punte legendară
Ne tot strigă amintirea

C-a venit toamna deplină
Şi cu zâmbet şi culori
Printr-o frunză de lumină
Ne strecoară-n noi — fiori

Totu-i colorat afară
Chiar şi zâmbetul şi mersul
O privire lapidară
Ne despică înţelesul

Căci oriunde azi priveşti
În culori deosebite
Cu ochii tu poposeşti
Chiar sub frunze aurite

Toamna iat-a zugrăvit
Şi cu sete-a colorat
Împrejur ce a găsit
Chiar şi câmpul l-a uscat

Iarba nu mai este verde
Chipul tainic i-a schimbat
Şi nimic nu se mai pierde
Căci iată e recoltat

Numai frunzele rămân
Şi din pomi şi din copaci
Cu privirea de străin
Paşii tăi să îi îmbraci 23-10-2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frigul

Frigul, când eram la ţară,
Îl simţeam doar stând pe-afară.
La oraş, ca un mister,
Vine prin calorifer.

epigramă de George Zarafu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară-i toamnă ...

Afară-i toamnă, cotropind coclauri,
Se-aud din cuiburi mierle, vrăbii, grauri.
Frunzele îşi foşnesc trena pe-alee,
Cu vii culori, ca-n mii de curcubee.
Afară-i toamnă, timp de nostalgie,
Când amintirea verii se mlădie
Şi-şi pierde urma către orizonturi,
Călătorind spre-ndepărtate porturi.
Afară-i toamnă, de frunzişuri moarte.
E timp destul să răsfoieşti o carte.
Şuviţele tale roşcat-aurii,
Împrăştie-arome de toamnă, nurlii.
Afară-i toamnă, rumenă şi coaptă.
Vântul îşi drege glasul, ca în şoaptă.
Ecoul lui ne cântă la ureche,
Romanţa toamnei fără de pereche.
Afară-i toamnă pentru ei şi noi;
În suflete e primăvară-n doi.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Urlete-n tăcere
Şoapte, foşnet, zgomot
Somn, anxietate, depresie-
Toamnă.

Natura se stinge
Sub pături de culori,
Sentimente, jeg, dorinţe-
E toamnă.

Frigul mă cuprinde
Simt tot cum mă apasă
Fiori de plumb, teamă-
E toamnă.

Tot încerc să adorm
Dar somnul e incomod
Insomnii, viaţă, trăiesc-
Şi totuşi e toamnă.

poezie de Costyn Gilca (13 octombrie 2017)
Adăugat de Costyn Gilca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe de toamnă

lasă-mi toamnă strugurii dulci
şi arome de castane coapte
lasă-mi florile în văi şi lunci
nori ruginii se strecoară în şoapte.

lasă-mi toamnă frunzele verzi
în codri ce adăpostesc atâtea basme
te-ai legat de mine ca să nu te pierzi
prin lumea înţesată cu marasme.

lasă-mi toamnă iubirea mireană
visul cu care pot zbura la stele
lasă-mi cântecul viu de soprană
să se cuibărească în gândurile mele.

lasă-mi lumina să mă mai iubească
soarele iubirii în mine să crească.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Toamnă calmă,
Cu accent pe struguri.
Îşi vindecă frunzele de verde
Şi pletele de căldură,
În vânt.

Toamnă tăcută,
Cu rugină-n vârfuri.
Îşi clatină crengile-n nucă
Şi dorul de umbre,
În leagăn.

Toamnă aridă,
Cu alint pe gene.
Îşi strânge muzica-n geamuri
Şi merele-n poală,
Cu zâmbet.

Toamnă nouă,
Cu anii în spate.
Îşi cântă verile stinse
Şi norii de ploaie
În baltă.

Toamnă dragă,
Cu brumă pe suflet.
Îşi ceartă iubirea de focuri
Şi paşii de vrere,
În veghe.

poezie de Gabriela Chişcari (3 septembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Toamnă cu miros a glie
Reavănă, mustind bogat,
Aşa frig, oare, să-ţi fie
De sub frunze te-ai băgat?

Căci pădurea-nflăcărată
Care se scălda-n lumină,
Acum zace-nsăngerată
Putrezind pe jos, în tină.

Doar să-ţi fie ţie cald
Frunzele le-ai ruginit.
Fac specacol şi-apoi cad,
Pomii toţi i-ai desfrunzit.

Ah! Ai pustiit pădurea,
Păsările nu mai cântă,
Se aude doar securea
În vreun pom când se avântă!

Nu era mai bine, oare,
Zic şi eu, ca simplu om,
Să te fi-ncălzit la soare
Nu sub frunzele din pom?

poezie de Florentina Mitrică (17 octombrie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet rece...

suflet stins eşti uitat în timp
rece-i piatra care nu o pot urni
străjer este frigul şi peste tot este pustiu
ea stă acolo neclintită şi mă întreb
că simte ceva fără sens
să nu încerci să o îndrepţi
căci totul este şui si-a devenit a nimănui
gheaţa plânge şi ea de frigul ei
de singurătate-n răceală de timp
pustiul din inimă-i este
soare de toamnă rebegită
brrr... e ploaie, este bici
inima are căldura pierdută
cu picuri de gheaţă stropită
încerc s-o apropii dar nu mai pot
zadarnică-i zbaterea
ea, gheaţa şi piatra rămân
totuşi ceva ce au fost cândva fierbinţi

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aerul

Frunzele mă atrag spre ele violent,
copacii negri din toamnă,
sub ochiul lunii lent
refuzând să adoarmă.

Aud un ceas bătând în turn
ore în trecutul îndepărtat,
când frigul selenar, nocturn
îngheaţă-n aer, suspendat.

Şi brusc trecutu-mi pare viitor
şi urc spre secole latine
şi-aud un ding, un dang sonor
al frunzelor foşnind prin mine.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o umbră-ntr-un pahar

liniştea
mai picură pe afară
a-ncetat să bată vântul
şi pe geam
mă uit eu iară
cât de scump este pământul
chiar
cu pomi lipsiţi de frunze
şi cu flori de frig mai blânde
fără
lacrimi şi omăt
căci omătul
s-a topit în cluj
nu mai este nicăieri
nu este decât un vis
ca o umbră-ntr-un pahar
de idei ce azi le pui
să te aştepte-n buzunar
de pe drumul nimănui
când revii cu
pasul rar

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 ianuarie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frig de frigul

Mi-e frig de frigul celui ce-o sa plece
şi nu va mai veni-napoi, în veci,
şi haina din cuier devine rece
şi mânecile la camaşi mi-s reci.

Mi-e frig de frigul omului pe care,
Îndata ce în glorie s-a frânt,
Familia l-a dus la-nmormântare
şi l-a lasat acolo, în pamânt.

Mi-e frig de frigul lui, acum, că ploua
si-n cimitir e apa cu prisos,
În timp ce viata ne e data noua,
El zace în sicriu acolo, jos.

Mi-e frig de frigul nopţilor de iarna,
Când respirând prin viscole, postum,
Nameţii vor începe sa se-aştearna
si el, sarmanul, se preface-n scrum.

Mi-e frig de frigul ţurţurilor care
Vor atârna plângând de crucea sa,
Când lacrimile noastre funerare,
În cinic scăzământ, se vor usca.

Mi-e frig de frigul cerului pe unde
Îşi joaca rolul ultim şi-i e greu,
Ca îl priveste însuşi Dumnezeu,
şi dintr-odata, prin schimbari
profunde,
Mi-e frig de frigul lui.
Mi-e frig de frigul meu.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mare de stele e patria mea

Patria mea-i o mare de stele
Pe care în palmă ţi-o pui
Ca să distingi lumina din ele
Şi orhideea prinsă în cui

Patria mea-i un infinit de priviri
Pe cumpăna timpului startul luând
Din împletirea zborului s-admiri
Atâţia ochi — doar stele căutând

Patria mea-i — o serie de izvoare
Din mii de stele — stropi gingaşi
Să-ţi prindă paşii pe răcoare
Nicicând să nu mai fii acelaşi

Doar o oglindă — e patria mea
Pe faţa vântului stelar
Să fii un glas cântând în ea
De ape plin — mărgăritar

Să-ţi pui cuvintele-n oglindă
De dragul ei uşor mimând
Căci ziua doar vine să-ţi prindă
Albastrul tainic — inserat în gând

poezie de Ioan Daniel Bălan (19 februarie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele plutesc!

Primăvara, copacii se înverzesc,
Crengile prind viaţă, înmuguresc.
Mai apoi mugurii crengilor înfloresc,
Frunzele sunt ascunse, zâmbesc!

Vara,
Copacii de la soare se încălzesc,
Poamele se dezvoltă mult şi cresc.
Crengile sunt acoperite şi umbresc,
Frunzele aşteaptă toamna, gândesc!

Toamna,
Cad frunzele şi se veştejesc,
Copacii rămân şi-n bătrânesc.
Crengile lor nu mai strălucesc,
Rămân şi ele goale, aşa e firesc!

Iarna,
Copacii cu o plapumă albă se învelesc,
Crengile sunt pline de nea, se îndoiesc.
Frunzele au dispărut, dar se mai găsesc,
Au zburat în toamnă, şi încă plutesc...!

poezie de Ovidiu Kerekes (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânt de toamnă ...

De sub geam, de sub pervaz,
Nu ştiu cine, de necaz,
Mi-a luat frunzele din geam,
Când nostalgic le priveam.
Zi şi noapte-am pus pândar,
Să mi-l prindă pe ştrengar.
Hoţ de frunze ruginii,
Cine eşti?! De unde vii?!
Nu ai milă, nici habar,
Vii şi pleci ca un corsar.
De te prind iar în frunziş
Ca pe urs la urdiniş,
Să ştii ca te fac afiş!

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urla la lună frigul

În noaptea tot mai lungă
Salcia nemişcată lunecă,
In bărci pe apa lină
Frunzele pe arămia lună.

Gâştele în stol grăbite
Liniştea o mai răscolesc,
Greieri şi-ascund viorile
Şi nopţile încet muţesc..

Câte un clipocit pe lac
Se mai aude cu sunet fad...
Trupul salciei rămâne nud.
Frigul muşcă surd, sunetul

Nopţilor calde din vară...
În urlet trist de vârcolac

sonet de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt o frunză. Parcă tu nu ştii ce este aceea o frunză? Tu cunoşti frunzele copacilor şi prin aceasta le şi stăpâneşti. Însuşi timpul cunoaşte frunzele copacilor şi le stăpâneşte. Când timpul, dinafara frunzelor, se face toamnă, ucide frunzele. Când timpul se face primăvară, le reînvie. Dar timpul el însuşi ar trebui să fie o frunză ca să elucideze frunzele.

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă fără decor

E toamnă, iubite,
Afară şi-n gând,
Sunt frunza ce cade,
Iar tu-mi eşti pământ;
Aştepţi să te-acopăr
Cu suflet şi dor
Şi vrei să fiu iarăşi
Al toamnei decor.

Nu pot azi toamnei
Să-i fiu o podoabă
Căci frunza căzută
Pe tristul pământ,
E arsă de soare
Rănită de ploi
Ucisă iubite....
De frigul din noi.

poezie de Angelina Nădejde (15 septembrie 2012)
Adăugat de angelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de toamnă

Că toamna a sosit în ţară
Cu ale sale bogăţii,
Se simte-n strugurii din vii
Ori în pălinca din cămară.

Se vede-n frunze ruginii
Ce au cărat un an povară,
Că toamna a sosit în ţară
Cu ale sale bogăţii.

Şi-n parcul verde-odinioară,
În care tâmple argintii
Aşteaptă foştii lor copii
Să se întoarcă iar la vară,

Că toamna a sosit în ţară.

rondel de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!